Prescripţia dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente

Pe rol judecarea cauzei Litigii cu profesioniştii privind pe apelant SC P şi pe intimat AI - DECEDAT, având ca obiect cerere de valoare redusă.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, la ordine, nu se prezintă părţile.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă,  care învederează că acesta este primul termen de judecată iar procedura de citare este legal îndeplinită.

Instanţa constată  că apelul este de competenţa Tribunalului Iaşi, formulat în termen,  legal timbrat, după care:

Constatând cauza în stare de judecată şi văzând că s-a solicitat judecata în lipsă, instanţa reţine cauza spre deliberare şi pronunţarea hotărârii.

INSTANŢA

Deliberând asupra apelului  de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 9  din 11.01.2015 a Judecătoriei Paşcani, s-au dispus următoarele:

„Admite excepţia prescripţiei dreptului la acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei martie 2006 – 22.10.2012 .

Respinge cererea formulată de reclamantul S.C. P, jud. Iaşi, în  contradictoriu cu pârâta  AI, jud. Iaşi pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei martie 2006 – 22.10.2012 ca fiind prescrisă.

Admite cererea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâta pentru debit şi penalităţi aferente perioadei 23.10.2012- septembrie  2015.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 1113,57 lei reprezentând debit pentru perioada 23.10.2012- 09.07.2014 şi 1229,03 lei reprezentând penalităţi pentru perioada  09 octombrie 2012-septembrie 2015.

Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 200 de lei reprezentând cheltuieli de judecată.”

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:

„Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2015 sub nr./866/2015 pe rolul Judecătoriei Paşcani reclamanta S.C. P  a chemat în judecată pârâtul AI solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa acesta să fie obligat la plata sumei de 5540,42 lei, din care 3978,23 lei reprezentând debit pentru perioada  martie 2006- iulie 2014  şi 1562,19 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada decembrie 2011- septembrie  2015.

Reclamanta a sesizat instanţa cu o cerere cu valoare redusă completând formularul prevăzut de lege. Alăturat formularului reclamanta a depus înscrisurile de care a înţeles să se folosească în cauză.

În motivarea cererii reclamanta arată că a prestat pârâtei serviciul de alimentare cu apă şi de canalizare începând cu anul 2006. Au fost emise facturi ce nu au fost însă achitate  integral de pârât, rezultând un debitul din petit.

În susţinerea cererii reclamanta a anexat în copie înscrisuri la care a făcut referire în cerere.

Pârâtului i s-a comunicat formularul de cerere şi înscrisurile anexate şi i-a fost înaintat formularul de răspuns, fiind înştiinţat prin adresă că în termen de 30 zile de la primirea adresei are obligaţia de a completa formularul de răspuns anexat şi de a-l înainta la dosar împreună cu înscrisurile de care înţelege să se folosească în dublu exemplar. Pârâtului i-a fost comunicată adresa la data de 13.11.2015, însă nu a depus formularul de răspuns completat şi nici vreun alt înscris prin care să răspundă cererii formulate.

Analizând cererea de valoare redusă prin prisma normelor legale aplicabile, instanţa reţine următoarele :

Între părţi s-a încheiat contractul de prestare a serviciului de alimentare cu apă şi canalizare prin care debitorul s-a obligat să plătească integral şi la timp contravaloarea serviciilor prestate, în caz contrar urmând să plătească şi penalităţi de întârziere.

Creditoarea şi-a executat obligaţiile contractuale, însă debitorul nu a probat că şi-ar fi îndeplinit obligaţia de plată şi nici că ar exista vreo cauză exoneratoare de răspundere, astfel că instanţa va reţine în sarcina sa o prezumţie de culpă în neexecutarea obligaţiilor contractuale asumate.

Conform art. 969 al. 1 din vechiul cod civil, în vigoare la data încheierii contractului dintre părţi „convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”.

