Infracţiuni

Decizie 471 din 08.05.2012


Infracţiuni

Decizia penală  nr. 471/R/ din 8 mai 2012

Dosar nr. 909/177/2011

 Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Potrivit alin. 7 al art. 320/1 Cod procedură penală, în cazul admiterii cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii. Cu toate acestea, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului recurent la o pedeapsă de 2 ani, egală cu minimul prevăzut de art. 178 alin. 2 Cod penal, fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală.

Prin sentinţa penală nr. 223 din 29 decembrie 2011, Judecătoria Aleşd, în baza art. 178 alin. 2 Cod penal, cu aplic art. 320/1 alin. 7  teza I Cod procedură penală l-a condamnat pe  inculpatul J.D., pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă, la o pedeapsă de 2 (doi) ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza II şi lit. b Cod penal.

În baza art. 81 Cod penal s-a dispus  suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit conform art. 82 Cod penal şi i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin, 5 Cod penal  s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.

A constatat judecătoria că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, înregistrat la instanţă la data de 28.04.2011, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului J.D., pentru săvârşirea infracţiunii  de ucidere din culpă prev. de art. 178 alin. 2  Cod penal, constând în aceea că  în data de 24.07.2010, în timp ce conducea autoturismul marca Opel Kalibra, cu nr. de înmatriculare NI-180226 a încălcat din culpă, dispoziţiile art. 118 lit. c precum şi ale art. 148 alin. 1 pct. 8 din  Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002, rep., provocând astfel un accident de circulaţie în care numitul G.F.G. a suferit leziuni grave, leziuni care au determinat decesul acestuia.

Audiat fiind în cursul urmăririi penale, inculpatul J.D. a recunoscut parţial comiterea faptei  arătând că atunci când a realizat manevra de depăşire a victimei care circula pe bicicletă în acelaşi sens de mers, nu a trecut peste axa drumului, deoarece din sens opus circulau autovehicule, iar la un moment dat victima pierzându-şi echilibrul pe bicicletă a căzut în faţa lui.

În cauză s-a constituit parte civilă numita G.M.N., soţia  victimei G.F.G., solicitând obligarea inculpatului J.D. alături de terţul asigurator de răspundere civilă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, la plata daunelor materiale în cuantum de 10.000 lei reprezentând cheltuieli de înmormântare şi la plata daunelor morale în cuantum de 100.000 Euro.

De asemenea  numita G.M.N., în calitate de reprezentant legal al minorelor G.A., G.N. şi G.B.  în calitate de fiice a victimei G.F.G., s-a constituit parte civilă împotriva inculpatului şi a terţul asigurator.

Astfel, pentru minora G.A. a solicitat o obligarea inculpatului J.D. alături de terţul asigurat de răspundere civilă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, la plata unei rente lunare de 100 EURO, începând cu data decesului tatălui său şi până la terminarea studiilor şi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro.

Pentru minora G.N., a solicitat o obligarea inculpatului J.D. alături de terţul asigurat de răspundere civilă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, la plata unei rente lunare de 100 euro, începând cu data decesului tatălui său şi până la terminarea studiilor şi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro.

Totodată pentru minora G.B., a solicitat o obligarea inculpatului J.D. alături de terţul asigurat de răspundere civilă Biroul Asiguratorilor de Autovehicule din România, la plata unei rente lunare de 100 euro, începând cu data decesului tatălui său şi până la terminarea studiilor şi la plata daunelor morale în cuantum de 50.000 euro.

Prin declaraţia autentificată sub nr. 3393 de BNP F.S.,  inculpatul J.D.  a  recunoscut faptele descrise în rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, care formează obiectul dosarului nr. 900/177/2011 al Judecătoriei Aleşd, arătând că nu solicită alte probe.

Această cerere a fost admisă de instanţă, după luarea concluziilor apărătorului inculpatului şi a celorlalte părţi, prin încheierea pronunţată la aceeaşi dată.

