Rejudecarea cauzei dupa extradare. Inadmisibilitate.

Rejudecarea cauzei dupa extradare. Inadmisibilitate.

 art. 5221 din Codul de procedura penala

Cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI -SECTIA A II-A PENALA,

DECIZIA NR.79 din 07.03.2012)

Prin sentinta penala nr.742/F din 26.10.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, în temeiul art. 5221 C.p.p. raportat la art. 405 C.p.p. a fost respinsa ca inadmisibila cererea de rejudecare în caz de extradare formulata de petentul condamnat P. N.

A fost obligat petentul la 2000 lei, cheltuieli judiciare catre stat.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, instanta a retinut ca petentul - condamnat P.N. a solicitat rejudecarea cauzei din dosarul nr. 4883/3/2007 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, admiterea în principiu si în urma rejudecarii cauzei, desfiintarea sentintei nr. 670/06.06.20008 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala modificata prin decizia penala nr. 137/A/03.06.2009 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a-II-a penala, definitiva prin decizia penala nr. 2535/25.06.2010 pronuntata de Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Penala.

A solicitat achitarea în temeiul dispozitiilor art. 11 pct. 2 lit.a C.p.p. rap. la art. 10 lit.a C.p.p pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 26 C.pen. raportat la art. 215 alin.1, 2, 3 si 5 C.p., rejudecarea cererilor de despagubiri formulate de persoanele care s-au constituit parti civile în cauza si anularea mandatului de executare a pedepsei nr.845 din 25.06.2010 emis de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, în baza sentintei penale nr. 670/06.07.2008 pronuntata în acest dosar pentru pedeapsa de 15 ani închisoare aplicata în baza art. 215 alin. 1, 2, 3 si 5 C.p.

S-a aratat în motivarea cererii ca atât urmarirea penala cât si judecarea cauzei s-au desfasurat în lipsa petentului. Nu a dat nici o declaratie în cursul urmaririi penale si nici în fata instantelor judecatoresti care au pronuntat hotarârile în cauza. A plecat din tara în data de 07.06.2000, în concediu de odihna, în - Indonezia, unde a ramas pentru ca a gasit oportunitati pentru a lucra la o societate comerciala si a-si deschide o afacere proprie.

A aflat de condamnare cu ocazia retinerii sale în Indonezia, ocazie cu care a aflat si ca autoritatile din România l-au dat în urmarire internationala pentru ca s-a sustras de la executarea pedepsei si ca se formulase cerere de extradare.

Nu s-a sustras de la executarea pedepsei pentru ca nu a avut cunostinta de un proces deschis împotriva sa sau de o condamnare. În opinia petentului, autoritatile române puteau afla usor adresa sa din Indonezia, pe cale diplomatica, pentru ca avea viza de sedere acordata de autoritatile indoneziene pe termen lung, obtinuse de la politia indoneziana permis de conducere pe care era aplicata fotografia sa, erau înscrise datele sale personale iar la data de 13.02.2001, obtinuse prelungirea pasaportului românesc de la Ambasada României din J. Deci, nu a locuit în Indonezia clandestin si nu luase act de nici o cercetare întreprinsa împotriva sa.

Petentul a mai sustinut ca nu a angajat aparator ales la prima instanta, nu recunoaste savârsirea vreunei infractiuni, învinuirile care i se aduc se bazeaza pe declaratiile coinculpatei V.I.M., care nu se coroboreaza cu alte probe, si pe interpretarea rau-voitoare data activitatii sale de catre experti si organele judiciare. F.N.A. a fost înfiintat în paralel cu F.N.I. de catre numita V.I.M. care detinea functia de presedinte-director general la societatea S.I.SA ce administra F.N.I. si care a preluat administrarea si la F.N.A. La data de 6.12.1998 detinea functia de director executiv la Societatea G. SA, care a avut o implicare redusa în activitatea F.N.A., rolul de prim-organizator si conducator fiind asumat de I.M.V. Nu a avut nici o functie de conducere la SC S.I. SA din luna mai 1977, când CENTROCOOP a preluat pachetul majoritar de actiuni de la aceasta societate iar administrarea a fost preluata de I.M.V. La  Societatea G., pierduse functia de director executiv din luna octombrie 1999, revenind la sfârsitul lunii martie 2000, în functia de consilier financiar.