În cazul în care obiectul litigiului îl constituie o obligaţie de a da, cum este şi obligaţia de a plăti o sumă de bani, creditorul are obligaţia să dovedească existenţa obligaţiei.

Odată dovedită existenţa obligaţiei, revine debitorului sarcina de a face dovada executării acestei obligaţii, iar dacă debitorul nu dovedeşte îndeplinirea obligaţiei, se prezumă că nerespectarea acesteia se datorează culpei sale, urmând a fi obligat la plata de despăgubiri către creditor.

Cu privire la penalităţi, instanţa constată că în contract părţile au prevăzut clauze penale prin care se stabileşte anticipat întinderea prejudiciului cauzat creditorului ca urmare a îndeplinirii cu întârziere de către debitor a obligaţiei de plată a facturilor emise pentru serviciile prestate.

 În prezentul dosar reclamata a făcut dovada existenţei obligaţiilor pe care pârâtul le are faţă de ea, prin copia contractului de prestare a serviciului de salubrizare şi facturile emise ca urmare a executării obligaţiilor ce-i reveneau în temeiul acestui contract.

În schimb, pârâtul nu a făcut dovada executării acestor obligaţii sau a unor cauze străine exoneratoare de răspundere.

Din actele dosarului rezultă că pârâtul datorează reclamantei suma totală de de 5540,42 lei, din care 3978,23 lei reprezentând debit pentru perioada  martie 2006- iulie 2014  şi 1562,19 lei reprezentând penalităţi de întârziere pentru perioada decembrie 2011- septembrie  2015.

 Cu privire la excepţia prescripţiei, instanţa reţine că în temeiul art. 1 din Decretul 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul prevăzut de lege.

Art. 3 din acelaşi act normativ stabileşte durata termenului de prescripţie ca fiind de 3 ani, care în speţa de faţă a început să curgă din anul 2006 şi s-ar fi împlinit în 2009, fiecare debit facturat în intervalul de timp arătat şi după acest interval de timp fiind purtător de propriul termen de prescripţie de 3 ani..

Cum în cauza dedusă judecăţii cererea a fost introdusă la data de 23.10.2015, după împlinirea acestui termen de prescripţie, instanţa constată că excepţia este întemeiată, urmând a fi admisă cu privire la debitul şi penalităţile aferente perioadei  martie 2006 – 22.10.2012

Termenul de prescripţie a dreptului acţiune pentru debitul şi penalităţile aferente perioadei 23.10.2012-septembrie 2015 nu s-a împlinit întrucât cererea de chemare în judecată din data de 09.10.2015 a avut caracter întreruptiv pentru termenul de prescripţie aferent acestei ultime perioade indicate.

Efectul constatării intervenirii prescripţiei nu afectează fondul raporturilor juridice dintre părţi ci doar posibilitatea creditorului reclamant de a obţine coerciţia statului asupra debitorului în achitarea sumelor prescrise.

Ceea ce se prescrie este dreptul la acţiune (procesual) nu datoria însăşi (fondul raportului juridic).

Astfel, potrivit art. 20 din Decretul 167/1958 : ”debitorul care a executat obligaţia după ce dreptul la acţiune al creditorului s-a prescris, nu are dreptul să ceară înapoierea prestaţiei, chiar dacă la data executării nu ştia că termenul era împlinit”.

Din textele citate, coroborate cu doctrina în materie de drept civil, rezultă că în cazul intervenirii prescripţiei dreptului la acţiune, obligaţia pentru care acţiunea s-a prescris nu se stinge însă devine naturală, adică tocmai ce am explicat, nu mai poate beneficia de coerciţia statului în executare şi nici instanţele de judecată nu mai pot obliga debitorul să plătească.

Dacă debitorul plăteşte de bună voie obligaţia se stinge, dacă acesta nu plăteşte creditorul nu are la îndemână nici un mijloc procesual pentru obţinerea plăţii.

Faţă de cele expuse instanţa constată că nu există argumente juridice fondate pentru înlăturarea sancţiunii prescripţiei, astfel încât excepţia prescripţiei apare întemeiată, urmând a fi admisă, cu consecinţa respingerii cererii având ca obiect debitul şi penalităţile aferente perioadei martie 2006 – 22.10.2012.

Faţă de înscrisurile depuse la dosar, precum şi faţă de atitudinea pârâtului care nu a înţeles să completeze formularul de răspuns sau să depună vreun înscris prin care să-şi facă apărări, instanţa urmează a admite cererea reclamantei pentru debit şi penalităţi neprescrise şi va obliga pârâtul să plătească reclamantei suma de 1113,57 lei reprezentând debit pentru perioada 23.10.2012- 09.07.2014 şi 1229,03 lei reprezentând penalităţi pentru perioada  09 octombrie 2012-septembrie 2015.

În baza art. 1031 al. 1din noul cod de procedură civilă pârâtul va fi obligat şi la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 200 lei reprezentând taxă de timbru.”

***

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel reclamanta SC P, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, pentru următoarele considerente:

A solicitat  apelanta respingerea excepţiei  prescripţiei dreptului la acţiune pentru sumele datorate  întrucât intimatul a recunoscut  sumele restante  prin angajamentul de plata din  16.04.2013.

Efectuând verificări în baza de date aflată  la dispoziţia instanţei, se constată că persoana cu datele de stare civilă  indicate de reclamantă în cerere a decedat la 24.10.2001.

Din oficiu, tribunalul a  invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtului intimat. 

Analizând actele şi lucrările dosarului, tribunalul va reţine:

Conform art.56 al. 1 din Noul  Cod  de Procedură Civilă poate fi parte  în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile.

Potrivit disp. art. 35 din Noul Cod Civil, capacitatea de folosinţă a persoanei fizice începe la naştere şi încetează la moarte. Capacitatea procesuală este o parte a capacităţii de folosinţă a persoanei.

Conform fisei de evidenta a  pârâtului, acesta a decedat la data de  24.10.2001, anterior introducerii acţiunii (23.10.2015), pârâtul fiind astfel lipsit de capacitate procesuală de folosinţă şi implicit de exerciţiu. 

Potrivit  art. 56 al. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă  lipsa capacităţii  de folosinţă poate fi invocată  în orice stare a procesului, actele  de procedură  îndeplinite  de cel care nu are capacitate  de folosinţă  fiind lovite de nulitate absolută.

La art. 479 al. 1 din Noul Cod de procedură Civilă se arată că  motivele de ordine publică pot fi invocate şi din oficiu, iar la art. 481  din  Noul Cod  de Procedură Civilă  se arată că  apelantului nu i se poate crea în propria cale  de atac o situaţie mai rea  decât cea din hotărârea atacată, în afară de cazul în care  el consimte expres la aceasta  sau în cazurile anume prevăzute de lege.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 56 al. 3 , art. 479 al. 1 şi art. 481  din Noul Cod de Procedură Civilă, apreciind că excepţia lipsei capacitaţii procesuale de folosinţa a pârâtului poate fi invocata de către instanţa din oficiu în orice stare a procesului,  chiar şi atunci  când  se poate  crea o situaţie mai gravă apelantului  decât cea  din hotărârea atacată,  tribunalul va admite apelul, va anula sentinţa  primei instanţe şi reţinând  procesul spre judecare, va  admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă  a pârâtului, urmând a  respinge cererea  formulată de reclamanta.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite apelul declarat de către SC P împotriva sentinţei civile nr. 9  din 11.01.2016  pronunţată de Judecătoria Paşcani pe care o schimbă în tot, în sensul că:

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă  a pârâtului  AI.

Respinge cererea  formulată de reclamanta SC P în  contradictoriu cu pârâtul  AI.

 Definitivă.

Domenii speta

Spete similare