Legea nr. 10/2001. Notificare soluţionată de Primar prin două dispoziţii total diferite.

DREPT CIVIL.

Legea nr. 10/2001. Notificare soluţionată de Primar prin două dispoziţii total diferite.

Art. 4 alin. 2 şi art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001

Deşi prima dispoziţie dată în sensul admiterii notificării, nu a fost contestată, modificată ori anulată, totuşi a fost emisă o nouă dispoziţie, de respingere a aceleaşi notificări.

Doar în măsura în care exista o hotărâre judecătorească de anulare ori de modificare a primei dispoziţii, se putea emite, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, o nouă dispoziţie.

 DECIZIA CIVILĂ NR. 2125/2013-R din 04.04.2013

(dosar nr. 5534/83/2011)

Prin sentinţa civilă nr. 3682/D din data de 02.11.2012, pronunţată de Tribunalul S M, în dosar nr. 5534/83/2012, s-a admis acţiunea reclamantei B A R, domiciliată în S M, str. I. S, nr.20/2, în contradictoriu cu PRIMARUL COMUNEI O, jud. S M.

S-a dispus anularea Dispoziţiei nr.62/28.04.2012 de respingere a notificării nr.292/24.10.2001 emisă de Primarul comunei O.

S-a constatat că Dispoziţia nr.32/19.02.2010 prin care Primarul comunei O propune acordarea de despăgubiri pentru imobilele cuprinse în CF 324 O, nr.top 1706, reprezentând construcţie casă cu suprafaţa de 40 mp. şi teren intravilan de 2032 mp. a devenit definitivă şi irevocabilă.

A fost obligat pârâtul să achite reclamantei 1240 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a avut în vedere următoarele considerente:

Prin Dispoziţia nr.32/19.02.2010 Primarul comunei O a soluţionat notificarea reclamantei înregistrată sub nr.292/24.10.2001, propunând acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF 324 O, nr. top  1706, reprezentând construcţie casă cu suprafaţa de 40 mp. şi 2032 mp. teren

Reţinem că la dosarul cauzei nu s-a făcut dovada formulării vreunei acţiuni având ca obiect anularea dispoziţiei de mai sus de către nicio persoană interesată sau de către Instituţia prefectului jud. S M, confirmându-se astfel avizul de legalitate asupra dispoziţiei.

Ulterior, prin Dispoziţia nr.62/28.04.2012, Primarul comunei O respinge notificarea nr.292/24.10.2001 a reclamantei, apreciind că nu s-a făcut dovada calităţii ei de persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii în baza Lg.10/2001 şi nici dovada preluării abuzive a imobilului.

Faţă de această stare de fapt, instanţa a apreciat că cea de a doua dispoziţie emisă de pârât la o distanţă de peste 2 ani de  zile, cuprinzând o soluţie diametral opusă celei dintâi, în condiţiile în care prima a devenit definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea vreunei acţiuni în anulare de către nicio persoană interesată şi nici de către autorităţile administrative abilitate în materie, se prezintă a fi nulă, în speţă fiind incidente disp. art. 26 alin. 3 din Lg. nr.10/2001.

Prin prisma acestor considerente, instanţa a admis  acţiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, obligând, totodată, pârâtul, în baza art.274 Cod proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată ocazionate reclamantei, astfel cum acestea au fost dobândite prin împuternicirea avocaţială nr.80/5.06.2012 şi chitanţa nr.85/5.06.2012.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, scutit de la plata taxelor de timbru, a declarat  recurs pârâtul Primarul comunei O, solicitând admiterea acestuia, în principal, modificarea sentinţei în sensul respingerii acţiunii, în subsidiar, casarea sentinţei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că, deşi nu contestă faptul că acelaşi organ administrativ nu poate infirma propria soluţie pe cale administrativă, nu există la dosar o dovadă în sensul că dispoziţia nr. 30/19.02.2010 s-a emis pentru notificarea din 24.10.2010 cu nr. 292, deci, nu există dovadă că cele două dispoziţii au fost  emise pentru aceiaşi notificare.

Notificarea invocată de reclamantă are ca obiect  mai multe bunuri, nu  se poate  afirma  că prin a doua decizie s-a infirmat  în  totalitate prima decizie emisă. După clarificarea dosarului pentru despăgubiri, s-a realizat controlul legalităţii primei dispoziţii şi s-a constatat  nedepunerea  actelor justificative.

Reclamanta a depus  notificarea pentru restituirea în natură a imobilului ce  se reţine  că a făcut obiectul proprietăţii antecesorilor săi, iar, ulterior, prin acţiune s-a criticat dispoziţia în sensul că, deşi terenul nu  era liber, se impunea a se face  dosar de  despăgubiri. La o verificare mai laborioasă, s-a observat necesitatea  unor dovezi suplimentare pe care reclamanta se impunea a le depune la instanţă, nu să pretindă doar  că dispoziţiile  sunt  contradictorii, fără a încerca a dovedi calitatea prevăzută de legea specială.

Nu putea Primarul în condiţiile în care  terenul este acoperit  şi folosit  de proprietarii clădirilor, să dispună admiterea notificării şi acordarea de despăgubiri câtă vreme notificarea de restituire nu era fondată, fiind  invalidată tacit prima dispoziţie ce a  devenit caducă.

