Nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale pentru condamnat de natură să garanteze drepturile sale şi să influenţeze soluţia procesului. Casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare

Nepronunţarea asupra unei cereri esenţiale pentru condamnat de natură să garanteze drepturile sale şi  să influenţeze soluţia procesului. Casare cu trimiterea cauzei spre rejudecare

C. proc. pen., art. 3859 pct. 10, art. 38515 pct. 2 lit. c

Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi pentru cauze cu minori şi de familie,

Decizia  penală nr. 339  din 21 martie 2011.

Prin decizia penală nr.339 din 21 martie 2011 Curtea de Apel Ploieşti a admis recursul declarat de contestatorul G.D.M, a casat în tot sentinţa penală nr. 4 din 11 ianuarie 2011 pronunţată de Tribunalul Prahova şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Pentru a decide astfel, instanţa de control judiciar a reţinut următoarele;

La data de 30 aprilie 2010 condamnatul G.D.M. a solicitat contopirea pedepselor de 12 ani închisoare aplicate prin sentinţa penală nr.1547 din 21 noiembrie 2007 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a II a Penală şi de 5 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.1027 din 28 aprilie 2006 a Judecătoriei Ploieşti, susţinând că pedepsele privesc infracţiuni concurente.

Totodată, în timpul soluţionării cererii contestatorul a învederat instanţei că a fost arestat preventiv pe teritoriile altor state, respectiv Elveţia şi Franţa, solicitând deducerea perioadelor astfel executate, precum şi faptul că pe rolul Judecătoriei Ploieşti se află în curs de soluţionare dosarul nr.2570/281/2010 având ca obiect contestaţia la executare cu privire la mandatul nr.1502 din 22 martie 2007 emis în baza sentinţei penale nr.1027 din 28 aprilie 2006 a Judecătoriei Ploieşti.

Urmare solicitării tribunalului, prin încheierea de şedinţă din 21 septembrie 2010, Judecătoria Ploieşti a înaintat dosarul nr.2570/281/2010 pentru a pune în discuţie reunirea acestuia la cel privind contopirea pedepselor.

Întrucât cu ocazia soluţionării cererii de contopire şi pronunţării sentinţei penale nr.1268 din 13 decembrie 2010, Tribunalul Prahova nu a pus în discuţia părţilor şi nu s-a pronunţat asupra sesizării de reunire a cauzelor, Curtea de Apel Ploieşti, constatând că o atare solicitare avea caracterul unei cereri esenţiale, de natură să garanteze drepturile condamnatului şi să influenţeze soluţia procesului, prin decizia penală nr.1268 din 13 decembrie 2010, a dispus, într-un prim ciclu procesual, admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea cererii de contopire a pedepselor după punerea în discuţie şi pronunţarea asupra sesizării Judecătoriei Ploieşti dispusă prin încheierea din 25 septembrie 2010.

După rejudecare, a fost pronunţată sentinţa penală nr.4 din 11 ianuarie 2011 împotriva căreia condamnatul a formulat recursul de faţă.

Examinând partea introductivă a acestei din urmă hotărâri, Curtea a constatat că instanţa de fond nu s-a conformat dispoziţiilor instanţei de trimitere, astfel că dosarul nr.2570/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti şi care a fost înaintat Tribunalului Prahova prin încheierea din 21 septembrie 2010 a rămas în nelucrare, neexistând nici un motiv legal de suspendare a judecăţii cauzei, cu atât mai puţin de nepronunţare asupra contestaţiei la executare formulată de către condamnat.

Din considerentele sentinţei a reieşit totuşi că prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiată cererea condamnatului G. D. M. privind recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti pronunţate în străinătate şi, prin urmare, de deducere a perioadei executate în arest preventiv, cu motivarea că o astfel de cerere nu are caracterul unui proces penal, aşa cum acesta este definit în art.1 Cod proc. penală.

O asemenea abordare a fost considerată de Curte ca fiind în afara normelor cuprinse în Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, astfel cum au fost modificate şi completate prin Legea nr.222/2008, care în art.119 prevede posibilitatea recunoaşterii hotărârilor penale pronunţate de instanţele judecătoreşti din străinătate şi pe cale incidentală în cadrul unui proces penal în curs de către instanţa de judecată în faţa căreia cauza este pendinte.

Cu privire la sintagma „proces penal în curs” s-a motivat că prin Decizia în interesul legii nr.9 din 15 noiembrie 2010 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că aceasta se interpretează în sensul că recunoaşterea pe cale incidentală a unei hotărâri penale străine sau a unui act juridic străin se poate face şi în faza privind punerea în executare a hotărârilor penale definitive, aşa încât decizia penală nr.6417/2004 a instanţei supreme, reţinută de tribunal ca temei pentru respingerea cererii, a fost apreciată ca nemaifiind de actualitate.

S-a motivat, totodată, că în acelaşi sens a decis şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în cauza având ca obiect soluţionarea conflictului negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti şi Judecătoria Ploieşti cu privire la cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul G. D. M., când, prin încheierea nr.2052 din 13 decembrie 2010 pronunţată în dosarul nr.7667/1/2010 a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova

Prin urmare, constatând că recursul declarat de condamnatul G. D. M. este fondat, fiind incident cazul de casare prev. de art.3859 pct.10 Cod proc. penală, în baza art.38515 pct.2 lit.c) din acelaşi cod, Curtea a admis recursul declarat de condamnat, a casat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în vederea soluţionării cererii de contopire după punerea în discuţie şi pronunţarea asupra sesizării de ataşare a dosarului nr.2570/281/2010 al Judecătoriei Ploieşti şi după soluţionarea, pe cale incidentală, a cererii de recunoaştere a hotărârilor penale definitive pronunţate în Elveţia şi Franţa, reţinând că au fost depuse înscrisuri doveditoare în acest sens.

Domenii speta

Spete similare