Omorul (art. 174 C.p.) art.20

Sentinţă penală 60 din 23.01.2013


R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA PENALĂ

SENTINŢA PENALĂ Nr. 60

Şedinţa publică de la 23 Ianuarie 2013

Obiectul cauzei:omorul (art. 174 C.p.) ART.20

INSTANŢA

Deliberând constată:

Prin rechizitoriul nr. 249/P/2012 din  02.10.2012 Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş a dispus  trimiterea în judecată  în stare de arest preventiv a inculpatului D.Ş. , pentru săvârşirea infracţiunilor prev. şi ped. de art. 20 rap.la art.174 alin.1 C.p. şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal şi de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal şi în stare de libertate a inculpaţilor D.G.N. ,  L.V.M. , A.A.I. ,  I.A. , pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 192 alin.1 şi 2 C.p.

În esenţă, actul de sesizare a instanţei a reţinut că  în noaptea de 13/14.04.2012 printr-o înţelegere prealabilă,  inculpaţii D.Ş. ,  D.G.N. ,  L.V.M. , A.A.I. , I.A.  , au pătruns fără drept în curtea părţii vătămate C.E. , iar cu această ocazie inculpatul D.S. i-a aplicat părţii vătămate  o lovitură cu cuţitul în zona toracelui, producându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie.

Partea vătămată C.E. nu s-a constituit parte civilă, iar partea vătămată Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Argeş s-a constituit parte civilă cu suma de  2.452,33 lei cheltuieli de spitalizare.

Inculpaţii D.S. şi I.A.  au solicitat în instanţă ca judecata să se facă pe baza probelor administrate la urmărirea penală.

Inculpata D.G.N.  prin declaraţie notarială autentificată, a solicitat de asemenea ca judecata să se facă în baza probelor administrate la urmărirea penală.

Ceilalţi doi inculpaţi nu au recunoscut fapta pentru care au fost trimişi în judecată.

Din actele şi lucrările dosarului: actele de constatare, declaraţiile părţii vătămate şi inculpaţilor, cazierele inculpaţilor,  foaia de observaţie clinică,  raportul de expertiză medico-legală nr. ... emis de SML Argeş,  declaraţiile martorilor ... , tribunalul reţine următoarele:

 În după amiaza zilei de 13.04.2012, partea vătămată C.E.  împreună cu soţia şi cei patru copii, se aflau în imobilul pe care îl deţineau cu chirie în oraşul Topoloveni jud. Argeş;  la locuinţa părţii vătămate  au venit martorii ...  care au consumat băuturi alcoolice. Seara în locuinţa părţii vătămate a venit şi inculpatul D.S. cu un bidon de bere, consumând toţi alcool.

La un moment dat,  în domiciliul părţii vătămate au venit soţia şi  sora inculpatului D.S. , care l-au certat reproşându-i că a venit să-şi cheltuie banii cu cei care se aflau de faţă.

Martorul ... s-a adresat soţiei inculpatului D.S. cu apelativul „pupăză”, motiv pentru care aceasta s-a simţit jignită.

După câteva minute,  inculpatul  D.S. cu soţia sa, inculpata D.G.N.  au plecat de la partea vătămată;  soţia inculpatului D.S. a fost apelată pe telefon de către martorii ... , care a continuat să o jignească .

La îndemnul soţiei, inculpatul D.S. împreună cu aceasta, nepoţii săi, inculpaţii L.V.M.  şi A.M.I. şi cu inculpatul I.A. s-au deplasat la locuinţa părţii vătămate C.E.  să regleze disputa  apărută cu martorul ... şi alte persoane;  inculpaţii  au fost conduşi  de martorul ... cu autoturismul până la biserica din comună la aproximativ 350 m de locuinţa părţii vătămate.

Inculpatul D.S.  a luat în prealabil un cuţit deşi fiica acestuia a încercat de 2 ori să-i ia cuţitul din mână.

Inculpaţii  D.Ş. ,  D.G.N. ,  L.V.M. , A.A.I. , I.A. au pătruns fără drept  în locuinţa părţii vătămate.

Inculpatul D.S. , de data aceasta fără participarea celorlalţi inculpaţi a lovit pe partea vătămată C.E.  în zona toracelui, producându-i leziuni care i-au pus viaţa în primejdie.

Inculpatul D.S. , ulterior săvârşirii faptelor  a apelat  la partea vătămată, soţia şi fiica acestuia pentru a nu formula plângere, iar ulterior a cerut părţii vătămate să-şi retragă plângerea în schimbul unei sume de bani.

Din ansamblul probelor administrate rezultă săvârşirea faptelor care au fost reţinute în sarcina inculpaţilor, precum şi săvârşirea de către  inculpatul D.S.  cu premeditare a infracţiunii  de tentativă de omor calificat, acesta  plecând intenţionat cu cuţitul de acasă, deşi fiica acestuia  a încercat în 2 rânduri să-i ia cuţitul din mână.

Potrivit foii de observaţie nr. ...  emisă de Spitalul Judeţean Argeş – Secţia Chirurgie I ,. partea vătămată C.E.  a fost spitalizată în perioada 14. – 24.04.2012 , cu diagnostic „placă înjunghiată, hemitorace stg.,  penetrantă pneumotorax stg., etilism acut”.

Cheltuielile cu spitalizarea părţii vătămate inclusiv pentru intervenţia chirurgicală se ridică la suma cu care  Spitalul Judeţean s-a constituit parte civilă.

Conform raportului de expertiză medico-legală, partea vătămată C.E.  a prezentat leziuni traumatice produse prin lovire cu corp tăietor – înţepător care pot data din data de 14.04.2012 şi au necesitat pentru vindecare 11-12 zile îngrijiri medicale de la producere,  dar leziunile traumatice i-au pus viaţa în primejdie.

În drept,  faptele inculpaţilor D.Ş. ,  D.G.N. ,  L.V.M. , A.A.I. , I.A. , care în noaptea de 13/14.04.2012 printr-o înţelegere prealabilă, au pătruns fără drept în curtea părţii vătămate C.E. ,  întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped.de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal.

Fapta inculpatului D.S. , care în noaptea de 13/14.04.2012, i-a aplicat părţii vătămate  C.E. o lovitură cu cuţitul în zona toracelui, producându-i leziuni traumatice care i-au pus viaţa în primejdie, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal.

Deoarece potrivit  motivelor mai sus precizate, s-a făcut dovada  că infracţiunea de tentativă  de omor a fost săvârşită cu premeditare,  iar încadrarea juridică a faptei este aceea de tentativă de omor calificat cum s-a reţinut în actul de sesizare a instanţei, urmează ca tribunalul să respingă cererea  inculpatului D.S. de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap.la art. 174 Cod penal.

În cauză  s-a făcut dovada vinovăţiei inculpaţilor, motiv pentru care se va  dispune condamnarea acestora.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate celor 5 inculpaţi  se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art.72 Cod penal,  gravitatea faptelor săvârşite, contribuţia fiecărui inculpat, urmările produse şi elementele ce caracterizează persoana inculpaţilor, care sunt cunoscuţi fără antecedente penale,  au recunoscut şi regretat faptele,  iar pentru inculpaţii  D.S. , D.G.N.  şi I.A. ,  deoarece judecata s-a făcut în baza probelor administrate la urmărirea penală, la stabilirea cuantumului pedepsei  se vor avea în vedere  limitele reduse  ale pedepselor.

Inculpatul D.S. va fi condamnat pentru săvârşirea celor două infracţiuni la pedeapsa închisorii, iar pentru infracţiunea de tentativă de omor calificat se va aplica şi pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi.

La contopirea pedepselor  se va reţine pedeapsa cea mai grea cu aplicarea unui spor de pedeapsă de 6 luni închisoare. Pedeapsa închisorii se va executa în condiţii de detenţie.

Pentru inculpaţii D.G.N.  şi I.A. , prin reţinerea disp.art.3201 Cod pr.penală,  se va aplica pedeapsa de 2 ani închisoare iar pentru inculpaţii R.V.M.  şi A.A.I. pedeapsa  închisorii în cuantum de 3 ani.

Pentru cei patru inculpaţi  se va dispune  suspendarea condiţionată a executării pedepsei , tribunalul apreciind că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executare. Se vor fixa termene de încercare pentru fiecare inculpat compuse din cuantumul pedepsei închisorii aplicate, la care se adaugă un interval de timp de 2 ani şi se va  atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 Cod penal.

Pentru toţi inculpaţii  se va face aplicarea disp.art.71 alin.1 şi 2 Cod penal, iar pentru inculpaţii în cazul cărora s-a dispus suspendarea condiţionată a închisorii se vor aplica şi disp.art.71 alin.5 Cod penal.

În baza disp.art.350 alin.1 Cod pr.penală se va menţine starea de arest preventiv a inculpatului D.S. deoarece în cauză se menţin motivele avute în vedere la  luarea acestei măsuri, acesta săvârşind fapte prevăzute cu închisoarea mai mare de 4 ani. De asemenea, în cauză există probe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul concret pentru ordinea publică rezultă din natura şi gravitatea faptelor săvârşite, modalitatea de săvârşire a infracţiunilor şi urmările produse.

Se va deduce perioada executată.

Se va constata că partea vătămată  C.E.  nu s-a constituit parte civilă.

