Actiune în daune contractuale

Dosar nr. 1342/216/2012

R O M Â N I A

TRIBUNALUL ARGEŞ

SECŢIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 1197/2013

Şedinţa publică de la 07 Mai 2013

Obiectul cauzei:actiune în daune contractuale

INSTANŢA

Asupra recursului  civil de faţă ,deliberând constată următoarele :

Sub nr. 1342/216/8 mai 2012 s-a înregistrat acţiunea formulată de reclamanţii M.A.V. şi M.E.C. împotriva pârâtei S.C. V.  ROMÂNIA S.A., prin care s-a solicitat să se constate caracterul abuziv al clauzelor de la pct. 3 lit. d, pct. 5 (condiţii speciale), art. 8.1 lit. c şi d, art. 10.2 (condiţii generale) din convenţia de credit nr. ... , să se dispună înlăturarea acestor clauze din convenţia de credit nr. ...  şi obligarea pârâtei la restituirea sumelor achitate în baza clauzelor abuzive, precum şi cheltuieli de judecată.

În motivarea acţiunii s-a arătat că între părţi s-a încheiat convenţia de credit nr. ...  care cuprinde condiţii speciale şi condiţii generale, iar unele dintre clauzele convenţiei încheiate sunt abuzive. S-a arătat că este abuzivă clauza enunţată în condiţiile speciale la pct. 3 lit. d din Convenţia de credit, referitoare la data ajustării dobânzii, care relevă manifestarea de voinţă unilaterală a băncii de a interveni cu privire la revizuirea ratei dobânzii curente, motivat de faptul schimbărilor semnificative pe piaţa monetară; în această situaţie actul juridic unilateral al băncii nu este rodul unui acord de voinţe ci este rezultatul manifestării unilaterale a unei singure voinţe, prin urmare împrumutatul dobândeşte o obligaţie iar banca un drept, acesta fiind prejudiciat de dreptul de a-şi exprima un punct de vedere cu privire la noua rată a dobânzii impuse de bancă, rată ce se aplică la momentul comunicării, înclinând astfel balanţa în favoarea băncii, întrucât condiţiile care permit băncii să modifice dobânda nu sunt în niciun fel circumstanţiate şi lasă în totalitate la aprecierea băncii posibilitatea majorării dobânzii. Altă clauză abuzivă este cea prevăzută de art. 8 pct. 1 lit. c şi d din condiţile generale ale convenţiei, care dă dreptul băncii să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate, în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute, care, în opinia băncii, face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile angajate conform convenţiei, respectiv în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat nu mai este garantat, reprezintă un act de interpretare şi manifestare unilaterală a băncii, acţiune ce conduce la imposibilitatea respectării de către împrumutat a obligaţiilor asumate prin contractul iniţial încheiat de părţi; aprecierile ca ,,situaţii neprevăzute”, „credit garantat necorespunzător”, ,,în opinia băncii”, lasă la interpretarea unilaterală a acesteia situaţiile respective, ceea ce reprezintă o clauză abuzivă aşa cum este prevăzută în lista cuprinzând clauzele abuzive, respectiv lit. g din anexa la Legea nr. 193/2000. Altă clauză abuzivă este cea prevăzută în art. 10.2 din condiţiile generale ale convenţiei, care impune obligativitatea împrumutatului ca, în termen de 15 zile de la notificarea în scris de către bancă, să plătească sumele suplimentare provenite din creşterea costurilor pe care banca le are cu acordarea creditului, costuri determinate prin voinţa unilaterală, reprezentând un transfer de obligaţie care, în mod normal, incumbă în sarcina băncii şi reprezintă o clauză care lasă la aprecierea unilaterală a băncii cuantumul şi existenţa acestor eventuale costuri, punând pe seama consumatorilor orice creştere. În ceea ce priveşte perceperea comisionului de risc, menţionată la pct. 5 din condiţiile speciale ale convenţiei, aplicat la soldul creditului plătit lunar la data scadenţei pe toată perioada de derulare a convenţiei/contract de credit, care în accepţiunea băncii reprezintă ,,acoperirea riscurilor asumate de aceasta ca urmare a unei pierderi suferite prin producerea unui eveniment viitor”, cum ar fi riscul de neplată, riscul de neexecutare a garanţiei, riscul de urmărire a garanţiei, ş.a. (explicaţie prezentată în adresa de răspuns către CJPC Argeş), este în realitate o garanţie aplicată nelegal şi într-o formă abuzivă, întrucât creditul acordat este garantat cu garanţii reale imobiliare în favoarea băncii (ipotecă imobil), în vederea acoperirii riscurilor enumerate, aşa cum se prevede la pct. 7 – garanţii – din condiţiile speciale ale convenţiei de credit. S-a mai menţionat şi faptul că la pct. 6 – rambursare – din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, unde împrumutatul se obligă solidar şi indivizibil să ramburseze creditul, nu se face trimitere la obligativitatea de plată a comisionului de risc, iar sumele imperativ prevăzute nu conţin acest comisiona de risc. S-a arătat că aceste clauze pot fi considerate abuzive, deoarece sunt în interpretarea unilaterală a băncii şi pot stabilit în sarcina consumatorului plata unor sume nejustificate, fapt ce creează un dezechilibru consumatorului. S-a apreciat astfel că aceste clauze încalcă prevederile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.

