Pretenții. Contravaloarea lucrărilor de investiții efectuate la podul mansardabil al construcției proprietate comună îmbunătățirilor mansardei comune. Contravaloarea lipsei de folosință la nivelul pieței imobiliare a imobilului începând cu 01.09.2010 și

În fapt,

Procedând la o analiză cronologică a situației imobilului propus spre partajare instanța reține următoarele :

Potrivit sentinţei civile nr. 8546/02.06.2006 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 în dosarul nr. 10881/299/2006, definitivă prin decizia nr. 1793/19.12.2006 a Tribunalului Bucureşti de respingere a apelurilor formulate, pârâților li s-a recunoscut un  drept de proprietate comună în cotă indiviză de 33,85% asupra părţilor şi dependinţelor comune ale imobilului situat în B., str. Ing. P., nr. 4, sector 1, inclusiv mansarda acestuia.

Reclamantul, în calitate de proprietar al apartamentului nr. 2 situat la etajul al aceluiaşi imobil, deținea un drept de proprietate comună în cotă indiviză de 66,15% asupra aceleiaşi mansarde, aspect ce nu a fost contestat de părţi.

Prin Sentința civilă nr. 8992/2013 pronunțată în dosarul 4342/299/2011 de Judecătoria Sectorului 1 București a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de pârât-reclamanți în contradictoriu cu reclamant-pârâtul, dispunând ieşirea din indiviziune cu privire la imobilul - mansardă situat în B., str. P.,  nr. 4, sector 1, pe care l-a atribuit în natură reclamant-pârâtului BCD.

Prin decizia civilă nr. 832A/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a admis apelul formulat împotriva sentinței menționate anterior, tribunalul a reținut că bunul supus partajului are valoarea de 47.163 lei și a a stabilit sulta pe care reclamant-pârâtul B. trebuie să o plătească pârât-reclamanților M. în raport de cota pe care aceştia o deţin de 66,15% din imobil, la suma de 31.198,32 lei, neținându-se seama de îmbunătățirile realizate de reclamant-pârât.

 ÎN DREPT

A. Reglementări incidente

În ce priveşte procedura aplicabilă prezentei cereri, instanţa reţine aplicabilitatea Codului de procedură civilă 2010 – Legea nr. 134/2010, publicată în M.Of. nr. 545 din 03.08.2012, republicată în temeiul art. 80 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, publicată în M.Of. din 30.05.2012 – intrat în vigoare la data de 15 februarie 2013.

Cauza de faţă a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sector 1 Bucureşti la data de 05.04.2015 prin urmare procedura se va desfăşura conform Codului de procedură civilă intrat în vigoare la 15 februarie 2013.

Instanţa reţine că la data de 01.10.2011 a intrat în vigoare Codul civil 2009 – Legea nr. 287/2009, publicată în M. Of. nr. 505/15.07.2011, republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul Civil (publicată în M.Of. nr. 409 din 10 iunie 2011).

Potrivit art. 103 din Legea nr. 71/2011 : ”obligațiile născute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozițiilor legii în vigoare la data producerii ori, după caz, a săvârșirii lor”.

Ținând cont că în acțiunea de față temeiul îmbogățirii fără justă cauză constă în pretinse activități de renovare imobil, activități pe care reclamantul le-a descris ca fiind desfășurate anterior intrării în vigoare a Codului civil 2009, instanța reține că vor fi aplicabile prevederile Codului civil 1864 și legislația conexă.

B. Soluţia instanţei

B.1. Soluția cu privire la excepția prescripției extinctive

Instanța reține că pârât-reclamanții au învederat instanței, în susținerea acestei excepții, că reclamant-pârâtul a realizat lucrări de amenajare a podului/mansardei fără acordul acestuia, cu mai mult de 3 ani înainte de introducerea cererii de chemare în judecată.

Reclamant-pârâtul, prin răspunsul la întâmpinare, a afirmat că dreptul material la acțiune a început să curgă la momentul în care pârâții au solicitat ieșirea din indiviune asupra imobilului aflat în coproprietate, data înregistrării acțiunii – 28.01.2011 ce face obiectul dosarului 4342/299/2011 înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București.

Instanța apreciază că apărările reclamant-pârâtului sunt întemeiate în parte.

