Procedură penală

Decizie 587 din 19.06.2011


Procedură penală

Decizia penală  nr. 587/R/ din 19 iunie  2012 

Dosar nr. 11316/271/2010

 Curtea de Apel Oradea

Secţia penală şi pentru cauze cu minori

Este nelegală schimbarea încadrării juridice a unei fapte în temeiul art.334 Cod procedură penală cu referire la art.336 alin.3 Cod procedură penală, articolele menţionate vizând instituţii judicie diferite care vizează situaţii diferite; schimbarea încadrării juridice se aplică atunci când nu există concordanţă între conţinutul concret al faptei şi conţinutul legal al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului, iar extinderea procesului penal pentru alte fapte are în vedere situaţi în care se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la comiterea unei alte fapte prevăzute de legea penală care are legătură cu infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.

Prin sentinţa penală nr. 179 din 02 februarie 2012, Judecătoria Oradea, în baza art. 334 Cod procedură penală coroborat cu art. 336 al. 3 Cod procedură penală a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul D.D.I., din infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracţiunile de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi instigare la mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 şi art. 25 Cod penal raportat la art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal

I. A condamnat pe inculpatul D.D.I. după cum urmează:

- la 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002;

- la 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prev. de art. 25 Cod penal raportat la art. 260 Cod penal;

În baza art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal, a contopit pedepsele de mai sus în cea mai grea de 2 ani închisoare, pe care a sporit-o cu 2 luni, urmând ca în final inculpatul să execute 2 ani şi 2 luni închisoare.

În baza art. 71 al. 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 861 Cod penal, art. 71 alin. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii, sub supraveghere, pe durata unui termen de încercare de 4 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 862 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 864 Cod penal privind revocarea suspendării sub supraveghere.

În baza art. 863 al. 1 Cod penal a obligat inculpatul D.D.I. ca pe durata termenului de încercare să respecte următoarele obligaţii:

a) să se prezinte la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bihor, la datele fixate de acesta;

b) să anunţe acestui serviciu, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţa sau locuinţa si orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum si întoarcerea;

c) să comunice acestui serviciu si sa justifice schimbarea locului de munca;

d) să comunice acestui serviciu informaţii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta.

e) să nu conducă autovehicule pe drumurile publice.

II. A condamnat pe inculpatul I.N.E. după cum urmează:

- la 1 an închisoare cu executare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal

În baza art. 71 al. 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

III. A condamnat pe inculpatul M.M.M. după cum urmează:

- la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 260 al. 3 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal

În baza art. 71 al. 2 Cod penal, a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal cu titlu de pedeapsă accesorie.

În baza art. 81 Cod penal şi art. 71 al. 5 Cod penal, a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi accesorii pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

În baza art. 359 Cod procedură penală, a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

În baza art. 191 al. 1 şi 2 Cod procedură penală, a obligat pe inculpaţii D.D.I., I.N.E. şi M.M.M. la plata sumei de câte 1.500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. 3716/P/2009 din 02.06.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea au fost trimişi în judecată următorii inculpaţi: D.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002; I.N.E., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal; M.M.M., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 260 al. 3 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal şi D.S., pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată şi fals privind identitatea, prev. şi ped. de art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, art. 86 al. 2 din OUG nr. 195/2002, şi art. 293 al. 1 Cod penal

Prin acelaşi rechizitoriu s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului D.S. pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 260 Cod penal

La termenul din 08.12.2011 s-a pus în mişcare acţiunea penală conform art. 336 Cod procedură penală faţă de inculpatul D.D.I. pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 25 Cod penal raportat la art. 260 Cod penal.

Examinând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătoreşti, instanţa a reţinut în fapt următoarele:

Aşa cum rezultă din procesul verbal de constatare din 25.04.2009 la aceeaşi dată în jurul orelor 00:00 în timp ce un echipaj din cadrul SPR Bihor se deplasa pe B-dul D. din direcţia C.A.- B-dul D., a fost depăşit de un autoturism marca BMW de culoare gri cu nr. de înmatriculare B-79-KWY, iar când au ajuns  în  intersecţia B-dul D. cu B-dul D. şi au văzut cum BMW-ul a pierdut controlul volanului, a lovit bordura şi s-a izbit de un stâlp. Agenţii au oprit maşina să vadă ce s-a întâmplat şi au constatat că de la volanul autoturismului a coborât o persoană de sex masculin care a fost identificată în persoana inculpatului D.D.I., care le-a spus poliţiştilor că nu el este conducătorul autoturismului ci o persoană pe nume M. care ar fi fugit pentru că îi era frică. În continuare agenţii i-au solicitat inculpatului D.D.I. să sufle în aparatul alcotest, dar acesta a refuzat, după care l-au dus la SML Bihor pentru recoltarea de probe de sânge. S-a mai consemnat faptul că D.D.I. prezenta la nivelul arcadei ochiului stâng o pată de culoare roşie, respectiv o umflătură.

