Actiune în raspundere civila delictuala pentru fapta proprie. Conditiile raspunderii.

raspundere delictuala

Deliberând asupra cauzei comerciale de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub numar de dosar 15773/212/2013, reclamantul M.M.M. a chemat in judecata pe pârâtul P.O., solicitând instantei obligarea acestuia  la plata sumei de 26.339 lei (echivalentul a 5.857,27 euro)  la cursul BNR din 13.06.2012 –reprezentând  prejudiciul cauzat reclamantului, precum si plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul  a aratat ca în anul 2012, în luna august a venit în vacanta în România cu autoturismul marca BMW, model 530 i, an de fabricatie  2001, înmatriculat la momentul respectiv în Italia. Aflându-se în România, a decis sa înmatriculeze autoturismul efectuând demersurile pentru înmatricularea auto fara plata taxei de mediu.

În conditiile acestea a fost nevoit sa lase masina în România pâna la definitivarea procesului, rugându-l pe fratele sau sa tina masina la el în curte, în loc. M. Kogalniceanu, acesta fiind de acord.

Dupa câteva luni, în data de 17.03.2013, pârâtul a venit la fratele sau, a vazut masina si i-a spus acestuia ca îi place foarte mult autoturismul si ca vrea sa îl cumpere, dar mai întâi ar vrea sa faca o proba sa vada cum merge. La insistentele pârâtului, fratele sau a cedat si fara sa-l anunte a fost de acord sa-l lase pe pârât sa plece  în proba cu autoturismul. Astfel, pârâtul a plecat împreuna cu fratele sau si cu o alta persoana (despre care a aflat ca este mecanic auto) pâna la locuinta unui alt individ (nasul de cununie al fratelui sau). Acolo, cei 2 au coborât din autoturism si pârâtul  le-a zis ca pleaca putin sa scoata masina pe strada, sa mai faca o tura.

Dupa putin timp, cei ramasi la nasul fratelui sau au primit un telefon de la pârât cerându-se sa mearga sa-l ia de pe strada pentru ca s-a rasturnat cu masina si a distrus-o.

Acestia au chemat o platforma si au mers împreuna la locul accidentului unde au ridicat masina si au dus-o din nou acasa la fratele sau.

Pe data de 19.03.2013 a primit un telefon de la sora sa care l-a anuntat sa vina de urgenta în România pentru ca cineva a facut un accident cu masina sa si a distrus-o.

Pe data de 22.03.203 a luat avionul si a venit în România pentru a afla ce s-a întâmplat si pentru a-si recupera paguba de la pârât. În acest sens a achizitionat un bilet de avion dus-întors contra sumei de 194,8 lei. De asemenea, a fost nevoit sa lase autoturismul din Italia în parcarea aeroportului, achitând în acest sens suma de 44 euro.

 Desi a purtat nenumarate discutii cu pârâtul, facându-i în acest sens o concesie în sensul ca i-a propus sa-i plateasca doar 4000 euro drept contravaloarea autoturismului distrus, acesta a refuzat sa-l despagubeasca.

Apreciaza reclamantul ca valoarea autoturismului este de 5000 euro, având în vedere toate îmbunatatirile pe care i le-a facut: instalatie de gaz, jante de 18 inchi etc.

Se mai arata ca, ulterior a mai fost nevoit sa se întoarca în România pentru a discuta înca o data cu pârâtul si pentru a efectua demersurile pentru obligarea sa prin intermediul instantei.

Se mai arata de catre reclamant ca prejudiciul pe care pârâtul l-a produs prin fapta sa delictuala este de 5857,27 euro  si este compus din: 5000 euro – contravaloare autoturism distrus, 338,10 euro – doua bilete de avion destinatia Italia-România si retur, respectiv 194.80 euro pentru perioada 22.03.2013-24.03.2013 si 143 euro pentru perioada 25.04.2013-05.05.2013, 142 euro – contravaloarea parcarii  autoturismului în aeroportul din Italia, respectiv 44 euro pentru perioada 22.03.2013-24.03.2013 si 98 euro pentru perioada 25.04.2013-05.05.2013, 377,17 euro, salariul neîncasat în  perioada 25.04-03.05.2013.

În drept, cererea a fost întemeiata pe dispozitiile art. 1394 si urm. C.civ.

La data de 26.09.2013, pârâtul a formulat note scrise prin care a aratat ca este sofer de mai bine de 20 de ani si nu a fost implicat în nici un accident rutier, considera ca autoturismul care la momentul incidentului era pus spre vânzare, fara a se preciza pretul, era defect, aflându-se în stationare de mai bine  de un an de zile. Se mai precizeaza ca la momentul la care a  urcat la volanul autoturismului nu se afla de fata  decât numitul P.I. care detinea posesia autovehiculului, iar în ceea ce priveste evenimentul rutier, învedereaza ca, în timp ce se deplasa pe un drum de tara, în proba, i-au sarit rotile, ceea ce a determinat rasturnarea masinii.

În continuare, pârâtul arata ca valoarea autoturismului este lipsita de interes, întrucât în speta se pune problema  valorii pagubei, valorii prejudiciului care nu este aceeasi cu valoarea masinii. Cu privire la cheltuielile facute de reclamant si solicitate prin prezenta actiune constând în  contravaloare bilete de avion si contravaloarea parcarii autoturismului, se precizeaza ca acestea nu pot compune prejudiciul suferit de reclamant, fiind cheltuieli voluptorii.

 Referitor la salariul neîncasat, se precizeaza ca pretentia este mai mult decât neavenita, neavând nicio legatura  de cauzalitate  cu avarierea autoturismului.

În temeiul art. 258 C.pr.civ., instanta a încuviintat pentru ambele parti proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei, proba testimoniala cu 2 martori pentru fiecare parte, proba cu interogatoriul partilor si proba cu expertiza tehnica auto.

Analizând cererea reclamantei prin prisma materialului probator administrat în cauza si prin raportare la dispozitiile normative apreciate ca fiind incidente în cauza, instanta o gaseste întemeiata în parte  pentru considerentele care succed:

În fapt, reclamantul este proprietarul autoturismului marca BMW, model 530 I, an de fabricatie 2001.

În luna august a anului 2012 s-a deplasat cu acest autoturism din Italia în România, iar la plecarea sa din tara a lasat aceasta masina la domiciliul fratelui sau în loc. Mihai Kogalniceanu.

Astfel cum reiese din depozitia acestui martor audiat la termenul din data de 27.11.2013, reclamantul l-a mandatat pe fratele sau sa vânda acest autoturism daca va gasi un cumparator.

În ziua de17.03.2013, pârâtul, vazând autoturismul mentionat anterior în curtea fratelui reclamantului, si-a manifestat interesul de a-l cumpara, motiv pentru care i-a cerut acestuia voie sa-l testeze.

În timp ce pârâtul conducea masina pe un drum de tara, a pierdut  controlul directiei de mers si s-a rasturnat  pe drum rostogolindu-se de câteva ori.

Pentru angajarea raspunderii civile delictuale a pârâtului, potrivit art. 1357 C.civ, se cer a fi întrunite urmatoarele conditii : existenta faptei delictuale, vinovatia pârâtului, prejudiciul cauzat si legatura de cauzalitate între fapta culpabila si prejudiciu.

În ceea ce priveste existenta faptei ilicite, se retine ca aceasta consta în  distrugerea autoturismului reclamantului.

Savârsirea de catre pârât a acestei fapte ilicite nu reprezinta un aspect contestat. Astfel, pârâtul a recunoscut pe parcursul solutionarii dosarului ca a condus acest autoturism, timp în care a pierdut directia si s-a rasturnat, eveniment în urma caruia autoturismul proprietatea reclamantului a fost avariat.

În ceea ce priveste vinovatia, aceasta se prezuma  daca nu se face dovada  unui caz de exonerare a raspunderii.

Pârâtul s-a aparat în sensul ca autoturismul reclamantului era defect în momentul în care l-a condus, defectiune care a cauzat pierderea directiei si, în cele din urma rasturnarea si avarierea sa. Prin urmare, pârâtul invoca existenta unui caz fortuit, acel eveniment care nu poate fi prevazut si nici împiedicat de catre cel care ar fi fost chemat sa raspunda daca evenimentul nu s-ar fi produs.

În baza probelor administrate, instanta concluzioneaza ca nu s-a facut dovada unor defectiuni la autoturismul reclamantului, existente anterior sau concomitent  momentului la care pârâtul l-a condus si care sa reprezinte cauza accidentului în urma caruia  a rezultat distrugerea masinii.

