Fond funciar

R O M Â N I A

JUDECĂTORIA TULCEA

SECTIA CIVILA SI PENALA

SENTINŢA CIVILĂ NR. 420

Şedinţa publică de la 11 Februarie 2015

Prin acţiunea adresată acestei instanţe, înregistrată sub nr. **** din data de 07.03.2014, reclamantul …….. a chemat în judecată pe pârâţii ……….., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să fie obligată prima pârâtă în solidar cu membrii comisiei menţionaţi şi cu primarul la plata sumei de 500 lei/zi daune cominatorii cu începere de la 20.12.2013 până la executarea obligaţiei de a face, pentru refuzul punerii în posesie asupra terenului de 1,5 ha conform Sentinţei civile nr. 2079/24.05.2013, irevocabila prin Decizia civilă nr. 943/20.12.2013; să fie obligată pârâta comisia judeţeană în solidar cu prefectul la 500 lei/zi daune cominatorii cu începere de la 20.12.2013 până la executarea obligaţiei de a face, pentru refuzul de a emite titlul de proprietate pentru suprafaţa de teren menţionată în baza aceleiaşi sentinţe civile irevocabile; obligarea pârâţilor în solidar la plata sumei de 50.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a acţiunii, reclamantul a arătat că prin Sentinţa civilă nr. 3879/16.12.2009 pronunţată în dosar nr. ****, comisia locală a fost obligată să-i reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha teren pe vechiul amplasament. În baza acestei hotărâri judecătoreşti comisia judeţeană a emis hotărârea nr. 445/16.09.2010 prin care se aproba reconstituirea astfel cum s-a dispus prin menţionata sentinţă. A arătat reclamantul că din motive greu de înţeles şi cu atât mai greu de explicat, comisia locală a refuzat punerea în posesie în ciuda a numeroase demersuri orale şi scrise pe care le-a adresat. Prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013 pronunţată în dosarul nr. **** menţinută prin Decizia civilă nr. 943/20.12.2013 au fost obligate cele două comisii la punerea în posesie cu suprafaţa de teren reconstituită şi la emiterea titlului de proprietate după punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei aferente. Prin aceeaşi sentinţă s-a respins cererea de obligare a primarului la 500 lei/zi de întârziere daune cominatorii cu motivarea că, pentru aplicarea acestei măsuri se impune preexistenta fie a unui refuz de înmânare a titlului de proprietate, fie a unui refuz de punere în posesie, constatate printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă. Ambele pârâte au avut cunoştinţă despre obligaţia de a face care le revine cu putere de lege chiar din primele zile deoarece, au fost pârâte la fond şi recurente intimate în recurs. Deşi au luat cunoştinţă de posibilitatea de a fi obligate la daune cominatorii din chiar conţinutul Sentinţei civile nr. 2079/2013, cele două pârâte şi reprezentanţii lor au refuzat în continuare până în prezent să aducă la îndeplinire hotărârea, fiecare încercând să îşi justifice refuzul pe culpa celuilalt. Refuzul vădit nejustificat şi abuziv de a fi pus în posesie şi de a i se emite titlul de proprietate i-¬au provocat pe lângă prejudiciul material constând în lipsirea de folosinţă a bunului din 2009 până în prezent, importante daune morale constând într-un nesfârşit stres provocat de depunerea unor memorii, cereri, plângeri, deplasări la şedinţele comisiei locale, audienţe la primar şi prefect, la parchete, la D.I.I.C.O.T. Constanţa unde se află în curs de cercetare plângerea sa împotriva fostului prefect, la instanţele de judecată în două cicluri jurisdicţionale complete. Toate aceste deplasări şi stări de şoc care  i-au fost create de fiecare dată când a constatat că este minţit şi amânat la nesfârşit, i-au produs şi îi produc grave daune morale pe care le evaluează la suma de 50.000 lei. A arătat reclamantul că a chemat în judecată membrii comisiei de fond funciar pentru a răspunde personal datorită refuzului nejustificat, a faptului că hotărăsc de cele mai multe ori verbal, după bunul lor plac, fără participarea ori consultarea primarului care apoi le semnează răspunsurile negative după arhaicul "ca primarul".

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1516 Noul Cod civil şi ale art. 192 şi urm. Cod procedură civilă.

În susţinerea acţiunii, reclamantul a depus la dosar înscrisuri (fila 7-31).

Pârâţii …………, au formulat în termen procedural întâmpinare, prin care au solicitat respingerea acţiunii atât ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă, cât şi ca nefondată. Au arătat pârâţii că au calitatea de membri ai comisiei locale de fond funciar, care potrivit art. 52 din Legea nr. 18/1991 are, în limitele competenţei sale şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă, fiind reprezentată legal prin primar sau, pe baza unui mandat convenţional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat. Astfel, membrii acestor comisii nu pot avea calitate procesuală în nume propriu. Legea precizează clar şi fără niciun echivoc persoana care poate avea calitate procesuală în această situaţie şi nu permite formularea cererii de chemare în judecată şi împotriva membrilor personal. Pe fond pârâţii au arătat că în calitate de membri ai comisiei de fond funciar au analizat documentaţia supusă dezbaterii în vederea punerii în posesie a reclamantului sub aspectul conţinutului legal obligatoriu al dosarului şi au înaintat preşedintelui propunerea motivată de soluţionare. Toată corespondenţa purtată demonstrează faptul că nu au stat în pasivitate, efectuând formalităţile necesare chiar înainte ca instanţa de recurs să se pronunţe definitiv. Hotărârile comisiei locale nu îmbracă forma unui act de autoritate cu drept de contestaţie, ci doar o propunere supusă controlului comisiei judeţene, singura care emite o hotărâre cu forţa juridică ce poate fi contestată în instanţă. Au arătat pârâţii că s-a încheiat un proces-verbal privind trasarea şi materializarea limitelor imobilului, semnat fără obiecţiuni de toate părţile precum şi procesul-verbal de punere în posesie cu suprafaţa de 1,5 ha pe vechiul amplasament aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză şi hotărârile judecătoreşti pronunţate care ulterior, prin adresa nr. …… a fost înaintat la O.C.P.I. Tulcea în vederea scrierii titlului de proprietate. Au susţinut pârâţii că nu se poate vorbi despre o tergiversare a punerii în posesie, având în vedere complexitatea situaţiei, precum şi toate demersurile efectuate în toată perioada ulterioară rămânerii definitive a sentinţei civile. Ceea ce este neloial la reclamant este refuzul său de a prelua terenul încă din data de 23.11.2010 când s-a înaintat procesul-verbal de punere în posesie  la O.C.P.I. Tulcea, în vederea scrierii şi emiterii titlului de proprietate, proces-verbal pe care a refuzat să-l semneze. Or, atitudinea sa culpabilă nu le poate fi imputată lor (fila 46-73).

