Termenul de acceptare a noului loc de munca în caz de necorespundere profesională şi termenul de preaviz.

Decizie 1794 din 17.11.2010


Termenul de acceptare a noului loc de munca în caz de necorespundere profesională şi termenul de preaviz.

Art.64 alin.3 şi art.73 Codul Muncii

În caz de necorespundere profesională termenul de acceptare al noului loc de muncă oferit este reglementat de art.64 Codul muncii, care în alin. 3 stabileşte că salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

Termenul de preaviz este reglementat de art.73 Codul muncii şi acesta nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.

Cele două tipuri de termene nu se confundă.

(Decizia  1794/17 noiembrie 2010 a Curţii de Apel Ploieşti – Secţia Litigii de Muncă şi Asigurări Sociale)

La data de 17.05.2010 s-a înregistrat pe  rolul  Tribunalului Dâmboviţa sub nr.2115/120//2010 contestaţia formulată de reclamantul GG împotriva dispoziţiei de desfacere a contractului individual de muncă nr.814/11.05.2010 emisă de pârâtul Primarul oraşului P., solicitându-se anularea acestei dispoziţii, reintegrarea în funcţia avută şi obligarea unităţii la plata despăgubirilor calculate de la data desfacerii contractului de muncă, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea contestaţiei, reclamantul a arătat că în perioada 1997-2010 a desfăşurat activitate ca funcţionar I ADP P., iar prin dispoziţia nr.814/11.05.2010 s-a dispus concedierea sa pe motiv că nu corespunde profesional conform punctajului obţinut pe anul 2009 în două fişe de evaluare profesională, măsura  care  consideră reclamantul  este  nelegală şi prematură, câtă vreme cele două fişe de evaluare profesională prin care i s-a acordat un punctaj de 2 au fost contestate la Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr.924/120/2010, instanţa anulând modificările pârâtului şi dispunând reîncadrarea sa pe funcţia pe care a avut-o.

A  precizat  de  asemenea reclamantul că s-a făcut în mod nelegal concedierea sa, fără să i se acorde preavizul prevăzut de lege.

Prin  întâmpinarea formulată, pârâtul a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea irevocabilă a dosarului nr.924/120/2010, cerere  care  a  fost respinsă de instanţă în şedinţa publică din 23.06.2010, precum şi respingerea contestaţiei ca neîntemeiată, întrucât prin fişa de evaluare anuală a performanţelor profesionale individuale reclamantul a obţinut un punctaj total de 2 puncte pentru întreg anul 2009, ceea ce l-a calificat ca fiind necorespunzător profesional locului de muncă în care este angajat şi i s-a propus un nou loc de muncă, ca paznic, acesta fiind de acord cu noua propunere, fără însă a se prezenta la acest loc de muncă, cu toate că prin scrisoarea nr.3009/19.02.2010 şi-a exprimat acordul său, motiv pentru care a fost concediat.

Acesta a mai precizat că reclamantului nu i s-a mai acordat încă un termen de preaviz, întrucât acest termen era constituit deja de perioada cât i s-a propus un post vacant.

Prin  sentinţa  civilă  nr. 1137  din 23 iunie 2010 Tribunalul Dâmboviţa a admis contestaţia, a anulat dispoziţia nr.814/11.05.2010 emisă de pârât şi a  dispus reîncadrarea reclamantului pe funcţia avută, aceea de funcţionar I, cu obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul, de la data concedierii până la reîncadrarea efectivă.

Prin  aceeaşi  sentinţă a  obligat  pârâtul la 700 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Pentru a  pronunţa  această  sentinţă,  instanţa de  fond  a reţinut următoarele:

Prin dispoziţia contestată pârâtul a dispus concedierea reclamantului, care era funcţionar la compartimentul ADP pe motiv că acesta nu corespunde profesional locului de muncă, aspect ce reiese din punctajul final de -2 obţinut prin fişa de evaluare nr.1674/29.01.2010.

Dispoziţia a fost emisă la data de 11.05.2010, deşi la 1.03.2010 reclamantul contestase această fişă de evaluare, contestaţie de care pârâtul avea cunoştinţă întrucât a fost citat în proces în cadrul dosarului nr.924/120/2010 iar prin sentinţa civilă nr.796/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a fost anulată în parte fişa de evaluare nr.1674/29.01.2010, menţinându-se calificatul acordat de şeful ierarhic superior şi anume 30 puncte.

