6.contestaţie la executare. Invocarea dispoziţiilor art. 1, 2 si 3 din o.g. nr. 22/2002.

Analizând materialul probator administrat în cauză, instanţa reţine următoarele:

La data de 16.09.2015, intimata din prezenta cauză a solicitat BEJA T.  în baza sentintei civile nr 254/24.02.2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti în dosarul nr.39529/3/2012, executarea silită a debitoarei A.  pentru realizarea obligaţiei de a face, respectiv de a emite o nouă dispoziţie prin care să acorde creditorului despăgubiri în cuantum de 37567,30 lei reprezentând contravaloarea unui număr de acţiuni de 114.200 şi pentru obligaţia de a plăti suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu expert, formându-se dosarul de executare nr. 200/2015.

Prin încheierea de la data de 16.09.2015 a fost încuviinţată executarea silită împotriva debitoarei A.  (f 32, dosar nr. 18001/302/2015), la data de 22.09.2015 fiind emisă somaţia nr. 200/2015.

Prin încheierea de la 22.09.2015 (f 35, dosar nr. 18001/302/2015) au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum de 672 lei.

La data de 22.09.2015 a fost emisă Adresa de Înfiinţare a popririi pentru suma de 3672 lei, din care suma de 3000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată conform titlului executoriu şi suma de 672 lei reprezentând cheltuieli de executare către terţul poprit şi către creditoare.

În drept, în ceea ce priveşte contestaţia la executare, se reţine că aceasta este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale. Pentru a interveni anularea actelor de executare silită este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii, prevăzute de art. 711 alin. (1) coroborat cu art. 175 C.proc.civ.: 1. să existe nerespectarea dispoziţiilor privitoare la executarea silită însăşi sau la efectuarea oricărui act de executare; 2. să se fi produs o vătămare a unui drept sau interes legitim; 3. această vătămare să nu poată fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului.

Analizând contestaţia la executare raportat la motivele invocate de către contestatoare cu privire la nerespectarea dispoziţiilor art. 1, 2 si 3  din O.G. nr. 22/2002 instanţa constată că acestea sunt neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din O.G. nr. 22/2002, aşa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007, creanţele stabilite prin titluri executorii în sarcina instituţiilor publice se achită din sumele aprobate in acest scop prin bugetele acestora, iar dispoziţiile art. 2 din acelaşi act normativ statuează că, în situaţia în care executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni (termen care curge de la data la care debitorul a primit somaţia de plată comunicată de organul competent de executare, la cererea creditorului), să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.

Din interpretarea sistematică a  prevederilor legale anterior menţionate, instanţa constată că obligaţia instituţiei publice debitoare ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată, există doar în ipoteza în care executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri.

Per a contrario, dacă există fonduri pentru a se executa de către instituţia publică debitoare creanţa stabilită prin titlul executoriu, nu mai sunt aplicabile prevederile art. 2 din OG nr.22/2002, aşa cum acestea au fost modificate prin Legea nr. 110/2007 şi debitoarea nu mai are la dispoziţie un termen de graţie de 6 luni pentru efectuarea plăţii.

Prin urmare daca exista fonduri pentru a se executa de catre institutia publica debitoare creanta stabilita prin titlul executoriu, nu se justifica neefectuarea de catre contestatoare a plăţii.

In acelaşi sens este şi jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului in aplicarea prevederilor art. 6 din C.E.D.O., care este obligatorie pentru instanţe, faţă de prevederile art. 11 şi 20 din Constituţie.

Potrivit acestei jurisprudenţe executarea unei sentinţe sau a unei decizii, indiferent de instanţa care o pronunţă, trebuie considerată ca făcând parte din „proces”, in sensul art. 6 par. 1 din C.E.D.O., iar dreptul de acces la justiţie ar fi iluzoriu daca ordinea juridică internă a unui stat contractant ar permite ca o hotărâre definitivă n- in sensul de executorie- şi obligatorie să rămână fără efect in detrimentul uneia dintre părţi.

In cauza Sacaleanu impotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat că, atunci când administraţia refuză sau omite să execute o hotărâre judecătorească ori intârzie in executarea acesteia, chiar şi in cazul aplicării unui act normativ derogatoriu de la dreptul comun, cum este O.G. nr. 22/2002, garanţiile art. 6 din C.E.D.O. de care a beneficiat justitiabilul in fata instanţelor işi pierd orice raţiune de a fi.

Se constată astfel in prezenta cauza că nu exista nici un motiv întemeiat pentru care instituţia contestatoare să refuze a da curs executării silite declanşate împotriva sa. Astfel,  contestatoarea nu a făcut dovada că nu are fonduri special alocate pentru executarea obligaţiei din titlul executoriu şi nici că a efectuat demersuri pentru obţinerea de fonduri, deşi îi incumba sarcina probei conform art. 249 C.proc.civ., motiv pentru care această susţinere este neîntemeiată, prevederile art. 2  şi următoarele din O.G. nr. 22/2002 nefiind incidente. Mai mult decât atât, orice întârziere in executarea unui titlu executoriu ar putea duce la încălcarea art. 6 al C.E.D.O.., cu atât mai mult cu cât debitorul este o instituţie a statului.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa va respinge contestaţia la executare, ca neîntemeiată.

Dată fiind soluţia de mai sus şi în raport de disp. art. 719 alin. 1 şi art. 651 alin. 4 CPC care prevăd caracterul executoriu al hotărârilor instanţei de executare, instanţa urmează a respinge ca rămasă fără obiect cererea de suspendare a executării silite.

Având în vedere că întoarcerea executării poate fi dispusă numai în cazul anulării executării, prin raportare la soluţia ce urmează a fi dispusă privitor la primul capăt de cerere, instanţa va respinge şi cererea de întoarcere a executării silite ca neîntemeiată.

. În temeiul art 717 alin 2 NCPC  va obliga contestatoarea la plata către B.E.J.A. T. a sumei de 19 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de fotocopierea şi transmiterea dosarului de executare (f. 26, dosar 18001/301/2015)

În temeiul art. 453 Cpc, va lua act că  intimata nu a solicitat cheltuieli de judecată la termenul de judecată din data de 04.04.2016.

In baza art. 720 alin. (4) C.proc.civ., prezenta hotărâre va fi comunicată executorului judecătoresc, după rămânerea sa definitivă.

Domenii speta

Spete similare