Petentul a mai aratat ca sustinerile din rechizitoriu preluate de sentinta cu privire la contributia pe care ar fi avut-o la reevaluarea unitatilor din fondul F.N.A si a activelor F.N.A, sunt inventii ale numitei V.I.M., care în calitate de autoare a infractiunii de înselaciune a primit 8 ani de închisoare iar petentul, ca si complice, a fost condamnat la o pedeapsa de 12 ani închisoare.

Sustine ca nu a executat nici o operatiune nelegala în dauna F.N.A, nu a avut implicare în reevaluarea unitatilor de fond F.N.A, activitatea pe piata de capital la acea data era la început, deci încriminarea pentru presupuse fapte comise cu intentie în legatura cu aceste activitati nu are nici un temei.

În legatura cu încheierea contractului de cesiune cu persoana fictiva C. N., numita V.I.M. a semnat acel contract iar când a fost descoperita s-a aparat sustinând ca petentul i-a adus acel contract, lucru nereal, în opinia petentului. Nu cunoaste absolut nimic de existenta acelui contract. Încheierea contractului de report a fost legala mai cu seama ca Societatea G. a restituit suma primita. Contractul s-a încheiat si executat în toate prevederile lui.

Petentul a mai sustinut ca nu a avut nici o implicare în transferurile suplimentare de sume efectuate din patrimoniul F.N.A în acel al F.N.I. dispuse de V. M., în calitatea sa de presedinte. Nu a semnat nici un document si nu avea interes sa se implice în asemenea transferuri pentru ca, sustine petentul, nu  avea nici o functie de conducere la nici o societate.

Petentul a solicitat, în probatiune, reaudierea martorului C.N., audierea unor fosti sefi de agentii de distribuire a unitatilor de fond.

Petentul si-a întemeiat cererea, în drept, pe dispozitiile art. 5221 C.p.p.

Analizând cererea formulata de petentul-condamnat P.N., cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii de rejudecare în urma extradarii formulata de acesta, Tribunalul a retinut urmatoarele:

Potrivit prevederilor art. 5221 alin. 2 C.p.p., în procedura de rejudecare a cauzei dupa extradare, disp. art. 405-408 C.p.p. se aplica în mod corespunzator.

Din interpretarea dispozitiilor art. 405 alin. 1 C.p.p. rezulta existenta unei faze de admitere în principiu în procedura rejudecarii cauzei dupa extradare, când instanta este obligata sa efectueze verificari prealabile referitoare la caracterul definitiv al hotarârii pronuntate în cauza, la scopul extradarii persoanei condamnate, la modul în care a avut loc judecata initiala, în lipsa condamnatului sau în prezenta acestuia.

Aceasta procedura noua, speciala de judecata are ca scop asigurarea dreptului la aparare al condamnatului prin contradictorialitate, principiu ce nu s-a putut aplica la judecata în lipsa a acestuia, rejudecarea cauzei dupa extradare putând fi solicitata exclusiv de catre condamnatul extradat.

Din raspunsul dat de Ministerul Justitiei-Serviciul de Cooperare Judiciara Internationala în materie penala rezulta ca prima cerere de extradare a condamnatului petent P.N. s-a solicitat în vederea executarii pedepsei de 15 ani închisoare  aplicata prin sentinta penala nr. 423 din 20.03.2007 a Tribunalului Bucuresti - Sectia a-II-a penala, definitiva si executorie.

Astfel, Presedintele Indoneziei, la data de 22 martie 2011, a semnat Decretul de extradare nr... din 2011, iar la data de 22 aprilie 2011 s-a realizat extradarea efectiva a petentului-condamnat P. N.

La data de 6 septembrie 2010, prin curier rapid, Ministerul Justitiei a înaintat autoritatilor indoneziene si a doua cerere de extradare solicitata în vederea executarii pedepsei de 12 ani închisoare aplicata petentului-condamnat P.N. prin sentinta penala nr. 670/6 iunie 2008 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, dosar nr. 4883/3/2008. În procesul-verbal întocmit la data preluarii petentului-condamnat din Indonezia, nu se mentiona si cererea de extradare trimisa de autoritatile române în vederea executarii pedepsei de 12 ani închisoare aplicata petentului-condamnat P. N. de Tribunalul Bucuresti Sectia I penala, prin sentinta penala nr. 670 din 06.06.2008 (ce face obiectul prezentei cauze).