Ulterior, la data de 12.06.2009 (la aproape 2 luni de la evenimentele respective), inculpatul D.D.I. a formulat prin apărătorul său ales o cerere de probaţiune solicitând audierea ca „martori" a numiţilor A.P.P., V.G. şi a inculpaţilor D.S. şi I.N.E., ca fiind „martorii" care ar fi observat producerea accidentului din data de 25.04.2009 şi pe care i-ar fi identificat, în urma unui anunţ dat la cotidianul „J.B.", din data de 7.05.2009, iar inculpaţii D.S. şi I.N.E., audiaţi în calitate de martori  au dat declaraţii false în faţa organelor de poliţie şi au susţinut că în data de 25.04.2009, în timp ce circulau cu autoturismul-taxi, pe str. E.N. din O., în calitate de conducător auto, respectiv pasager, au observat pe B-dul D. cum un autoturism, marca „BMW" s-a tamponat cu un stâlp de iluminat public, după care din autoturismul respectiv au coborât 2 persoane de sex masculin, una fugind de la locul tamponării, în timp ce cealaltă a rămas pe loc.

În cursul urmăririi penale inculpatul D.D.I. a declarat că nu el a condus autoturismul, ci M.M.M., respectiv agentul nu i-a solicitat să sufle în aparatul alcotest nici la locul accidentului şi nici la sediul poliţiei, împrejurare infirmată de procesul verbal de constatare şi de declaraţia martorului ocular.

De asemenea M.M.M. a declarat că el a condus autoturismul marca BMW  implicat într-un accident în data de 25.04.2009 pe B-dul D. (filele  44-47 dosar urmărire penală).

Declaraţiile lor sunt contrazise de cele ale martorului N.C. - martor ocular , care a fost şi el de faţă, în momentul în care agentul de poliţie din cadrul SPR , P.T. aflat în exerciţiul funcţiunii, care conducea autoturismul poliţiei, la intersecţia B-dului D. cu B-dul D. din O. l-a observat pe inculpatul D.D.I.  conducând autoturismul, marca „BMW", la  intersecţia B-dului D. cu B-dul D. din Oradea, unde a depăşit autoturismul poliţiei, a pierdut controlul autoturismului respectiv, a părăsit carosabilul şi s-a tamponat cu un stâlp de iluminat public, de pe partea dreaptă, în sensul direcţiei de mers, după care din autoturismul respectiv de pe scaunul şoferului a coborât inculpatul D.D.I. şi a refuzat testarea cu alcotestul. Aspectele respective au fost consemnate şi în procesul-verbal încheiat de către poliţist, cu acea ocazie.

De asemenea, pe parcursul cercetărilor, inculpatul D.S. a revenit asupra declaraţiei iniţiale false date la poliţie şi a declarat adevărul în legătură cu producerea accidentului din data de 25.04.2009, în care a fost implicat inculpatul D.D.I., pe care a arătat că el nu l-a observat, în calitate de martor ocular (în noaptea de 24/25.04.2009, orele 0,05 nu a condus autoturismul-taxi pe str. E.N. din O.), aspect ce a condus la elucidarea tuturor aspectelor privitoare la prezenta cauză.

S-a mai stabilit că în data de 28.10.2009, orele 10,30, inculpatul D.S. a condus în P-ţa B. din Oradea, având exercitarea dreptului de a conduce suspendat din data de 19.10.2009, autoturismul, marca „Dacia Logan",  unde, datorită nepăstrării distanţei regulamentare între autovehicule, în mers a tamponat din spate autoturismul, marca „Skoda",  condus regulamentar de numitul N.G., pe care l-a proiectat în autoturismul  condus regulamentar de numitul U.F.P., după care în noaptea de 27/28.02.2010, orele 1,45, inculpatul D.S. a condus pe str. T.V. din O., având exercitarea dreptului de a conduce suspendat din data de 19.10.2009, autoturismul, marca „Dacia Logan", şi, la solicitarea poliţiştilor de a-şi declina identitatea s-a prezentat sub o identitate falsă, acea de N.B.C., dom.în O., str.I., nr. 29, BI.F-11, Sc.A, ap.17, Bihor, prietenul său.