S-au depus la dosar înscrisuri în legătură cu obiectul cauzei (convenţia de credit nr. ... , condiţii generala ale convenţiei, plan de rambursare, dobânda efectivă anuală DAE, contract de garanţie imobiliară autentificat sub nr. 349/23 ianuarie 2008 de BNP A.G. , notificarea nr. 1710/B/20 septembrie 2010, adresa nr. 1712/20 septembrie 2010) şi s-au citat părţile.

La data de 29 mai 2012 intimata bancă a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, invocând şi mai multe excepţii. Pârâta a invocat excepţia netimbrării cererii, susţinând că anularea clauzei prevăzută la pct. 5 lit. a  este supusă taxelor de timbru calculate pentru acţiunile şi cererile evaluabile în bani, deoarece este o clauză evaluabilă în bani, fiind prevăzută în mod separat în planul de rambursare, astfel că reclamanţii trebuie să timbreze la valoarea pretenţiilor, aferentă valorii comisionului de risc perceput de pârâtă pe toată perioada derulării convenţiei de credit. Pârâta a invocat şi excepţia privind inadmisibilitatea acţiunii ca urmare a neefectuării de către reclamanţi a procedurii prealabile a concilierii directe prevăzute de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, arătându-se că litigiul implică cel puţin un profesionist în raporturile juridice dintre părţi, fiind evaluabil în bani şi că reclamanţilor le revenea obligaţia ca înainte de introducerea cererii de chemare în judecată să efectueze procedura concilieri directe în modalitatea şi termenele reglementate de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă. S-a arătat că reclamanţii nu au făcut dovada că au încercat soluţionarea litigiului prin conciliere directă, nu au convocat banca la o dată certă comunicându-i pretenţiile, temeiul lor legal şi actele doveditoare şi nici nu au anexat cererii de chemare în judecată procesul-verbal cu privire la rezultatul concilierii şi nici dovada că de la primirea convocării au trecut 30 de zile. Pârâta a mai invocat şi împrejurarea că reclamanţii, deşi au solicit obligarea băncii la restituirea unor sume achitate în baza clauzelor abuzive, nu au precizat modul de calcul prin care s-a ajuns la determinarea acestei/acestor valori şi nici înscrisurile corespunzătoare şi perioada exactă pentru care se solicită restituirea sumelor. Deoarece reclamanţii au solicitat prin cererea de chemare în judecată obligarea băncii la restituirea sumei în cuantum de 3.000 lei, fără să precizeze ce reprezintă această sumă şi nici cum a fost calculată, pârâta a apreciat că este vorba de o lipsă a obiectului/valorii obiectului, care poate determina anularea cererii de chemare în judecată. Pârâta a mai invocat excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, arătând că este vorba de o cerere pentru constatarea nulităţii relative a clauzelor contractuale cuprinse la art. 3 lit. d şi art. 5 lit. a din condiţiile speciale ale convenţiei de credit, iar nu una în constatarea nulităţii absolute. Pârâta a apreciat că, în cauză, normele de drept invocate de către reclamanţi ca fiind presupus încălcate la încheierea