Pretenţii – daune morale. Răspundere civilă delictuală.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării cererii de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulată la data de 23.12.2015, la termenul din data de 18.01.2016, instanţa a admis excepţia, pentru motivele arătate în încheierea de şedinţă de la acel termen (fila 150), care face corp comun cu prezenta sentinţă, motiv pentru care urmează să anuleze această cerere, ca netimbrată.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Urmare a cererii de deschidere a procedurii succesorale din data de 09.09.2005 (fila 101), pe rolul BNPA B. a fost înregistrat dosarul notarial nr. 80/2005, având ca obiect dezbaterea succesiunii de pe urma defunctului TS, decedat la data de 09.10.2003, cu ultimul domiciliu în N.,  S.U.A. Instanţa reţine că cererea de deschidere a procedurii succesorale a fost formulată de numita TME, prin mandatar TM, conform procurii generale autentificate sub nr. 3966/4381/17.08.2005 de Consulatul General al României la N. fila 107).

Astfel, în dosarul notarial nr. 80/2005, pârâta BBA, în calitate de notar public, a eliberat certificatul de moştenitor nr. 69/19.10.2005 (fila 126), menţionând drept moştenitori pe numiţii TME, în calitate de soţie, cu o cotă de ¼ părţi, şi TMI, în calitate de fiu, cu o cotă de ¾ părţi. De asemenea, pârâta a învederat că aceştia au acceptat succesiunea în mod tacit şi în termenul legal de opţiune succesorală, respectiv că reclamanta F. (născută T.) M.I., fiica defunctului, a renunţat la succesiune conform declaraţiei de renunţare semnată în faţa av. A. D.– notar din I., Tel Aviv, având autentificare de semnătură nr. 1267/2005, purtând apostila prevăzută de Convenţia de la Haga din 05.10.1961 sub nr. 4427349/18.08.2005, tradusă şi legalizată sub nr. 4418/16.09.2005 de BNPA BG şi BBA (filele 113-119).

Instanţa mai reţine că în certificatul de moştenitor nr. 69/19.10.2005 a fost menţionat faptul că masa succesorală de pe urma defunctului TS se compune numai din bunuri mobile, respectiv dintr-o garnitură de dormitor formată dintr-un şifonier cu două uşi, un pat dublu şi 2 noptiere.

Prin sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 22580/299/2012 (filele 30-31), astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din 21.11.2013 (fila 29), instanţa a constatat nulitatea certificatului de moştenitor nr. 69/19.10.2005, a constatat deschisă succesiunea de pe urma defunctului TS, a constatat că numitul TIM şi reclamanta din prezenta cauză sunt străini de succesiune prin renunţare expresă, respectiv că numita TME, în calitate de soţie supravieţuitoare, este unica moştenitoare a defunctului prin acceptare tacită cu o cotă de 1/1.

Instanţa constată că în prezenta cauză reclamanta a solicitat angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei BBA pentru emiterea certificatului de moştenitor nr. 69/19.10.2005, având la bază sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 22580/299/2012 prin care s-a constatat nulitatea absolută a acestui înscris.

Conform art. 998 C.civ. 1864 (în vigoare la data emiterii certificatului de moştenitor) „orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeala  s-a ocazionat, a-l repara”, iar, potrivit art. 999 din acelaşi act normativ, „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau prin imprudenţa sa.”

Astfel, pentru antrenarea răspunderii civile delictuale a unei persoane, trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: să existe o faptă ilicită, să existe un prejudiciu, să existe un raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, să existe vinovăţia autorului faptei ilicite şi prejudiciabile.

Fapta ilicită, ca element al răspunderii civile delictuale este orice faptă prin care, încălcându-se normele dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv aparţinând altei persoane. În ceea ce priveşte vinovăţia, potrivit art. 999 C.civ., autorul prejudiciului răspunde pentru cea mai uşoară culpă.

Deşi pârâta a susţinut că sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 22580/299/2012 nu produce niciun efect juridic având în vedere că au fost încălcate atât dispoziţiile de drept procedural referitoare la citarea numitei TM (care a avut calitatea de pârâtă), respectiv la comunicarea către această parte a actelor de procedură, cât şi cele de drept substanţial referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiile legale incidente  (inclusiv în ceea ce priveşte valabilitatea declaraţiei de renunţare din 18.08.2005), instanţa va înlătura aceste afirmaţii ca vădit neîntemeiate.

