Valabilitatea probelor administrate după începerea urmăririi penale.

Excepţia nulităţii actelor de urmărire penală şi excluderea probatoriului administrat în faza actelor premergătoare, faţă de unul dintre inculpaţii din cauză, invocată în procedura camerei preliminare. Probele administrate după începerea urmăririi penale faţă de mai mulţi inculpaţi, în condiţiile extinderii cercetărilor şi faţă de un alt inculpat care se numără printre suspecţii menţionaţi în faza actelor premergătoare, a începerii urmăriri penale faţă de acesta, respectiv a punerii în mişcare a acţiunii penale, îi sunt şi acestuia din urmă opozabile.

Constată că prin încheierea din data de 10.03.2014 a judecătorului de cameră preliminară de la Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pronunţată în dosarul penal nr. 58/1372/2014, a fost respinsă excepţia nulităţii actelor de urmărire penală invocată de inculpatul D.I.M. şi în baza art. 346 Cod procedură penală, a fost constatată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul întocmit de Ministerul Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov la data de 30 ianuarie 2014, în dosarul nr. 151D/P/2013, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul sus menţionat.

Totodată, s-a dispus începerea judecăţii. 

Pentru a dispune astfel prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul întocmit la data de 30 ianuarie 2014 de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, în dosarul nr. 151D/P/2013, înregistrat pe rolul acestei instanţe de judecată la data de 31 ianuarie 2014, sub dosar nr. 58/1372/2014, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului D.I.M. pentru săvârşirea, în concurs real, a infracţiunilor de aderare la un grup infracţional, constituit în scopul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 8 din Legea nr. 39/2003, coroborat cu art. 323 Cod penal, raportat la art. 2 lit. b. pct. 12 din Legea nr. 39/2003, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod  penal, respectiv trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 13 alin. 1, 2 şi 3 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.

Prin actul de sesizare a instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului arestat D.I.M. faptul că, în cursul anului 2010, acesta a aderat la gruparea infracţională constituită de L.A.N., A.I.C., P.I.L. şi P.E.,  în  scopul obţinerii de avantaje materiale prin săvârşirea infracţiunii de trafic de persoane, şi s-a implicat în activităţile de recrutare/exploatare prin obligarea la practicarea prostituţiei a persoanelor de sex feminin. Totodată, acelaşi inculpat, în intervalul 2010-2013, împreună cu P.A.M. şi L.A.N., a recrutat, prin violenţă şi ameninţare, şi ulterior a exploatat victima minoră R.E., în vârstă de 13 ani, obligând-o la practicarea prostituţiei pe raza municipiului F., obţinând în acest mod pentru sine şi pentru ceilalţi membri ai grupării sume substanţiale de bani.

Prin rezoluţia Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov din data 30 septembrie 2013 s-a dispus, în temeiul art. 228 alin. 1 Cod procedură penală, începerea urmăririi penale faţă de inculpatul D.I.M., pentru săvârşirea infracţiunilor mai sus menţionate, iar în continuare, prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Braşov din aceeaşi dată, în temeiul art. 235 Cod procedură penală, a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva inculpatului pentru săvârşirea acestor infracţiuni.

Inculpatul D.I.M. a fost arestat preventiv, în lipsă, prin încheierea nr. 25/8 octombrie 2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pronunţată în dosarul nr. 577/1372/2013, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data prinderii, în cauză fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 52/8 octombrie 2013.

Prin încheierea aceleiaşi instanţe, pronunţată la data de 25 ianuarie 2014, s-a dispus executarea mandatului de arestare preventivă emis pe numele inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, cu începere de la data prinderii acestuia – 25 ianuarie 2014 şi până la data de 23 februarie 2014, inclusiv.

 Prin excepţia nulităţii actelor de urmărire penală invocată de inculpatul D.I.M., prin apărător ales, în procedura camerei preliminare, se critică, în esenţă, faptul că probatoriul administrat în cauză cu privire la acest inculpat s-a desfăşurat în faza actelor premergătoare, fără a fi întocmit procesul-verbal de constatare a efectuării acestor probe, proces verbal care poate constitui mijloc de probă conform art. 224 alin. 3 din Codul de procedură penală din 1968.