S-a apreciat  astfel de  instanţa  de  fond  că în aceste condiţii măsura de concediere luată de către pârât este prematură şi luată cu încălcarea drepturilor reclamantului care avea posibilitatea legală să conteste fişa de evaluare, ceea ce a şi făcut, măsura luată de primar prin care acesta i-a acordat reclamantului - 2 puncte fiind considerată nelegală, atribuţia evaluării performanţelor profesionale fiind dată în sarcina şefului ierarhic superior, conducătorul unităţii neavând decât atribuţia de aprobare a fişei de evaluare.

S-a  reţinut  de asemenea  de  instanţa  de  fond  că măsura concedierii reclamantului a fost luată tocmai pentru necorespunderea profesională a acestuia şi nu pentru neprezentarea la noul loc de muncă, neavând relevanţă faptul că la un moment dat reclamantul şi-a exprimat acordul de a ocupa acest loc de muncă.

Având în  vedere  dispoziţiile art.76 şi următoarele din Codul muncii care sancţionează cu anularea concedierile nelegale, precum şi ale art.73 alin.1 din Codul muncii care prevăd dreptul la preaviz pentru persoanele concediate în temeiul art.61lit.d din Codul muncii, preaviz ce nu a fost acordat, după cum a recunoscut chiar pârâtul în întâmpinare, instanţa de  fond  a  admis contestaţia şi a anulat dispoziţia emisă de pârât, cu acordarea tuturor drepturilor prevăzute de art.78 din Codul muncii.

Împotriva  acestei  sentinţe, în termen legal a formulat  recurs  pârâtul Primarul Oraşului P.,  criticând-o pentru  nelegalitate şi  netemeinicie.

Recurentul  susţine  că  instanţa  a respins  cererea  de suspendare a  cauzei  până la  soluţionarea  irevocabilă a  dosarului 924/120/2010, motivând  că  soluţionarea  acestei  cauze nu atârnă de modul  de  soluţionare  a acestuia, nefiind îndeplinite  condiţiile  prevăzute  de art. 244 alin.1 pct. 1 Cod proc.civilă,  însă,  din  considerentele  sentinţei  civile  nr.  1137/2010  reiese  clar  influenţa  pe  care a  avut-o  în  dosarul  924/120/2010 în pronunţarea acestei  hotărâri. Astfel,  este  precizat  că „ dispoziţia a  fost  emisă  la  data  de  11  mai 2010, deşi  la  1  martie 2010  reclamantul  contestase  această  fişă  de  evaluare,  contestaţie  de  care  pârâtul  avea  cunoştinţă,  întrucât  a  fost  citat în  proces în  cadrul  dosarului  924/120/2010,  iar  prin sentinţa  civilă  796/29.04.2010 pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa a  fost anulată în  parte fişa  de  evaluare  nr.  1674/29.01. 2010,  menţinându-se  calificativul  acordat  de  şeful  ierarhic  superior  şi anume  de 30  de  puncte” aşa  fiind  reiese  clar contradicţia instanţei  de  fond  în  motivarea sentinţei 1137/23.06.2010.

Un  alt motiv  de  recurs se  referă  la  faptul  că anularea  în parte  a  fişei de  evaluare  nr. 167/29.01.2010 nu este  dispusă urmare pronunţării unei  hotărâri  irevocabile. Nici  o  dispoziţie  legală  nu-l obligă  pe angajator  să  amâne măsura concedierii  până  la  soluţionarea contestaţiei  la  evaluare,  astfel  că  este neîntemeiată  susţinerea  instanţei  că măsura  de  concediere luată  de  pârât este  prematură şi dată  cu încălcarea drepturilor  reclamantului care  avea  posibilitatea  să  conteste  fişa  de  evaluare. Susţine  astfel  recurentul, că  dacă  s-ar  accepta  această  precizare  a  instanţei,  s-ar  provoca  pierderea  termenului  pentru emiterea  dispoziţiei de  concediere  şi  s-ar  ajunge  la  situaţia  în  care  concedierea  să  fie  făcută şi  după  1  an de la  data  evaluării ca  necorespunzător.

Susţine  de  asemenea  recurenta, că instanţa  a  omis  să  observe  că  jumătate  din  perioada  de  evaluare  îi  revenea primarului,  care  era practic  evaluatorul final,  inevitabil. Este  adevărat că  angajatorul nu a  adoptat  decizia  de  concediere  pe motiv  de  absenţe nejustificate de la  locul  de muncă  pentru  care  salariatul  evaluat necorespunzător  îşi exprimase  opţiunea,  dar concedierea  devine  inevitabilă  când  cel  evaluat  necorespunzător  refuză  postul oferit.