contractului de credit cu banca, în lipsa unor menţiuni exprese în Legea nr. 193/2000, sunt unele ce protejează, astfel cum rezultă din întregul context al actului normativ, un interes privat, individual al persoanei consumatorului. S-a apreciat că interesul protejat prin normele ce sancţionează clauzele abuzive este unul privat iar nu unul obştesc, prin urmare sancţiunea este nulitatea relativă, iar acţiunea în anularea acestor clauze este supusă termenului general de prescripţie de 3 ani instituit de art. 3 alin. 1 din Decretul 167/1958, care începe să curgă, potrivit art. 9 din acelaşi act normativ, de la data la care consumatorul a cunoscut cauza anulării. Pârâta a apreciat că prezenta acţiune este prescrisă, întrucât convenţia de credit a fost încheiată la data de 23 ianuarie 2008, iar cererea de chemare în judecată a fost înregistrată la data de 8 mai 2012, deci după expirarea termenului de 3 ani. Pe fondul cauzei, pârâta susţinut că niciuna dintre clauze nu este abuzivă, pentru că sunt permise chiar de prevederile Legii nr. 193/2000, nefiind întrunite niciuna dintre cele 3 condiţii cumulative, dintre care două condiţii negative şi una pozitivă. Pârâta a susţinut că toate clauzele au fost negociate, că nici una nu creează un dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, asociindu-se cu obiectul convenţiei de credit. Pârâta, argumentând pe larg că atât dobânda cât şi comisionul de risc sunt componente ale preţului contractului, fiind incluse în costul total al creditului pentru consumator, a apreciat că anularea clauzelor indicate de reclamanţi ar conduce la nerespectarea dreptului băncii la proprietate privată şi la libertate economică, ori statul trebuie să susţină o politică concurenţială corectă. Pârâta a mai arătat că anularea clauzelor indicate nu poate produce efecte retroactive faţă de caracterul succesiv al prestaţiilor, instanţa învestită cu soluţionarea prezentei cereri de chemare în judecată fiind competentă doar să stabilească limitele unui nou cadru contractual, pe care ambele părţi au libertatea să îl accepte sau nu, cu consecinţa posibilităţii băncii de a solicita ulterior rezilierea contractului şi implicit restituirea sumei acordate ca şi credit.

S-au mai depus la dosar înscrisuri, respectiv diverse hotărâri judecătoreşti cu titlu de practică judiciară.

Prin încheierea de şedinţă din 10 iulie 2012 s-a admis excepţia lipsei îndeplinirii procedurii prealabile a concilierii directe, prevăzută de art. 720 ind. 1 Cod procedură civilă, numai cu privire la capătul de cerere nr. 3 referitor la suma de 3.000 lei, excepţie invocată de pârâtă, s-a respins cererea referitoare la obligarea pârâtei la plata sumei de 3.000 lei formulată de reclamanţii M.A.V. şi M.E.C. împotriva pârâtei S.C. V.  ROMÂNIA S.A., ca fiind prematur introdusă şi s-a respins excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, excepţie invocată de pârâtă.

Reclamanţii au mai depus înscrisuri şi s-au interogat atât reclamanţii cât şi pârâta.

Pârâta a depus la dosar şi concluzii scrise.

Prin  sentinţa civilă nr. 307/24.09.2012 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii M.A.V. şi M.E.C.  împotriva pârâtei S.C. V.  ROMÂNIA S.A;

S-a constatat  ca fiind nule următoarele clauze din convenţia de credit nr. ...  încheiată de reclamanţii M.A.V. şi M.E.C. şi pârâta S.C. V.  ROMÂNIA S.A.: clauza de la pct. 3 lit. d din partea intitulată „Condiţii speciale ale convenţiei”; clauza de la pct. 5 din partea intitulată „Condiţii speciale ale convenţiei”; clauza de la pct. 8.1 lit. c şi d din partea intitulată „Condiţii generale ale convenţiei”; clauza de la art. 10.2 din partea intitulată „Condiţii generale ale convenţiei”.

A fost obligată  pârâta la 1.054 lei cheltuieli de judecată către reclamanţi.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în convenţia de credit nr. 0140521 din  23.01.2008 încheiată între SC V.  ROMÂNIA S.A,în calitate de bancă şi reclamanta  în calitate de împrumutaţi şi P.D. şi E.  în calitate de garanţi ipotecari s-au înserat clauze referitoare la obiectul convenţiei, durata creditului /scadenţa finală ,  dobânda , penalizările , comisioanele , rambursarea , garanţiile , diverse, notificări .

A mai reţinut instanţa că unele dintre  aceste clauze sunt abuzive pentru acestea creează în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei  credinţe un dezechilibru  semnificativ  între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Astfel, clauza de la pct. 3 lit. d  din partea intitulată „condiţii speciale ale convenţiei” - dobânda - data ajustării dobânzii – în care s-a prevăzut că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, iar rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării, pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat şi a o accepta fără rezerve. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, este permisă o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, cu condiţia unei notificări prealabile şi doar dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre această situaţie celelalte părţi contractante şi doar dacă aceasta din urmă are libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa constată că în contractul dintre părţi s-a prevăzut ca motiv întemeiat acela al ,,intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”. Prin ,,motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Motivul unei ,,schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs sau nu. O schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestei clauze şi a aplicării ei. Dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuşi, arătate şi, dacă Banca ar fi totuşi în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să îşi asume consecinţele acestei imposibilităţi. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziţie în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia ,,motivul întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă. Clauza în discuţie este neclară, echivocă, susceptibilă de interpretări multiple şi diferite, ulterioare încheierii contractului, mai exact în faza executării acestuia, respectiv la producerea acelei situaţii apreciată ca motiv, or tocmai o astfel de clauză a fost considerată ca abuzivă şi interzisă potrivit legii.

Clauza de la pct. 5 din partea intitulată „condiţii speciale ale convenţiei” – comisioane, în care s-a prevăzut la lit. a): comision de risc de 0,26 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, este de asemenea abuzivă, deoarece nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv împrumutaţii au mai garantat cu o ipotecă de rang I asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.

Totalul comisionului de risc se ridică la o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate.

Dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi  acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă, fără nicio problemă.

Clauza de la pct. 8.1 lit. c şi d din partea intitulată „condiţii generale ale convenţiei” – scadenţa anticipată  - în care s-a prevăzut că în cazul în care se iveşte vreuna dintre situaţiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului şi garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei:  în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei şi în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat numai este garantat corespunzător, este şi aceasta o clauză abuzivă.

Această clauză, pentru a nu fi abuzivă, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat anterior, motiv care să justifice declararea scadenţei anticipate, situaţie de excepţie în cazul convenţiei de credit.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv, „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”,  sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca împrumutaţii să poată avea orice fel de reacţie legală şi fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

Clauza de la art. 10.2 din partea intitulată „condiţii generale ale convenţiei” – costuri suplimentare  - în care s-a prevăzut că în oricare din cazurile menţionate la art. 10.1, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări, la art. 10.1 făcându-se referire la modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile apărute la data semnării sau ulterior, este de asemenea abuzivă.