………….. au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea acţiunii ca nefondată, cu cheltuieli de judecată. Au arătat pârâţii că prin Sentinţa civilă nr. 3879/2009, instanţa de judecata a admis cererea reclamantului şi a dispus obligarea lor la reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea acestuia pentru suprafaţa de 1,5 ha, pe vechiul amplasament. La prima şedinţă, în urma analizei, s-a înaintat întreaga documentaţie comisiei judeţene pentru competenta soluţionare, având în vedere că şi aceasta a fost parte în proces. Astfel, a fost emisă H.C.J. Tulcea nr. 445/2010, prin care s-a aprobat reconstituirea dreptului de proprietate pe vechiul amplasament. Prin verificarea regimului juridic al terenului s-a constatat existenţa unor sarcini, respectiv derularea proiectului "Reabilitarea şi extinderea sistemelor de apă şi apă uzată în judeţul Tulcea". În aceste condiţii, s-a întocmit procesul-verbal de punere în posesie cu inserarea sarcinilor, fiind înştiinţat reclamantul pentru a-l semna. Acesta a refuzat în scris, motivându-şi refuzul tocmai pe existenta sarcinilor, afirmând verbal că autorul său ar fi predat la stat un teren fără puţuri de apă şi că aşa doreşte să-i fie restituit. S-a procedat şi la oferirea mai multor amplasamente, unele dintre ele situate in intravilanul municipiului (deci cu o valoare net superioară), pe care acesta le-a refuzat în mod sistematic, solicitând despăgubiri potrivit legii. În vederea executării sentinţei civile, prin adresa nr. 35451/30.11.2010 s-a trimis procesul-verbal la O.C.P.I. Tulcea în vederea scrierii titlului de proprietate, cu toate că nu fusese semnat de reclamant, pe considerentul că amplasamentul fusese deja stabilit de către instanţa de judecată. Paradoxal, la data de 23.12.2010, O.C.P.I. Tulcea a returnat procesul-verbal cu menţiunea de a fi semnat fără obiecţiuni de către proprietar, sarcinile urmând a fi trecute la rubrica "observaţii", deşi în evidenţele A.N.C.P.I. exista titlul de proprietate emis pe numele lui Dincu Romică încă din data de 17.12.2010. În aceste condiţii, s-a sesizat comisia judeţeană să ia act de faptul că s-au epuizat toate căile legale şi să se reanalizeze prevederile H.C.J. Tulcea nr. 445/2010 care nu mai putea fi executată. Comisia şi-a revocat propria hotărâre si, ţinând cont de repetatele solicitări ale reclamantului de a i se acorda despăgubiri băneşti, a fost emisă H.C.J. Tulcea nr. 327/2011, ce nu a fost contestată în termen de către acesta. La data de 02.04.2012, reclamantul a înaintat Judecătoriei Tulcea o nouă acţiune, iar prin Sentinţa civilă nr. 2079/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă la data de 20.12.2013, au fost obligate comisiile să pună în posesie reclamantul cu suprafaţa de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv 1,5 ha teren arabil, pe vechiul amplasament, şi să emită titlul de proprietate după punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei aferente. Au susţinut pârâţii că s-a purtat o întreagă corespondenţă cu serviciile de specialitate. Prin adresa nr. 28054/29673/21.11.2013 a fost înştiinţat reclamantul că urmează să se efectueze toate formalităţile prevăzute de lege pentru punerea în posesie în natură, conform hotărârilor judecătoreşti pronunţate în speţă. Deşi a fost convocat să se prezinte în vederea semnării procesului-verbal de punere în posesie, reclamantul s-a prezentat dar a refuzat sa semneze, motivând că doreşte să se consulte cu avocatul său, solicitând totodată sa fie înştiinţat în scris. Prin adresa nr. 7090/17.03.2014 a fost invitat la semnarea procesului-verbal de punere în posesie, însă şi de data aceasta a refuzat, solicitând deplasarea în teren şi marcarea prin înţăruşare. Urmare acestui fapt, comisia i-a înaintat o nouă adresă cu nr. 7574/24.03.2014 prin care l-a înştiinţat că în data de 27.03.2014 urmează a se efectua deplasarea la faţa locului pentru punerea în posesie. S-a încheiat în acest sens un proces-verbal privind trasarea şi materializarea limitelor imobilului, semnat fără obiecţiuni de toate părţile şi procesul-verbal de punere în posesie, cu suprafaţa de 1,5 ha pe vechiul amplasament aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauza care ulterior, prin adresa nr. 8828/03.04.2014 a fost înaintat la O.C.P.I. Tulcea în vederea scrierii titlului de proprietate. Au susţinut pârâţii că nu se poate vorbi despre o tergiversare a punerii în posesie deoarece, având în vedere complexitatea situaţiei, precum şi toate demersurile efectuate în toată perioada ulterioară rămânerii definitive a sentinţei civile. Pentru a putea discuta despre condamnarea la plata daunelor cominatorii, instanţa trebuie să aprecieze dacă se poate reţine vreo culpă a paraţilor în procedura punerii in posesie a reclamantului. Dată fiind particularitatea acestei puneri în posesie, întrucât terenul de 1,5 ha este afectat de anumite sarcini şi chiar de un program operaţional desfăşurat de operatorul …………... pe fonduri europene, toate demersurile efectuate pentru ducerea la îndeplinire a Sentinţei civile nr. 2079/2013, erau obligatorii (fila 74-79).