În cursul cercetării judecătoreşti la termenul din 03.02.2011  au fost audiaţi inculpaţii  M.M.M. şi D.S. c are au recunoscut săvârşirea faptelor şi s-a încuviinţat faţă de aceştia aplicarea procedurii speciale de recunoaştere a vinovăţiei conform art. 320 ind. 1 Cod procedură penală Inculpatul M.M.M. şi D.D.I. au fost asistaţi de acelaşi apărător ales M.B.

La termenul din 28.04.2011 inculpatul D.D.I. a declarat că nu doreşte aplicarea procedurii speciale de recunoaştere a vinovăţiei şi, întrucât s-a apreciat că există interese contrare între inculpatul D.D.I. şi M.M.M., care erau reprezentaţi de acelaşi avocat ales, M.B., s-a dispus amânarea cauzei şi desemnarea unui avocat din oficiu pentru M.M.M., celălalt inculpat urmând să fie asistat în continuare de apărătorul ales.

La termenul din 19.05.2011 s-a dispus reaudierea inculpatului M.M.M. în prezenţa unui apărător din oficiu, întrucât existau interese contrare între el şi inculpatul D.D.I. şi au fost asistaţi de acelaşi avocat la termenul din 03.02.2011, când a fost audiat inculpatul M.M.M.

La termenul din 30.06.2011 a fost audiat inculpatul D.D.I., care a declarat că nu solicită aplicarea procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală întrucât nu se consideră vinovat. A mai precizat că în noaptea de 25.04.2009 a condus autoturismul marca BMW pe B-dul D. intersecţie cu D. şi pentru că s-a jucat cu telefonul mobil a pierdut controlul volanului şi a intrat într-un stâlp, la câteva minute după incident venind şi un echipaj de poliţie care i-au spus că vor să-l ducă la sediul poliţiei să-i i-a sânge, dar el a refuzat pentru că a spus că nu suportă ace. Inculpatul a mai arătat că înainte să ajungă poliţia a sunat-o pe soţia sa şi i-a cerut să-i spună ginerelui său M.M. să vină să declare că el a condus ca să nu-i suspende lui permisul pentru că a băut două beri. Astfel, inculpatul le-a spus poliţiştilor că M.M. a condus autoturismul, dar acesta a fugit. Inculpatul a recunoscut că le-a solicitat inculpaţilor I.N. şi M.M. să declare lucruri pe care nu le-au văzut pentru că nu ştia că o să se ajungă până aici .

Inculpatul M.M.M. a recunoscut faptul că la solicitarea socrului său, inculpatul D.D.I., a declarat la poliţie că el a condus autoturismul marca BMW implicat în accident. A mai precizat faptul că nu este de acord să fie judecat în baza procedurii prev. de art. 320 ind. 1 Cod procedură penală pentru că doreşte să beneficieze de cauza de nepedepsire, prev. de art. 260 Cod penal .

Instanţa a revenit asupra aplicării prev. art. 320 ind. 1 Cod procedură penală având în vedere că doar la termenul din 30.06.2011 inculpatul M.M.M. a fost audiat în condiţii legale în ceea ce priveşte asistenţa juridică.

Martorul R.P.M., medicul care a fost de serviciu la SML în noaptea incidentului, şi-a recunoscut semnătura de pe procesul verbal de la fila 11 din dosarul de urmărire penală în care se consemnează refuzul numitului D.D.I. de recoltare de probe de sânge pentru determinarea alcoolemiei. Martorul a mai precizat că dată fiind perioada de timp nu îşi aduce aminte exact această situaţie particulară, dar de regulă procesul verbal de refuz se întocmeşte după ce şi poliţiştii şi medicul îi aduc la cunoştinţă persoanei aduse la recoltare de probe de sânge consecinţele refuzului .

Martorul N.C.I. a declarat că la data incidentului în timp ce conducea în dreptul staţiei de tramvai din Piaţa D., a fost depăşit de un autoturism marca BMW de culoare argintie, iar când a ajuns la intersecţia D. cu 6 Martie a văzut că BMW-ul este oprit într-un stâlp, după care martorul a oprit şi a văzut că în BMW era o singură persoană aflată pe scaunul şoferului. La scurt timp după incident a venit la faţa locului  şi  un echipaj de poliţie care i-a cerut şoferului BMW-ului să sufle în aparatul alcotest, dar acesta a refuzat pentru că a spus că nu el a condus. În continuare poliţistul i-a spus şoferului că el a condus pentru că era lovit la faţă şi la genunchi, dar acesta a negat în continuare şi încerca să vorbească la telefon. Martorul a mai precizat faptul că şoferul BMW-ului era băut bine şi mirosea a alcool.

În ceea ce priveşte anularea procesului verbal din 25.04.2009 prin care  s-a constatat săvârşirea infracţiunii pe motiv că procesul verbal nu ar fi semnat de doi martori asistenţi, s-a constatat că este vorba de o nulitate relativă întrucât nu se încadrează la situaţiile prevăzute de art. 197 al. 2 Cod procedură penală. Prin urmare, această nulitate nu a fost invocată în termenul prev. la art. 197 al. 4 Cod procedură penală, care prevede că nulităţile relative trebuie invocate în cursul efectuării actului, când partea este prezentă sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului. Aşadar, inculpatul trebuia să invoce eventualele nelegalităţi ale actului de sesizare al poliţiei cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, când de altfel a şi fost asistat de apărătorul ales, aşa cum rezultă din procesul verbal de la fila 108 dosar de urmărire penală. Dar de altfel, chiar dacă ar fi fost invocată această nulitate în termen, nu se poate înlătura un proces verbal doar pentru că a fost semnat de un singur martor asistent, în condiţiile în care nu au putut fi identificaţi alţi martori asistenţi, în speţă dată fiind şi ora târzie la care s-a produs accidentul. Totodată martorul ocular care a fost şi martor asistent la întocmirea procesului verbal a confirmat în totalitate menţiunile actului, atât cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, cât şi cu ocazia audierii în faţa instanţei.

În ceea ce priveşte înlăturarea procesului verbal prin care s-a constatat refuzul recoltării de probe biologice de la fila 11 din dosarul de urmărire penală pentru încălcarea prev. art. 224 al. 3 Cod procedură penală, în sensul că nu ar fi fost trecut ca şi act premergător s-a reţinut că nici această nulitate relativă nu a fost invocată în termenul prev. de art. 197 al. 4 Cod procedură penală De altfel, analizând procesul verbal de consemnare a efectuării actelor premergătoare de la fila 8 din dosarul de urmărire penală, s-a constatat că este menţionat procesul verbal de constatare din data de 25.04.2009.  Este evident că este vorba de procesul verbal de constatare de la fila 11 din dosarul de urmărire penală şi nu de procesul verbal de constatare a infracţiunii de la fila 6 din dosarul de urmărire penală, care este un act de sesizare a organelor de urmărire penală, care nu trebuie confundat cu actele premergătoare care se efectuează după sesizare şi în scopul verificării acesteia. Se mai a reţinut şi că menţiunile din procesul verbal au fost confirmate şi de martorul audiat în faţa instanţei, respectiv R.P.M.

Prin urmare, ambele procese verbale au fost  avute în vedere la stabilirea adevărului în cauză, acest lucru fiind necesar pentru justa soluţionare a cauzei.

Inculpatul D.D.I. a încălcat disp. art. 87 al. 5 din OUG 195/2002, conform cărora „Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat, în vederea stabilirii alcoolemiei ori a prezenţei de produse sau substanţe stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.

După cum se poate observa legea sancţionează refuzul de recoltare în două variante alternative respectiv refuzul de a se supune recoltării de probe biologice şi refuzul de a se supune testării aerului expirat. În ceea ce priveşte refuzul testării cu alcooltestul, acesta rezultă din procesul verbal întocmit de către poliţişti, care se coroborează cu declaraţia unui martor ocular. În ceea ce priveşte refuzul recoltării probelor de sânge aceasta rezultă din procesul verbal de la fila 11 din dosarul de urmărire penală unde se consemnează refuzul precum şi declaraţia medicului care a semnat acel proces verbal.

În ceea ce priveşte prevederile art. 7 din Ordinul nr. 376/2006 pentru aprobarea Normelor metodologice privind prelevarea probelor biologice, invocate de inculpatul D.D.I., acestea nu sunt incidente în cauză deoarece se referă la situaţia în care nu poate fi efectuată cea de a doua prelevare de sânge şi nu în cazul refuzului total. În concret art. 7 prevede: „(1) În situaţiile medicale speciale, în care nu poate fi efectuată cea de-a doua prelevare, precum şi în cazul refuzului de prelevare, se menţionează acest fapt în mod expres în cadrul rubricii "observaţii" a buletinului de examinare clinică, precizându-se motivul neprelevării.

În situaţiile prevăzute la alin. (1), cu excepţia refuzului de prelevare, se prelevează 10 ml urină, sub supraveghere, în flacon spălat, care ulterior va fi supus procedurii de sigilare prevăzute la art. 13, cu excepţia refuzului de prelevare”.