Cu alte cuvinte, conform acestei clauze, în situaţiile în care, din diferite motive, arătate, de această dată, într-un mod ceva mai clar, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, această creştere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între Bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma. Pe de altă parte, prin raportarea la eventualele modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile apărute la data semnării sau ulterior, se tinde la înlăturarea sau cel puţin diminuarea efectelor legale ale acelor acte normative, or un act normativ trebuie să aibă efecte asupra tuturor subiectelor de drept implicate în raportul juridic vizat şi nu doar asupra unora, cum ar fi în cazul de faţă împrumutaţii, care ar suporta exclusiv efectele oricărei modificări legislative.

Prin inserarea acestor clauze, împrumutaţii se află într-o poziţie complet nejustificată şi injustă, de a nu putea beneficia de serviciul pentru care au plătit corespunzător, respectiv derularea creditului pe toată durata pentru care a fost acordat, numai la aprecierea unilaterală, arbitrară şi exclusivă a băncii, care ar putea interpreta cum doreşte noţiuni şi clauze contractuale prestabilite şi pe care nu le-a negociat niciodată cu împrumutaţii.

Împotriva acestei sentinţe şi a încheierii  din 10.07.2012 în termen legal a declarat recurs pârâta SC V.  ROMÂNIA  SA  criticând-o pentru  următoarele motive :

1.- Prima instanţă  a acordat mai mult decât s-a cerut ,sentinţa atacată nu cuprinde motivele  pentru care s-a acordat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, deşi  intimaţii reclamanţi au solicitat să se constate caracterul abuziv  al art. 5 lit. a din condiţii generale  ale convenţiei  de credit , ce reglementează comisionul de risc, aspect reţinut corect în considerentele sentinţei  , în dispozitiv  se constată ca fiind  nul întregul art. 5 .

2.- Prima instanţă în mod greşit a admis  excepţiile  lipsei îndepliniri procedurii prealabile  a concilierii directe prev. de art. 720 ind.1 C.pr.civ., numai cu privire la  al treilea  capăt de cerere referitor la suma de 3000 lei  şi nu cu  privire la întreaga acţiune, de vreme  ce toate capetele de  cerere formulate în acţiunea introductivă sunt  indisolubil  legate în ce priveşte acţiunea reclamanţilor.

3.-Instanţa a interpretat în mod greşit  Legea 193/2000 , în sensul că  în mod nelegal a reţinut faptul că .art. 3 lit. d şi art. 5 lit. a din  condiţii speciale şi art. 8.1 lit. c şi d şi art.  10.2 din  condiţiile generale ale convenţiei  sunt abuzive  deoarece acestea nu se încadrează în ipoteza descrisă în  Anexa 1 lit. g din Legea 193/2000.

Pentru aceste motive se solicită admiterea recursului .

Prin întâmpinare , intimaţii – reclamanţi  solicită respingerea recursului ca nefondat .

Analizând sentinţa recurată prin prisma  criticilor formulate şi în raport de probatoriul administrat în cauză, tribunalul  va constata următoarele :

Primul motiv de recurs este fondat .

Astfel, deşi în partea introductivă  a cererii de chemare în judecată reclamanţii solicită  în mod generic  să se constate caracterul abuziv şi al clauzelor prev.  la pct. 5 din condiţii speciale , motivând cererea ,aceştia precizează că de la pct. 5 din condiţii speciale  doar clauza ce vizează comisionul de risc este abuzivă pentru considerentele expuse  pe larg.

Aşadar, instanţa de fond a fost  investită doar cu constatarea caracterului abuziv al art. 5 lit. a şi nu a întregului pct. 5  care cuprinde  mai multe comisioane pe lângă cele  de risc prev. la lit. b-c-d-e- .

De altfel, instanţa în considerentele  sentinţei recurate  reţine ca fiind abuzivă  doar clauza prev. la pct. 5 din condiţii speciale  şi anume comisionul de risc , însă în dispozitivul  sentinţei constată ca fiind  nulă clauza prev. la pct. 5 din condiţii speciale .În raport de această împrejurare se impune modificarea sentinţei în sensul reţinerii ca abuzive doar a clauzei prev. la lit .a  de la pct.5 din condiţii speciale ce priveşte comisionul de risc.

Motivul  doi de recurs nu este întemeiat .

Astfel, în mod corect instanţa de fond  a respins  excepţia inadmisibilităţii acţiunii ca urmare a neîndeplinirii procedurii prealabile cu privire la primele două  capetele de cerere deoarece disp.art. 720 ind. 1 C.pr.civ. se aplică  aşa cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă în procesele şi cererile dintre  profesioniştii  evaluabile  în  bani  şi derivate din raporturi  contractuale , ori primele capetele de cerere nu sunt evaluabile în bani cum în mod eronat susţine recurenta .

Şi cel de-al treilea motiv de recurs  prin care se susţine că în mod greşit  instanţa a reţinut că sunt abuzive clauzele a căror nulitate s-a dispus  prin soluţia  recurată  este nefondat pentru următoarele  considerente :

Astfel, clauza de la pct. 3 lit. d din partea intitulată „condiţii speciale ale convenţiei” - dobânda - data ajustării dobânzii – în care s-a prevăzut că banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii, iar rata dobânzii astfel modificată se va aplica de la data comunicării, pune probleme sub aspectul echilibrului contractual, în sensul că oferă Băncii dreptul de a revizui rata dobânzii curente, fără ca noua rată să fie negociată cu clientul, acesta trebuind doar a fi înştiinţat şi a o accepta fără rezerve. Conform art. 1 lit. a din Anexa Legii nr. 193/2000, în principiu, este permisă o clauză care dă dreptul furnizorului de servicii financiare de a modifica rata dobânzii plătibile de către consumator ori datorată acestuia din urmă sau valoarea altor taxe pentru servicii financiare, cu condiţia unei notificări prealabile şi doar dacă există o motivaţie întemeiată, în condiţiile în care profesionistul este obligat să informeze cât mai curând posibil despre această situaţie celelalte părţi contractante şi doar dacă aceasta din urmă are libertatea de a rezilia imediat contractul.

Instanţa a constatat că în contractul dintre părţi s-a prevăzut ca motiv întemeiat acela al ,,intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară”. Prin ,,motiv prevăzut în contract”, în sensul legii, se înţelege o situaţie clar descrisă, care să ofere clientului posibilitatea să ştie, de la început, că, dacă acea situaţie se va produce, dobânda va fi mărită. Totodată, motivul trebuie să fie suficient de clar arătat, de determinat, ca, în eventualitatea unui litigiu în legătură cu aplicarea unei astfel de clauze, instanţa să poată verifica dacă acea situaţie, motiv de mărire a ratei dobânzii, chiar s-a produs. Aşa cum un act normativ trebuie să fie caracterizat prin previzibilitate, la fel şi o clauză contractuală trebuie să fie astfel formulată încât consumatorul să poată anticipa că dacă o anumită situaţie intervine, o anumită consecinţă se produce.

Motivul unei ,,schimbări semnificative pe piaţa monetară” nu îndeplineşte această condiţie, astfel că, în eventualitatea unui litigiu, nu numai că nu se poate aprecia dacă este întemeiat sau nu, dar nici măcar nu se poate stabili, conform unor criterii obiective, dacă s-a produs sau nu. O schimbare pe care o persoană sau o instituţie bancară o apreciază ca fiind semnificativă poate fi apreciată de o alta ca fiind nesemnificativă. Este evident că un motiv întemeiat ar putea fi considerat doar unul care să poată fi apreciat la fel, în mod obiectiv, de orice persoană, inclusiv de către instanţa învestită cu verificarea legalităţii acestei clauze şi a aplicării ei. Dificultatea stabilirii unor criterii obiective nu reprezintă un motiv suficient pentru ca acestea să nu fie, totuşi, arătate şi, dacă Banca ar fi totuşi în imposibilitate de a găsi un criteriu obiectiv, ar trebui să îşi asume consecinţele acestei imposibilităţi. Or, în cauză, dimpotrivă, cel care se află într-o poziţie în care poate doar să ia act de modificarea ratei dobânzii, este clientul.

Cu toate acestea, chiar dacă s-ar accepta ca fiind îndeplinită condiţia ,,motivul întemeiat”, pentru ca o astfel de clauză să nu fie abuzivă, ar trebui, conform textului citat anterior, ca, în urma revizuirii ratei dobânzii, clientul să aibă libertatea de a rezilia imediat contractul. O astfel de posibilitate nu este însă prevăzută în contractul de faţă, astfel că, indiferent de alte consideraţii, clauza analizată este abuzivă. Clauza în discuţie este neclară, echivocă, susceptibilă de interpretări multiple şi diferite, ulterioare încheierii contractului, mai exact în faza executării acestuia, respectiv la producerea acelei situaţii apreciată ca motiv, or tocmai o astfel de clauză a fost considerată ca abuzivă şi interzisă potrivit legii.

Clauza de la pct. 5 din partea intitulată „condiţii speciale ale convenţiei” – comisioane, în care s-a prevăzut la lit. a): comision de risc de 0,26 % aplicat la soldul creditului, plătibil lunar în zile de scadenţă, pe toată perioada de derulare a convenţiei de credit, este de asemenea abuzivă, deoarece nu a fost negociată direct cu consumatorul, ci a fost inserată în contractul preformulat, fără ca împrumutaţii să aibă posibilitatea să-şi exprime punctul de vedere. Această clauză a creat un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului, deoarece pentru împrumutul respectiv împrumutaţii au mai garantat cu o ipotecă de rang I asupra unui imobil, asigurat cu poliţa cesionată în favoarea băncii, astfel încât, prin această ipotecă, toate riscurile sunt garantate.

Totalul comisionului de risc se ridică la o sumă foarte mare cu privire la care nu s-a precizat ce se întâmplă, dacă se achită integral creditul, conform ratelor lunare scadente şi nu intervine niciun fel de risc pentru bancă. În mod normal, acest comision de risc trebuia rambursat de bancă dacă s-ar fi achitat integral creditul la scadenţă, conform graficului stabilit între părţi. Nestipulându-se nicio clauză în acest sens în contract, banca s-ar îmbogăţi fără o justă cauză, ceea ce creează un dezechilibru consumatorului, prin plata unor sume mari şi nejustificate.

Dacă aprecia că ar putea avea riscuri mult mai mari decât cele care ar fi putut fi  acoperite prin instituirea acelei ipoteci, banca ar fi putut pretinde garanţii reale imobiliare suplimentare, dar în niciun caz nu putea dubla aceste garanţii cu perceperea şi a unui comision distinct pentru risc, nerambursabil în situaţia în care creditul ar fi fost achitat integral la scadenţă, fără nicio problemă.

Clauza de la pct. 8.1 lit. c şi d din partea intitulată „condiţii generale ale convenţiei” – scadenţa anticipată  - în care s-a prevăzut că în cazul în care se iveşte vreuna dintre situaţiile următoare, atunci, în orice moment, banca va avea dreptul, pe baza unei notificări transmise împrumutatului, codebitorului şi garantului, să declare soldul creditului ca fiind scadent anticipat, rambursabil imediat împreună cu dobânda acumulată şi toate celelalte costuri datorate băncii conform convenţiei:  în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute care în opinia băncii face să devină improbabil ca împrumutatul să-şi poată îndeplini obligaţiile asumate conform convenţiei şi în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute conform căreia, în opinia băncii, creditul acordat numai este garantat corespunzător, este şi aceasta o clauză abuzivă.

Această clauză, pentru a nu fi abuzivă, ar trebui, de asemenea, să descrie un motiv întemeiat, în sensul arătat anterior, motiv care să justifice declararea scadenţei anticipate, situaţie de excepţie în cazul convenţiei de credit.

Formulările cuprinse în clauzele analizate, respectiv, „situaţie neprevăzută”, „în opinia Băncii”, „să devină improbabil”, „garantat corespunzător”,  sunt departe de a oferi posibilitatea reală unui observator independent să aprecieze asupra temeiniciei unui astfel de motiv. În realitate, aceste clauze oferă Băncii dreptul exclusiv şi discreţionar de a declara soldul creditului scadent anticipat, fără ca împrumutaţii să poată avea orice fel de reacţie legală şi fără ca instanţa învestită cu verificarea legalităţii unei astfel de măsuri să se poată pronunţa într-un sens sau altul. Prin urmare, clauza analizată este ab initio abuzivă, întrucât exclude, prin modul în care este formulată, posibilitatea verificării îndeplinirii condiţiilor pe care le cuprinde.

Clauza de la art. 10.2 din partea intitulată „condiţii generale ale convenţiei” – costuri suplimentare  - în care s-a prevăzut că în oricare din cazurile menţionate la art. 10.1, în termen de 15 zile lucrătoare bancare de la data la care a fost notificat în scris de către bancă, împrumutatul va plăti acesteia sumele suplimentare, astfel încât să compenseze banca pentru creşterile costurilor sau altor rambursări, la art. 10.1 făcându-se referire la modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile apărute la data semnării sau ulterior, este de asemenea abuzivă.

Cu alte cuvinte, conform acestei clauze, în situaţiile în care, din diferite motive, arătate, de această dată, într-un mod ceva mai clar, costurile Băncii (în general, nu doar cele legate de împrumutul ce face obiectul contractului analizat) cresc, această creştere este suportată exclusiv de client. O astfel de clauză creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, astfel încât este abuzivă, din perspectiva art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Practic, în loc ca eventuala creştere a costurilor Băncii cu creditul acordat să fie suportată de aceasta sau, cel mult, riscul să fie împărţit între Bancă şi client, acesta din urmă este obligat să acopere toată suma. Pe de altă parte, prin raportarea la eventualele modificări (inclusiv de interpretare) ale oricăror acte normative aplicabile apărute la data semnării sau ulterior, se tinde la înlăturarea sau cel puţin diminuarea efectelor legale ale acelor acte normative, or un act normativ trebuie să aibă efecte asupra tuturor subiectelor de drept implicate în raportul juridic vizat şi nu doar asupra unora, cum ar fi în cazul de faţă împrumutaţii, care ar suporta exclusiv efectele oricărei modificări legislative.

Prin inserarea acestor clauze, împrumutaţii se află într-o poziţie complet nejustificată şi injustă, de a nu putea beneficia de serviciul pentru care au plătit corespunzător, respectiv derularea creditului pe toată durata pentru care a fost acordat, numai la aprecierea unilaterală, arbitrară şi exclusivă a băncii, care ar putea interpreta cum doreşte noţiuni şi clauze contractuale prestabilite şi pe care nu le-a negociat niciodată cu împrumutaţii.

Pentru aceste considerente, tribunalul în temeiul art. 312 C.pr.civ. va admite  recursul ,va modifica în parte sentinţa în sensul  că în ceea ce priveşte pct.5 din partea intitulată condiţii speciale este abuzivă doar clauza de la lit.a de la acest punct; va menţine în rest sentinţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta  S.C. V.  ROMÂNIA S.A. , împotriva încheierii din data de 10.07.2012, precum şi împotriva sentinţei civile nr. 307/2012 pronunţată de Judecătoria Curtea de Argeş în dosarul nr. 1342/216/2012, intimaţi fiind reclamanţii M.A.V. ŞI  M.E.C.

Modifică în parte sentinţa în sensul că în ceea ce priveşte pct.5 din partea intitulată condiţii speciale este abuzivă doar clauza de la lit. a de la acest punct . Menţine în rest sentinţa.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 07.05.2013, la Tribunalul Argeş, secţia civilă.

Domenii speta

Spete similare