În baza încheierii instanţa, ţinând seama de dispoziţiilor art. 320/1 alin. 5 Cod procedură penală, a  dispus disjungerea acţiunii civile exercitată în cauza penală de către părţile civile G.M.N., G.A., G.N.,  şi G.B., împotriva inculpatului J.D., sens în care s-a format dosarul nr. 2874/177/2011, fixându-se  termen de judecată la data de 09.03.2012, care are ca obiect pretenţii şi părţi pe G.M.N., G.A., G.N. şi G.B. în calitate de reclamanţi,  numitul J.D., în calitate de pârât şi  SC Takova Osiguranje, reprezentată de BAAR, în calitate de asigurator de răspundere civilă.

Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa de fond a reţinut în fapt următoarele:

În ziua de 24.07.2010, inculpatul J.D. în timp ce conducea autoturismul marca Opel Kalibra cu număr de înmatriculare NI-180-226 pe DN 1, prin localitatea L.J. din direcţia Oradea înspre Cluj-Napoca, a întâlnit în trafic victima G.F.G. care circula pe o bicicletă în aceeaşi direcţie de mers şi intenţionând să depăşească victima, a acroşat cu partea faţă a autoturismului roata din spate a bicicletei, rezultând proiectarea victimei, iniţial pe parbrizul autoturismului, iar mai apoi în şanţ.

Sesizate fiind, organele de poliţie, s-au deplasat la faţa locului efectuând o cercetare locală, stabilind locul producerii accidentului, direcţia de mers a autoturismului condus de inculpat şi a bicicletei condusă de victimă, rezultatul cercetării fiind consemnat în procesul verbal de cercetare la faţa locului (filele 6-7 dosar urmărire penală) şi în  schiţa accidentului însoţită de planşa foto (filele 8, 10-13 dosar urmărire penală).

Victima G.F.G. a fost transportată la Spitalul Clinic Judetean Oradea, unde s-a constatat decesul acestuia, fapt pentru care s-a întocmit un raport de constatare medico legală în baza căruia s-a formulat concluzia că moartea sa, a fost violentă, ea datorându-se hemoragiei, contuziei şi dilacerării medulare consecutive, unui traumatism cranio-cerebral cu triplă fractură de coloană  cervicală. S-a apreciat  totodată că leziunile de violentă s-au produs în cadrul unui accident rutier prin coliziunea dintre bicicleta pe care victima circula şi un autovehicul în mişcare, respectiv preluarea victimei pe autovehicul, urmat de proiectare pe acostament.

În cursul urmăririi penale s-a efectuat o expertiză tehnică privitoare la stabilirea dinamicii producerii accidentului şi posibilităţile de evitare a acestuia, formulându-se concluzi în două variante, una potrivit cu care conducătorul autor respectiv inculpatul, angajat în depăşire nu a păstrat o distanţă laterală suficientă faţă de biciclist acroşând cu coltul din dreapta faţă roata din spate a bicicletei cu care circula victima şi cea de-a doua care a pornit de la premiza că victima s-a dezechilibrat căzând în faţa autoturismului condus de inculpat, situaţie în care accidentul nu putea fi evitat de conducătorul auto.

 S-a reţinut că cea dintâi variantă se coroborează pe deplin cu înregistrările video efectuate de camera de luat vederi amplasată la SC RAUL / ROXANA SRL L.J. (filele 14-19 dosar urmărire penală), cu declaraţia de recunoaştere a inculpatului dată în cursul judecăţii  şi cu declaraţia martorului ocular G.H.I., care a arătat că a observat autoturismul condus de inculpate intrând uşor pe acostament şi acroşând-o pe victimă, fără ca inculpatul să aibă vreo reacţie de frânare.

S-a reţinut că, prin fapta sa inculpatul J.D. a încălcat dispoziţiile art. 118 lit. c din HG  nr. 1391/2006 potrivit cu care conducătorul auto este obligat să păstreze în timpul depăşirii, o distanţă laterală suficientă faţă de vehicul depăşit.