Totodată la art. 6 din acelaşi act normativ se prevede: „Procedurile de prelevare a produselor biologice sunt următoarele:

a) pentru determinarea alcoolemiei se prelevează 2 (două) probe de sânge din venă la interval de o oră între prelevări, fiecare probă conţinând 10 ml sânge”.

De altfel, refuzul inculpatului de a se supune recoltării probelor biologice în vedere stabilirii alcoolemiei rezultă implicit şi din declaraţia acestuia în care recunoaşte că le-a spus agenţilor că nu el a condus şi că de aceea nu vrea să i se recolteze probe (indiferent de ce ar prevedea normele metodologice).

Pentru aceste motive, solicitarea inculpatului de achitare în temeiul art. 10 al. 1 lit. d Cod procedură penală s-a apreciat neîntemeiată, fiind întrunite toate elementele constitutive ale infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice.

În ceea ce priveşte achitarea în temeiul art. 10 al. 1 lit. a Cod procedură penală pe motiv că fapta nu există, s-a reţinut că  aceasta este vădit neîntemeiată, având în vedere că până şi inculpatul a confirmat că a purtat o discuţie cu poliţiştii cu privire la cine a condus autoturismul, iar din procesele verbale întocmite şi din declaraţiile martorilor rezultă că i s-a solicitat şi să se supună recoltării probelor de sânge.

Întrucât în urma cercetării judecătoreşti s-a stabilit că inculpatul D.I.  a fost cel care i-a determinat pe M.M.M., D.S. şi I.N.E. să declare mincinos în faţa organelor de poliţie, s-a reţinut în sarcina acestuia şi infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 25 Cod penal raportat la art. 260 al. 1 Cod penal, pentru care procurorul a declarat că pune în mişcare acţiunea penală. S-a reţinut o singură infracţiune de mărturie mincinoasă, întrucât nu este vorba de o infracţiune contra persoanei.

Din fişa de cazier a inculpatului D.D.I. rezultă că acesta a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendare, termen de încercare 4 ani prin DP nr. 2513/07.05.2004 a ÎCCJ, condamnare pentru care a intervenit reabilitarea de drept conform art. 86 ind. 6 Cod penal. La data de 04.10.2011 s-a pus în mişcare acţiunea penală într-un alt dosar faţă de acelaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 181 al. 1 Cod penal .

Pentru aceste motive, în baza art. 334 Cod procedură penală coroborat cu art. 336 al. 3 Cod procedură penală s-a dispus schimbarea încadrării juridice cu privire la inculpatul D.D.I., din infracţiunea de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal în infracţiunile de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi instigare la mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 şi art. 25 Cod penal raportat la art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 33 lit. a Cod penal.

În ceea ce priveşte achitarea inculpatului D.D.I. pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă conform art. 10 al. 1 lit. b ind. 1 Cod procedură penală, instanţa a apreciat că solicitarea formulată este vădit neîntemeiată, întrucât fapta de a determina trei persoane să declare mincinos în faţa organelor de poliţie cu privire la producerea unui accident de circulaţie este o faptă care prezintă pericol social specific unei infracţiuni.

Starea de fapt reţinută şi vinovăţia inculpaţilor sunt pe deplin dovedite cu probele administrate în cauză: proces verbal de constatare a infracţiunilor flagrante şi planşe foto, proces verbal de constatare a refuzului, declaraţiile inculpaţilor şi declaraţiile martorilor.

În drept, fapta inculpatului D.D.I. constând în aceea că la data de 25.04.2009, ora 0.05, după ce în prealabil a consumat băuturi alcoolice, a condus autoturismul marca BMW la intersecţia B-dul D. - B-dul D., a pierdut controlul volanului, a ieşit de pe carosabil şi s-a tamponat de un stâlp de iluminat public aflat pe trotuar, după care a refuzat testarea cu aparatul alcotest şi recoltarea de probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei şi i-a determinat pe I.N.E., D.S. şi M.M.M. să declare mincinos în faţa organelor de poliţie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de refuz de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi instigare la mărturie mincinoasă, prev. şi ped. de art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002 şi art. 25 Cod penal raportat la art. 260 Cod penal, texte în baza cărora a fost condamnat la câte o pedeapsă de 2 ani închisoare şi 1 an închisoare.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 72 Cod penal instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate prin legea specială, circumstanţele personale ale acestuia (vârsta, faptul că are familie), împrejurările comiterii faptei şi atitudinea procesuală a acestuia.

În cadrul individualizării judiciare a pedepsei, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute la art. 74 Cod penal constatarea şi caracterizarea acestora ca atare a fost lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului raportată la antecedentele penale ale acestuia, nu se poate da eficienţă circumstanţelor atenuante prev. de art. 74 lit. a şi c Cod penal

Instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Având în vedere că pedeapsa aplicată este de 2 ani şi 2 luni închisoare şi ţinând cont de gradul de pericol social al infracţiunilor şi având în vedere circumstanţele reale ale săvârşirii faptei, raportat şi la circumstanţele personale ale inculpatului, conduita procesuală a acestuia analizată mai sus, s-a apreciat că pronunţarea condamnării constituie un avertisment pentru aceasta şi o garanţie că nu va mai săvârşi infracţiuni.

În drept fapta inculpatului I.N.E. constând în aceea că audiat în calitate de martor a declarat mincinos că în data de 25.04.2009, în timp ce circula împreună cu inculpatul D.S. cu autoturismul-taxi, pe str. E.N. din O. a observat pe B-dul D.  cum un autoturism, marca „BMW", s-a tamponat cu un stâlp de iluminat public, după care din autoturismul respectiv au coborât 2 persoane de sex masculin, una fugind de la locul tamponării, în timp ce cealaltă a rămas pe loc, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. b Cod penal.

Din fişa de cazier a inculpatului I.N.E. rezultă că acesta a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani închisoare prin SP 676/22.04.2002 a Judecătoriei Oradea, fiind eliberat la data de 13.08.2003 cu un rest neexecutat de 581 zile, astfel urmează a s-a reţinut recidiva postexecutorie, prev. de art. 37 lit. b Cod penal.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 72 Cod penal, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate prin legea specială, circumstanţele personale ale acestuia şi atitudinea procesuală, constând în sustragerea de la cercetarea judecătorească.

În cadrul individualizării judiciare a pedepsei, reţinerea circumstanţelor atenuante prevăzute la art. 74 Cod penal, constatarea şi caracterizarea acestora ca atare a fost lăsată la aprecierea instanţei de judecată.

Astfel, în ceea ce priveşte atitudinea sinceră a inculpatului, aceasta nu poate fi avută în vedere din moment ce a fost trimis în judecată pentru mărturie mincinoasă şi nici nu s-a prezentat pentru a fi audiat în faţa instanţei.

Instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpaţilor duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Raportat la starea de recidivă postexecutorie în care a fost comisă fapta, faţă de prev. art. 81 al. 1 lit. b Cod penal coroborat cu disp. art. 38 Cod penal, singura modalitate de individualizare a executării pedepsei este cea în regim privativ de libertate.

În drept, fapta inculpatului M.M.M., constând în aceea că audiat în calitate de martor a declarat mincinos că el a condus autoturismul marca BMW implicat într-un accident în data de 25.04.2009 pe B-dul D., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă, prev. de art. 260 al. 1 Cod penal, cu aplic. art. 260 al. 3 Cod penal raportat la art. 76 Cod penal.

La individualizarea pedepsei, conform criteriilor prevăzute la art. 72 Cod penal, instanţa a avut în vedere limitele de pedeapsă fixate prin legea specială, împrejurările comiterii faptei, respectiv faptul că inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, nu este cunoscut cu antecedente penale şi mobilul săvârşirii faptei, fiind ginerele inculpatului D.D.I..

Întrucât inculpatul a revenit asupra declaraţiei doar cu ocazia audierii în faţa instanţei, deci după ce s-a dat o soluţie în cauză, respectiv trimiterea în judecată şi după ce s-a început urmărirea penală faţă de el pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, s-au reţinut în favoarea acestuia disp. art. 260 al. 3 Cod penal privind reducerea pedepsei şi nu cauza de nepedepsire, prev. de art. 260 al. 2 Cod penal.

Instanţa a reţinut că natura faptei săvârşite, ansamblul circumstanţelor personale ale inculpatului, duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal.

Apreciind că nu se impune privarea de libertate a inculpatului, având în vedere circumstanţele personale ale acestuia, nu este cunoscut cu antecedente penale şi cu posibilităţi reale de îndreptare şi reintegrare socială, instanţa, în baza art. 81 Cod penal, art. 71 al. 5 Cod penal a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale şi a pedepsei accesorii pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 2 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal au declarat recurs inculpaţii D.D.I., I.N.E. şi M.M.M., fără a-l motiva în scris.