În acest sens, contrar susţinerilor pârâtei, instanţa reţine că, aşa cum rezultă din menţiunile efectuate de către grefa Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti pe exemplarul depus la dosar (fila 31), sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013 este definitivă şi irevocabilă. Astfel, având în vedere că hotărârea anterior menţionată se bucură de autoritate de lucru judecat, nefiind desfiinţată în nicio cale ordinară sau extraordinară de atac, instanţa este ţinută de soluţia pronunţată în cauza respectivă, fără a putea face aprecieri cu privire la legalitatea şi temeinicia acesteia.

De asemenea, instanţa apreciază că ceea ce a fost stabilit de prima instanță nu poate fi contrazis prin hotărârea din prezenta cauză, deoarece o hotărâre definitivă exprimă realitatea raporturilor juridice dintre părți, conform principiului res iudicata pro veritate habetur, neputându-se primi o dovadă contrară ulterioară. Această statuare a instanței în dosarul nr. 22580/299/2012 nu poate fi supusă unei reevaluări ulterioare, fără încălcarea efectului pozitiv al puterii de lucru judecat, efect de care se bucură nu doar dispozitivul unei hotărâri, ci și considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanței, acestea făcând corp comun cu dispozitivul.

Astfel, pentru a pronunţa sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013, instanţa a reţinut că certificatul de moştenitor nr. 69/19.10.2005„este lovit de nulitate absolută, fiind emis prin fraudă la lege în scopul prejudicierii reclamantei (a numitei TME), care este singura acceptantă a succesiunii defunctului TS în mod tacit, ceilalți moștenitori – fiii defunctului fiind renunțători în mod expres”.

În acest sens, instanţa a reţinut că „TMI a renunțat la succesiunea defunctului TS – decedat la 09.10.2005, prin declarația autentificată la notarul public din Ohio, în care se consemnează că nu a făcut niciun act de acceptare expresă, forțată sau tacită a succesiunii defunctului său tată (declarație autentificată la 18.08.2005 – fila 9 dosar)”. De asemenea, instanţa a constatat faptul că „ulterior la 30.09.205, TMI împuternicește pe mandatarul TM să-l reprezinte la succesiunea tatălui său TS”, respectiv să accepte în numele său succesiunea, reţinând că „această procură se află în dosarul succesoral 80/2005 al BNPA, însă declarația autentificată de renunțare expresă la succesiune a lui TMI nu se află la dosarul succesoral 80/2005”.

Analizând înscrisurile existente în dosarul succesoral nr. 80/2005 (filele 99-127), instanţa constată că declaraţia de renunţare la succesiune din 18.08.2005 (fila 25), prin care numitul TMI a declarat faptul că înţelege să rămână străin de succesiunea defunctului său tată TS, nu se regăseşte în dosarul succesoral anterior menţionat.

Conform art. 76 alin. 4 din Legea nr. 36/1996 a notarilor publici şi a activităţii notariale (forma în vigoare la data emiterii certificatului de moştenitor), declaraţiile de renunţare la succesiune şi cele de acceptare sub beneficiu de inventar se înscriu într-un registru special. 

Instanţa reţine că reclamanta nu a făcut dovada faptului că declaraţia de renunţare la succesiune din 18.08.2005 ar fi fost înscrisă în registrul special menţionat la art. 76 alin. 4 din Legea nr. 36/1996, respectiv că pârâta, în deplină cunoştinţă de cauză, a ales să ignore această declaraţie de renunţare şi să dea efecte juridice procurii din 30.09.2005 prin care numitul TMI l-a împuternicit pe mandatarul TM să accepte succesiunea în numele său.

Astfel, chiar dacă în sentinţa civilă nr. 9315/23.04.2013 s-a reţinut faptul că certificatul de moştenitor nr. 69/19.10.2005 a fost emis prin fraudă la lege, instanţa constată că în cuprinsul acestei hotărâri nu se face referire la vreo faptă ilicită a notarului ori la încălcarea vreunei norme legale de către acesta în momentul emiterii certificatului de moştenitor.

În ceea ce priveşte bunurile care compun masa succesorală, instanţa reţine că, potrivit art. 76 alin. 1 din Legea nr. 36/1995 (forma în vigoare la data de 19.10.2005), în cadrul procedurii succesorale, notarul public stabileşte calitatea moştenitorilor şi legatarilor, întinderea drepturilor acestora, precum şi compunerea masei succesorale. De asemenea, conform art. 77 alin. 1 din acelaşi act normativ, bunurile ce compun masa succesorală se dovedesc prin înscrisuri sau orice alte mijloace de probă admise de lege.