Va fi obligat inculpatul D.S. la plata cheltuielilor de spitalizare; de asemenea va fi obligat fiecare inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

În concluzie,  tribunalul va respinge cererea inculpatului D.Ş.  de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap.la art. 174 Cod penal.

Va condamna pe inculpatul D.Ş. , fără antecedente penale la

-5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

În baza disp.art. 33 art.34 şi art.35 Cod penal  va contopi pedepsele şi se va aplica inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal, sporită cu 6 luni închisoare; în total va executa 5 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile art.57 Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.1 şi 2 Cod penal va interzice inculpatului drepturile prevăzute de  art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.350 alin.1 Cod pr.penală, se va menţine starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza disp.art.357 Cod pr.penală şi art.88 Cod penal se va  deduce din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 14.04.2012 la zi.

Va condamna pe inculpaţii D.G.N.  şi I.A. , pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

În baza disp.art.71 alin.2 şi 2 se vor  interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.81 Cod penal  se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

În baza disp.art.82 Cod penal se va  fixa termene de încercare de câte 4 ani pentru fiecare inculpat.

Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

Va condamna pe inculpaţii L.V.M.  şi A.A.I. , la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal .

În baza disp.art.71 alin.2 şi 2 se vor  interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.81 Cod penal se va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

În baza disp.art.82 Cod penal se va fixa termene de încercare de câte 5 ani pentru fiecare inculpat.

Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal se va dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

Va constata că partea vătămată  C.E.  nu s-a constituit parte civilă.

În baza disp.art.14 şi 346 Cod pr.penală  va obliga pe inculpatul D.Ş.  la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Argeş a sumei de 2452, 33 lei cheltuieli de spitalizare.

În baza disp.art.191 alin.2 Cod pr.penală va obliga pe fiecare inculpat la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru inculpatul I.A. conform împuternicirii avocaţiale din oficiu nr. ... , se vor achita anticipat din fondurile speciale ale M.J.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea inculpatului D.Ş.  … de schimbarea încadrării juridice din infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap.la art. 174 Cod penal.

Condamnă pe inculpatul D.Ş. , fără antecedente penale la

-5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor calificat prev. şi ped. de art. 20 Cod penal rap. la art.174 alin.1 Cod penal şi art.175 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

-2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

În baza disp.art. 33 art.34 şi art.35 Cod penal contopeşte pedepsele şi aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal, sporită cu 6 luni închisoare; în total va executa 5 ani şi 6 luni închisoare în condiţiile art.57 Cod penal şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.1 şi 2 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de  art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.350 alin.1 Cod pr.penală, menţine starea de arest preventiv a inculpatului.

În baza disp.art.357 Cod pr.penală şi art.88 Cod penal deduce din pedeapsa închisorii perioada de reţinere şi arest preventiv începând cu data de 14.04.2012 la zi.

Condamnă pe inculpaţii D.G.N. , … şi I.A. , … fără antecedente penale la câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 320/1 alin.1 şi 7 Cod pr.penală.

În baza disp.art.71 alin.2 şi 2 interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

În baza disp.art.82 Cod penal fixează termene de încercare de câte 4 ani pentru fiecare inculpat.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

Condamnă pe inculpaţii L.V.M. , … şi A.A.I. , … fără antecedente penale la câte 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de violare de domiciliu prev. şi ped. de art.192 alin.1 şi 2 Cod penal .

În baza disp.art.71 alin.2 şi 2 interzice inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 alin.1 lit.a teza a II-a şi b Cod penal.

În baza disp.art.81 Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor.

În baza disp.art.82 Cod penal fixează termene de încercare de câte 5 ani pentru fiecare inculpat.

Atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 Cod penal.

În baza disp.art.71 alin.5 Cod penal dispune suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepselor închisorii.

Constată că partea vătămată  C.E.  nu s-a constituit parte civilă.

În baza disp.art.14 şi 346 Cod pr.penală obligă pe inculpatul D.Ş.  la plata către partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Argeş a sumei de 2452, 33 lei cheltuieli de spitalizare.

În baza disp.art.191 alin.2 Cod pr.penală obligă pe fiecare inculpat la câte 500 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 300 lei reprezentând onorariu de avocat din oficiu pentru inculpatul I.A. conform împuternicirii avocaţiale din oficiu nr. ... , se vor achita anticipat din fondurile speciale ale M.J.

Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru inculpaţii D.Ş.  şi D.G.N. şi partea civilă Spitalul Judeţean de Urgenţă Piteşti – Argeş şi de la pronunţare pentru inculpaţii L.V.M. , A.A.I. , I.A.  şi partea vătămată C.E. .

Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2013 la Tribunalul Argeş – Secţia Penală.