Cu privire la aceasta a doua cerere de extradare, autoritatile indoneziene au mentionat în corespondenta cu Ministerul Justitiei din România, ca date fiind efectele regulii specialitatii, nu va fi posibila punerea în executare a pedepsei de 12 ani închisoare aplicata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I penala, prin sentinta penala nr. 670 din 06.06.2008, decât cu acordul lor, care ar urma sa se pronunte în conditiile transmiterii de catre autoritatile române a unei cereri de renuntare la regula specialitatii, respectiv, o extindere a consimtamântului autoritatilor indoneziene pentru a pune în executare si pedeapsa de 12 ani închisoare aplicata petentului-condamnat P. N., prin sentinta sus-amintita.

În aceste conditii, autoritatile române, respectiv Ministerul Justitiei, a înaintat Ambasadei României la J., cerere prin care se solicita consimtamântul autoritatilor indoneziene pentru ca petentul-condamnat P. N. sa execute pedeapsa de 12 ani închisoare prin sentinta penala nr. 670/06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala la care au anexat si un proces-verbal în care s-a consemnat faptul ca petentul-condamnat P. N., în mod liber si în deplina cunostinta de cauza, a renuntat la regula specialitatii, fiind de acord sa execute si aceasta pedeapsa de 12 ani închisoare.

În opinia Tribunalului, pentru punerea în executare a pedepsei de 12 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 670/06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala, exista o conditie imperativa, respectiv existenta acordului autoritatilor indoneziene cu privire la extinderea consimtamântului.

Regula specialitatii instituita de art.74 din Legea nr. 302/2004 privind Cooperarea Internationala în materie penala, Republicata, este de stricta interpretare, iar derogarea de la pct. 1 lit.a se refera la consimtamântul statului care a predat persoana extradata pentru care autoritatile române competente vor transmite o cerere însotita de actele prevazute la art. 36 din aceeasi lege si de un proces-verbal în care se consemneaza declaratia persoanei extradate.

Rezulta, fara putere de tagada ca, acest proces-verbal în care s-a consemnat vointa petentului-condamnat P.N. este un act care însoteste cererea si care nu înlatura efectele impuse de dispozitiile art. 74 din Legea nr. 302/2004 Republicata, referitoare la regula specialitatii.

Raspunsul autoritatilor indoneziene cu privire la acordul lor ca petentul-condamnat P.N. sa execute si aceasta pedeapsa de 12 ani închisoare, prin extinderea consimtamântului acestora de a se pune în executare si aceasta pedeapsa nu a fost primit de autoritatile române competente, nici pâna în prezent.

În concluzie, nu s-a efectuat extradarea petentului-condamnat P.N., în vederea executarii pedepsei de 12 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 670/ 06.06.2008 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala.

Sub acest aspect, cererea petentului-condamnat P.N. de rejudecare în urma extradarii, este inadmisibila.

Din analiza probelor administrate în faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca, având în vedere sustinerile petentului-condamnat P. N. ca nu a avut cunostinta de existenta dosarelor penale, în care avea calitatea de inculpat, pentru savârsirea infractiunilor retinute în sarcina sa prin rechizitoriu si pentru care a fost condamnat prin sentinte penale definitive, Tribunalul a constatat urmatoarele:

În faza de urmarire penala, la data de 2.06.2000, cu 5 zile înainte de a pleca din tara (fiindca asa cum mentioneaza în cerere, a plecat din tara la 07.06.2000), petentul-condamnat P.N. a dat declaratie olografa în fata organelor de urmarire penala, în prezenta aparatorului ales.

Tot la data de 02.06.2000, s-a încheiat de organele de urmarire penala procesul-verbal de confruntare între petentul-condamnat P.N. si I.T., în prezenta aparatorilor alesi, în care sunt consemnate întrebarile si raspunsurile date de acestia.