Aşa cum rezultă din cuprinsul sentinţei civile nr. 9315/23.04.2013, „din dosarul succesoral nu există niciun element care să confirme existenţa unui dormitor – mobilă ce este menționată în certificatul de moștenitor 80/2005, mandatarul depășind conținutul mandatului ce i-a fost încredințat prin  inserarea acestui bun mobil.”

Astfel, instanţa reţine că nici cu privire la acest aspect nu s-a reţinut încălcarea dispoziţiile legale de către notar, ci doar faptul că mandatarul TM a depăşit conţinutul mandatului ce i-a fost încredinţat de către numita TME.

 Pe cale de consecinţă, reţinând atât dispoziţiile legale enunţate, cât şi considerentele sentinţei civile nr. 9315/23.04.2013, instanţa apreciază faptul că pârâta nu a încălcat nicio dispoziţie legală în momentul în care a emis certificatul de moştenitor nr. 69/19.10.2005, motiv pentru care nu se poate aprecia că aceasta se face vinovată de săvârşirea vreunei fapte ilicite în sensul art. 998-999 C.civ. 1864, susţinerile în sens contrar ale reclamantei nefiind probate de către aceasta din urmă.

Prejudiciul reprezintă rezultatul negativ al încălcării ilicite a unui drept subiectiv şi trebuie să fie cert şi să nu fi fost reparat încă. Instanţa reţine că reclamanta a invocat un prejudiciu moral constând în atingerea adusă valorilor individuale ce îi definesc personalitatea, fiind afectate sentimentele de afecţiune, cinstea, demnitatea şi onoarea pe care le-a avut faţă de mama sa TME. De asemenea, aceasta a susţinut că i-a fost lezată încrederea deplină pe care i-a purtat-o mamei sale, în sensul că aceasta a încercat să o înlăture de la moştenire, folosind în faţa notarului public doar declaraţia sa de renunţare la succesiune. Cu toate acestea, caracterul cert al prejudiciului, ceea ce presupune că acesta este sigur, atât în privinţa existenţei, cât şi în privinţa posibilităţii de evaluare, nu rezultă din probele administrate în cauză.

Potrivit declaraţiei martorei DM  (fila 17 vol. II): „relaţia reclamantei cu mama ei era foarte bună, acestea nu s-au certat niciodată (…) nu au existat relaţii tensionate între mama reclamantei şi reclamantă.”

În acest sens, instanţa reţine că suferinţele psihice invocate de către reclamantă, respectiv lezarea relaţiilor de afecţiune şi suport moral datorate în virtutea gradului apropiat de rudenie, nu au fost probate în nici un fel de către reclamantă. Instanţa constată că, potrivit art. 249 C.pr.civ., cel care face o susţinere în cursul procesului trebuie să o dovedească, în afară de cazurile anume prevăzute de lege. Astfel, având în vedere că reclamanta nu a făcut dovada susţinerilor sale, instanţa nu poate aprecia, doar pe baza simplelor susţineri ale acesteia, că, în urma emiterii certificatului de moştenitor, relaţiile cu mama sa au fost profund şi iremediabil vătămate.

În consecinţă, având în vedere că nu se poate stabili nici existenţa faptei ilicite şi nici a caracterului cert al prejudiciului, instanţa apreciază de prisos cercetarea celorlalte condiţii ale răspunderii civile delictuale.

În raport de cele menţionate, rezultă că nu sunt îndeplinite cerinţele legale cuprinse în art. 998-999 C.civ. 1864 pentru angajarea răspunderii delictuale a pârâtei, astfel că reclamanta nu este îndreptăţită la obţinerea sumei de 10.000 euro solicitate cu titlu de daune morale

Pentru toate aceste considerente, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată la data de 03.03.2016, instanţa reţine că, potrivit art. 59 alin. 2 şi alin. 3 din Legea nr. 36/1995, asigurarea de răspundere civilă a notarilor publici este obligatorie şi se realizează prin casa de asigurări constituită în acest scop, iar notarii publici au obligaţia să încheie contractul de asigurare înainte de începerea activităţii.

Astfel, fiind o simplă apărare în favoarea pârâtei, soluţia ce se va da cu privire la aceasta depinde de soluţia asupra cererii de chemare în judecată. Pe cale de consecinţă, având în vedere soluţia dată asupra cererii principale, instanţa va admite cererea de intervenţie accesorie în favoarea pârâtei, formulată la data de 03.03.2016.

Instanţa va lua act că pârâta va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Domenii speta

Spete similare