Dispoziţia este clară, concisă, motivată, conformă legii, nu se referă decât la solicitările petentei, la nerespectarea dispoziţiilor legale ce puteau fi suplinite în faţa instanţei, iar Primarul nu avea posibilitatea de a acorda despăgubiri din moment  ce nu s-au solicitat prin cererea de executare a primei dispoziţii, aspecte  eludate  de instanţa de fond ce  are o motivare superficială, lipsită de  convingere.

În drept  s-a invocat  Legea nr. 10/2001.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului, invocând că nu există confuzie, ambele dispoziţii soluţionând notificarea nr. 292/24.10.2007 prin care a solicitat restituirea în natură sau despăgubiri.

Dispoziţia nr. 32/19.02.2010 nu a fost contestată şi surprinzător la 21.05.2012 i s-a comunicat  dispoziţia nr. 62 contrară acesteia. A  aşteptat  9 ani pentru a primi dispoziţia, fiind încălcat  şi termenul rezonabil.

Examinând sentinţa recurată, prin prisma motivelor de recurs cât şi din oficiu, instanţa de recurs a constatat următoarele:

Prin dispoziţia nr. 32/19.02.2010 – filele 5 – 6 dosar fond – emisă de Primarul comunei O, s-a soluţionat  notificarea nr. 292/24.10.2001 prin care B A R a solicitat acordarea de despăgubiri pentru imobilul înscris în CF  nr. 324 O, nr. top. 1706, în natură casă cu nr. top. 245 şi curte în suprafaţă de 2032, în sensul că s-a propus acordarea de despăgubiri potrivit  titlului VII din Legea nr. 247/2005.

Se reţine din cuprinsul acesteia faptul că notificatoarea are calitatea de  persoană îndreptăţită conform art. 4 alin. 2 din Legea nr. 10/2001, raportat la extrasul  de carte funciară, certificatul de calitate de  moştenitor nr. 101/2000 şi certificatul de legatar nr. 8/2000, testament olograf autentificat sub nr. 5755/07.01.1988 şi nr. 14448/19.10.2009, acte de stare civilă, certificat de naştere, căsătorie, deces. Imobilul a fost proprietatea numiţilor B I, B F şi B G, antecesorii notificatoarei la  momentul deposedării – foaia B nr. 2, 3, 4 din CF nr. 324 O, preluat abuziv prin expropriere în baza Legii nr. 187/1946. Casa a fost demolată după preluare, în anul 1970, nefiind  libere spre a fi restituite celelalte  imobile  solicitate – grajd pentru cai, saivan pentru 1000 de oi, fântână – nu erau înscrise în CF şi nu pot face obiectul despăgubirilor.

Ulterior, deşi această dispoziţie nu a fost  contestată, modificată ori anulată, desfiinţată, s-a emis o nouă dispoziţie  nr. 62/28.04.2012 – fila 7 dosar fond – prin care s-a respins notificarea nr. 292/24.10.2001, reţinându-se că dosarul aferent notificării nu cuprinde actul de preluare  al imobilului, că în cartea funciară au rămas  proprietari B F şi G – succesori ai lui B A.

Aşadar, din cele expuse, reiese fără dubii faptul că notificarea nr. 292/24.10.2001 formulată în baza Legii nr. 10/2001, prin executorul judecătoresc, de către intimata reclamantă, s-a soluţionat prin două dispoziţii emise  de Primarul comunei O, total diferite, prima în sensul admiterii notificării şi propunând acordarea de despăgubiri, iar cea de a doua în sensul respingerii aceleaşi notificări, apărările recurentului în sensul inexistenţei unor dovezi din care să reiasă că dispoziţiile s-au dat pentru aceeaşi notificare, fiind  neîntemeiate.

De altfel, în prima  dispoziţie s-a făcut vorbire şi despre alte bunuri notificate – grajd, saivan, fântână – raportat la care nu s-a propus acordarea unor  despăgubiri, apărările în sensul că nu s-ar putea vorbi de faptul că prin cea de-a doua dispoziţie nu s-ar fi infirmat în totalitate prima dispoziţie, fiind neîntemeiate.

Cât priveşte obiectul notificării, recurentul avea posibilitatea de-a depune la dosar  atât  copia acesteia cât şi a actelor anexă, iar câtă vreme  prima dispoziţie nu a fost modificată, anulată, cu aplicarea corectă a dispoziţiilor art. 26 alin. 3 din Legea nr. 10/2001, a fost  anulată de instanţa de fond cea de-a doua dispoziţie. Doar în măsura în care exista o hotărâre judecătorească de anulare a primei dispoziţii, de modificare a  acesteia, se putea emite, cu respectarea dispoziţiilor legale în materie, o nouă dispoziţie, ceea ce în speţă, conform celor de mai sus, nu a fost cazul.

Faţă de considerentele expuse, nefiind incidente dispoziţiile  art. 304 Cod procedură civilă, instanţa de recurs, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, a respins ca nefondat recursul şi a menţinut  în întregime sentinţa recurată, ca fiind legală şi  temeinică.

Domenii speta

Spete similare