Atât declaratia cât si procesul-verbal sunt semnate, alaturi de avocati, de petentul-condamnat P.N.

Organizatia Internationala de Politie Criminala INTERPOL a comunicat IGPR - Directia Cercetari Penala ca petentul-condamnat P.N. a fost dat în urmarire internationala la data de 26.01.2002, având în vedere ca se sustragea de la urmarirea penala.

În dosarul de urmarire penala exista o adresa a aparatorului ales al petentului-condamnat P.N., avocat M.I., trimisa domnului procuror sef, prin care arata ca a primit pe adresa cabinetului de avocatura, la data de 15.05.2003, un înscris denumit "Declaratie" compus din 14 file, din partea petentului-condamnat P. N. pe care îl depune, în original, la dosar. Aceasta declaratie este datata 18.04.2003, semnata de petentul-condamnat P.N. care, în încheiere, a precizat ca este prima declaratie pe care o da, o sustine si o semneaza.

Fara a fi un specialist, se poate observa ca semnatura si caracterele literelor din declaratia data în data de 18.04.2003 sunt aceleasi cu cele din declaratia data la data de 02.06.2000 si din procesul-verbal încheiat de organele de urmarire penala, la aceeasi data (la care s-a facut referire).

În declaratia depusa la dosar de aparatorul ales, avocat M.I., petentul-condamnat P.N. si-a exprimat punctul de vedere cu privire la învinuirile ce i se retin în faza de urmarire penala, având cunostinta, nu numai de existenta unui dosar de urmarire penala în care avea calitatea de inculpat, dar si de învinuirile care i se retineau si de pozitia celorlalti coinculpati fata de persoana sa.

Tot în aceasta declaratie, petentul-condamnat a mentionat ca domiciliu stabil adresa din Bucuresti, sector 2,  cu precizarea ca este stabilit în strainatate, fara a indica tara, orasul, etc.

În dosarul nr. 5861/3/2003 al Tribunalului Bucuresti - Sectia I penala, petentul-condamnat a beneficiat de asistenta juridica din partea domnului avocat A.P., aparator ales, pe tot parcursul procesului penal. Mai mult, în calea de atac a apelului, în dosarul nr. 5861/3/2003 al Curtii de Apel Bucuresti Sectia a-II-a penala, a fost reprezentat de d-na avocat P.D., aparator ales, care a formulat motive de apel.

Aceste motive au vizat lipsa de procedura fata de inculpatul P.N., care mentioneaza ca domiciliul sau este în Bucuresti,  sector 2, înca din anii 1960, împreuna cu parintii acestuia, care nu s-au mutat niciodata, nu au înstrainat imobilul, depunând si fotocopie de pe actul de identitate al mamei sale si de pe ultima factura telefonica din 02.06.2006.

Toate aceste situatii si împrejurari de fapt, îndrituiesc Tribunalul sa constate ca sustinerile petentului-condamnat P.N. cu privire la împrejurarea ca nu a dat nici o declaratie, ca nu a avut cunostinta de existenta dosarului de urmarire penale si a dosarelor pe rolul instantelor de judecata si ca nu a beneficiat de asistenta juridica, sunt nesincere.

Ca atare, tribunalul a constatat ca petentul-condamnat P.N. s-a sustras partial de la urmarirea penala si de la judecata.

Petentului-condamnat i s-a respectat dreptul la un proces echitabil, chiar daca nu a fost prezent în fata instantelor de judecata, acesta a  fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin hotarâri penale definitive.

Conduita procesuala culpabila a petentului-condamnat P. N. nu poate fi invocata în sustinerea cererii sale de judecare dupa extradare prin prisma prevederilor art. 32 din Legea nr. 302/2004 Republicata si ale art. 5221 C.p.p.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel condamnatul P.N., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie, pentru urmatoarele motive:

Instanta a aplicat în mod gresit prevederile art.74 si 36 din Legea nr. 302/2004, referitor la efectele juridice ale declaratiei sale prin care a renuntat la beneficiul regulii specialitatii, în ceea ce priveste executarea pedepsei aplicata în cauza ce face obiectul cererii de rejudecare. S-a solicitat extradarea initial în temeiul sentintei penale nr.423/2007, ulterior si în temeiul sentintei penale nr. 670/2008 iar cu privire la aceasta din urma hotarâre condamnatul a precizat ca renunta la aplicarea regulii specialitatii, asa încât, în prezent, extradarea vizeaza si cel de-al doilea mandat de executare.