Judecătorul de cameră preliminară a apreciat că susţinerile inculpatului nu au suport legal, în condiţiile în care acesta a fost cercetat într-un dosar mai complex – dosarul nr. 39D/P/2013, prin rechizitoriul întocmit în această din urmă cauză  dispunându-se trimiterea în judecată a unui număr de 21 de inculpaţi, precum şi disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de D.I.M. şi alţi membri ai grupării cu privire la săvârşirea infracţiunilor de trafic de persoane şi trafic de minori (conform punctului XIV din rechizitoriu).

În dosarul penal din care a fost disjunsă cauza privind pe D.I.M. începerea urmăririi penale a avut loc la data de 22 aprilie 2013, prin rezoluţia din aceeaşi dată dispunându-se începerea urmăririi penale faţă de P.I.I. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de minori şi trafic de persoane (fila 54 vol. I dosar u.p.). Prin urmare, cu începere de la această dată nu ne mai aflăm în faza actelor premergătoare ci în faza de urmărire penală, procurorul de caz înţelegând să administreze un probatoriu comun pentru toţi cei cercetaţi în cauză, inclusiv cu privire la D.I.M..

Dispoziţiile art. 228 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968 (sub imperiul căruia s-a desfăşurat întreaga activitate de urmărire penală atât în dosarul nr. 39D/P/2013, cât şi în dosarul de faţă privindu-l pe inculpatul D.I.M.) prevăd că „organul de urmărire penală […] dispune prin rezoluţie începerea urmăririi penale, când din cuprinsul actului de sesizare sau a actelor premergătoare efectuate nu rezultă vreunul dintre cazurile de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale prevăzute la art. 10”.

Prin urmare, legiuitorul nu impune condiţia ca începerea urmăririi penale să îi privească pe toţi cei cercetaţi în cauză pentru a ne afla în faza de urmărire penală, fiind suficient să se dispună începerea urmăririi penale (care se poate realiza şi in rem, nu doar in personam) ceea ce este normal, pentru că ar fi de neconceput ca într-o cauză penală, cu privire la unele persoane cercetate pentru fapte care sunt în strânsă legătură dosarul să se afle în faza actelor premergătoare, iar pentru altele să ne aflăm în faza de urmărire penală. 

În atare condiţii, judecătorul de cameră preliminară a constatat că probele administrate în cauză cu privire la inculpatul D.I.M. sunt legale, nefiind încălcată nicio normă imperativă relativ la obţinerea acestora, probele enumerate de inculpat fiind strânse în cursul urmăririi penale, iar nu în faza actelor premergătoare, astfel cum susţine în mod eronat inculpatul.

 Critica adusă de inculpat cu privire la ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire „M.”, în sensul că din cuprinsul acestui act lipsesc referinţele privind persoana lui D.I.M. şi activităţile pe care investigatorul le poate desfăşura faţă de cel cercetat în cauză, este, de asemenea, neîntemeiată.

 Astfel, judecătorul de cameră preliminară a reţinut că procurorul care a efectuat urmărirea penală a autorizat, prin ordonanţa din data de 29 aprilie 2013, folosirea în cauză (dosarul nr. 39D/P/2013) a investigatorului sub acoperire „M.”, stabilind ca acesta să desfăşoare activităţi în vederea strângerii de date, informaţii şi mijloace de probă privind săvârşirea infracţiunilor care fac obiectul cauzei, actele încheiate de investigatorul sub acoperire constituind mijloace de probă.