Reclamantului nu i s-a  acordat încă  un termen de  preaviz în  cuprinsul deciziei de  concediere  întrucât,  termenul de  aviz  l-a constituit  perioada  de  timp  dintre  15.02.2010 -  data de  la  care  i  s-a  propus  locul  de muncă  vacant  de agent  de pază şi  05.05.2010 -  data  de la  care  reclamantul  trebuia  să exercite  atribuţiile funcţiei  de  agent  de pază pe  care  o acceptase. Atâta  timp cât  acesta  a  înţeles  să  nu  exercite  funcţia  de  agent  de  pază,  primăria  s-a  văzut  obligată  să  procedeze  la  concedierea  acestuia. Susţine  recurentul, că în  situaţia  în care  i-ar fi acordat  reclamantului încă un termen de preaviz  în  cuprinsul  deciziei  contestate,  s-ar  fi  ajuns  la  situaţia  absurdă  în  care  ar  fi beneficiat  de două  termene de preaviz,  lucru care  este  de  neconceput în  accepţiunea  legiuitorului.

Aşa  fiind  termenul de preaviz  a  fost  epuizat  cu procedura  de  oferire  a  unui nou  loc  dec  muncă, pe  care  cel în  cauză l-a  acceptat, pentru  ca  ulterior să  nu-şi  respecte  obligaţia  corespunzătoare  rezultată  din  această acceptare, anume  aceea  de  a începe  exercitarea noii funcţii.

În  concluzie, se  solicită  admiterea  recursului,  modificarea în tot  a  sentinţei  în  sensul respingerii acţiunii reclamantului,  ca  neîntemeiată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa atacată şi motivele recursului, curtea a constatat că acesta este nefondat.

Referitor la motivul de recurs privind necesitatea suspendării judecării cauzei până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a dosarului având ca obiect contestarea fişei de evaluare, curtea a constatat că acest motiv este nefondat.

În mod corect instanţa de fond a reţinut că nu sunt întrunite cerinţele art.244 alin.1 pct.1 C.pr.civ., soluţionarea prezentei cauzei nefiind determinată în mod esenţial de soluţia pronunţată în cealaltă cauză.

În prezentul dosar s-a discutat în principal măsura prematurităţii măsurii concedierii în raport de contestarea fişei de evaluare.

Raportat la celelalte motive de recurs, curtea a reţinut că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale salariaţilor care ocupă funcţii de execuţie se realizează de către conducătorii compartimentelor de muncă în care aceştia îşi desfăşoară activitatea, iar calificativul acordat poate fi modificat conform legii de conducătorul unităţii, atunci când diferenţele de opinie dintre evaluator şi evaluat nu au putut fi soluţionate de comun acord.

Atribuţia evaluării celor cu funcţii de execuţie a fost conferită în mod logic conducătorilor compartimentelor de muncă  tocmai pentru că aceştia cunosc cel mai bine şi în mod direct activitatea personalului din subordine.

În orice caz, chiar dacă ordonatorul de credite aprobă fişa de evaluare, acesta nu poate proceda el însuşi la punctarea activităţii salariatului, aspect corect reţinut de prima instanţă.

Fişa de evaluare, în baza căreia s-a dispus concedierea pentru necorespundere profesională, a fost contestată de intimat, recurenta avea cunoştinţă de acest fapt, astfel că în mod corect instanţa de fond a reţinut că măsura concedierii a fost prematur dispusă.

Corect a reţinut instanţa de fond şi faptul că intimatului nu i s-a acordat termenul de preaviz, situaţie recunoscută chiar de recurent.

Nu poate fi primită susţinerea că termenul de preaviz l-a constituit perioada în care intimatul ar fi trebuit să accepte noul loc de muncă oferit, deoarece natura şi durata celor două termene este diferită.

Termenul de acceptare al noului loc de muncă oferit este reglementat de art.64 Codul muncii, care în alin. 3 stabileşte că salariatul are la dispoziţie un termen de 3 zile lucrătoare de la comunicarea angajatorului, pentru a-şi manifesta în scris consimţământul cu privire la noul loc de muncă oferit.

În ce priveşte termenul de preaviz, acesta este reglementat de art.73 Codul muncii şi acesta nu poate fi mai mic de 15 zile lucrătoare.

Concluzionând, pentru considerentele ce preced, Curtea a privit recursul ca nefondat, astfel încât în baza art.304, 3041 şi 312 alin.1 Cod procedură civilă l-a respins ca  atare, în cauză nefiind incidente niciunele din motivele de modificare a sentinţei indicate de recurent în motivarea recursului, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică.