Anulare proces verbal de contravenţie – faptă constatată prin mijloace tehnice; din fotografiile și înregistrările video comunicate de către intimată nu se poate identifica numărul de înmatriculare al autoturismului care constituia ţinta

Hotărâre 20533 din 18.11.2016


Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.08.2016, sub nr. …., petentul N.H. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti, anularea procesului-verbal de contravenţie seria PBX nr. 275284/30.07.2016, cu consecinţa exonerării de la plata amenzii în cuantum de 500 lei, a anulării celor 4 puncte amendă în valoare de 500 lei, precum şi anularea celor 3 puncte de penalizare.

În motivare, petentul a arătat că, la data de 30.07.2016, în jurul orei 08:30, conducea autoturismul marca Audi înmatriculat sub nr. ..., pe DN1, dinspre Otopeni către Bucureşti.

A mai învederat petentul că traficul era foarte aglomerat, iar maşinile circulau în coloană. În continuare, după ce a coborât podul de la Otopeni şi a trecut de clădirea Realitatea TV, a fost oprit de un echipaj de poliţie, dotat cu aparat radar tip pistol, echipaj care i-a comunicat că a circulat cu o viteză de 95 km/h, limita legală fiind de 70 km/h.

Conform susţinerilor petentului, a comunicat agenţilor constatatori faptul că nu putea circula cu viteza înregistrată, ci cu o viteză sub 70 km/h având în vedere aglomeraţia din trafic. Ulterior, a solicitat prezentarea înregistrării şi a documentelor privind aparatul radar, respectiv act/buletin de verificare/etalonare metrologică sau de întreţinere tehnică periodică şi reglementată de către furnizor/constructor/specialist, precum şi a unui brevet/atestat de operator radar, însă echipajul de poliţie a refuzat.

În continuare, a subliniat că, în conformitate cu prevederile art. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea, valoarea vitezei măsurate, imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia, dovada faptului că a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală putând fi realizată doar prin îndeplinirea acestor cerinţe minimale.

În finalul susţinerilor sale, petentul a afirmat că intimata trebuie să probeze îndeplinirea de către aparatul radar a condiţiilor legale prevăzute de Norma de Metrologie Legală NML 021-05, şi anume cerinţele impuse de art. 3.1, art. 3.2., art. 3.3, art. 3.4, art. 3.5, art. 3.7. De asemenea, a afirmat că există posibilitatea unor erori în funcţionarea aparatului radar, generate de factori externi.

În drept, au fost invocate prevederile OG nr. 2/2001.

În probaţiune, petentul a anexat, în copie, procesul-verbal seria PBX nr. 275284 din data de 30.07.2016. De asemenea, a solicitat depunerea de către intimată a înregistrărilor/fotografiilor efectuate, precum şi a documentelor de identificare, omologare, verificare şi funcţionare ale aparatului radar.

Cererea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei, în conformitate cu prevederile art. 19 din OUG nr. 80/2013, potrivit chitanţei de la fila 11.

La data de 29.09.2016, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea plângerii formulate şi menţinerea procesului-verbal contestat.

În fapt, a arătat că, la data de 30.07.2016, petentul a condus auto cu numărul ... şi a fost înregistrat de cinemometrul TruCam, tip pistol, seria TL003968, cu viteza de 95 km/h, pe un sector de drum cu limita de 70 km/h. Potrivit art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare”.

Sub aspectul legalității procesului-verbal întocmit, a subliniat că acesta întrunește condițiile de fond prevăzute de art. 16 alin. 1 din OG nr. 2/2001, și pe cele ale art. 17, prevăzute sub sancțiunea nulității absolute. Astfel, actul sancționator cuprinde numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, fapta săvârșită, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.

De asemenea, a precizat că actul sancționator a fost întocmit de un polițist rutier, agent specializat în supravegherea traficului rutier, prezumat ca fiind cunoscător al dispozițiilor legale ale OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Motivul pentru care procesele-verbale sunt înzestrate cu această caracteristică este încrederea în faptul că organul emitent consemnează exact faptele pe care le constată, fără alte adăugiri sau denaturări ale realității, cu atât mai mult cu cât, în ipoteza menționării unor împrejurări nereale, agentul este supus unor posibile sancțiuni de natură disciplinară sau penală.

A mai menționat intimata că fapta a fost constatată printr-un mijloc tehnic omologat și verificat metrologic, respectiv aparatul radar, în conformitate cu prevederile art. 121 alin. 1 din HG nr. 1391/2006 pentru aprobarea RAOUG nr. 195/2002. Astfel, buletinul de verificare metrologică face dovada faptului că înregistrarea vitezei s-a efectuat în conformitate cu prevederile legale, iar viteza a fost stabilită de un mijloc tehnic specializat.