Instanța, analizând probele administrate în cauza de față, interogatoriul administrat reclamant-pârâtului și ale martorilor, reține că respectivele îmbunătățiri au fost realizate pe o perioadă lungă de timp, mansarda fiind supusă unor operațiuni constante de renovare.

De asemenea, operațiunile de renovare nu cunosc o perioadă de finalizare propriu-zisă datorită faptului că reclamant-pârâtul nu a depus la dosarul cauzei chitanțe, facturi sau procese-verbale prin care să facă dovada încetării efective a activității și a afirmat că nu a fost obținută vreo autorizație de construire.

Totodată, se reține că în perioada în care pretinsele îmbunătățiri au fost efectuate, imobilul mansardă se află în stare de coproprietate între reclamant-pârât și pârât-reclamanții, starea de coproprietate încetând în mod irevocabil la momentul rămânerii irevocabile a dosarului 4342/299/2011 prin decizia civilă nr. 832A/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București.

În raport de aceste aspecte, instanța reține că până la momentul ieșirii din indiviziune dreptul de a solicita contravaloarea îmbunătățirilor era afectat de o condiție suspensivă, anume aceea a stabilirii cărei persoane i se va atribui imobilul și care va fi beneficiarul final al îmbunătățirilor realizate de reclamant-pârât.

Pe cale de consecință, instanța va considera că la momentul introducerii cererii de față prescripția dreptului material la acțiune nu intervenise și pe cale de consecință va respinge excepția prescripției ca fiind neîntemeiată.

 B.2. Soluția cu privire la capătul principal de cerere

Instanța reține că, esențialmente, reclamant-pârâtul a solicitat ca pârât-reclamanții să fie obligați la 66,5% din valoarea îmbunătățirilor realizate asupra mansardei imobilului situat în B., str. Ing. P.,  nr. 4 bis, sector 1, în raport de obligația lor de contribuție la întreținerea și renovarea imobilului proprietate comună. Reclamant-pârâtul a arătat că el a suportat în întregime cheltuielile de întreținere și renovare, pârât-reclamanții îmbogățindu-și fără justă cauză patrimoniul în detrimentul său.

Instanța constată, așa cum a făcut-o în expunerea situației faptice, că prin decizia civilă nr. 832A/24.06.2014 pronunțată de Tribunalul București s-a admis apelul formulat împotriva sentinței civile nr. 8992/2013 pronunțate în dosarul 4342/299/2011, tribunalul reținând că bunul supus partajului are valoarea de 47.163 lei și stabilind sulta pe care reclamant-pârâtul trebuie să o plătească pârât-reclamanților în raport de cota pe care aceştia o deţin de 66,15% din imobil, la suma de 31.198,32 lei, neținându-se seama de îmbunătățirile realizate de reclamant-pârât.

Astfel, s-a stabilit în mod definitiv și irevocabil că bunul a fost atribuit reclamantul-pârâtului BCD și că acesta a trebuit să achite o sumă către pârât-reclamanți reprezentând sultă pentru lipsirea acestora din urmă de cota de 66,5% pe care o dețineau din mansarda. De asemenea, Tribunalul București a reținut că sulta a fost stabilită în raport de valoarea mansardei fără îmbunătățiri.

Pe cale de consecință, instanța reține că nu este tăgăduit în niciun mod, de nicio parte în litigiul de față că reclamant-pârâtul a realizat toate îmbunătățirile mansardei. De asemenea, nu este tăgăduit nici faptul că pârât-reclamanții nu au contribuit la respectivele îmbunătățiri.

Pe de altă parte, în mod judicios Tribunalul București a stabilit că sulta care le revine pârât-reclamanților trebuie stabilită în raport de valoarea fără îmbunătățiri a mansardei, căci aceștia nu pot profita de urma îmbunătățirilor aduse de reclamant-pârât.

 În raport de toate aceste aspecte învederate și de dezlegarea dată de Tribunalul București în mod definitiv și irevocabil asupra partajului având ca obiect mansarda situată în B., str. Ing. P.,  nr. 4 bis, sector 1, instanța reține că acțiunea reclamant-pârâtului este neîntemeiată.

Pârât-reclamanții nu și-au îmobogățit patrimoniul în dauna reclamant-pârâtului căci aceștia nu au beneficiat în niciun mod de pe urma îmbunătățirilor realizate de reclamant, căruia i s-a atribuit în mod definitiv și irevocabil mansarda.

Astfel, reclamant-pârâtul a realizat toate îmbunătățirile asupra mansardei de-a lungul unei perioade lungi de timp, pârât-reclamanții nu au contribuit în niciun mod la edificarea acestor îmbunătățiri, iar reclamant-pârâtului i s-a atribuit întreaga mansarda, fiind obligat la o sultă în favoarea pârât-reclamanților, sultă care a fost stabilită în raport de valoarea mansardei lipsită de îmbunătățirile reclamant-pârâtului.

În ipoteza contrară, în care s-ar fi atribuit în întregime mansarda către pârât-reclamanți, atunci reclamant-pârâtul ar fi fost îndrituit să culeagă despăgubiri de la pârât-reclamanți, căci aceștia ar fi beneficiat de pe urma îmbunătățirilor realizate de reclamant-pârât, patrimoniul acestuia sărăcind în favoarea patrimoniului pârât-reclamanților. Aceeași soluție putea fi adoptată și în ipoteza în care, la stabilirea sultei în urma dezlegării partajului, instanța ar fi ținut seama de îmbunătățirile realizate asupra mansardei și l-ar fi obligat pe reclamant-pârât la plata către pârât-reclamanți a unei sume de bani ce ar fi inclus și îmbunătățirile realizate de reclamant-pârât.

Așadar, obligarea pârât-reclamanților la plata către reclamant-pârât a unei sume de bani reprezentând valoarea îmbunătățirilor realizată de reclamant-pârât și de care doar acesta a beneficiat și beneficiază la momentul pronunțării hotărârii de față ar însemna o îmbogățire chiar în patrimoniul reclamant-pârâtului care s-ar vedea în postura obținerii unor sume reprezentând cota-parte din îmbunătățirile efectuate mansardei de care doar acesta a beneficiat și asupra căreia, la momentul de față, este proprietar exclusiv.

Pe cale de consecință, instanța va respinge cererea principală ca fiind neîntemeiată.

B.3. Soluția cu privire la cererea reconvențională

Instanța, analizând probatoriul administrat în cauză, constată că apărările reclamant-pârâtului sunt unele temeinice, cererea reconvențională fiind eminamente neîntemeiată.

Se apreciază că nu s-a probat existenţa faptei ilicite a reclamant-pârâtului, pârât-reclamanții fiind ținuti în temeiul art. 249 C.p.c. să-și fundamenteze susținerile și pretențiile prin probatoriul administrat în fața instanței de judecată.

Instanța reține că din nicio probă administrată în cauză nu rezultă fapta reclamant-pârâtului de a închiria respectiva mansardă și de a obține vreun beneficiu în urma respectivului imobil, interogatoriile administrate și martorii audiați reliefând numai aspecte faptice referitoare la cererea prinicpală, nefăcându-se în vreun fel dovada celor susținute în cererea reconvențională.

Fapta de a deține în calitate de coproprietar posesia unui imobil nu îndrituiește celălalt coproprietar să îi solicite primului un beneficiu ca urmare a lipsei de folosință, căci coproprietarul care a avut efectiv posesia imobilului, întreținându-l, a deținut această posesie ca urmare a stării de coproprietate în care se afla imobilul.

Astfel, în lipsa administrării vreunei dovezi din care să rezulte că reclamant-pârâtul a închiriat în vreun fel mansarda respectivă sau că ar fi obținut vreun beneficiu de pe urma sa, instanța consideră că pretențiile pârât-reclamanților sunt neîntemeiate.

Pe cale de consecință instanța va respinge cererea reconvențională ca fiind neîntemeiată.

B.4. Soluția cu privire la cheltuielile de judecată

În ceea ce priveşte obligarea părților la plata cheltuielilor de judecată, instanța va avea în vedere dispoziţiile art. 453  alin.1 C.p.c., conform cărora partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată.

Instanța constată că atât cererea reconvențională cât și cererea principală au fost respinse ca neîntemeiate, iar în temeiul art. 453 alin. 2 teza finală ”dacă este cazul, judecătorii vor putea dispune compensarea cheltuielilor de judecată”, instanța va compensa în tot cheltuielile de judecată din prezentul litigiu. 

Domenii speta

Spete similare