Nu exista probe în sensul ca s-a sustras partial sau total de la desfasurarea procedurii judiciare.

Condamnatul sustine ca nu a angajat nici un avocat pentru a-l apara nici la urmarirea penala si nici în fata instantei si ca a aflat întâmplator, din articole de presa postate pe internet, despre declaratiile date de fosta presedinta a SC S.I. SA, acesta fiind motivul pentru care a înteles sa faca cunoscut conducerii SC G. SA punctul sau de vedere, printr-o declaratie pe care a trimis-o pe adresa societatii. În acest fel, a încetat orice interes fata de modul de desfasurare a procesului în care era implicata V.I.M. câta vreme, înainte de a pleca din tara, organele de urmarire penala nu îl informasera ca este implicat în cercetarea penala, referitoare la prabusirea FNA. Condamnatul sustine ca nu stie cum a ajuns respectiva declaratie la avocat.

Cu ocazia confruntarii cu numitul I.T., nu avea calitate de inculpat, urmarirea penala fiind începuta ulterior la data de 18.01.2002, asa încât în ce îl priveste au fost efectuate doar acte premergatoare. Cu acea ocazie nu a fost asistat de un aparator ales, la dosarul de urmarire penala nu exista o împuternicire avocatiala iar realitatea este ca a fost convocat la Parchet prin telefon si tot prin telefon a luat legatura cu oficiul juridic al SC G. SA, adresând rugamintea de a contacta un avocat specializat si s-a întâlnit la Parchet cu un avocat trimis de SC G. SA pe care nu îl cunostea, avocat care a semnat declaratia si procesul verbal de confruntare.

În ce priveste plecarea din tara, condamnatul sustine ca era programata cu 6 luni înainte si nu a avut legatura cu declaratiile pe care le-a dat la Parchet în data de 02.06.2000, din aceste declaratii nerezultând, de altfel, nimic de natura a-l avertiza cu privire la o posibila învinuire.

În hotarârea apelata s-a retinut în mod eronat ca în declaratia despre care se sustine ca a trimis-o avocatului si-a exprimat un punct de vedere cu privire la învinuirile ce i se aduceau în faza de urmarire penala si ca avea cunostinta de dosarul de urmarire si de calitatea de inculpat.

Referitor la domiciliul mentionat în respectiva declaratie, condamnatul sustine ca instanta i-a dat o relevanta exagerata, indicarea adresei din sectorul 2 nefiind acoperitoare pentru faptul ca nu s-au facut demersuri de identificare a adresei din Indonezia, adresa pe care nu avea obligatia legala de a o indica din proprie initiativa.

De altfel, chiar din cursul urmaririi penale se stia ca el se gaseste în Indonezia, aspect ce rezulta din adresa trimisa de însarcinatul cu afaceri al României în aceasta tara, prin care autoritatile române sunt informate ca i s-a prelungit valabilitatea pasaportului pâna la 16 iulie 2004.

În orice situatie, autoritatile române aveau obligatia de a respecta dispozitiile legale de citare, iar admiterea faptului ca ar fi stiut de proces nu poate acoperi neînstiintarea sa legala cu privire la existenta respectivului proces penal. În lipsa unei asemenea înstiintari, nu se poate sustine ca a avut cunostinta de existenta dosarului penal si ca în acest fel s-a sustras de la urmarire si de la judecata.

În plus, solutionarea recursului a avut loc în conditiile nelegalei sale citari, având în vedere ca în luna decembrie 2009 a fost arestat în Indonezia, cu ocazia solutionarii cererii de extradare.

În consecinta, se solicita admiterea apelului, desfiintarea sentintei atacate, admiterea în principiu a cererii de rejudecare a cauzei si trimiterea dosarului în vederea rejudecarii catre Tribunalul Bucuresti.