În privința atestatului de operator radar, a învederat că prin Ordinul nr. 187/14.07.2009 de modificare și completare a Normei de Metrologie Legală 021-05, a fost abrogat pct. 4.2. din Ordinul Biroului Român de Metrologie Legală nr. 301/2005, care prevedea că  „măsurările și înregistrările care constituie probe pentru aplicarea prevederilor legislației rutiere în vigoare, trebuie să fie efectuate numai de către operatori calificați”.

În drept, au fost invocate prevederile art. 15, art. 16 din OG nr. 2/2001, art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002.

În probațiune, intimata a depus, în copie, următoarele înscrisuri: înregistrări video, proces-verbal de contravenţie seria PBX nr. 275284/30.07.2016, captură foto, buletin de verificare metrologică, atestat operator radar, filă registru radar.

La termenul de judecată din data de 18.11.2016, petentul a depus concluzii scrise, prin care a reiterat, în esenţă, susţinerile din cuprinsul plângerii formulate.

A mai arătat petentul că autoturismul care circula înaintea sa nu a fost oprit, ceea ce dovedeşte că acesta circula cu o viteză legală, sub 70 km/h, iar autovehiculul său, aflat la câţiva metri în spate, nu putea avea o viteză mai mare. De asemenea, a precizat că înregistrarea este valabilă doar dacă pe imagine apare un singur autoturism ţintă.

Sub aspectul probatoriului, la termenul de judecată din data de 18.11.2016, instanţa a încuviinţat proba cu înscrisuri solicitată de către ambele părți, precum și proba cu înregistrarea video, apreciind că sunt admisibile, legale și pot duce la soluționarea cauzei.

Analizând ansamblul materialului probator administrat în prezenta cauză, instanţa reţine următoarele:

Prin procesul-verbal de contravenție seria PBX nr. 275284/30.07.2016, petentul N.H. a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 500 lei și cu aplicarea a 3 puncte de penalizare, pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002.

S-a reținut în sarcina petentului că, la data de 30.07.2016, ora 08:36, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare ... pe Șoseaua București-Ploiești, cu viteza de 95 km/h, pe un segment de drum unde limita de viteză este de 70 km/h, fiind înregistrat de aparatul radar TruCam seria TC 003956.

Potrivit art. 34 alin. 1 din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, instanța are obligația de a verifica legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție.Examinând legalitatea procesului-verbal și prin prisma motivelor de nulitate ce pot fi reținute de instanța de judecată din oficiu, prevăzute de art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța apreciază că acesta este legal, neidentificându-se nicio deficiență de natură să atragă ineficacitatea acestuia, în conformitate cu dispoziția legală anterior menționată.

În ceea ce privește temeinicia procesului-verbal de contravenție, instanța reține următoarele:

Potrivit art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002 „conducătorii de vehicule sunt obligați să respecte viteza maximă admisă pe sectorul de drum pe care circulă și pentru categoria din care face parte vehiculul condus, precum și cea impusă prin mijloacele de semnalizare.”

De asemenea, conform art. 108 alin. 1 lit. b din OUG nr. 195/2002 „săvârşirea de către conducătorul de autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai a uneia sau mai multor contravenţii atrage, pe lângă sancţiunea amenzii, şi aplicarea unui număr de puncte de penalizare, după cum urmează: b) 3 puncte de penalizare pentru săvârşirea următoarelor fapte: 2) depăşirea cu 21-30 km/h a vitezei maxime admise pe sectorul de drum respectiv pentru categoria din care face parte autovehiculul condus, constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic

Totodată, prevederile art. 109 alin. 2 din OUG nr. 195/2002 statuează următoarele: constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.

Instanţa constată că au fost respectate aceste prevederi legale, fapta săvârşită de petent fiind constatată cu ajutorul cinemometrului omologat şi verificat metrologic, astfel cum rezultă din buletinul de verificare metrologică nr. 0098263 din data de 28.12.2015, cu rezultatul verificărilor „admis” și valabilitatea verificărilor „1 an”, deci valabil la data săvârșirii faptei, 30.07.2016 (f. 22), iar agentul care a folosit dispozitivul deține atestatul de operator calificat, aspect care reiese din înscrisul anexat (f. 23).

În continuare, instanța are în vedere că procesul-verbal contestat nu poate face dovada prin el însuși a existenței faptei, a autorului acesteia și a vinovăției, fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârșirea contravenției, în măsura în care nu conține constatări personale, prin propriile simțuri ale agentului constatator.