S-a arătat totodată că nu este mai puţin adevărat şi faptul că victima G.F.G., circulând  cu o bicicletă pe drumul naţional DN 1 L.J.  în aceeaşi direcţie de mers cu cea a autoturismului condus de inculpat a încălcat dispoziţiile art. 161  alin. 1 lit. i din HG nr. 1391/2006 potrivit cu care „se interzice conducătorilor de biciclete să circule pe partea carosabila în aceeaşi direcţie de mers, dacă exista o cale laterala, o potecă sau un acostament practicabil, ce poate fi folosit”.

Faptul că victima a circulat pe partea carosabilă şi nu pe acostament, rezultă din conţinutul raportului de expertiză varianta I, din schiţa întocmită în acest sens precum şi din cuprinsul procesului verbal de cercetare la faţa locului, a planşei fotografice efectuată cu acel  prilej şi a schiţei accidentului, înscrisuri care reflectă situaţia existenţei unei urme de frecare chiar pe linia de demarcare a acostamentului de partea carosabilă, ceea ce conduce la concluzia că impactul dintre autoturism şi bicicleta victimei a avut loc în zona carosabilului.

Această stare de fapt a fost reţinută de instanţa de fond în urma coroborării mijloacelor de probă, reprezentând declaraţia de recunoaştere a inculpatului, proces verbal de cercetare la faţă locului cu schiţa şi planşele foto anexe, conţinutul CD-ului ce conţine înregistrarea efectuată de camera video de la  SC RAUL/ROXANA SRL L.J., raport de constatare medico-legală, proces-verbal de verificare statică şi dinamică, expertiza tehnică efectuată în cauză de expert inginer L.A. şi declaraţiile martorilor G.H.I. şi G.E..

S-a reţinut că, în drept fapta inculpatului J.D., astfel cum a fost descrisă mai sus, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal, text de lege în baza căruia făcând şi aplicarea art. 320/1 alin. 7  teza I Cod procedură penală, instanţa l-a condamnat la o pedeapsa de 2 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal, instanţa i-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II şi  lit. b Cod penal.

La individualizarea pedepsei instanţa de fond a avut în vedere pericolul social concret al faptei săvârşite, împrejurarea în care aceasta a fost comisă, reţinând în acest sens şi culpa victimei în condiţiile descrise mai sus, urmările produse, atitudinea inculpatului de recunoaştere şi regretare a faptei, respectiv împrejurarea că acesta nu are antecedente penale.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, acesta fiind fără antecedente penale, conform cazierului judiciar de la dosar, cu posibilităţi de îndreptare şi reintegrare socială, instanţa, în baza art. 81 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit conform art. 82 Cod penal şi i-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, privind revocarea suspendării.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal instanţa a suspendat şi executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.

Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul J.D., solicitând casarea sentinţei în sensul reducerii pedepsei ce i-a fost aplicată.

S-a apreciat că în cauză nu au fost corect aplicate dispoziţiile art. 72, 74, 76 Cod penal şi ale art. 320/1 Cod procedură penală, respectiv că nu s-a ţinut seama de circumstanţele concrete în care s-a comis fapta şi anume împrejurarea că victima circula pe o zonă de drum interzisă bicicliştilor, bicicleta nu era dotată corespunzător, iar victima se afla sub influenţa băuturilor alcoolice. S-a mai arătat că, potrivit expertizei efectuate în cauză, există cel puţin o culpă comună, de acelaşi grad, a inculpatului recurent şi a victimei şi s-a mai invocat şi împrejurarea că instanţa de fond nu a ţinut seama de circumstanţele personale ale inculpatului recurent.