Apelantul a solicitat si Curtea a încuviintat proba cu înscrisuri, acesta depunând la dosar fotocopiile si traducerile legalizate ale unor documente referitoare la cautarea sa pentru comunicarea sentintei de condamnare si a unei facturi pentru plata depozitului stabilit cu ocazia rezervarii unei camere la un hotel din B., I.

De asemenea, apelantul a solicitat si Curtea a încuviintat solicitarea de relatii suplimentare de la Ministerul Justitiei referitor la stadiul actual al solutionarii, de catre autoritatile indoneziene, a cererii de extradare privind condamnarea dispusa prin sentinta penala nr. 670/2008 a Tribunalului Bucuresti Sectia I penala.

Prin adresa nr.133957/2009 din 24.02.2012 Ministerul Justitiei - Serviciul Cooperare Judiciara Internationala în materie penala a comunicat faptul ca Ambasada României la J. a transmis infograma nr.144/22.02.20012 privind decizia autoritatilor indoneziene de aprobare a cererii de extindere a consimtamântului, astfel încât poate fi pus în executare si mandatul nr. 845/25.06.2010 emis de Tribunalul Bucuresti Sectia I penala în baza sentintei penale nr. 670/06.06.2008 a aceleiasi instante.

Examinând cauza în temeiul art.371 C. pr. pen., Curtea apreciaza ca apelul este nefondat, pentru urmatoarele considerente:

Procedura prevazuta de art.5221 C. pr. pen. constituie un remediu procedural ce trebuie interpretat si aplicat în concordanta cu Conventia Europeana a Drepturilor Omului, Conventia Europeana de Extradare din 13.12.1957(adoptata prin Legea nr.80/1997) si Protocoalele aditionale, dar si cu dispozitiile Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciara internationala în materie penala.

Din aceasta perspectiva, se constata ca rejudecarea cauzei dupa extradarea condamnatului este o procedura ce are drept scop asigurarea dreptului la aparare, pornind de la considerentul ca principiul garantarii acestui drept este prioritar fata de autoritatea de lucru judecat a unei hotarâri de condamnare pronuntata în lipsa.

În acest fel, procedura desfasurata în lipsa persoanei condamnate este suplinita prin rejudecarea cauzei dupa extradare, asigurându-se respectarea contradictorialitatii, principiu ce nu a putut fi aplicat la judecata în lipsa.

În esenta, aceasta procedura speciala asigura si urmareste, asadar, respectarea dreptului la un proces echitabil, în special în componenta dreptului la aparare.

Drept urmare, rejudecarea cauzei nu se dispune de catre instanta în mod automat, fiind limitata sub aspectul admisibilitatii de o serie de conditii: sa existe o hotarâre definitiva de condamnare, judecata sa fi avut loc în lipsa persoanei condamnate, condamnatul sa fi fost extradat si sa nu se fi sustras de la judecata.

În consecinta, cererea de rejudecare dupa extradare nu poate fi admisa în situatia în care nu se constata încalcarea dreptului la un proces echitabil, chiar daca persoana a fost condamnata în lipsa.

În acest sens, dispozitiile art.32 alin.1 din Legea nr.302/2004 republicata prevad ca noua procedura de judecata are drept scop salvgardarea drepturilor la aparare a persoanei care a fost judecata si condamnata în lipsa.

În speta, sunt îndeplinite conditiile referitoare la existenta hotarârii definitive de condamnare, la judecata în lipsa si la extradarea condamnatului P. N.

Sub acest ultim aspect, trebuie precizat ca în hotarârea apelata s-a retinut o situatie diferita de cea atestata de Ministerul Justitiei cu ocazia solutionarii apelului. La momentul solutionarii cauzei în prima instanta, Ministerul Justitiei a comunicat ca P.N. a fost extradat doar pentru executarea mandatului emis în baza sentintei penale nr.423/2007, nu si pentru executarea pedepsei aplicata prin sentinta penala nr.670/2008, cu privire la care a fost formulata cererea de rejudecare în prezenta cauza.

Ulterior, dupa sesizarea instantei de apel, procedura desfasurata de autoritatile indoneziene a fost finalizata prin extinderea consimtamântului acestor autoritati si cu privire la executarea celui de-al doilea mandat, nemaiexistând astfel controversa legata de extradarea condamnatului.

Din acest motiv, apelantul nici nu a mai sustinut criticile referitoare la aprecierile instantei de fond în legatura cu extradarea în baza hotarârii nr.670/2008, iar instanta de apel nu va mai analiza aceste critici nici din oficiu.

Modificarea situatiei în acest sens nu influenteaza legalitatea si temeinicia hotarârii apelate deoarece solutia de respingere ca inadmisibila a cererii de rejudecare dupa extradare nu s-a fundamentat doar pe neîndeplinirea conditiei referitoare la extradarea condamnatului ci, asa cum rezulta din motivarea sentintei, instanta a efectuat un examen complet al conditiilor de admisibilitate.

Analizând actele si lucrarile dosarului, Curtea apreciaza ca numitul P.N. a avut cunostinta de desfasurarea urmaririi penale si a judecatii si s-a sustras în mod constient de la desfasurarea procesului penal, fiind reprezentat în unele faze procesuale de aparator ales, iar în lipsa avocatului ales apararea a fost asigurata de un avocat desemnat din oficiu.

În consecinta, dreptul sau la aparare si la un proces echitabil nu a fost încalcat, motiv pentru care Curtea apreciaza ca nu este necesara reluarea procesului penal din stadiul judecatii în prima instanta.

Astfel, cu privire la numitul P.N. s-a dispus începerea urmaririi penale în data de 18.01.2002, data la care a fost emis si mandatul de arestare preventiva în lipsa, iar la 26.01.2002, acesta a fost dat în urmarire internationala.

Cu toate ca, asa cum rezulta din adresa de la fila 143 si 191 vol.I d.u.p, autoritatile române au fost informate înca din data de 20.02.2001 cu privire la faptul ca Ambasada României la J. a prelungit valabilitatea pasaportului simplu al lui P.N. si ca acesta urmeaza sa primeasca permisul de sedere în Indonezia pe o perioada de un an, mandatul de arestare preventiva nu a fost pus în executare si nu au fost obtinute date suplimentare referitoare la prezenta în Indonezia a condamnatului si la adresa la care locuia.

Aceasta împrejurare nu influenteaza însa de o maniera determinanta solutionarea cererii de rejudecare dupa extradare. Pe de o parte, trebuie avut în vedere ca între România si Indonezia nu exista un tratat de extradare sau un tratat de cooperare judiciara în materie penala, motiv pentru care demersurile judiciare au fost mult îngreunate. Pe de alta parte, prin probele administrate s-a dovedit ca P.N. a avut cunostinta de procesul penal si a acceptat sa fie judecat în lipsa.

Este adevarat ca singura declaratie pe care acesta a dat-o în fata organelor de cercetare penala este cea din 02.06.2000, înainte de formularea vreunei acuzatii penale în ce îl priveste, la aceeasi data fiind efectuata si confruntarea cu una din persoanele puse sub învinuire la acel moment, fiind vorba despre inculpatul I.T.

Se constata, de asemenea, ca P.N. a parasit teritoriul României la 5 zile dupa aceasta audiere, înainte de începerea urmaririi penale în ce îl priveste.

Aceste împrejurari trebuie însa coroborate cu faptele ulterioare începerii urmaririi penale, din care rezulta, fara putinta de tagada, ca P.N. a stiut ca este pus sub acuzare, motiv pentru care nu s-a mai întors în România pentru a participa la procesul penal.

În ciuda celor sustinute de catre apelantul condamnat, aceste aspecte rezulta din declaratia olografa, scrisa si semnata de P.N. si necontestata de acesta, datata 18.04.2003, deci ulterior începerii urmaririi penale (fila 193-206 vol.I d.u.p.).

Din cuprinsul acestei declaratii reiese ca apelantul cunostea învinuirile ce i se aduceau, declaratia având menirea de a oferi un raspuns acestor acuzatii, mai mult, cunostea si declaratiile defavorabile pe care I.M.V. le facuse la adresa sa, dupa ce a fost arestata în data de 28.03.2003.