În cauza de față, agentul care a întocmit procesul-verbal de contravenție  nu a constatat personal fapta prevăzută de art. 121 alin. 1 din RAOUG nr. 195/2002, procesul-verbal fiind întocmit pe baza capturilor realizate cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate, în conformitate cu dispozițiile art. 121 alin. 2 din RAOUG nr. 195/2002.

Așadar, este adevărat că petentul beneficiază de garanțiile prevăzute de art. 6 CEDO, inclusiv prezumția de nevinovăție, întrucât fapta reținută în sarcina sa poate fi calificată ca aparținând materiei penale prin aplicarea criteriilor Engel pe care Curtea de la Strasbourg le-a instituit. Pe de altă parte, respectarea prezumției de nevinovăție, inclusiv sub aspectul inversării sarcinii probei, în sensul că aceasta revine intimatei, nu este de natură ca prin simpla invocare să ducă la anularea procesului-verbal și nu se opune instituirii unor prezumții.

Prin urmare, regula inversării sarcinii probei nu are un caracter absolut, fiind imperios necesar ca petentul să aibă posibilitatea de a invoca orice argumente și de a utiliza orice mijloace de probă pentru a dovedi că situația de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor.

Față de aspectele mai sus arătate, instanța apreciază că intimata nu a reușit să probeze săvârșirea faptei de către petent, și, implicit, nici vinovăția acestuia, prin probele depuse în susținerea procesului-verbal de contravenție.

Astfel, conform art. 3.5.1 din Norma de Metrologie Legală NML 021-05 din 23 noiembrie 2005, înregistrările efectuate trebuie să cuprindă cel puţin următoarele: data şi ora la care a fost efectuată măsurarea; valoarea vitezei măsurate; imaginea autovehiculului, din care să poată fi pus în evidenţă numărul de înmatriculare al acestuia.

În atare condiții, deşi în procesul-verbal s-a menţionat că viteza de 95 km/h a fost înregistrată cu aparatul radar TruCam seria TC 003956 pe autovehiculul cu numărul de înmatriculare ..., din fotografiile și înregistrările video comunicate de către intimată nu se poate identifica numărul de înmatriculare al autoturismului care constituia ţinta, astfel încât instanţa nu poate stabili cu certitudine dacă acesta este cel pe care îl conducea petentul.

Instanţa mai reţine că, în contextul cadrului legal indicat, singura probă a vitezei cu care a circulat un autovehicul, precum şi a săvârşirii faptei imputate, poate fi făcută doar cu mijloacele tehnice certificate, în speţă, cu planşele fotografice sau înregistrarea video care să ateste viteza de deplasare a autoturismului condus de petent și numărul de înmatriculare al acestuia.

Or, probele depuse de intimată nu confirmă situaţia de fapt reţinută, iar culpa pentru imposibilitatea administrării acestora îi aparţine, întrucât l-a sancţionat pe petent mai înainte de a verifica dacă înregistrarea faptei cuprinde menţiunile obligatorii prevăzute de lege, printre care și numărul de înmatriculare al autoturismului.

Față de considerentele de mai sus și având în vedere că prezenta procedură este asimilată unei proceduri penale, cum anterior a fost arătat, în virtutea prezumţiei de nevinovăţie de care beneficiază contravenientul, instanţa reţine că dubiul profită petentului. O astfel de concluzie se impune cu atât mai mult cu cât contravenţiile de tipul celei pentru care a fost sancţionat petentul se constată cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate şi omologate, iar nu personal de către agentul de poliție.

Prin urmare, se constată că procesul-verbal seria PBX nr. 275284 din data de 30.07.2016, emis de intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, nu corespunde realităţii, intimata nefăcând dovada săvârșirii pretinsei fapte contravenționale de către petent, deși sarcina probei îi incumba.

Totodată, faţă de cele ce preced, instanţa apreciază că nu se mai impune analizarea celorlalte critici relative la temeinicia procesului-verbal de contravenție.

Pentru aceste motive, instanța va admite plângerea contravențională formulată și va anula procesul-verbal de contravenție seria PBX nr. 275284 din data de 30.07.2016.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

Admite plângerea contravențională formulată de petentul N.H., CNP …., domiciliat în …., cu domiciliul ales în ….., în contradictoriu cu intimata Direcția Generală de Poliție a Municipiului București – Brigada Rutieră, cu sediul în Bucureşti, str. Logofăt Udrişte nr. 9-15, sector 3.

Anulează procesul-verbal de contravenție seria PBX nr. 275284 din data de 30.07.2016, emis de către intimată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Sectorului 1 București.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18.11.2016.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta