Cumulul răspunderii patrimoniale cu răspunderea disciplinară a salariatului. Efectele caracterului definitiv al sancţiunii disciplinare asupra dovedirii existenţei condiţiilor cumulative cerute pentru angajarea răspunderii patrimoniale

- Codul de procedură civilă: art. 430

- Codul muncii: art. 254

Răspunderea disciplinară şi răspunderea patrimonială pot fi angajate pentru comiterea uneia şi aceleaşi fapte ilicite. Rezultatul dăunător constă atât în tulburarea disciplinei, cât şi în diminuarea patrimoniului, iar raportul de cauzalitate se dublează şi el, legând fapta unică, indivizibilă, a persoanei vinovate de două urmări dăunătoare, pe două planuri diferite.

Hotărârea judecătorească definitivă prin care s-a stabilit legalitatea şi temeinicia unei decizii de sancţionare disciplinară a unui angajat are autoritate de lucru judecat în ceea ce priveşte existenţa faptei ilicite, a vinovăţiei şi a raportului de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu în litigiul având ca obiect cererea de chemare în judecată formulată de către angajator împotriva aceluiaşi salariat pentru angajarea răspunderii patrimoniale a acestuia în ceea ce priveşte prejudiciul creat prin fapta ilicită calificată ca abatere disciplinară.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale,

Decizia civilă nr. 961 din 13 septembrie 2016, rezumată de judecător dr. Carmen Pârvulescu)

Prin sentinţa civilă nr. 1118/2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în dosarul nr. x/30/2015, a fost admisă  acţiunea civilă formulată de reclamanta R.N.P.R., prin D.S.T., în contradictoriu cu pârâtul A… şi a fost obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 38.406 lei, reprezentând contravaloarea prejudiciului produs reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, că, prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 38.406 lei, ca urmare a prejudiciului produs acesteia prin tăierea ilegală a unui număr de 19 arbori, cu un volum total de 48,033 mc material lemnos, pe raza cantonului al cărui gestionar era pârâtul.

Pârâtul a fost angajatul reclamantei începând cu data de 04.05.2009, potrivit contractului individual de muncă nr. 4.257/19/08.05.2009, pe perioada nedeterminată, în funcția de pădurar.

Prin hotărârea nr. 416/22.10.2013, emisă de Directorul D.S.T., contractul individual de munca încheiat între părți a încetat ca urmare a sancționării disciplinare a pârâtului, în temeiul art. 61 alin. (1) lit. a) din Codul muncii.

Ca urmare a contestării deciziei de concediere de către pârât, Tribunalul Timiș, prin sentința civilă nr. 1180/PI/19.05.2014, pronunţată în dosarul nr. x/30/2013, a constatat că reclamantul A..., „prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, a creat posibilitatea producerii unei pagube estimate la 38.406 lei, prin sustragerea unei cantităţi de 48.033 mc material lemnos”, respingând contestația acestuia ca neîntemeiată. Această hotărâre a rămas irevocabilă prin decizia civilă nr. 977/21.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, pronunţată în dosarul nr. 10943/30/2013.

Semnând angajamentul de plată aflat la dosar, pârâtul şi-a recunoscut culpa, luându-şi, totodată, angajamentul de a plăti reclamantei suma de 38.406 lei. Acest înscris a fost reţinut ca util soluţionării cauzei, potrivit art. 268 şi art. 272 din Codul de procedură civilă.

Întrucât prin decizia civilă nr. 977/21.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, pronunţată în dosarul nr. x/30/2013, s-a stabilit, în mod definitiv, vinovăţia pârâtului în ceea ce priveşte sustragerea unei cantităţi de 48.033 mc. material lemnos, în baza art. 430 din Codul de procedură civilă, tribunalul a reţinut efectul puterii de lucru judecat asupra acestui aspect. Pe cale de consecinţă, fiind stabilită vinovăţia pârâtului, prima instanţă a găsit întemeiată solicitarea reclamantei.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat apel pârâtul A..., solicitând admiterea apelului şi casarea hotărârii apelate, în sensul respingerii acţiunii.

În motivarea cererii de apel, se arată, în esenţă, că, pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făget, există un dosar penal cu autor necunoscut având ca obiect prejudiciul invocat în prezenta cauză. Dacă s-ar face vinovat de săvârşirea prejudiciului invocat, ar fi fost inculpat în respectivul dosar penal, ceea ce nu s-a întâmplat până în prezent.

Deși a fost sancţionat de către reclamantă, nu a fost stabilită niciodată, prin actul de control, prin Hotărârea nr. 3/11.09.2013, prin Hotărârea nr. 416/22.10.2013, emisă de Directorul D.S.T. din cadrul R.N.P.R., sau prin sentinţele judecătoreşti invocate de către reclamantă, data săvârșirii abaterii disciplinare ce i se impută, adică data săvârşirii faptei de tăiere a acelor arbori.

