Existenţa unor capacităţi energetice pe terenul proprietate privată a unui terţ. Limitare legală a dreptului de proprietate.

Existenţa unor capacităţi energetice pe terenul proprietate privată a unui terţ. Limitare legală a dreptului de proprietate.

- Legea nr. 13/2007

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI SECŢIA A VI-A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR. 279 din 18.06. 2012)

I. Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 21.12.2009, sub nr. 45315/299/2009, reclamantul S.V. a chemat în judecată pârâta SC E.E.M. SA, solicitând să se dispună: 1. obligarea pârâtei să îşi mute postul de transformare P.T.A. - 1071 din C. aflat pe proprietatea sa; 2. în cazul în care pârâta nu va fi de acord cu această solicitare, să fie obligată la plata unor despăgubiri, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul unui imobil compus din teren şi construcţii, situat în comuna G., sat C., judeţul G. Pe proprietatea sa se găseşte amplasat punctul de transformare P.T.A. - 1071 C, împreună cu o parte a racordului de tensiune medie.

Reclamantul susţine că i-a învederat pârâtei că nu mai este de acord ca aceste instalaţii să rămână pe proprietatea sa, fiindu-i încălcat dreptul de proprietate.

Pârâta susţine că, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 13/2007, are un  drept de uz şi servitute, cu titlu gratuit, asupra proprietăţii reclamantului, însă acesta apreciază că nu sunt incidente în speţă dispoziţiile invocate de pârâtă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 480 şi următoarele Cod civil şi dispoziţiile Legii nr. 13/2007.

II. Prin Sentinţa civilă nr. 13162/21.06.2010, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a Comercială, unde cauza a fost înregistrată la data de 06.10.2010, sub nr. 47861/3/2010.

În şedinţa publică din data de 06.04.2011, reclamantul a formulat cerere modificatoare, arătând că înţelege să se judece în contradictoriu şi cu SC E.D.M. SA (fila 22 dosar tribunal).

De asemenea, la acelaşi termen, reclamantul prezent personal în instanţă a declarat că renunţă la capătul doi al cererii de chemare în judecată, referitor la obligarea pârâtelor la plata de despăgubiri (fila 23 dosar tribunal).

Prin Încheierea de la 07.09.2011, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC E.E.M. SA (fila 49 dosar tribunal).

III. Prin Sentinţa civilă nr. 18137/19.10.2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. 47861/3/2010, s-a luat act că reclamantul renunţă la judecarea capătului 2 al cererii de chemare în judecată, referitor la plata de despăgubiri, şi a fost respinsă acţiunea, astfel cum a fost modificată, formulată de reclamantul S.V., în contradictoriu cu pârâta SC E.E.M. SA pentru lipsa calităţii procesuale pasive, iar în contradictoriu cu pârâta SC E.D.M. SA, ca nefondată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:

Reclamantul S.V. este proprietarul unui imobil compus din teren şi construcţii, situat în comuna G., sat C., judeţul G., imobil, pe a cărui suprafaţă se găseşte amplasat punctul de transformare P.T.A. - 1071 C., împreună cu o parte a racordului de tensiune medie.

Reclamantul a formulat prezenta acţiune motivat de faptul că nu mai este de acord ca aceste instalaţii să rămână pe proprietatea sa, fiindu-i încălcat dreptul de proprietate.

Având în vedere că pe terenul proprietatea reclamantul era deja amplasat punctul de transformare împreună cu o parte a racordului de tensiune medie, s-a reţinut că sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 13/2007, astfel că reclamantul nu poate pretinde schimbarea situaţiei juridice a terenului.

Reclamantului nu i se încalcă dreptul de proprietate, art. 44 din Constituţie prevăzând că "limitele şi conţinutul acestor drepturi sunt stabilite prin lege". Or, tocmai Legea nr. 13/2007 a reglementat situaţia terenurilor afectate de capacităţile energetice, instituind un drept de uz şi servitute asupra acestor terenuri.

Chiar dacă, aparent, titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire a dreptului său de proprietate, s-a apreciat că nu există o contradicţie cu dispoziţiile art. 44 din Constituţie, referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, deoarece, prin instituirea dreptului de servitute şi uz prin lege, se stabileşte cadrul juridic pentru exercitarea dreptului de proprietate.

Au fost înlăturate susţinerile reclamantului potrivit cărora prejudiciul rezultă din împiedicarea folosirii bunului, cu motivarea că, la momentul dobândirii imobilului reclamantul cunoştea existenţa capacităţilor energetice, inclusiv a sarcinilor, preluând astfel drepturile şi obligaţiile aferente. De altfel, exercitarea dreptului invocat implică un echilibru în exercitarea celorlalte drepturi, inclusiv a drepturilor instituite prin lege de uz, servitute şi acces. Or, câtă vreme imobilul a fost preluat cu drepturi şi obligaţii, susţinerile reclamantului referitoare la împiedicarea dreptului de proprietate sunt nefondate.

De altfel, reclamantul nu a invocat vreun temei al răspunderii pârâtei (delictuală, spre exemplu), limitându-se în a arata că i se încalcă dreptul de proprietate reglementat de art. 480 C.civ.

