Contestaţie la executare. Prejudiciu reprezentând indemnizaţia de şomaj încasată necuvenit. Necompetenţa materială a tribunalului

Prin cererea înregistrată la data de XXXXX, sub nr. XXXXX, contestatorul XXXXX în contradictoriu cu intimata Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă a formulat contestație la executare prin care a solicitat anularea titlului executoriu nr. XXXXX şi implicit a  deciziei nr. XXXXX privind calculul dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, emisă de pârâtă, în dosarul de executare nr. XXXXX, suspendarea executării silite în conformitate cu prevederile art. 719 alin .1 Cod procedură civilă, până la soluţionarea cauzei.

În situaţia în care instanţa nu va dispune anularea titlului executoriu cu decizia sus menţionate, contestatorul solicită anularea deciziei nr. XXXXX şi emiterea de către XXXXX a unei decizii cu calculul accesoriului creanţei pe o perioadă de timp ce va fi stabilită de instanţă.

În motivarea cererii a arătat reclamantul că, pârâta a emis titlul executoriu - decizia nr. XXXXX, iniţiind procedura de executare silită pentru suma de 7752 lei , reprezentând venit de completare pe care contestatorul a încasat-o necuvenit.

Precizează că a achitat acest debit stabilit conform dosarului de executare nr. XXXXX şi în consecinţă, ulterior s-a emis decizia nr. XXXXX – privind ridicarea măsurilor de executare silită, temeiul legal fiind art. 234 din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală.

Deşi pârâta a recunoscut achitarea debitului, i-a emis o altă decizie – titlu executoriu nr. XXXXX, pentru suma de 2352 lei, în condiţiile în care suma rezultată din fişa de calcul anexată este de 2180 lei.

În atare situaţie, susţine contestatorul că, în conformitate cu dispoziţiile art. 379 din codul de procedură fiscală, nicio urmărire silită asupra bunurilor mobile sau imobile nu poate avea loc decât pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă.

În concluzie, solicită admiterea contestaţiei, astfel cum a fost formulată.

În drept: şi-a întemeiat contestaţia pe dispozițiile art. 260-262 cod procedură fiscală.

În dovedirea celor expuse contestatorul a depus următoarele înscrisuri: decizia de imputare nr. XXXXX,  decizia nr. XXXXX – privind ridicarea măsurilor de executare silită, deciziei nr. XXXXX.

Intimata  AJOFM XXXXX a formulat întâmpinare în cauză prin care a solicitat respingerea acţiunii, fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:

Referitor la capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. XXXXX din XXXXX, emisa de A.J.O.F.M. XXXXX, arată că a fost emisă cu respectarea prevederilor legale, fiind o decizie de calcul accesorii, majorări si penalităţi, la decizia nr. XXXXX din XXXXX, reprezentând titlu executoriu, conform art. 47 din Legea 76/2002.

Decizia XXXXX, a fost emisă în temeiul art. 47, din Legea 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea forţei de muncă, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul ca reclamantul, a încasat necuvenit indemnizaţie de şomaj şi pensie pentru limita de vârsta în perioada decembrie 2014 - octombrie 2015, rezultând un debit in cuantum total de 7752 lei.

Decizia nr. XXXXX necontestată, a avut ca temei juridic art. 44 lit. "g" din Legea 76/2002, cu modificările si completările ulterioare, care specifica foarte clar, ca indemnizaţia de şomaj încetează la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare pentru limita de vârstă, la data solicitării pensiei anticipate sau la data când pensia de invaliditate devine nerevizuibilă.

Mai arată că până în anul 2018, instituţia  pârâtă nu a perceput majorări şi penalităţi pentru deciziile de imputare emise, însă în urma unui control al Curţii de Conturi a României în anul 2017, auditorii, au considerat ca pentru toate deciziile de impunere emise de AJOFM trebuie calculate majorări şi penalităţi de întârziere.

Susţine că decizia nr. 5 a Curţii de Conturi a României, acţiune ce face obiectul dosarului nr. XXXXX, dosar aflat pe rolul Curţii de Apel XXXXX, a fost contestată şi se află in procedura de regularizare, calea de atac recurs, la fond nefiind admisă contestaţia formulată de AJOFM.

Deciziile de impunere au în spate şi o fisa de calcul, pentru a stabili modul în care au fost calculate aceste accesorii, precum şi restul de plată pe care debitorul îl mai are de achitat.

Intimata  recunoaşte că debitul principal a fost achitat, iar decizia de impunere contestată  are ca temei legal art. 73 indice 1 din Legea 500/2002, cu modificările si completările ulterioare şi art. 173 alin. 5 din Legea 207/2015, privind Codul de procedura fiscală.

În ce priveşte susţinerile contestatorului că sunt diferențe între fişa de calcul şi decizia de calcul,  arată că ele nu subzistă, întrucât suma de 2180 lei care apare în fisa de calcul, reprezintă restul de plată pe care contestatorul îl mai are de plată, cu explicaţia că din suma totală de plata care apare în decizie, respectiv 2352 lei,  contestatorul a achitat suma de 172 lei, rămânând un rest de plata de 2180 lei.

Referitor la capătul de cerere privind suspendarea cerută de către  contestator, susţine că acesta nu a invocat un motiv temeinic care sa justifice suspendarea deciziei, așa cum prevede textul de lege invocat, respectiv art. 719 alin. 1 din Cod de procedura civilă.

În drept, şi-a întemeiat  cererea pe dispoziţiile:  Legii 207/215, Codul de procedura fiscala; Legii 76/2002, Legea şomajului; Codul civil; Codul de procedură civila; prevederile HG 174/2002; prevederile Ordinului Preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

A solicitat intimata judecarea cauzei şi în lipsă.

Având în vedere obiectul cauzei – contestație la executare, instanţa din oficiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a instanţei.

În temeiul art. 248 Cod procedură civilă, instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiei invocate.

Excepţia este întemeiată şi urmează a fi admisă pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 651 Cod procedură civilă:

(1) Instanţa de executare este judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul debitorului, în afara cazurilor în care legea dispune altfel. Dacă domiciliul sau, după caz, sediul debitorului nu se află în ţară, este competentă judecătoria în a cărei circumscripţie se află, la data sesizării organului de executare, domiciliul sau, după caz, sediul creditorului, iar dacă acesta nu se află în ţară, judecătoria în a cărei circumscripţie se află sediul biroului executorului judecătoresc învestit de creditor.

(2) Schimbarea domiciliului sau sediului debitorului ori, după caz, al creditorului după începerea executării silite nu atrage schimbarea competenţei instanţei de executare.

(3) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.

Conform  dispozițiilor art. 713 alin. 2 C. proc. civ: „în cazul în care executarea silită se face în temeiul unui alt titlu executoriu decât o hotărâre judecătorească, se pot invoca în contestația la executare și motive de fapt sau de drept privitoare la fondul dreptului cuprins în titlul executoriu, numai dacă legea nu prevede în legătură cu acel titlu executoriu o cale procesuală specifică pentru desființarea lui”.

Prin urmare, o astfel de contestaţie la executare este admisibilă dacă legea care îi stabileşte caracterul de titlu executoriu nu prevede o altă cale procesuală pentru desfiinţarea lui.

Or, actul normativ de referinţă - Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare - nu conţine o astfel de soluţie procesuală specială, ci, dimpotrivă, în art. 119 alin. (1) din acelaşi act normativ, face trimitere la dispoziţiile de drept comun: "Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii."

Art. 714 din Codul de procedură civilă conţine dispoziţii privitoare la instanţa competentă să soluţioneze contestaţia la executare:

„(1) Contestaţia se introduce la instanţa de executare.

(2) În cazul urmăririi silite a imobilelor, al urmăririi silite a fructelor şi a veniturilor generale ale imobilelor, precum şi în cazul predării silite a bunurilor imobile, dacă imobilul se află în circumscripţia altei curţi de apel decât cea în care se află instanţa de executare, contestaţia se poate introduce şi la judecătoria de la locul situării imobilului.

(3) Contestaţia privind lămurirea înţelesului, întinderii sau aplicării titlului executoriu se introduce la instanţa care a pronunţat hotărârea ce se execută. Dacă o asemenea contestaţie vizează un titlu executoriu ce nu emană de la un organ de jurisdicţie, competenţa de soluţionare aparţine instanţei de executare.”

În domeniul executării silite a debitelor rezultate din încălcări ale Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, a fost emis Ordinul nr. 279/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

La art. 31 din cap. II din anexa acestui ordin se dispune astfel: "Activitatea de îndeplinire a măsurilor asigurătorii, precum şi de efectuare a executării silite a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor legii se realizează, potrivit prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul de specialitate din cadrul agenţiilor pentru ocuparea forţei de muncă, desemnat prin dispoziţii ale directorilor executivi", persoane denumite executori bugetari, învestite cu exerciţiul autorităţii publice, conform art. 32 alin. (1) şi (2) din anexa la acelaşi ordin.

Art. 33 lit. a) din anexa la ordinul de referinţă prevede următoarele: "Fac obiectul executării silite, în condiţiile art. 31, următoarele debite rezultate din nerespectarea prevederilor legii: a) sumele plătite fără temei legal, cu titlu de indemnizaţie de şomaj, precum şi debitele create în condiţiile legii, care se recuperează în temeiul deciziilor emise de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, ce constituie titluri executorii, potrivit art. 47 alin. (1) din lege, de la persoanele care le-au primit;".

Prin urmare, executarea silită a debitelor rezultate din nerespectarea prevederilor Legii nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, adică a titlurilor executorii emise în aplicarea dispoziţiilor art. 47 alin. (1) din actul normativ anterior menţionat, se efectuează de executorii bugetari, şi nu de către executorii judecătoreşti, astfel că, în aplicarea art. 119 din Legea nr. 76/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 714 alin. (1) raportat la art. 651 alin. (1) din Codul de procedură civilă , coroborat cu art. 31 şi art. 32 alin. (1) şi (2) din anexa la Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă nr. 279/2004, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că, în cauză, competenţa de soluţionare a contestaţiei la executare revine judecătoriei în circumscripţia căreia se află  domiciliul sau, după caz, sediul debitorului,în speţă Judecătoriei XXXXX.

În acest sens a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în considerentele deciziei nr. XXXXX.

Faţă de aceste prevederi legale şi  obiectul acţiunii cu care instanța a fost învestită – contestaţie la executare, titlul executoriu fiind decizia nr. XXXXX ( fila 8) emisă de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea forţei de Muncă, precum şi faţă de domiciliul debitorului care este în mun. XXXXX, se constată că instanţa competentă să soluţioneze cauza este Judecătoria XXXXX.

În  temeiul art. 132 pct. 3 C. proc. civ., Tribunalul  va admite excepţia necompetentei materiale şi va  declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei XXXXX.

Domenii speta

Spete similare