Recalcularea pensiei. Neincluderea în calcularea pensiei a veniturilor obţinute în sistem de acord global

Recalcularea pensiei. Neincluderea în calcularea pensiei a veniturilor obţinute în sistem de  acord global.

O.U.G. nr.4/2005.

Potrivit art.71 din Legea nr.27/1966 „fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuţia tuturor angajaţilor. Această contribuţie este de 2% din salariul tarifar  lunar de încadrare”

Potrivit art. 21 din Legea nr.3/1977 „media retribuţiilor tarifare care se iau în considerare  la calcularea  pensiei se stabileşte pe baza: (….)b) retribuţiei tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiţi cu ora, inclusiv pentru personalul ca lucrează în acord”

Coroborând dispoziţiile legale în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie al reclamantei cu dispoziţiile art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, instanţa constată că, sumele reprezentând plata muncii în acord nu făceau parte din baza de calcul a pensiei sub vechea reglementare şi ca atare nu pot fi avute în vedere la stabilirea punctajelor anuale.

Având în vedere cele de mai sus instanţa apreciază că menţiunile angajatorului privind calificarea veniturilor obţinute în acord ca fiind „sporuri cu caracter permanent” nu este de natură a face incidente prevederile art.164 alin.3 din Legea nr.19/2000 aşa cum greşit apreciază reclamanta. Plata contribuţiilor C.A.S. pe toată durata angajării nu naşte dreptul la calcularea punctajelor medii anuale în funcţie de veniturile realizate efectiv lunar sau modul de realizare a acestora ci, în funcţie de prevederile legale incidente privind stabilirea bazei de calcul prin raportare la aceasta determinându-se în concret şi cuantumul contribuţiei. 

Prin sentinţa civilă nr.1035 din 1 octombrie 2009, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamanta Z.M.E. împotriva pârâtei C.J.P. Mureş, ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamanta a fost pensionată prin Decizia nr.117181/18.10.1999 emisă de D.M.P.S. Harghita în baza Legii nr.3/1977 în vigoare la acel moment.

Urmare a apariţiei O.U.G. nr.4/2005 privind recalcularea pensiilor provenite din  fostul sistem al asigurărilor sociale de stat şi a H.G. nr.1550/2004 drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate prin Decizia nr.236787/30.11.2005 emisă de  pârâtă.

Ulterior drepturile de pensie ale reclamantei au fost recalculate ca urmare a cererii depuse de aceasta la 24.10.2006 prin Decizia nr.236787/29.03.2007, iar ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr.19/2007 a fost emisă Decizia nr.236787/01.07.2007.

La data de 25.11.2008 reclamanta a adresat pârâtei o cerere de recalculare a pensei în baza adeverinţei nr.2028/10.11.2008 emisă de I.N.L., cerere la care pârâta i-a răspuns prin adresa nr.104838/18.05.2009 comunicându-i că această adeverinţă nu poate face obiectul recalculării în baza H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G. nr.4/2005.

Tribunalul a constatat că într-adevăr nu pot fi luate în considerare pentru recalcularea pensiei reclamantei veniturile obţinute de reclamantă în anii 1978-1992 în sistem de acord global.

Conform art.VI teza II din anexa 1 la O.U.G. nr.4/2005, privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat, nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul  a pensiilor conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, formele de retribuire în acord.

Tribunalul nu a putut să reţină nici că ar fi trebuit înlăturate prevederile menţionate ale O.U.G. nr. 4/2005, în virtutea principiului contributivităţii şi proporţionalităţii conform art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale.

Din adeverinţa de la filele 5-6 dosar  reiese doar că reclamanta a obţinut venituri suplimentare în perioada 1978-1992 la retribuţia tarifară de încadrare care  au avut un caracter permanent, fiind anexat un tabel care atestă că în majoritatea lunilor din perioada amintită reclamanta a avut astfel de venituri în acord global însă nu s-a menţionat că pentru aceste sume obţinute  în acord global s-au plătit contribuţiile de asigurări sociale, ca atare prevederile art.2 lit.e din Legea nr.19/2000, nu sunt aplicabile.

Având în vedere cele de mai sus, instanţa s-a pronunţat în sensul arătat.

Împotriva aceste hotărâri în termen legale a declarat recurs reclamanta solicitând  admiterea căii de atac, modificarea sentinţei atacate în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a arătat că prin adresa depusă la dosarul cauzei şi emisă de fostul angajator, s-a făcut dovada caracterului permanent al veniturilor suplimentare, a cumulării acestora cu salariul individual brut precum şi a bazei de calcul în stabilirea şi plata contribuţiei la pensia suplimentare.