Cu ocazia controlului din luna iulie 2013, a arătat că, în momentul în care a preluat parchetul, nu a putut sesiza lipsa celor 19 arbori tăiați, întrucât a preluat respectivul canton de la administratorul anterior cu respectivii arbori deja tăiați, ai căror cioate au fost ascunse de către acesta, prin acoperirea cu pământ, așa încât nu avea posibilitatea să le constate, datorită condiţiilor climaterice neprielnice, zona afectată de tăierea celor 19 arbori fiind în întregime acoperită de noroi. Abia după aproximativ o lună de la preluarea parchetului, ploile s-au oprit, pământul s-a uscat şi tasat, astfel încât au ieşit la iveală respectivele cioate.

În procesul-verbal de predare-primire nu s-au menţionat aceste tăieri şi condiţiile climaterice, care ar fi putut ascunde cioatele tăiate, însă, la acea dată, nu s-a putut merge în detaliu în teren, predarea-primirea făcându-se scriptic, iar faptic, s-a făcut cu brigadierul de sector prin sondaj, doar în locul unde a avut loc exploatarea anterioară. Nimeni n-ar fi putut inventaria fiecare fir de copac în parte şi nici măcar fiecare hectar de pădure în parte, nici pe timp favorabil şi cu atât mai mult pe timp nefavorabil, parchetul cu pricina având 8 hectare, cu aproximativ 40000 de fire de arbori. Cioatele găsite ulterior preluării au fost în imediata vecinătate a celor 3 ochiuri de lucru desfăşurate de administratorul anterior, care, pe lângă arborii marcaţi, a tăiat şi cele 19 fire. Or, având front de lucru la locul cu pricina, era evident că acolo existau urme de manevre ale utilajelor, care au răscolit pământul şi au acoperit cioatele, nici acesta şi nici brigadierul neavând cum să sape pământul respectiv, pentru a vedea ce se afla dedesubtul acestuia. Deși atât el, cât şi brigadierul a întrebat administratorul în legătură cu pământul răscolit, acesta a arătat că l-a răscolit, pentru a lăsa locul curat pentru noul puiet. Deci, brigadierul care a gestionat predarea-primirea şi care era reprezentantul pârâtei a văzut la acel moment pământul răscolit.

Pârâtul-apelant susţine că doar în mod formal a avut loc cercetarea disciplinară. Comisia ce a desfășurat-o nu a fost preocupată de aflarea adevărului, nu a efectuat o expertiză care să determine data tăierii fiecărui copac, nu 1-a audiat pe brigadierul şef de district, ing. B…, care a contrasemnat atât procesul verbal de predare-primire, cât şi raportul de control şi care a ştiut şi văzut situaţia reală.

Administratorul de la care pârâtul a preluat respectivul parchet, SC „C...” SRL, a fost semnalat de către D... din cadrul R.N. P.R. organelor de cercetare penală, în mai multe rânduri, cu acelaşi tip de fapte, adică cu tăieri ilegale de arbori.

Deşi l-a fost sancţionat administrativ pe pârât pentru tăierea ilegală a celor 19 arbori, D.S.T. din cadrul R.N.P.R. a sesizat şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Făget cu respectiva faptă având autor necunoscut, fiind înregistrat dosarul nr. x/P/2013, instrumentat în prezent de Poliţia Făget.

Hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul nr. x/30/2013 au vizat contestaţia pârâtului împotriva deciziilor de concediere, iar nu vinovăţia sa în ceea ce priveşte tăierea arborilor, instanţa reţinând că nu a depus toate diligenţele pentru a constata starea reală a parchetului. În condiţiile date, însă, nu se putea face nimic mai mult, drept dovada fiind faptul că nici brigadierul şef de district nu a putut observa cioatele, deși a observat grămezile de pământ, acesta având aceeaşi culpă ca şi pârâtul.

Prin întâmpinare, reclamanta R.N.P.R. a solicitat  respingerea apelului ca neîntemeiat, motivat de faptul că pârâtul nu şi-a îndeplinit obligaţiile ce îi reveneau conform fişei postului şi a Regulamentului de Pază a fondului forestier, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 1076/2009.

Conform prevederilor din fişa postului şi din Regulamentul de Pază a fondului forestier, pârâtul, în calitate de gestionar al cantonului […], răspunde material, în condițiile prevăzute de Codul muncii, pentru arborii tăiaţi, scoşi din rădăcini, distruşi, degradaţi ilegal sau sustraşi, pe care nu-i justifică prin procese-verbale de constatare a contravenţiilor sau infracţiunilor.

Potrivit art. 25 alin. (3) din Ordinul nr. 1540/2011 privind Instrucţiunile privind termenele, modalităţile si perioadele de colectare, scoatere si transport al materialului lemnos, parchetul a fost preluat de la operatorul economic care a efectuat tăieri în suprafaţa respectivă fără să se constate nici un fel de tăieri ilegale. Apelantul avea obligaţia să fie diligent în momentul în care a preluat gestiunea masei lemnoasă de pe suprafaţa fostului parchet de exploatare, tocmai pentru a preveni astfel de situaţii. Afirmaţia că tăierea celor 19 arbori a fost făcută înainte ca apelantul să preia gestiunea nu are nici un fel de suport, înscrisurile existente certificând o stare de fapt contrară celei expuse de acesta.