Examinând hotărârea atacată prin prisma recursurilor declarate în cauză cât şi din oficiu, curtea a reţinut  următoarele:

Inculpatul D.D.I. a fost trimis în judecată pentru o singură infracţiune şi anume de sustragere de la recoltarea de probe biologice prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. Ca stare de fapt, s-a reţinut că în data de 25.04.2009, în jurul orelor 0,05, inculpatul aflat sub influenţa alcoolului a condus autoturismul BMW , iar la intersecţia dintre bulevardul D. şi bulevardul D. a pierdut controlul volanului, autoturismul părăsind carosabilul şi tamponându-se de un stâlp de iluminat stradal. Organele de poliţie sosite la locul accidentului, sesizând că acesta emană miros de alcool, i-au solicitat să se supună testării cu aparatul etilotest, fiind însă refuzaţi de inculpat. I-au solicitat să se deplaseze la Spitalul Clinic Judeţean Oradea pentru recoltare de probe biologice, dar inculpatul a refuzat din nou.

Apărarea sa în cursul urmăririi penale a fost aceea că nu el a condus autoturismul ci ginerele său M.M.M. şi din acest motiv a refuzat să se supună testărilor. Au fost audiaţi ca martori M.M.M., D.S. şi I.N.E. care i-au susţinut ipoteza. Parchetul a apreciat că declaraţiile acestora sunt mincinoase şi a început urmărirea penală faţă de aceştia pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă prevăzută de art. 260 alin. 1 C.pen. Cu excepţia lui D.S., care a revenit asupra declaraţiei iniţiale, ceilalţi doi au fost trimişi în judecată pentru această infracţiune.

În cursul cercetării judecătoreşti, în şedinţa publică din 08.12.2011, procurorul solicită extinderea procesului penal faţă de inculpatul D.D.I. şi pentru infracţiunea de instigare la mărturie mincinoasă constând în aceea că i-a determinat pe M.M.M. şi I.N.E. să declare în mod mincinos că nu el a condus autoturismul. Totodată a declarat  că pune în mişcare acţiunea penală pentru această infracţiune.

În aceeaşi şedinţă, instanţa a pus  în discuţie schimbarea de încadrare juridică a faptei de infracţiunea de sustragere de la recoltarea de probe biologice prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. în infracţiunile de sustragere de la recoltarea de probe biologice prevăzută de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen. şi instigare la mărturie mincinoasă prevăzută de art. 25 C.pen. raportat la art. 260 alin.1 C.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b C.pen.

Dată fiind această punere în discuţie a schimbării încadrării juridice, apărătorul inculpatului D.D.I. a solicitat  acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, iar instanţa a amânat judecarea cauzei data de 19.01.2012, fără a se pronunţa asupra extinderii procesului penal sau asupra schimbării de încadrare juridică.

În şedinţa publică din 19.01.2012, instanţa a pus  din nou în discuţia părţilor schimbarea de încadrare juridică. Procurorul a fost  de acord având în vedere că a solicitat extinderea procesului penal cu privire la această faptă, iar apărătorul inculpatului D.D.I. s-a opus .

Nici la acest termen instanţa nu s-a pronunţat  asupra vreuneia din cele două cereri. Instanţa de fond a dezbătut  fondul cauzei şi a amânat  pronunţarea iniţial pentru data de 26.01.2012 şi ulterior pentru data de 02.02.2012, dată la care s-a pronunţat  hotărârea atacată.

Prin sentinţa penală, prima instanţă a dispus  în baza art. 334 C.pr.pen. cu referire la art. 336 alin. 3 C.pr.pen. schimbarea încadrării juridice aşa cum a fost pusă în discuţia părţilor la termenul din 08.12.2012.

Deşi, foloseşte sintagma „schimbă încadrarea juridică”, articolele pe care le menţionează ca temei al acestei dispoziţii vizează ambele instituţii. În motivarea hotărârii, instanţa de fond nu explică de ce a procedat în acest mod. Nu se pronunţă asupra extinderii procesului penal.

Apoi, dacă atunci când s-au pus în discuţie extinderea procesului penal şi schimbarea de încadrare juridică se face vorbire de faptul că inculpatul i-a instigat de M.M.M. şi I.N.E. să declare mincinos. În motivarea hotărârii, arată că inculpatul D.D.I. i-a instigat pe M.M.M., D.S. şi I.N.E. să declare mincinos.

S-a apreciat că hotărârea primei instanţe este nelegală.

Schimbarea de încadrare juridică este instituţia juridică care se aplică în situaţia în care nu există concordanţă între conţinutul concret al faptei şi conţinutul legal al infracţiunii reţinută în sarcina inculpatului.

Extinderea procesului penal cu privire la alte fapte are în vedere situaţia în care se descoperă în sarcina inculpatului date cu privire la comiterea unei alte fapte prevăzută de legea penală care are o legătură cu infracţiunea pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată.