În susţinerea întâmpinării au fost depuse la dosar înscrisuri (fila 80-113).

La rândul său, pârâta …………… a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii acţiunii motivat de faptul că din jurisprudenţa în domeniu şi textul art. 1516 Cod civil, cu privire la sfera de aplicabilitate a instituţiei daunelor cominatorii, rezultă ca plata de daune cominatorii este condiţionată de punerea în întârziere a debitorului. Punerea debitorului unei obligaţii în întârziere este întâlnită în situaţiile în care acesta nu îşi execută obligaţiile asumate la termenele stabilite. Ori, în cazul de faţă momentul (termenul) la care obligaţia trebuie îndeplinită este clar şi fără echivoc identificat prin chiar titlul executoriu invocat de către reclamant. Prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013 pronunţată în dosar nr. ****, Judecătoria Tulcea  a obligat comisia locală să pună în posesie reclamantul cu suprafaţa de 1,5 ha, iar comisia judeţeană să emită titlul de proprietate după punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei aferente. Punerea în întârziere a comisiei judeţene trebuie privita prin prisma titlului executoriu, care dispune în mod expres că obligaţia acesteia începe din momentul in care se întocmeşte procesul-verbal de punere în posesie. A apreciat pârâta că nu sunt întrunite condiţiile pentru a fi puşi în întârziere, întrucât până la depunerea cererii de chemare în judecată nu i-a fost înaintată documentaţia şi procesul-verbal de punere în posesie, încheiate în condiţiile legii. A mai invocat pârâta excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată cu privire la plata a 500 lei/zi daune cominatorii până la emiterea titlului de proprietate, motivat de faptul că, deşi prin hotărâre judecătorească comisia judeţeană a fost obligată să aducă la îndeplinire o obligaţie de a face, obligaţia impusă este una condiţionată de înaintarea de către comisia municipală a documentaţiei necesare emiterii titlului. Solicitarea aplicării unei amenzi este prematură, câtă vreme nici comisia municipală şi nici reclamantul nu au făcut dovada înaintării documentaţiei necesare pentru emiterea titlului de proprietate. Pe fond pârâta a arătat că în executarea Sentinţei civile nr. 3879/2009, a validat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha teren extravilan pe vechiul amplasament şi includerea reclamantului în tabelul nominal întocmit în conformitate cu anexa 3 din H.G. nr. 890/2005, în calitate de moştenitor al defuncţilor ……… şi ………. Urmare a Sentinţei civile nr. 3879/2009 şi a H.C.J. Tulcea nr. 445/16.09.2010, comisia locală a efectuat demersurile necesare pentru identificarea terenurilor şi punerea în posesie a reclamantului. Comisia locală a parcurs procedura şi a formulat mai multe oferte către reclamant. Terenul identificat prin raportul de expertiză are o suprafaţă totală de 2,3882 ha, din care reclamantul solicită 1,5 ha, amplasamentul nefiind determinat cu exactitate. S-a constat ca terenul identificat conform raportului de expertiză face parte din domeniul public al municipiului Tulcea şi din zona de protecţie severă şi zona de restricţie pentru frontul de captare a apei potabile de la Bogza. Reclamantul în mod repetat, a refuzat ofertele propuse, solicitând despăgubiri acordate conform legii. Prin Sentinţa civilă nr. 2700/06.09.2011, emisă în dosar nr. 4150/327/2011 s-au constatat întemeiate cele afirmate anterior şi s-a respins cererea reclamantului prin care a solicitat plata sumei de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, ca nefondată. Printr-o altă hotărâre, respectiv Sentinţa civilă nr. 637/29.02.2012, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. 1184/327/2012 s-a respins din nou cererea reclamantului privind plata daunelor ca nefondată, reţinându-se că acesta arefuzat semnarea procesului-verbal de punere în posesie. A mai arătat pârâta că a adoptat H.C.J. Tulcea nr. 258/23.10.2013 prin care s-a aprobat radierea reclamantului din anexa nr. 23 şi s-a înaintat dosarul către comisia locală prin adresa nr. 13635/29.10.2013,îin vederea soluţionării acestuia în conformitate cu prevederile Legii nr. 165/2013. Prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ****, definitivă şi irevocabilă din 20.12.2013, s-a dispus punerea în posesie a reclamantului cu suprafaţa de 1,5 ha şi emiterea titlului de proprietate. Prin H.C.L. Tulcea nr. 54/14.03.2014 s-a dezafectat suprafaţa de 1,5 ha din domeniul public al municipiului Tulcea, identificat în tarla 78, parcela 2213, conform raportului ce a stat la baza emiterii acesteia. A susţinut pârâta că nu exista nicio faptă culpabilă care să determine plata daunelor cominatorii şi a daunelor morale solicitate de către reclamant. Mai mult, daunele morale sunt definite ca reprezentând atingerea adusă existenţei fizice a persoanei, integrităţii corporale şi sănătăţii, cinstei, demnităţii şi onoarei, prestigiului profesional, iar pentru acordarea de despăgubiri nu este suficientă stabilirea culpei autorităţii, ci trebuie dovedite daunele morale suferite iar, partea care solicită acordarea daunelor morale este obligată să dovedească producerea prejudiciului şi legătura de cauzalitate dintre prejudiciu şi fapta culpabilă. În cauză, aceste elemente ale răspunderii civile delictuale nu au fost dovedite, ba mai mult prin hotărârile judecătoreşti pronunţate s-a verificat legalitatea măsurilor întreprinse de cele două comisii şi s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, culpa reclamantului. De asemenea, prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013, s-a respins cererea reclamantului cu privire la plata de daune cominatorii şi cererea cu privire la plata de daune şi cheltuieli de judecată (fila 114-119).