S-a mai avut în vedere că dispoziţiile Legii nr. 13/2007 au făcut deja obiectul controlului de constituţionalitate, Curtea Constituţională fiind sesizată cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 37 alin.4 din Legea nr. 318/2003, respectiv art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007, aceasta pronunţându-se în sensul că dispoziţiile legale sus menţionate respectă exigenţele impuse de prevederile CEDO (Decizia nr. 72/2004, publicată în Monitorul Oficial nr. 249/22.03.2004, Decizia nr. 805/2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 501/21.07.2009). Reglementarea nu arată nicio contradicţie cu alin.3 al art. 44 din Constituţie, ci, dimpotrivă este în deplină concordanţă cu art. 136 alin.2 şi 4 din Constituţie, potrivit cărora proprietatea publică aparţine statului şi unităţilor administrativ teritoriale şi este inalienabilă.

IV. Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a formulat apel reclamantul, solicitând schimbarea hotărârii atacate şi, pe fondul cauzei, admiterea acţiunii.

În motivarea apelului, reclamantul a arătat că nu a fost de acord niciodată cu amplasarea instalaţiilor energetice pe terenul său, că dispoziţiile Legii nr. 13/2007 privind dreptul de uz şi servitute nu sunt aplicabile în speţă, întrucât situaţia invocată este anterioară promulgării acestei legi, care nu se poate aplica retroactiv, ci numai pentru viitor.

Apelantul a mai arătat că a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului prin succesiune şi că la data amplasării punctului de transformare nu s-a cerut acordul ascendenţilor reclamantului, astfel că nu avea cum să preia sarcinile asupra proprietăţii.

În opinia apelantului, chiar dacă este vorba de instituirea prin lege a unui drept de servitute sau uz, este necesar acordul proprietarului, iar limitarea dreptului de proprietate trebuie să se facă cu acordul apelantului şi cu o justă despăgubire. Cât timp nu a existat acordul şi proprietarul nu a fost despăgubit, nu se putea institui în mod legal o servitute.

V.  La data de 21.05.2012, intimata-pârâtă S.C. E.D.M. S.A. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului, fiind reluate susţinerile de la prima instanţă (filele 19-24).

VI. Verificând legalitatea şi temeinicia sentinţei pronunţate de prima instanţă, conform art. 295 C.pr.civ., în raport de motivele de apel şi probele administrate, Curtea reţine următoarele:

1. Reclamantul a dovedit că este proprietarul unor terenuri arabile în comuna G., sat C., judeţul G., astfel cum rezultă din titlurile de proprietate nr. 110001/03.02.2005 şi nr. 43491/05.10.1995 emise în baza Legii nr. 18/1991 de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Giurgiu, din Sentinţa civilă nr. 432/19.05.2004 a Judecătoriei Bolintin Vale şi din contractul de schimb autentificat sub nr. 1109/15.07.2009 de BNP N.T. (filele 15-20 dosar judecătorie).

Prima instanţă a reţinut că punctul de transformare P.T.A. - 1071 C. este amplasat pe terenul proprietatea reclamantului. În acest sens, chiar pârâta S.C. E.D.M. S.A. recunoştea în adresa nr. 91789/16.03.2009 că postul de transformare, împreună cu o parte a racordului de medie tensiune, se află pe proprietatea privată a unui terţ (fila 6 dosar judecătorie).

Prin întâmpinările formulate în cauză, pârâta S.C. E.D.M. S.A. a susţinut, printr-o interpretare subiectivă a legii, că terenul pe care se află amplasat postul de transformare este proprietatea publică a statului, invocând în acest sens dispoziţiile art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007.

Curtea va înlătura aceste susţineri, întrucât au la bază o interpretare greşită a legii şi nu sunt dovedite.

În art. 3 pct.5 din Legea nr. 13/2007, a fost definită expresia "capacitate energetică" ca reprezentând instalaţiile de producere a energiei electrice sau energiei termice în cogenerare, reţele electrice şi alte echipamente electroenergetice. În sfera acestei noţiuni poate fi inclus şi postul de transformare, împreună cu stâlpii reţelei electrice.

În art. 21 alin.1 din Legea nr. 13/2007 se prevede clar că terenul necesar pentru înfiinţarea şi funcţionarea capacităţii energetice este fie proprietate privată a unui terţ, fie a titularului autorizaţiei, fie proprietate publică. Cu alte cuvinte, chiar legea a admis posibilitatea ca o capacitate energetică să fie amplasată pe terenul proprietatea privată a unui terţ, nefiind în toate cazurile vorba de un teren proprietate publică.

În plus, deşi intimata-pârâtă S.C. E.D.M. S.A. face în cauză afirmaţii ce tind la contestarea dreptului de proprietate al apelantului-reclamant asupra terenului afectat de capacitatea energetică, pârâta nu a dovedit nici exercitarea unor acţiuni în justiţie pentru anularea titlului de proprietate al reclamantului şi nici nu a dovedit că acest teren ar avea alt regim juridic decât cel susţinut de reclamant.

Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 41 alin.4 din Legea nr. 13/2007 nu sunt aplicabile şi nu au deci relevanţă în cauză.

2. Cu toate acestea, pretenţiile reclamantului privind obligarea pârâtei S.C. E.D.M. S.A. să modifice amplasamentul capacităţii energetice sunt neîntemeiate.

Potrivit art. 16 alin.1 din Legea nr. 13/2007, serviciul de distribuţie a energiei electrice pentru care se acordă licenţă este de interes public.

Potrivit art. 16 alin.2 şi 3 din Legea nr. 13/2007, inclusiv asupra terenurilor şi bunurilor proprietate privată a altor persoane fizice ori juridice şi asupra activităţilor desfăşurate de persoane fizice sau juridice în vecinătatea capacităţii energetice, titularii licenţelor beneficiază, în condiţiile legii, de drepturile de uz şi servitute, ce au ca obiect utilitatea publică, au caracter legal, iar conţinutul acestora este prevăzut la art. 19 şi se exercită pe toată durata existenţei capacităţii energetice sau, temporar, cu ocazia retehnologizării unei capacităţi în funcţiune, reparaţiei, reviziei, lucrărilor de intervenţie în caz de avarie.

Motivarea reclamantului privind încălcarea dreptului său de proprietate privată nu poate fi primită, întrucât legea prevede în acest caz limitări, justificate pe utilitatea publică a reţelei de distribuţie a energiei electrice.

Deşi nu este de competenţa instanţei judecătoreşti să analizeze constituţionalitatea prevederilor legale mai sus menţionate, Curtea remarcă doar faptul că, în Decizia nr. 72/2004, Curtea Constituţională a statuat că absolutizarea exerciţiului prerogativelor dreptului de proprietate privată reprezintă o premisă greşită, făcând abstracţie de prevederile art. 44 alin.1 teza a doua din Constituţie, potrivit cărora "conţinutul şi limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege". Legiuitorul ordinar este, aşadar, competent să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, în accepţiunea principială conferită de Constituţie, în aşa fel încât să nu vină în coliziune cu interesele generale sau cu interesele particulare legitime ale altor subiecte de drept, instituind astfel nişte limitări rezonabile în valorificarea acestuia, ca drept subiectiv garantat. Chiar dacă prin instituirea drepturilor de uz şi servitute titularul dreptului de proprietate suferă o îngrădire în exercitarea atributelor dreptului său, având în vedere că pe această cale se asigură valorificarea fondului energetic - bun public de interes naţional -, reglementarea legală în sine nu relevă nici o contradicţie cu art. 44 alin.3 din Constituţie referitor la expropriere.

3. Răspunzând motivelor de apel formulate de reclamant, Curtea reţine că dispoziţiile relevante ale Legii energiei electrice nr. 13/2007 sunt aplicabile în cauză, fără a se pune problema retroactivităţii, întrucât această lege stabileşte, de la momentul intrării în vigoare, cadrul actual de reglementare pentru desfăşurarea activităţilor în sectorul energiei electrice, iar pretenţiile reclamantului sunt formulate sub imperiul acestei legi.

În plus, Curtea mai observă că, potrivit contractului de schimb autentificat sub nr. 1109/15.07.2009 de BNP N.T., reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 2000 mp teren intravilan după intrarea în vigoare a Legii nr. 13/2007.

De altfel, reclamantul nu a precizat şi nici nu a probat când a fost instalată capacitatea energetică în cauză. Singura precizare în acest sens aparţine pârâtei S.C. E.D.M. S.A., ca a arătat în întâmpinare că postul de transformare a fost pus în funcţiune în anul 1968. Oricum, reclamantul nu a dovedit că postul de transformare a fost instalat după ce a dobândit proprietatea terenului. Ca urmare, singura concluzie care se impune este că, la momentul reconstituirii/dobândirii dreptului de proprietate al reclamantului, capacitatea energetică exista. Cu alte cuvinte, reclamantul a preluat sarcinile existente asupra proprietăţii sale.

Actele normative anterioare în materia energiei electrice (art. 23 din Decretul nr. 76/1950, art. 53-54 din OUG nr. 63/1998, art. 16 din Legea nr. 318/2003) prevedeau dreptul titularilor de autorizaţii/licenţe de a instala posturi de transformare şi stâlpi susţinători ai reţelelor electrice, cu privire la care, în considerarea utilităţii publice, s-a instituit dreptul de uz şi dreptul de servitute, ce grevau proprietatea pe care erau amplasate capacităţile energetice.

Faţă de caracterul legal al drepturilor de uz şi servitute ale operatorului de distribuţie, nu era necesar acordul proprietarului terenului afectat, întrucât aceste drepturi se nasc din lege, iar nu dintr-un act juridic pentru încheierea căruia era necesar acordul unei părţi. Cu alte cuvinte, aceste limitări legale ale dreptului de proprietate privată nu sunt condiţionate de acordul proprietarului.

Susţinerile apelantului privind lipsa despăgubirii sunt lipsite de relevanţă în condiţiile în care nu a continuat demersurile în acest sens şi a renunţat la capătul 2 al cererii introductive.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 296 C.pr.civ., Curtea a respins apelul ca nefondat.

Domenii speta

Spete similare