Recurenta a mai învederat instanţei de recurs că potrivit art. 2 din Legea nr.19/2000, sistemul public de pensii se organizează şi funcţionează având ca bază principiul contributivităţii. Prin art.4 alin.2 şi art. 3 din O.U.G. nr.4/2005 legiuitorul s-a abătut de la acest principiu pe care l-a afirmat categoric. În opinia recurentei au prioritate dispoziţiile legale cu valoare de principiu înscrise în art. 2 lit. e din Legea nr.19/2000.

Un  alt aspect învederat de recurentă are în vedere conţinutul adeverinţei emise de angajator adeverinţă din care rezultă că pe toată durata angajării s-au achitat lunar cotele de C.A.S. inclusiv pentru veniturile suplimentare obţinute în mod permanent, venituri identificate în anexa adeverinţei I.N.L. S.A. nr. 2028/10.11.2008, inclusiv contribuţia la pensia suplimentară pentru angajat cât şi cotele aferente angajatorului.

Pârâta CJP Mureş nu a formulat întâmpinare însă a depus la dosarul cauzei concluzii scrise solicitând respingerea recursului declarat de reclamantă ca nefundat.

În susţinerea punctului său de vedere pârâta a invocat prevederile art.164 din Legea nr.19/2000 coroborate cu dispoziţiile art. IV din Legea nr.19/2000.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate precum şi sub toate aspectele de fapt şi drept, curtea apreciază că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Reclamanta Z.M.E. este beneficiara pensiei pentru limită de vârstă stabilită prin Decizia nr.117181/ 18.10.1999 emisă de D.M.P.S. Harghita în baza Legii nr.3/1977.

Drepturile reclamantei la pensie au fost calculate succesiv în baza actelor normative apărute ulterior stabilirii drepturilor.

Ulterior emiterii Deciziei nr.236787/01.07.2007 reclamanta s-a adresat cu o nouă cerere pârâtei în sensul recalculării cuantumului drepturilor de pensie cu luarea în considerare a adeverinţei nr.2028/10.11.2008 eliberată de angajator, respectiv Institutul Naţional al Lemnului S.A.

Prin adresa de răspuns pârâta a arătat că adeverinţa nr.2028/10.11.2008 face referire la câştigurile realizate în acord iar această categorie de câştiguri nu poate face obiectul recalculării în baza H.G. nr.1550/2004 şi O.U.G.  nr.4/2005.

Reclamanta s-a adresat instanţei argumentând, atât cu ocazia judecării fondului cât şi în prezentul recurs, temeinicia solicitării sale prin prisma principiului instituit de art.19 lit.e din Legea nr.19/2000, caracterul permanent al acestor venituri şi cumularea lor cu salariul individual brut care a reprezentat baza lunară de calcul a contribuţiei de asigurări sociale.

Aceste susţineri nu sunt întemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit art.71 din Legea nr.27/1966 „fondurile necesare pentru plata pensiei suplimentare se formează din contribuţia tuturor angajaţilor. Această contribuţie este de 2% din salariul tarifar  lunar de încadrare”

Potrivit art. 21 din Legea nr.3/1977 „media retribuţiilor tarifare care se iau în considerare  la calcularea  pensiei se stabileşte pe baza: (….)b) retribuţiei tarifare de încadrare, corespunzătoare la 204 ore, pentru cei retribuiţi cu ora, inclusiv pentru personalul ca lucrează în acord”

Cu alte cuvinte, sub legea veche, la calculul pensiei  şi respectiv la stabilirea bazei de calcul şi la calculul contribuţiei erau avute în vedere retribuţiile tarifare de încadrare.

Coroborând dispoziţiile legale în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie al reclamantei cu dispoziţiile art.164 alin.2 din Legea nr.19/2000, instanţa constată că, sumele reprezentând plata muncii în acord nu făceau parte din baza de calcul a pensiei sub vechea reglementare şi ca atare nu pot fi avute în vedere la stabilirea punctajelor anuale.