În susţinere s-au depus la dosar înscrisuri (fila 120-136).

Prin răspunsul său la întâmpinare reclamantul a arătat că toate excepţiile şi apărările formulate sunt neîntemeiate. Prevederile Legii nr. 18/1991 nu exclud calitatea procesuală pasivă şi răspunderea unor persoane fizice conform dreptului comun pentru fapte proprii, daca aceste persoane, prin acţiunile sau inacţiunile lor au adus atingere, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Ori, conform dreptului comun persoanele care prin astfel de acţiuni aduc atingere intereselor legitime ale unor persoane sunt obligate să repare integral toate prejudiciile cauzate. Legea specială nu reglementează şi situaţia membrilor comisiei, ori atunci când o situaţie nu este reglementată de legea specială se aplică prevederile dreptului comun. Mai mult decât atât, însuşi legea procedurală prevede că ori de câte ori legea îi rezervă judecătorului puterea de apreciere sau îi cere să ţină seama de toate circumstanţele cauzei, judecătorul va ţine seama, între altele, de principiile generale ale dreptului, de cerinţele echitaţii şi de buna credinţă. Acţiunea introductivă se fundamentează, în esenţă, pe reaua-credinţă a membrilor comisiei iar atunci când un funcţionar nu îşi îndeplineşte atribuţiile cu rea-credinţă, fapta sa este de natură să atragă răspunderea personală conform dreptului comun. Fără îndoială comisia de fond funciar trebuie să răspundă pentru prejudiciile cauzate persoanelor în interesul cărora au fost constituite prin lege. A apreciat reclamantul că scopul legii prin care se stabileşte răspunderea comisiilor nu ar putea fi realizat ignorându-se posibilitatea răspunderii personale a membrilor săi, care vor putea continua să aducă atingere drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor îndreptăţite, prin încălcarea celor mai elementare reguli de drept comun în condiţiile în care legea specială nu îi sancţionează personal. Toate corespondenţele invocate sunt absolut neavenite pentru a justifica neefectuarea punerii în posesie încă din momentul pronunţării Sentinţei civile nr. 2079/24.05.2013, efectuarea lor fiind absolut inutilă. Înştiinţarea unor instituţii, servicii ori direcţii nu poate avea niciun efect asupra obligaţiei stabilite prin hotărâre judecătorească cu forţă obligatorie impusa direct, nominal şi exclusiv. Esenţial pentru antrenarea răspunderii personale a pârâţilor este că toţi îşi asumă fără niciun echivoc toate demersurile (corespondentele inutile si neavenite) ca fiind făcute personal. De aceea, cum prin natura lor raportată la efectul Sentinţei civile nr. 2079/2013, acestea au un vădit caracter inutil deci implicit abuziv, răspunderea lor personală este pe deplin justificată. Susţinerea că, deşi s-a prezentat la sediul comisiei, la înştiinţarea verbală să semneze, reclamantul a refuzat să semneze procesul-verbal de punere în posesie este total neavenita deoarece, comisia locală era obligată să-l pună în posesie, şi nu să-i dea să semneze un proces-verbal într-un birou. Punerea în posesie nu se poate face decât prin măsurători, înţăruşări si bornări, cum şi prin consemnarea recunoaşterii vecinilor pe teren, astfel cum sunt normele de ordine publică în vigoare. Prin urmare este cel puţin neserios să se reproşeze că întârzierea punerii în posesie i s-ar datora. Susţinerea că prin Sentinţa civilă nr. 2079/2013 s-a respins cererea de acordare a daunelor cominatorii este neavenita deoarece, nu pretinde daune cominatorii pentru perioada anterioară, ci numai pentru perioada ulterioara de când Sentinţa civilă nr. 2079/2013 a devenit executorie. De la data pronunţării Sentinţei civile nr. 2079/2013 (despre al cărui caracter executoriu membrii comisiei au fost atenţionaţi în mod direct în numeroasele şedinţe ale comisiei), paraţii au avut suficient timp să facă orice demers chiar şi inutil, rezultatul neputând fi decât cel pe care îl cunoşteau din primul moment. De aceea, toate demersurile făcute după 20.12.2013 nu înseamnă decât alte dovezi ale relei credinţe a membrilor comisiei locale de fond funciar. Nici dificultatea operaţiunii de punere în posesie nu poate fi luată în considerare în acest proces chiar şi pentru faptul că a fost invocată insistent atât în instanţa de fond cât şi în recurs iar instanţele au înlăturat-o instituind şi menţinând obligaţia de a face încă din 24.05.2013 (fila 271-272, 18-21 vol. II).

Prin notele scrise depuse la dosar la data de 30.06.2014 pârâţii ……………. au arătat că la data de 27.03.2014, cu ocazia deplasării în teren s-a încheiat procesul-verbal privind trasarea şi materializarea limitelor imobilului, semnat fără obiecţiuni de toate părţile, precum şi procesul-verbal de punere în posesie cu suprafaţa de 1,5 ha pe vechiul amplasament aşa cum a fost stabilit prin raportul de expertiză şi hotărârile judecătoreşti pronunţate în cauză. Ulterior, procesul-verbal de punere în posesie a fost înaintat la O.C.P.I. Tulcea prin adresa nr. 8828/03.04.2014 în vederea scrierii titlului de proprietate. La data de 21.05.2014 O.C.P.I. Tulcea a comunicat titlul de proprietate nr. 105650/14.05.2014 emis pe numele reclamantului care i-a fost înmânat sub semnătură în aceeaşi zi (fila 2-3).

La data de 09.09.2015 reclamantul a depus la dosar sub titulatura majorare a câtimii obiectului o cerere prin care a arătat că solicită obligarea pârâţilor la plata daunelor cominatorii solicitate prin acţiunea introductivă de 500 lei/zi de întârziere, cu începere de la 24.05.2013 şi nu cu începere de la 20.12.2013, cum a solicitat iniţial. A arătat reclamantul că Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013 este executorie nu de la data rămânerii ei irevocabile, ci de la data pronunţării care a fost pe data de 24.05.2013. În Regulamentul de aplicare a Legii nr. 18/1991 se prevede că persoanele care au făcut plângere la judecătorie vor puse de către comisii în posesie în mod provizoriu până la pronunţarea hotărârii judecătoreşti definitive şi irevocabile, iar după pronunţarea hotărârii judecătoreşti punerea în posesie se va face ţinându-se seama de dispoziţiile acesteia. A arătat reclamantul că acceptă ideea de a nu fi pus în posesie ca urmare a formulării plângerii la judecătorie, acceptă ideea că pârâţii au fost de bună-credinţă crezând că vor putea avea câştig de cauză, deşi exista o hotărâre judecătorească ce le era opozabilă încă din anul 2009. Numai că, în opinia sa, după pronunţarea Sentinţei civile nr. 2079/24.05.2013, care a avut în vedere inclusiv soluţiile adoptate de organele de cercetare penală pentru refuzul abuziv de punere în posesie, faţă de numeroasele sale stăruinţe, nu se mai poate vorbi de buna-credinţă, ci doar de rea-credinţă în toate demersurile şi acţiunile de manifestare a refuzului care i-au produs atâtea daune materiale şi morale.

În drept, s-au invocat prevederile art. 204 alin. 2 pct. 2 Cod procedură civilă (fila 13-14).

Prin precizările depuse la doar la data de 03.12.2014 şi susţinute verbal de reclamant, acesta a arătat că nu înţelege să se judece în contradictoriu cu Prefectul Judeţului Tulcea (fila 32 vol. II).

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

I. Instanţa apreciază că pentru a avea o imagine corectă a litigiului dintre părţi, se impune o scurtă analiză cronologică a situaţiei de fapt din acest dosar.

Astfel, reclamantul ………., în calitate de moştenitor al defunctului ………., a formulat cererea înregistrată sub nr. 34074/07.11.2005 privind reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la o suprafaţă de 1,5 ha teren, pe vechiul amplasament.

Prin hotărârea nr. 1850/2006, ……….. a respins cererea reclamantului motivat de faptul că nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate cu acte anterioare anului 1945 conform pct. 7 titlu VI din Legea nr. 247/2005, că autorul reclamantului, defunctul ………., nu figurează în registrele agricole cu suprafaţa de teren solicitată, nu s-a făcut dovada circulaţiei juridice a terenului, şi nici a preluării acestuia în patrimoniul statului.

Prin Sentinţa civilă nr. 3879/16.12.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ****, rămasă irevocabilă, s-a admis plângerea formulată de către reclamantul ………, s-a anulat hotărârea susmenţionată şi a fost obligată Comisia Judeţeană pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea să reconstituie dreptul de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha teren în favoarea acestuia, în natură, pe vechiul amplasament (fila 7-10).

Prin hotărârea Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea nr. ……., s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafaţa de 1,5 ha teren extravilan, pe vechiul amplasament şi includerea acestuia în anexa 3, conform H.G. nr. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare, în calitate de moştenitor al defunctului ……….

Ulterior, …….…., cu ocazia efectuării demersurilor necesare pentru identificarea terenului şi punerea în posesie a reclamantului, a constatat că acesta face parte din domeniul public al municipiului Tulcea şi din zona de protecţie severă a frontului de captare a apei potabile de la Bogza.

La data de 23.11.2010, în baza Sentinţei civile nr. 3879/16.12.2009 pronunţate de Judecătoria Tulcea şi a hotărârii Comisiei Judeţene pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea nr. 445/16.09.2010, comisia locală a întocmit procesul-verbal înregistrat sub nr. 35452/30.11.2010 în conţinutul căruia s-a inserat faptul că suprafaţa de 1,5 ha pentru care urma a se face punerea în posesie se situează în zona de protecţie sanitară cu regim sever şi regim de protecţie conform H.G. nr. 930/2005 pentru aprobarea normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrologică.

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 08.06.2011, sub numărul 4150/327/2011, reclamantul ………. a solicitat obligarea ………… la plata unei sume de 50 lei pentru fiecare zi de întârziere până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu reprezentat de Sentinţa civilă nr. 3879/16.12.2009 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ****.

Prin Sentinţa civilă nr. 2700/06.09.2011 pronunţată de Judecătoria Tulcea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 833/17.11.2011 a Tribunalului Tulcea, s-a respins cererea formulată de reclamant, ca nefondată.

S-a reţinut în considerentele acestei hotărâri faptul că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. 9 din H.G. nr. 890/2005 cu modificările şi completările ulterioare, prezenţa solicitantului este obligatorie la primirea titlului de proprietate, care trebuie semnat, precum şi la punerea în posesie. A apreciat instanţa că refuzul de semnare a procesului-verbal de punere în posesie este imputabil reclamantului, întrucât acestuia îi sunt opozabile dispoziţiile art. 5 din anexa 1 la H.G. nr. 930/2005 pentru aprobarea Normelor speciale privind caracterul şi mărimea zonelor de protecţie sanitară şi hidrogeologică, care statuează că în zona de protecţie sanitară cu regim sever este interzisă orice amplasare de folosinţă sau activitate care ar putea conduce la contaminarea sau impurificarea surselor de apă. Terenul situat pe vechiul amplasament reconstituit reclamantului este afectat de o sarcină reală, ce decurge din stăpânirea bunului şi obligă numai în legătură cu acesta. Fiind accesorie stăpânirii unui anumit bun, sarcina reală se transmite odată cu bunul, fără a fi nevoie de nicio formalitate specială de transcriere, înscriere sau întabulare. În ceea ce priveşte dreptul reclamantului la despăgubiri pentru limitările aduse exercitării atributelor dreptului său de proprietate, datorită existenţei sarcinii reale, a concluzionat instanţa că acesta se naşte numai în momentul emiterii titlului de proprietate, ce coincide cu dobândirea calităţii de proprietar, potrivit legii. Or, emiterea titlului de proprietate este condiţionată de punerea în posesie a reclamantului, care a refuzat îndeplinirea acestei proceduri, deşi este de acord să beneficieze de despăgubiri (fila 120-121).

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tulcea la data de 20.02.2012, sub numărul 1184/327/2012, reclamantul ………. a chemat în judecată ……….. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să fie obligată aceasta la plata unei amenzi civile pentru fiecare zi de întârziere până la executarea Sentinţei civile nr. 3879/16.12.2009, pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul nr. ****, rămasă irevocabilă. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea pârâtei la plata daunelor provocate ca urmare a cupei acesteia, reprezentând lipsa de folosinţă a terenului de la data rămânerii irevocabile a sentinţei şi până la punerea efectivă în posesie şi înmânarea titlului de proprietate.

Prin Sentinţa civilă nr. 637/29.02.2012 pronunţată de Judecătoria Tulcea, irevocabilă prin Decizia civilă nr. 580/26.09.2012 a Tribunalului Tulcea, s-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtă, referitoare la capătul de cerere privind aplicarea amenzii civile şi s-a respins acest capăt de cerere pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. S-a respins capătul de cerere privind plata daunelor, ca nefondat.

Referitor la capătul de cerere privind plata daunelor reprezentând lipsa de folosinţă a terenului, instanţa a constatat că pârâta a validat reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantului prin hotărârea nr. 445/16.09.2010, aşa cum s-a dispus prin Sentinţa civilă nr. 3879/16.12.2009, pe vechiul amplasament. La data de 23.11.2010, comisia municipală a procedat la punerea în posesie a reclamantului conform hotărârii nr. 445/16.09.2010, însă acesta a refuzat semnarea procesului-verbal de punere în posesie, argumentând că terenul este grevat de sarcini. A concluzionat instanţa că, deşi reclamantul solicită daune de la pârâtă, el este cel care prin fapta proprie a împiedicat intrarea în posesie asupra terenului. Sarcinile terenului ce urma a fi retrocedat în baza hotărârii judecătoreşti şi care au fost menţionate în procesul-verbal de punere în posesie, nu puteau fi ignorate de comisia municipală deoarece existenţa lor nu poate fi separată de imobil. După intrarea în posesie, reclamantul are posibilitatea de a solicita de la beneficiarul sarcinilor instituite asupra terenului reconstituit, despăgubiri echivalente cu lipsa de folosinţă a acestuia (fila 122-124).

La data de 02.04.2012 reclamantul s-a adresat din nou Judecătoriei Tulcea solicitând punerea în posesie şi la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 1,5 ha teren pe vechiul amplasament, conform Sentinţei civile nr. 3879/16.12.2009 pronunţate de Judecătoria Tulcea, definitivă şi irevocabilă, obligarea celor două comisii şi a primarului la plata de daune cominatorii de 500 lei pentru fiecare zi de întârziere, de la data formulării cererii de punere în posesie pe baza Sentinţei civile nr. 3879/16.12.2009 pronunţate de Judecătoria Tulcea şi până la data punerii efective în posesie. A mai solicitat reclamantul obligarea pârâţilor la daune în valoare de 40 Euro/m.p. pentru suprafaţa de 1,5 ha teren în vederea stingerii acestui litigiu, în situaţia în care pârâţii refuză în continuare punerea în aplicare, în mod exact, a Sentinţei civile nr. 3879/16.12.2009 pronunţate de Judecătoria Tulcea, din orice motive.

Prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013 irevocabilă prin Decizia civilă nr. 943/20.12.2013 a Tribunalului Tulcea s-a admis în parte acţiunea reclamantului, au fost obligate cele două comisii să-l pună în posesie cu suprafaţa de teren pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, respectiv 1,5 ha teren arabil, pe vechiul amplasament şi să emită titlul de proprietate după punerea în posesie şi întocmirea documentaţiei aferente. S-a respins capătul de cerere având ca obiect obligarea la daune cominatorii de 500 lei pe zi de întârziere, ca nefondat. S-a respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata de daune în valoare de 40 euro/m.p. pentru suprafaţa de 1,5 ha teren arabil pentru care s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate, ca fiind rămas fără obiect.

II. Cât priveşte interpretarea pe care a dat-o reclamantul naturii juridice a instituţiei daunelor cominatorii instanţa apreciază că se impun cu titlu prealabil câteva precizări:

Raţiunea acordării unor astfel de daune a constituit-o, sub imperiul Codului de procedură civilă anterior, exercitarea efectului lor de constrângere asupra debitorului care persistă în neexecutarea obligaţiei ce îi incumbă, prin silirea lui la plata către creditor a unor sume calculate în raport cu durata întârzierii îndeplinirii obligaţiei de a face sau de a nu face.

Executarea obligaţiei de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal al debitorului este reglementată în prezent de art. 905 şi următoarele Cod procedură civilă potrivit cu care dacă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii de încuviinţare a executării debitorul nu execută obligaţia de a face sau de a nu face, care nu poate fi îndeplinită prin altă persoană, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unor penalităţi, de către instanţa de executare. Când obligaţia nu este evaluabilă în bani, instanţa sesizată de creditor îl poate obliga pe debitor, prin încheiere definitivă dată cu citarea părţilor, să plătească în favoarea creditorului o penalitate de la 100 lei la 1.000 lei, stabilită pe zi de întârziere, până la executarea obligaţiei prevăzute în titlul executoriu. Dacă în termen de 3 luni de la data comunicării încheierii de aplicare a penalităţii debitorul nu execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu, instanţa de executare, la cererea creditorului, va fixa suma definitivă ce i se datorează cu acest titlu, prin încheiere definitivă, dată cu citarea părţilor. Penalitatea va putea fi înlăturată ori redusă, pe calea contestaţiei la executare, dacă debitorul execută obligaţia prevăzută în titlul executoriu şi dovedeşte existenţa unor motive temeinice care au justificat întârzierea executării.

Potrivit art. 906 Cod procedură civilă pentru neexecutarea obligaţiilor de a face şi a obligaţiilor de a nu face nu se pot acorda daune cominatorii.

Astfel, dispoziţiile privind amenda cominatorie la care era obligat debitorul în vechea procedură au fost înlocuite cu dispoziţiile privind plata unei penalităţi, care rămâne o sancţiune de drept procesual civil aplicată debitorului pentru a-l constrânge să execute o obligaţie de a face sau de a nu face ce implică un fapt personal. 

În aplicarea dispoziţiei de principiu privind dreptul creditorului la îndeplinirea exactă a obligaţiei, Noul Cod civil consacră prin prevederile art. 1527 dreptul creditorului de a obţine constângerea debitorului la executarea în natură a obligaţiei.

Obligaţiile de a face care presupun faptul personal al debitorului nu pot fi realizate prin executare silită în natură prin mijloace directe, ci numai prin mijloace de constrângere indirectă, putându-se recurge la procedură execuţională reglementă prin art. 905 şi următoarele Cod procedură civilă. 

Cu titlu de normă specială în materie regăsim dispoziţiile art. 64 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora în cazul în care comisia locală refuză înmânarea titlului de proprietate emis de comisia judeţeană sau punerea efectivă în posesie, persoana nemulţumită poate face plângere la instanţa în a cărei rază teritorială este situat terenul. Dacă instanţa admite plângerea, primarul va fi obligat să execute de îndată înmânarea titlului de proprietate sau, după caz, punerea efectivă în posesie, sub sancţiunea plăţii de penalităţi în condiţiile prevăzute la art. 894 (art. 905 după republicare – s.n.) din Codul de procedură civilă.

Mecanismul juridic consacrat în legislaţia prezentă în privinţa executării obligaţiilor de a face ce impun un fapt personal al debitorului, trebuie distins de dreptul creditorului la daune-interese în cazul neexecutării (totale sau parţiale), al executării defectuoase ori cu întârziere, căci pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei, creditorul are dreptul la daune-interese moratorii, iar pentru repararea prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării totale sau parţiale sunt datorate daune-interese compensatorii.

III. Nu se înţelege, în acest context, de ce consideră pârâta Comisia Judeţenă pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor Tulcea că acţiunea reclamantului este inadmisibilă şi la ce punere în întârziere face referire, câtă vreme acesta din urmă se află în posesia unei hotărâri judecătoreşti definitive – titlu executoriu prin care s-au stabilit obligaţii de a face în sarcina celor două comisii.

Nu este fondată nici excepţia prematurităţii, întrucât în calitatea sa de autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională are pârghiile necesare de a lua toate măsurile pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătoreşti – titlu executoriu.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Brudiu Maria, Ciobanu Anamaria, Anghel Adriana şi Filip Paul, instanţa apreciază că aceasta este întemeiată.

Calitatea procesuală, determină poziţia procesuală în care o persoană participă în raportul juridic dedus judecăţii.

Legile adoptate în materia fondului funciar (Legea nr. 18/1991, Legea nr. 169/1997, Legea nr. 1/2000 şi Legea nr. 247/2005), au instituit o procedură specială de reconstituire a proprietăţii asupra terenurilor agricole şi forestiere, finalizată cu emiterea titlului de proprietate.

Punerea în posesie cu terenuri, întocmirea documentaţiei necesare, eliberarea titlului de proprietatea sunt atribuţii ce cad în sarcina comisiilor de fond funciar, iar în acest sens au şi fost stabilite obligaţiile prin Sentinţa civilă nr. 2079/24.05.2013.

Textul art. 64 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, face trimitere la comisii şi nu la persoanele fizice, membri ai acestora, căci acestea nu acţionează în exercitarea unui drept personal ori pentru satisfacerea unui interes propriu, ci, în virtutea competenţelor legale. Prin urmare, nefiind părţi în raportul de drept material, ele nu pot avea obligaţii nici în planul dreptului procesual.

Art. 52 din Legea nr. 18/1991 republicată, cu modificările şi completările ulterioare dispune, de altfel, că în sensul acestei legi, comisia locală este autoritate publică cu activitate administrativă, iar comisia judeţeană este autoritate publică cu autoritate administrativ-jurisdicţională; comisia judeţeană şi cea locală au, în limitele competenţei lor şi prin derogare de la dispoziţiile Codului de procedură civilă, calitate procesuală pasivă şi, când este cazul, activă, fiind reprezentate legal prin prefect, respectiv primar sau, pe baza unui mandat convenţional, de către unul dintre membri, nefiind obligatorie asistarea prin avocat.

IV. Cât priveşte fondul cauzei, este esenţial faptul că la data de 27.03.2014 s-a încheiat procesul-verbal de punere în posesie pentru suprafaţa de 1,5 ha pe vechiul amplasament, iar la data de 14.05.2014 s-a emis titlul de proprietate nr. 105650/14.05.2014 pe numele reclamantului care i-a fost înmânat sub semnătură (fila 4 vol. II).

În condiţiile în care pârâtele şi-au îndeplinit obligaţiile până la momentul judecării cauzei conform dispoziţiilor Sentinţei civile nr. 2079/24.05.2013 pronunţate în dosarul nr. **** al Judecătoriei Tulcea, instanţa constată că prezenta cerere de aplicare a penalităţilor pe zi de întârziere (daune cominatorii cum le-a intitulat reclamantul) a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Cât priveşte acordarea daunelor morale raportat la perioada anterioară pronunţării Sentinţei civile nr. 2079/24.05.2013, conduita reclamantului în raporturile cu instituţiile de fond funciar s-a analizat cu putere de lucru judecat în cadrul dosarelor nr. 4150/327/201 şi nr. 1184/327/2012 ale Judecătoriei Tulcea, astfel că instanţa va avea în vedere activitatea pârâţilor ulterior pronunţării hotărârii judecătoreşti în discuţie.

 Se reţine că acordarea de daune morale pentru atingerile aduse drepturilor inerente personalităţii implică îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale. Aceste condiţii sunt existenţa unei fapte ilicite, existenţa unui prejudiciu, existenţa raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu, existenţa vinovăţiei.

Temeiul de drept al răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie este conferit de art. 1349 alin. 1 Noul Cod civil, potrivit căruia orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. De asemenea, art. 1357 Noul Cod civil stipulează că cel care cauzează altuia un prejudiciu printr-o faptă ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare; autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Fapta ilicită reprezintă un act de conduită prin săvârşirea căruia se încalcă normele dreptului obiectiv şi care cauzează un prejudiciu dreptului subiectiv al unei alte persoane. Noţiunea de faptă ilicită a fost privită în practica judecătorească în mod extensiv, răspunderea civilă delictuală intervenind nu numai atunci când s-a adus atingere unui drept subiectiv dar şi atunci când au fost prejudiciate anumite interese ale unor persoane.

Din combinaţia dispoziţiilor legale mai sus menţionate, rezultă că pentru a exista un delict sau cvasi-delict civil, se cere un fapt prejudiciabil, un fapt ilicit, ca acest fapt să fie imputabil autorului său şi să fie săvârşit cu intenţia de a păgubi, ceea ce constituie delictul, sau din greşeală ori imprudenţă, ceea ce constituie cvasi-delictul.

Prejudiciul nepatrimonial constituie o formă distinctivă a prejudiciului civil în general şi un factor relativ independent de declanşare a răspunderii civile, prin care se aduce atingere unor valori morale ale individului, adică acelea care vizează nemijlocit persoana umană.

Prejudiciul moral  nepatrimonial constă în rezultatul dăunător direct, de natură nepatrimonială, al unei fapte ilicite şi culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conţinut neeconomic, care definesc personalitatea umană şi, deşi acest rezultat nu poate fi evaluat în bani, el dă naştere totuşi dreptului şi obligaţiei de reparare în conformitate cu regulile răspunderii civile delictuale.

Raportat la situaţia din speţă, instanţa apreciază că pârâţii s-au manifestat în cadrul limitelor şi atribuţiilor conferite de lege. În opinia instanţei nu li se poate imputa pârâţilor că au tergiversat cu rea-credinţă intrarea reclamantului în posesia şi folosinţa suprafeţei de teren reconstituite, în condiţiile în care imediat după soluţionarea irevocabilă a dosarului nr. **** prin Decizia civilă nr. 943/20.12.2013 a Tribunalului Tulcea, la data de 27.03.2014 s-a semnat procesul-verbal de punere în posesie (fila 242)14.05.2014 s-a emis şi titlul de proprietate (fila 8 vol. II).

Aşadar, faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că nu se poate reţine o faptă ilicită în sarcina pârâţilor şi nici nu s-a făcut dovada faptului că aceştia au acţionat cu rea-credinţă, în afara prevederilor legale, astfel încât urmează a se respinge capătul de cerere privind acordarea sumei de 50.000 lei cu titlu daune morale, ca nefondat.

Se va respinge capătul de cerere privind acordarea cheltuielilor de judecată, ca nefondat.

Se va respinge cererea pârâţilor de obligare a reclamantului la plata cheltuielilor de judecată, ca nefondată, întrucât nu s-a făcut dovada suportării unor astfel de cheltuieli.

Domenii speta

Spete similare