J U D E C A T A
Prin cererea adresată acestei instanţe la data de ……….. sub nr………. petentul …… a solicitat liberarea sa condiţionată.
În motivarea cererii sale petentul a arătat că întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
Examinând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine că prin sentinţa penală nr………….. a Judecătoriei Răducăneni petentul a fost condamnat la 7 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art.197 Cod penal anterior.
În ceea ce priveşte dispoziţiile din legile penale succesive privind condiţiile de acordare a liberării condiţionate, instanţa, raportat la art.15 alin. (2) din reglementarea constituţională, reţine că normele instituite de Codul penal din 1969 sunt mai favorabile condamnatului, context în care acestea vor fi avute în vedere cu ocazia analizei îndeplinirii condiţiilor necesare de liberare.
Potrivit dispoziţiilor art. 59 alin. 1 din C.pen. anterior: „ După ce a executat cel puţin două treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depăşeşte 10 ani sau cel puţin trei pătrimi în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei.”
Condamnatul a început executarea pedepsei la 21.04.2010, urmând ca aceasta să expire la data de 20.04.2017.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute 2/3 din pedeapsă, respectiv 1704 zile.
De la data de 21.04.2010 până la 17.09.2015 condamnatul a executat 1976 zile, arest preventiv 0 zile, la care se adaugă ca executate ca urmare a muncii prestate 51 zile, totalizând 2027 zile.
Prin urmare, se constată că prima cerinţă prevăzută de art.59 C.pen. anterior, respectiv cea referitoare la fracţia de pedeapsă, este îndeplinită.
Semnificativ însă este faptul că petentul-condamnat a formulat anterior o cerere de liberare condiţionată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea sub nr………..
Prin sentinţa penală nr…………. a Judecătoriei Tulcea, menţinută şi definitivă la data de …… prin decizia penală nr………… a Tribunalului Tulcea, s-a respins cererea de liberare condiţionată ca nefondată şi s-a fixat termen de reiterare după data de 16.03.2016.
În acest context, nu se mai putea formula o nouă cerere de liberare condiţionată înainte de termenul fixat de instanţă, întrucât acesta se opune cu autoritate de lucru judecat.
Având în vedere situaţia expusă şi văzând că prezenta cerere este formulată anterior datei de 16.03.2016, instanţa o va respinge ca prematur formulată.
În temeiul art. 275 alin. (2) Cod de Procedură Penală va obliga petentul la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 180 lei.
Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 130 lei se va vira din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul de Avocaţi Tulcea pentru avocat ………
Judecătoria Sectorul 1 București
pretenţii – există două elemente care condiţionează acoperirea beneficiului nerealizat: prejudiciul să fie cert în ceea ce priveşte existenţa sa şi să existe o reală posibilitatea de evaluare a acestuia; pentru dovedirea existentei beneficiului nereali
Judecătoria Constanța
Actiune în raspundere civila delictuala pentru fapta proprie. Conditiile raspunderii.
Curtea de Apel Craiova
Achiziţii publice . Invocarea conflictului de interese în achiziţii publice : sfera de aplicare potrivit normelor art. 69 indice 1 din Ordonanţa de Urgenţă 34/2006, coroborarea normei cu dreptul comun, reţinerea condiţiilor privind obiectul, regimul şi ca
Curtea de Apel Craiova
Eliberare cauţiune în cazul nerespectării termenului prevăzut de dispoziţiile legale de formulare a cererii pentru plata despăgubirilor
Judecătoria Baia de Aramă
Plângere contravenţională