Ordonanţa contestată conţine toate menţiunile obligatorii prevăzute de art. 2242 alin. 4 din Codul de procedură penală din 1968, fiind indicate pe larg, în cuprinsul acestui act, indiciile temeinice şi concrete care justifică măsura şi motivele pentru care măsura este necesară (în sensul că din investigaţiile efectuate în cauză s-a stabilit că L.A. a constituit un grup infracţional organizat, specializat în traficul de persoane, grup la care a aderat, printre alţii, şi D.I.M.), activităţile pe care le poate desfăşura investigatorul sub acoperire (strângerea de date, informaţii şi mijloace de probă privind săvârşirea infracţiunilor ce fac obiectul prezentei cauze), persoanele faţă de care există presupunerea că au săvârşit o infracţiune (făcându-se referire, în cuprinsul ordonanţei, la toţi cei cercetaţi în cauză, inclusiv la D.I.M. ca fiind suspectat de faptul că recrutează fetele, implicându-se în activităţile de atragere a clienţilor şi de colectare a sumelor de bani provenite din prostituţie), identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmează să desfăşoare activităţile autorizate („M.”), precum şi perioada pentru care se dă autorizarea (29 aprilie 2013-28 mai 2013).

Este adevărat că procesul-verbal din data de 27 aprilie 2014 întocmit de investigatorul sub acoperire „M.” este situat în afara perioadei pentru care acesta a fost autorizat de procuror, dar un asemenea aspect nu a fost invocat de către inculpat prin excepţiile formulate în scris, în condiţiile în care ordonanţa de autorizare a investigatorului sub acoperire „M.” fost criticată doar sub aspectul faptului că din cuprinsul său lipsesc referinţele privind persoana lui D.I.M. şi activităţile pe care investigatorul le poate desfăşura faţă de acesta, cerinţe enunţate de prevederile art. 2241 al. 4 lit. b şi c din Codul de procedură penală din 1968.

Prin urmare, întrucât nu a fost criticată şi data întocmirii procesului-verbal de către investigatorul sub acoperire „M.”, raportat la perioada pentru care a fost autorizat de procuror, iar o atare încălcare este sancţionată de dispoziţiile Codului de procedură penală intrat în vigoare la data de 1 februarie 2014 cu nulitate relativă, în condiţiile art. 282, nulitate relativă ce nu poate fi invocată din oficiu de către judecător sau instanţă, spre deosebire de regimul nulităţilor absolute, ci doar de către subiecţii procesuali enumeraţi  de art. 282 alin. 2 Cod procedură penală (procuror, suspect, inculpat, celelalte părţi sau persoana vătămată), judecătorul de cameră preliminară va constata că proba este legal obţinută şi nu se impune a fi eliminată, faţă de starea de pasivitate a inculpatului cu privire la acest aspect.

O asemenea încălcare nu era prevăzută sub sancţiunea nulităţii absolute nici în reglementarea Codului de procedură penală din 1968, dispoziţiile art. 197 alin. 2 enumerând în mod limitativ toate acele dispoziţii a căror încălcare se sancţionează cu nulitatea absolută, cele referitoare la data întocmirii unor acte de urmărire penală neregăsindu-se printre acestea.

Prin urmare, judecătorul de cameră preliminară a constatat că ne aflăm în prezenţa unei nulităţi relative care s-a acoperit, în condiţiile art. 282 alin. 5 lit. a, raportat la art. 282 alin. 4 lit. a Cod procedură penală, prin aceea că persoana interesată (în speţă, inculpatul) nu a invocat-o până la închiderea procedurii de cameră preliminară.

Împotriva acestei încheieri a formulat contestaţie inculpatul D.I.M., solicitând admiterea contestaţiei, iar în urma rejudecării, admiterea excepţiilor invocate în procedura camerei preliminare şi, pe cale de consecinţă, în baza art. 346 alin. 3 lit. b Cod procedură penală, trimiterea cauzei la parchet în vederea refacerii urmăririi penale ca urmare a excluderii tuturor probelor administrate în cursul urmăririi penale, iar în subsidiar, excluderea tuturor probelor administrate, în temeiul art. 346 alin. 4 Cod procedură penală.