Prin urmare, în cazul primei instituţii menţionate, fapta în concret rămâne aceeaşi doar primeşte o altă încadrare juridică, pe când în cazul celei de-a doua suferă o modificare chiar starea de fapt în raport de actul de sesizare.

În speţă, chiar starea de fapt a fost modificată în raport de actul de sesizare, rechizitoriul nefăcând vorbire de vreo acţiune a inculpatului de determinare a celor doi sau trei martori să declare mincinos, nu se precizează în ce a constat aceasta şi nici că martorii ar fi luat hotărârea infracţională ca urmare a acţiunii inculpatului D.D.I.

Apoi, instanţa ar fi trebuit să dispună, dacă considera întemeiată cererea parchetului, prin încheiere extinderea procesului penal cu privire la această nouă infracţiune şi să procedeze la audierea inculpatului, permiţându-i totodată să-şi formuleze apărările.

În nici un caz, inculpatul nu trebuia să afle abia din hotărârea de condamnare că în sarcina sa a fost reţinută o infracţiune care îl vizează şi pe martorul D.S., persoană de care nu s-a făcut vorbire nici în cererea de extindere a procurorului şi nici în declaraţia de punere în mişcare a acţiunii penale. Nici măcar instanţa, când a pus în discuţie schimbarea de încadrare juridică, nu face referire la acesta sau la vreo stare de fapt nou reţinută.

De altfel, hotărârea instanţei de fond este nelegală şi sub aspectul reţinerii unei infracţiuni unice de instigare la mărturie mincinoasă. Având în vedere caracterul personal al mărturiei, această infracţiune nu este posibil a fi comisă în forma coautoratului. În consecinţă, dacă mai mulţi martori au făcut declaraţii mincinoase într-o anume cauză, fiecare a săvârşit câte o infracţiune de mărturie mincinoasă, iar persoana care le-a determinat să acţioneze în acest mod este instigator la tot atâtea infracţiuni câţi martori a determinat.

Acest aspect însă, în lipsa căii de atac a parchetului, va trebui tratat de asemenea manieră încât să nu se încalce principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea a reţinut că sesizarea instanţei de fond cu această nouă infracţiune este neregulat făcută ce constituie cauză de nulitate absolută, atrăgând incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct.2 C.pr.pen., iar motivarea hotărârii sub aspectul aplicării unei sau alteia ori ambele instituţii juridice la care s-a făcut referire anterior, atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 3859 alin. 1 pct.9 C.pr.pen., soluţia ce se impune este aceea de admitere a recursului inculpatului cu consecinţa casării cu trimitere spre rejudecare la instanţa de fond, care cu respectarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac, ale cărei efecte se extinde şi asupra rejudecării după casare, se va pronunţa asupra cererii procurorului de extindere a procesului penal.

Având în vedere că între infracţiunea reţinută în sarcina inculpatului D.D.I. şi infracţiunea pentru care s-a solicitat extinderea procesului penal cu privire la noua faptă ar putea exista un concurs cu conexitate consecvenţională, iar în raport de existenţa infracţiunii de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina celor doi inculpaţi M.M.M. şi I.N.E. depinde şi soluţia dată în ceea ce priveşte infracţiunea reţinută în rechizitoriu în sarcina inculpatului D.D.I., s-a impus admiterea şi a celorlalte două recursuri declarate în cauză cu consecinţa rejudecării cauzei cu privire la întreaga situaţie juridică a celor trei inculpaţi recurenţi.

La rejudecarea cauzei cu privire la inculpaţii M.M.M. şi I.N.E., instanţa de fond se va pronunţa asupra caracterului mincinos sau nu a declaraţiilor date de aceştia în cursul urmăririi penale, iar dacă constată întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de mărturie mincinoasă reţinută în sarcina lor, va stabili dacă apărările acestora cu privire la existenţa cauzei de impunitate prevăzută de art. 260 alin. 2 C.pen. sunt pertinente sau dacă aceştia pot beneficia doar de cauza de reducere a pedepsei prevăzută de art. 260 alin. 3 C.pen., ori nu este incidentă nici una dintre acestea, dar fără a se încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Faţă de cele expuse mai sus, curtea în baza articolului 38515 punctul 2 litera c Cod procedură penală, a admis  recursurile declarate de inculpaţii D.D.I., I.N.E. şi M.M.M. împotriva sentinţei penale nr. 179/02.02.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea, care a fost desfiinţată în ceea ce-i priveşte pe cei trei inculpaţi şi s-a dispus  rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.