Infracţiunea de evadare. Stabilirea pedepsei. Nelegalitate

Infracţiunea de evadare. Stabilirea  pedepsei. Nelegalitate.

Conform  deciziei  pronunţate  în recursul  în interesul legii  cu nr. LXXXI/2007  a Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, sintagma „  pedeapsa ce se execută” conţinută  în dispoziţiile art.269 al.3 Cod penal  se interpretează în  sensul  că se  referă  la pedeapsa rămasă  de executat, din  pedeapsa în a  cărui  executare  se află  condamnatul la  momentul  evadării.

Stabilirea de către instanţa de fond  a unei pedepse rezultante  obţinute  în urma adăugării  sancţiunii pentru săvârşirea infracţiunii de evadare, la pedeapsa în a cărei  executare se află în momentul evadării, este nelegală  şi contravine  deciziei  cu  nr. LXXXI/2007) a Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, care are caracter obligatoriu, conform  art.414 alin.2 Cod procedură penală.

Secţia penală – Decizia penală nr. 3/A/13 ianuarie 2009

Prin sentinţa penală nr.326/23.10.2008 pronunţată de  Tribunalul Hunedoara - secţia penală în dosarul penal nr. 6222/97/2008, s-a  dispus  condamnarea  inculpatului V.V. la o pedeapsă  de 6 luni închisoare pentru  săvârşirea  infracţiunii prevăzute de art.269 alin.1 Cod penal  cu art. 37 lit. a Cod penal.

A fost  adăugată această pedeapsă  la pedeapsa  de 2 ani  închisoare stabilită în sarcina inculpatului prin sentinţa  penală nr. 49/10.01.2007 a  Judecătoriei Timişoara potrivit  art.269 alin.3  Cod penal.

Pentru a dispune  astfel  tribunalul  de primă instanţă a reţinut  că în  data de 17.09.2007,  beneficiind  de un regim  de executare  deschis,  în timp ce se  afla la  punctul  de lucru al S.C. „M” SA Deva din  apropierea  locului  de detenţie, profitând de neatenţia colegilor inculpatul a părăsit  punctul de lucru,  sărind gardul împrejmuitor a plecat  pe şosea, înspre Deva, apoi spre Mintia.

Fiind alertate  organele  abilitate inculpatul  a fost  depistat  în jurul  orelor 16,40 în  apropierea staţiei CFR Mintia.

Împotriva hotărârii au declarat apel  Parchetul de  pe lângă Tribunalul  Hunedoara  şi inculpatul V.V. aducându-i  critici  pentru nelegalitate  şi netemeinicie, primul, sub  aspectul greşitei aplicaţiuni a dispoziţiilor  art. 269 alin.3 Cod penal, iar cel  de-al doilea , în ce priveşte cuantumul  sancţiunii aplicate.

Apelul Parchetului  este fondat.

Instanţa de fond a aplicat  greşit, prevederile art.269 alin. 3 Cod penal, care instituie un regim sancţionator  special  pentru această infracţiune.

Instanţa de  fond a  considerat  că sintagma”pedeapsa ce se execută” se referă  la pedeapsa  ce a fost stabilită prin hotărârea de  condamnare, în  speţă 2 ani închisoare deşi Înalta Curte  de Casaţie şi Justiţie printr-o  decizie  pronunţată  în recurs în interesul legii  a statuat că art.269 alin.3 Cod  penal  se  referă  la restul rămas  neexecutat la data evadării, din pedeapsa în a cărei executare  se află  evadatul.

Astfel, raportat  la dispoziţiile imperative  ale deciziei  nr. LXXXI/2007 a Înaltei Curţi  de Casaţie şi Justiţie, instanţa de fond  a utilizat o tehnică de contopire eronată, aspect  ce impune  desfiinţarea hotărârii  cu consecinţa  stabilirii  unei  pedepse  formate din  sancţiunea de 6 luni închisoare( aplicată pentru  infracţiunea de evadare),  la care  se adaugă restul de 7 luni şi 16 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 2 ani închisoare  aplicată prin  sentinţa  penală nr. 49/10.01.2007 a Judecătoriei Timişoara.

Domenii speta

Spete similare