Astfel, se retine ca la momentul producerii accidentului – 17.03.2013, autoturismul avea inspectia tehnica periodica efectuata (fila 13), ceea ce conduce la prezumtia relativa ca masina nu prezenta defectiuni.

De asemenea, la obiectivul stabilit de instanta în sensul de a preciza expertul daca autoturismul prezenta vreo defectiune care sa fie cauza accidentului si daca, în caz afirmativ, ce a determinat aceasta defectiune, adica aceasta defectiune exista anterior punerii în circulatie sau în timpul conducerii sale de catre pârât, expertul a raspuns, urmare a verificarii autoturismului în special la sistemul de rulare, de frânare si directie, ca nu au existat o astfel de defectiune.

Tot prin raportul de expertiza s-a retinut, în urma analizarii planselor foto efectuate locul  producerii accidentului, ca sistemul de frânare nu functiona în conditiile de existenta a ABS-ului, însa o astfel de defectiune nu putea fi cauza directa de provocare a accidentului.

În ceea ce priveste prejudiciul, se retine ca prin acesta se întelege rezultate daunatoare, de natura patrimoniala sau morala, consecinte ale încalcarii sau vatamarii drepturilor  si intereselor legitime ale unei persoane.

În speta de fata,  acesta se cuantifica în contravaloarea autoturismului, astfel cum aceasta a fost determinata prin raportul de expertiza, respectiv 3880 euro (23730,33 lei). Nu se va retine ca valoare a prejudiciului contravaloarea reparatiilor, având în vedere ca aceasta valoare determinata prin raportul de expertiza – 107.119 lei este mai mare decât valoarea autoturismului la data producerii accidentului.

În ceea ce priveste sumele de bani solicitate de reclamant cu titlu de contravaloare bilete de avion, parcare autoturism si salariu neîncasat, instanta retine ca nu exista legatura de cauzalitate între fapta ilicita savârsita de pârât – distrugerea autoturismului si prejudiciul compus din aceste sume.

Astfel, prejudiciul nu este consecinta faptei ilicite. A fost vointa reclamantului de a se deplasa în tara în vederea solutionarii amiabile pe parcursul zilelor în care trebuia sa fie la locul de munca si a fost alegerea sa de a-si parca autoturismul în aeroport.

Mai mult, chiar trecând peste aspectul inexistentei legaturii de cauzalitate, instanta observa ca reclamantul nu a justificat în nici un fel de ce a fost nevoit sa stea în tara la a doua sa deplasare 9 zile (25.04.-03.05.2013), ce demersuri a întreprins în acest interval în legatura cu acest incident. De asemenea, instanta nu are convingerea ca pentru zilele în care reclamantul a fost prezent în tara, acesta nu a beneficiat de zile de concediu platite de angajatorul sau.

În ceea ce priveste cheltuielile de judecata, în conformitate cu dispozitiile art. 453 C. proc. civ., cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecata este întemeiata în parte, respectiv  taxa judiciara de timbru proportional cu pretentiile admise si onorariul de avocat.

Drept urmare, pârâtul urmeaza sa fie obligata la plata catre reclamant a sumei de 3958,6 lei  (958,6 lei reprezentând taxa judiciara de timbru si 3000 lei reprezentând onorariu  avocat – chitanta nr. 166/04.02.2015).

Instanta nu a inclus în cuantumul cheltuielilor de judecata onorariul expertului parte  încuviintat pentru reclamant. Si aceasta, întrucât, pe de o parte,  a fost optiunea  sa de a apela la serviciile unui expert parte si o astfel de optiune nu poate împovara pe pârât, iar pe de alta parte,  un astfel de expert are, potrivit art. 330 alin. 5 C.pr.civ., calitatea de consilier al partii. Or, printre cheltuielile de judecata enumerate de art. 451 alin. 1 C.pr.civ., nu este enumerat si onorariul consilierilor si nici nu se poate pretinde ca intra în notiunea de „cheltuieli necesare pentru buna desfasurare a procesului” din ultima teza a articolului mentionat, întrucât pentru instanta parcursul dosarului este acelasi indiferent daca la efectuarea expertizei participa sau nu vreun consilier al partilor în sensul art. 330 alin. 5 C.pr.civ.

Domenii speta

Spete similare