Examinând sentinţa atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, cât şi din oficiu, potrivit dispoziţiilor art. 385/6 şi art. 385/14 Cod procedură penală, sub aspectul tuturor motivelor de casare prevăzute de art. 385/9 Cod procedură penală, curtea a constatat că aceasta este nelegală  sub aspectul individualizării pedepsei aplicate inculpatului recurent.

Astfel, în cauză este incident cazul de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală, fiind aplicată o pedeapsă în alte limite decât cele prevăzute de lege.

S-a reţinut mai întâi că prima instanţă a reţinut în mod corect starea de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului recurent pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate în cauză.

Tot în mod corect prima instanţă a reţinut cea dintâi variantă a raportului de expertiză întocmit în cauză, câtă vreme, concluziile acesteia se coroborează cu înregistrările video efectuate de camera de luat vederi amplasată la SC Raul/Roxana SRL L.J., precum şi cu declaraţia martorului G.H.I., în sensul că autoturismul condus de inculpatul recurent a intrat uşor pe acostament, acroşând victima, fără ca inculpatul recurent să fi avut vreo reacţie de frânare.

În aceste condiţii, aşa cum a reţinut instanţa de fond, inculpatul recurent a încălcat dispoziţiile art. 118 lit. c din HG nr. 1391/2006, iar victima pe cele ale art. 161 alin. 1 lit. i din acelaşi act normativ.

S-a reţinut apoi că în mod corect prima instanţă, constatând că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 320/1 alin. 1-4 Cod procedură penală, respectiv din probele administrate în faza de urmărire penală pe care inculpatul recurent le-a recunoscut şi şi le-a însuşit, rezultă că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpatul recurent, a admis cererea formulată de acesta de judecare a cauzei potrivit dispoziţiilor art. 320/1 Cod procedură penală.

Or, potrivit alineatului 7 al art. 320/1 Cod procedură penală, în cazul admiterii cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate în cazul recunoaşterii vinovăţiei, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei închisorii.

Cu toate acestea, prima instanţă a dispus condamnarea inculpatului recurent la o pedeapsă de 2 ani, egală cu minimul prevăzut de art. 178 alin. 2 Cod penal, fără a face aplicarea dispoziţiilor art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală.

Astfel fiind, în urma admiterii recursului declarat de inculpat, s-a casat sentinţa în sensul că s-a redus pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului recurent la 1 an şi 4 luni închisoare, pedeapsă egală cu minimul special prevăzut de lege, după reducerea limitei minime prevăzută de art. 178 alin. 2 Cod penal conform art. 320/1 alin. 7 Cod procedură penală, fiind menţinută  modalitatea de executarea aleasă de prima instanţă,  curtea, la rândul său, apreciind că nu se impune în raport de persoana inculpatului recurent şi de capacitatea acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale, executarea efectivă a pedepsei.

Evident, în raport de dispoziţiile art. 82 Cod penal, termenul de încercare a fost  la rândul său modificat.

S-a mai impus  precizarea că în opinia curţii nu se impune reţinerea în favoarea inculpatului recurent de circumstanţe atenuante, împrejurarea că acesta a recunoscut comiterea faptei fiind valorificată prin admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate, iar circumstanţele personale ale inculpatului recurent au fost avute în vedere la individualizarea pedepsei ce i-a fost aplicate, aceasta fiind egală cu minimul special prevăzut de lege.

Curtea a apreciat  că pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni corespunde, atât sub aspectul naturii cât şi al duratei sale, gravităţii faptei, pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului recurent, precum şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii penale.

În raport de cele mai sus arătate,  în baza art. 385/15 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, curtea a admis  recursul inculpatului şi a casat sentinţa în sensul că s-a redus  pedeapsa ce i-a fost aplicată inculpatului la 1 an şi 4 luni închisoare, fiind menţinută  dispoziţia de aplicare a art. 81 Cod penal pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni stabilit conform art. 82 Cod penal.

În raport de dispoziţiile art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate au rămas  în sarcina statului.

Domenii speta