De asemenea, se constata ca P.N. precizeaza ca a luat cunostinta de acuzatii din presa. Este, de altfel, de notorietate ca cele doua cauze penale privind FNI si FNA au beneficiat de o larga reflectare în mass-media.

Rezulta, astfel, ca petentul urmarea desfasurarea procesului penal si era la curent cu stadiul procedurilor, afirmatiile sale sub acest aspect fiind contradictorii, asa cum se poate observa din continutul motivelor de apel si continutul declaratiei olografe mai sus mentionate.

În cuprinsul respectivei declaratii, condamnatul precizeaza ca se afla în strainatate dar nu ofera date despre locul unde se gaseste si indica adresa din Bucuresti, sector 2, ca si domiciliu stabil. Aceasta adresa este indicata si în declaratia de apel formulata împotriva sentintei nr.670/2008, în care se reafirma ca aceasta este adresa de domiciliu, la care au locuit permanent parintii sai, la care trebuie citat si unde trebuie sa-i fie comunicate actele procedurale (fila 156 vol.I din dosarul de apel nr.5861/3/2003), rezultând astfel vointa sa de a alege acest domiciliu pentru corespondenta.

Pe de alta parte, afirmatiile sale în sensul ca declaratia olografa nu a trimis-o unui avocat, ci a adresat-o SC G. SA, fara sa aiba legatura cu dosarul penal, sunt nu numai nerelevante (important fiind continutul declaratiei), ci sunt infirmate chiar prin sustinerile avocatului ales M.I., care a relatat ca a primit acea declaratie prin posta, la data de 15.03.2003, pe adresa cabinetului sau si ca din continutul declaratiei "rezulta ca ar apartine inculpatului P. N. si ca se refera la cauza penala în care este cercetat (fila 192 vol. I d.u.p.).

Vointa petentului de a da explicatii referitor la acuzatiile ce i se aduc reiese chiar din formularea pe care a utilizat-o, caci înscrisul este intitulat "Declaratie" si în final se încheie cu formula "Aceasta este prima mea declaratie pe care o dau, o sustin si o semnez.", aspecte ce nu justifica adresarea declaratiei catre SC G. SA.

Nu pot fi retinute nici criticile referitoare la lipsa de aparare.

În primul rând, referitor la asistarea sa de catre un aparator ales la momentul audierii si confruntarii în data de 02.06.2000, se constata ca apelantul recunoaste ca a fost asistat de un avocat, contestând doar faptul ca l-ar fi angajat personal.

În al doilea rând, conform împuternicirilor avocatiale ce nu pot fi ignorate în lipsa unor dovezi contrare, din actele si lucrarile dosarului rezulta ca P.N. a avut aparator ales, atât la solutionarea cauzei în fata instantei de fond cât si a instantei de apel. La fond s-a prezentat avocat P.A iar cu ocazia solutionarii apelului, petentul a fost reprezentat de avocat ales P.D. (conform împuternicirii depuse la fila 127 vol.I din dosarul nr.5861/3/2003), care s-a prezentat la aproape toate termenele de judecata, a formulat motive de apel si le-a sustinut oral, participând si la dezbaterile finale.

Fata de cele retinute, Curtea apreciaza în prezenta cauza ca instanta de fond a stabilit în mod corect ca nu a fost încalcat dreptul la aparare al condamnatului, asa încât cererea de rejudecare dupa extradare nu îndeplineste conditiile de admisibilitate.

Cât priveste critica referitoare la solutionarea recursului fara legala îndeplinire a procedurii de citare datorita faptului ca începând cu data de 02.12.2009 P.N. a fost arestat în Indonezia, se constata ca acesta este un motiv prevazut expres de dispozitiile art.386 lit.a C. pr. pen., pentru care exista un remediu specific, diferit de procedura rejudecarii cauzei dupa extradare, eventuala judecare a recursului în conditii de lipsa de procedura putând fi invocata si supusa analizei instantei de recurs prin formularea unei contestatii în anulare.

Drept urmare, în temeiul art.379 pct.1 lit.b C. pr. pen., Curtea va respinge apelul ca nefondat si conform art.192 alin.2 C. pr. pen., va obliga apelantul la 200 lei cheltuieli judiciare catre stat.

Domenii speta

Spete similare