Apelantul, prin prisma funcţiei pe care o ocupa, era prima persoană care avea obligaţia de a lua toate măsurile necesare, pentru a nu exista tăieri ilegale de arbori în cantonul pe care îl gestiona.

 Hotărârile judecătoreşti pronunţate în dosarul x/30/2013 au stabilit vinovăţia apelantului pentru neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, menţinând ca temeinică şi legală măsura dispusă prin decizia nr. 416 din 22.10.2013, respectiv desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă.

Analizând apelul pârâtului prin prisma motivelor invocate, precum şi a actelor de procedură efectuate în faţa instanţei de fond, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 466 si următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a reţinut, în esenţă, că, începând cu data de 12.02.2013, apelantul a ocupat postul de pădurar în cantonul silvic […] din cadrul Ocolului Silvic L. 

Prin decizia nr. 416/22.10.2013, s-a dispus desfacerea disciplinară a contractului individual de muncă al acestuia pentru încălcarea obligaţiei prevăzută de art. 6 din Hotărârea Guvernului nr. 1076/2009 pentru aprobarea Regulamentului de pază a fondului forestier, invocându-se că, în calitatea sa de pădurar titular al cantonului silvic […], reclamantul „nu a îndeplinit sarcinile de serviciu”, constând în „apărarea integrităţii fondului forestier împotriva ocupării sau folosirii ilegale de terenuri, a tăierii ilegale de arbori şi a sustragerii de lemn sau altor produse ale pădurii, distrugerii construcţiilor, instalaţiilor, bornelor, culturilor, degradării arborilor, puieţilor şi lăstarilor, precum şi a oricăror fapte ilegale”, fapt ce a generat producerea pagubei estimată de pârâtă la 38.406 lei, rezultată din identificarea a 19 cioate specia cer, nemarcate, arbori sustraşi.

Tribunalul Timiş a constatat, prin sentința civilă nr. 1180/PI/19.05.2014, pronunţată în dosarul nr. 10943/30/2013, că numitul A..., „prin neîndeplinirea sarcinilor de serviciu, a creat posibilitatea producerii unei pagube estimate la 38.406 lei, prin sustragerea unei cantităţi de 48.033 mc material lemnos”,  astfel încât a hotărât respingerea contestaţiei formulate de reclamant împotriva deciziei de concediere. Hotărârea a rămas definitivă prin decizia civilă nr. 977/21.10.2014 a Curții de Apel Timișoara, pronunţată în dosarul nr. x/30/2013.

În prezenta cauză, reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata prejudiciului cauzat de 38.406 lei, acţiunea fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 254 din Codul muncii privitoare la răspunderea patrimonială.

Curtea a reţinut că răspunderea disciplinară şi răspunderea patrimonială pot fi angajate prin comiterea uneia şi aceleaşi fapte ilicite. Rezultatul dăunător constă atât în tulburarea disciplinei, cât şi în diminuarea patrimoniului, iar raportul de cauzalitate se dublează şi el, legând fapta unică, indivizibilă, a persoanei vinovate de două urmări dăunătoare, pe două planuri diferite. În acest sens, în mod legal prima instanţă a reţinut autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 1180/PI/2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, în privinţa existenţei faptei ilicite, vinovăţiei şi raportului de cauzalitate.

În consecinţă, criticile apelantului privitoare la data săvârşirii faptei, a împrejurării că nu ar fi putut sesiza lipsa celor 19 arbori tăiați datorită condiţiilor climaterice, precum şi a faptului că, în dosarul de cercetare disciplinară, comisia ce a desfășurat cercetarea nu ar fi fost preocupată de aflarea adevărului şi nu a efectuat o expertiză care să determine data tăierii fiecărui copac, nu pot fi analizate în prezentul dosar de instanţa de apel, opunându-se prezumţia legală, irefragabilă, de adevăr judiciar stabilit prin sentinţa civilă nr. 1180/PI/19.05.2014.

În privinţa caracterului cert şi real al prejudiciului cauzat, Curtea a constatat că acesta a fost dovedit prin actul de constatare a pagubei coroborat cu carnetul de inventar lemnos şi fişa de calcul al volumului şi valorii arborilor tăiaţi. De altfel, reclamantul nu a contestat întinderea prejudiciului cauzat, sens în care a şi semnat un angajament de plată.

Împrejurarea că, în cauză, s-a formulat plângere penală pentru identificarea autorilor care ar fi sustras ilegal arborii tăiaţi nu înlătură răspunderea patrimonială a apelantului, răspundere cu caracter special derogator ce intervine în situaţia în care este încălcată o obligaţie concretă în legătură cu munca sa.

Reţinând că hotărârea primei instanţe respectă toate cerinţele de legalitate şi temeinicie, iar criticile formulate sunt neîntemeiate, Curtea a respins apelul.

Domenii speta

Spete similare