De altfel, o atare concluzie este susţinută şi de prevederile O.U.G. nr. 4/2005 privind recalcularea pensiilor din sistemul public, provenite din fostul sistem al asigurărilor sociale de stat – respectiv menţiunea de la punctul VI, conform căreia „nu sunt luate în calcul la stabilirea punctajului mediu anual, întrucât nu au făcut parte din baza de calcul a pensiilor, conform legislaţiei anterioare datei de 01.01.2001: formele de retribuţie în acord sau cu bucata , în regie sau după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale…”

Aceste dispoziţii legale au fost supuse controlului de constituţionalitate prin Decizia nr.736/2006 instanţa constituţională apreciind că „potrivit prevederilor art. 47 alin. (2) din Constituţie, drepturile cetăţenilor la pensie şi la alte forme de asigurări şi asistenta socială sunt prevăzute de lege. Astfel, atribuţia de a stabili condiţiile şi criteriile de acordare a acestor drepturi, inclusiv modalităţile de calcul a cuantumului lor, revine în exclusivitate legiuitorului (….). Noua legislaţie privind sistemul public de pensii recunoaşte ca stagiu de cotizare vechimea în munca considerată utila de legislaţia anterioară pentru determinarea dreptului la pensie ( ….). Aceste dispoziţii nu modifică, cu efect retroactiv, legislaţia anterioară. Verificarea împrejurărilor dacă, potrivit legislaţiei anterioare, s-au încasat sau nu contribuţii la asigurările sociale de stat pentru veniturile excluse de la stabilirea punctajului anual şi dacă aceste venituri au făcut sau nu parte din baza de calcul a pensiilor constituie probleme de fapt şi de aplicare a legii în cazuri concrete individuale, a căror soluţionare intra în competenta exclusiva a instanţei judecătoreşti.”

Recurenta reclamantă a susţinut îndeplinirea ambelor condiţii cerute de lege şi reiterate în considerentele deciziei arătate anterior respectiv împrejurarea că aceste venituri au făcut parte din baza de calcul a pensiei şi că au fost achitate contribuţiile aferente inclusiv pentru aceste venituri.

Aşa cum am arătat anterior, potrivit legislaţiei în vigoare la data stabilirii drepturilor de pensie ale reclamantei, veniturile în acord global nu erau cuprinse în baza de calcul legiuitorul prevăzând în mod expres că pentru cei care realizează venituri în acord baza de calcul o constituie „retribuţia tarifară de încadrare”.

Cu referire la plata contribuţiilor, potrivit înscrisurilor depuse de reclamantă (fila 5 dosar fond şi fila 7 dosar recurs), rezultă că pe toată durata angajării „s-au achitat lunar cotele de C.A.S. inclusiv pentru veniturile suplimentare obţinute în mod permanent”. Emitentul adresei omite cu ştiinţă să precizeze anume categoria de venituri suplimentare obţinute în mod permanent rezumându-se la a arăta că „sporurile trecute în coloana acord au avut un caracter permanent”.

Veniturile în acord global, obţinute de către recurenta reclamantă nu reprezintă sporuri cu caracter permanent, cum greşit arată emitentul adeverinţei, ci o formă de remunerare în funcţie de realizarea indicatorilor, formă reglementată de legislaţia anterioară prin art.12 lit.a din Legea nr.57/1974 privind retribuirea după cantitatea şi calitatea muncii.

Sporurile reprezintă sume de bani acordate procentual şi raportate la retribuţia tarifară.

Această distincţie rezultă şi din prevederile Legii nr.57/1974 care defineşte retribuţia tarifară şi enumără indemnizaţiile, majorările şi sporurile care se includ în retribuţia tarifară de încadrare.

Nu în ultimul rând, potrivit Decretului nr.92/1976 coroborat cu O.M.M. nr. 136/1976. pentru aprobarea metodologiei de întocmire, completare, păstrare şi evidenţă a carnetului de muncă, veniturile realizate în acord global nu se înscriau în carnetul de muncă.

Având în vedere cele de mai sus instanţa apreciază că menţiunile angajatorului privind calificarea veniturilor obţinute în acord ca fiind „sporuri cu caracter permanent” nu este de natură a face incidente prevederile art.164 alin.3 din Legea nr.19/2000 aşa cum greşit apreciază reclamanta. Plata contribuţiilor C.A.S. pe toată durata angajării nu naşte dreptul la calcularea punctajelor medii anuale în funcţie de veniturile realizate efectiv lunar sau modul de realizare a acestora ci, în funcţie de prevederile legale incidente privind stabilirea bazei de calcul  prin raportare la aceasta determinându-se în concret şi cuantumul contribuţiei. 

Susţinerile reclamantei potrivit cărora principiile instituite de Legea nr.19/2000 sunt încălcate nu pot fi primite având în vedere considerentele expuse anterior

Faţă de cele de mai sus Curtea va respinge recursul declarat şi va menţine ca legală şi temeinică hotărârea pronunţată de instanţe de fond.

Domenii speta

Spete similare