În motivarea contestaţiei se arată că prima instanţă face confuzie între începerea urmăririi penale in rem şi in personam. Începerea urmăririi penale faţă de L.A., P.I. reprezintă o începere a urmăririi penale in personam, în cauză neîncepându-se urmărirea penală in rem, ci in personam. Se mai arată că urmărirea penală nu a fost dispusă faţă de faptă şi în vederea identificării făptuitorilor, astfel că în privinţa inculpatului D.I.M. toate actele de cercetare s-au desfăşurat în faza actelor premergătoare. Prin urmare, audierea martorilor cu identitatea protejată s-a realizat în faza actelor premergătoare, încălcându-se dispoziţiile art. 861 alin. 2 Cod procedură penală, conform cărora audierea acestor persoane nu se poate realiza decât în faza de urmărire penală.

Examinând încheierea atacată pe baza lucrărilor şi materialului de la dosarul cauzei, precum şi prin prisma motivelor contestaţiei, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Curţii constată:

 Este adevărat că în dosarul penal nr. 39/D/P/2013 al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov, prin rezoluţia din data de 22.04.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de P.I.I., pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic ed minori, prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 şi trafic de persoane, prevăzută de art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal (două acte materiale), cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, constând în aceea că în cursul anului 2012 le-a recrutat prin violenţă şi ameninţare pe minora S.O. (13 ani), pe martora cu identitatea protejată „M.” şi pe B.E.D., iar în cursul acestui an şi prima jumătate a anului 2013 le-a exploatat prin obligarea la practicarea prostituţiei pe raza municipiului F., obţinând în acest mod sume substanţiale de bani.

Tot în data de 22.04.2013 s-a întocmit şi procesul-verbal de consemnare a actelor premergătoare efectuate în acest dosar, fiind menţionate două procese-verbale de investigaţii întocmite în datele de 18.03.2013 şi 17.04.2013.

La data de 24.04.2013 s-a formulat prima cerere privind autorizarea interceptări şi înregistrării convorbirilor telefonice a 11 persoane, printre care se numărau învinuitul P.I.I. şi inculpatul din prezenta cauză, D.I.M.. În încheierea nr. 9/24.04.2013 a Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, prin care a fost admisă cererea, se face referire la faptul că cercetările în cauză au fost demarate în urma sesizării din oficiu  din data de 18.03.2013 a BCCO-Serviciul de Combatere a Traficului de Persoane pentru faptul că începând cu anul 2010, pe raza municipiului F. acţionează o grupare infracţională care se ocupă cu racolarea de persoane de sex feminin, pe care le determină prin violenţă sau ameninţări să întreţină relaţii sexuale cu diferiţi clienţi. În cuprinsul acestui act se face referire atât la învinuitul P.I.I., cât şi la alte persoane, respectiv L.A., P.I.L., D.I.M. ş.a. (filele 17-34 vol. II u.p.).

Prin urmare, încă de la momentul demarării cercetărilor în acest dosar, a fost indicat inculpatul D.I.M.  în cercul de suspecţi, astfel că actele premergătoare şi cele de urmărire efectuate l-au vizat şi pe acesta. În acest sens exemplificative sunt încheierile de autorizare a interceptării convorbirilor telefonice, ordonanţele pentru autorizarea folosirii investigatorului sub acoperire şi a informatorului acestuia (de exemplu ordonanţa din data de 29 aprilie 2013, fila 48 dosar Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov).

În data de 7.08.2013, procurorul de caz a dispus prin ordonanţă extinderea urmăririi penale faţă de învinuitul P.I.I. pentru infracţiunile de aderare la grup infracţional organizat, şantaj, trafic de persoane şi trafic de minori. Totodată, prin rezoluţie s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de 16 persoane pentru infracţiunile de constituire/aderare la grup infracţional organizat şi alte infracţiuni. De asemenea, faţă de toţi învinuiţii s-a pus în mişcare acţiunea penală, fiind formulată propunere de arestare preventivă, care a şi fost admisă.

Faţă de inculpatul D.I.M. începerea urmăririi penale a fost dispusă mai târziu, prin rezoluţia din data de 30.09.2013, pentru infracţiunile de aderare la un grup infracţional organizat şi trafic de minori, dispunându-se prin ordonanţă şi punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de acesta. S-au efectuat acte de căutare a inculpatului, stabilindu-se că se sustrage, astfel că a fost dispusă arestarea preventivă în lipsă în data de 8.10.2013, iar ulterior, în data de 22.10.2013 a fost emis şi un mandat european de arestare, arestarea preventivă fiind pusă  în executare abia în data de 25.01.2014.

Prin rechizitoriul nr. 39D/P/2013 din date de 7.11.2013, prin care au fost trimişi în judecată 21 de inculpaţi, s-a dispus disjungerea cauzei şi continuarea cercetărilor faţă de inculpatul D.I.M. şi faţă de alţi inculpaţi. Astfel, inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul nr. 151D/P/2013 din data de 30.01.2014, faptele pentru care a fost trimis în judecată fiind aderare la grup infracţional organizat şi trafic de minori, fapte săvârşite împreună cu inculpaţi din rechizitoriul nr. 39D/P/2013.

Analizând modalitatea în care a procedat procurorul, Curtea constată că probele au fost administrate în cursul urmăririi penale, iar ordonanţa de începere a urmăririi penale din data de 30.09.2013 faţă de inculpatul D.I.M. are valenţele unei extinderi a cercetărilor penale faţă de acesta, la fel ca şi în cazul ordonanţelor de începere a urmăririi penale faţă de cea mai mare parte a inculpaţilor, din data de 7.08.2013, conform art. 238 Cod procedură penală anterior, la care ne raportăm în baza art. 4 din Legea nr. 255/2013 privind punerea în aplicare a Codului de procedură penală. Ulterior acestei date organele de cercetare penală au efectuat acte de căutare a învinuitului, însă nu a fost găsit, fiindu-i adusă la cunoştinţă învinuirea şi acuzaţiile abia la momentul punerii în executare a mandatului de arestare preventivă emis în lipsă. Procurorul i-a dus la cunoştinţă învinuirile şi acuzaţiile în data de 27.01.2013, când inculpatul a şi dat o declaraţie (filele  409-410 vol. II u.p.), ocazie cu care a solicitat confruntarea cu martorii S.A. şi U.E., cerere respinsă prin ordonanţa din data de 30.01.2014, în condiţiile în care martorii nu au confirmat întreţinerea de relaţii sexuale cu minora. Martorul U.E.G. a fost audiat în data de 30.01.2014. Tot în data de 30.01.2014 i s-a prezentat inculpatului  materialul de urmărire penală, neavând nicio obiecţie cu privire la modul în care s-a efectuat materialul de urmărire penală.

Prin urmare, probele au fost în mod legal administrate în cursul urmăririi penale, Curtea apreciind că acestea nu au fost administrate în cursul actelor premergătoare, singurele acte premergătoare efectuate în cauză fiind cele din 18.03.2013 şi 17.04.2013. Toate probele au fost efectuate după începerea urmăririi penale faţă de inculpatul P.I.I. sau după extinderea cercetărilor faţă de ceilalţi inculpaţi, astfel că, în condiţiile extinderii cercetărilor faţă de inculpatul D.I.M. şi începerii urmăriri penale faţă de acesta, respectiv a punerii în mişcare a acţiunii penale, toate probele administrate îi sunt şi lui opozabile. Referitor la exercitarea dreptului său de apărare în sensul deplinei exercitări a drepturilor procesuale şi administrarea probelor în apărare, la dreptul apărătorului acestui inculpat de a asista la efectuarea oricărui act de urmărire penală, trebuie precizat că acesta a fost exercitat în condiţiile în care inculpatul s-a sustras de la cercetări, singurele probe solicitate de avocatul ales al inculpatului la data prezentării materialului de urmărire penală fiind efectuarea unei comisii rogatorii în cadrul căreia să fie audiată sora sa, D.A. şi confruntarea cu martorii U.E. şi S.A.. Acestea au fost respinse întemeiat la acea dată de către procuror.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 347, raportat la art. 4251 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul D.I.M. împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară, pronunţată în dosarul nr. 58/1372/2014 al Tribunalului pentru Minori şi Familie Braşov, pe care o va  menţine ca fiind legală şi temeinică.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală, contestatorul inculpat va fi obligat să plătească statului suma de 50 lei, cheltuieli judiciare.

Domenii speta

Spete similare