Fondul naţional de garantare a creditelor pentru întreprinderile mici şi mijlocii s.a. - ifn este o instituţie nebancara ce emite garanţii, acesta urmând a executa obligaţia de plată în calitate de garant în măsura în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte

Deliberând asupra cauzei de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 10.11.2016, sub nr. 45275/299/2016, contestatorul FN a formulat, în contradictoriu cu intimata UB, contestaţie la executare prin care a solicitat anularea încheierii din 05.10.2016 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 299/2016, prin care s-a admis cererea de încuviinţare a executării silite a Notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG şi anularea actelor de executare silită efectuate în dosarul nr. 2016 al BEJ, respectiv întoarcerea executării prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia, restituirea taxei judiciare de timbru, precum şi obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, contestatorul a arătat că între părţi a intervenit convenţia cadru plafon de garantare nr. 2011, aşa cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de către finanţator beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare, aprobat de Fond şi în termenii notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmat de Fond.

În aplicarea acestei convenţii cadru, societatea sa a acordat în favoarea intimatei, prin notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG, o garanţie financiară în limita sumei maxime de 40.000 lei, reprezentând 80% din valoarea contractului de credit/acordului de garantare, acordat de finanţator beneficiarului SC  SRL

Ca urmare a nerespectării contractului de credit de către beneficiarul finanţării (SC  SRL), la data de 25.09.2014, a fost înregistrată cererea de plată nr. 35, iar, după analizarea acesteia, la data de 25.03.2016, a fost emisă notificarea privind respingerea plăţii 14/2016.

Astfel, ulterior respingerii cererii de plată, intimata, prin intermediul BEJ, a demarat procedura de executare silită împotriva societăţii sale, formându-se astfel dosarul de executare nr. 2016 în care a fost emisă adresa de înfiinţare a popririi către BC

Cu toate acestea, în conformitate cu prevederile art. 12.3 din Convenţia nr. 2011, modificată şi completată prin acte adiţionale, „orice litigiu apărut între părţile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentei Convenţii se soluţionează pe cale amiabilă, în condiţiile art. 720 C.pr.civ. În cazul în care consilierea rămâne fără rezultat, părţile vor supune litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul social al Fondului.”

Astfel, contestatoarea a învederat că prin clauza convenţională anterior menţionată, părţile au instituit obligaţia procedurii amiabile, respectiv că, în cazul în care procedura amiabilă rămâne fără rezultat, litigiul va fi spus spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente din Bucureşti, sens în care a invocat prevederile art. 227 C.pr.civ. şi 7201 C.pr.civ. 1865. Aceasta a menţionat că voinţa părţilor a fost aceea de a nu trece la executarea garanţiei mai înainte ca părţile să încerce rezolvarea litigiului pe cale amiabilă „prin conciliere, în condiţiile art. 7201 C.pr.civ.”, fiind în prezenţa unui caz de ultraactivitate a legii vechi care se regăseşte încorporată, prin voinţa părţilor, într-un act încheiat sub imperiul ei (art. 10.3 din Convenţie).

Contestatoarea a mai arătat că orice litigiu apărut între părţile semnate în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea convenţiei se soluţionează pe cale amiabilă, corelativul procedurii concilierii directe (art. 7201 C.pr.civ.), iar în cazul în care procedura prealabilă amiabilă rămâne fără rezultat, părţile vor supune litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul social al Fondului.

Astfel, art. 227 C.pr.civ., referindu-se la posibilitatea soluţionării litigiilor pe cale amiabilă, prevede ca şi procedură de soluţionare a diferendelor procedura medierii, care ar fi putut să fie urmată de către creditor chiar şi anterior demarării procedurii de executare silită, banca trebuind să aleagă şi alte forme de soluţionare amiabilă, de la simpla negociere informală, până la alte metode alternative de soluţionare a disputelor şi să încerce, astfel, evitarea soluţionării pricinii lor de către instanţa de judecată.

Mai mult decât atât, Convenţia, prin menţiunile de la art. 12.3, instituie în sarcina părţilor obligaţia de a se adresa instanţelor de judecată competente de la sediul social al Fondului pentru soluţionarea diferendului, iar voinţa părţilor exprimată prin Convenţie nu a fost aceea de a informa cu privire la posibilitatea exercitării unui drept, ci de a le da posibilitatea să expună motive, să formuleze apărări, să încheie convenţii, să dea dreptul la replică, tocmai pentru a evita exercitarea abuzivă a unui drept, Banca acţionând în contradicţie cu voinţa părţilor exprimată prin convenţie, cu efecte prejudiciatoare asupra activităţii Fondului.

În acest sens, contestatoarea a invocat principiul pacta sunt servanda, arătând că respectiva convenţie este guvernată de principiul autonomiei de voinţă a părţilor contractante, singurele limite fiind dispoziţiile imperative ale legii, morala şi ordinea publică, fiind un contract bilateral, astfel că părţile contractante îşi asumă o serie de drepturi şi obligaţii reciproce.

Contestatoarea a invocat prevederile art. 1270, art. 1350 şi art. 1268 alin. 3 C.pr.civ., art. 978 şi art. 969 C.civ. 1864, respectiv art. 193 C.pr.civ. şi art. 7201 C.pr.civ. 1865, arătând că legea care prevede în mod expres procedura prealabilă este legea părţilor, respectiv Convenţia Cadru – Plafon de garantare nr. 2011.

În continuare, contestatorul a susţinut că notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea de includere în plafonul de garantare aferentă notificării nu sunt titluri executorii, ci simple înscrisuri care atestă desfăşurarea relaţiilor contractuale între Fond şi bancă. Scopul emiterii celor două înscrisuri este numai de ordin formal, şi anume de a face dovada includerii respectivului împrumut în plafonul de garantare, în timp ce caracterul de titlu executoriu poate fi conferit numai de către lege.

Din interpretarea teleologică a prevederilor Convenţiei nr. 2011, garanţiile Fondului sunt unele generale, subsidiare executării obligaţiei principale a debitorului, fideiusiunea Fondului fiind eminamente condiţionată de realizarea unor proceduri anterioare creditului, fideiusiune care nu este guvernată de art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 în condiţiile în care banca nu deţine un titlu executoriu împotriva Fondului.

Astfel, în situaţia în care banca considera lipsa de răspuns drept refuz, avea la îndemână calea dreptului comun, printr-o acţiune care să demonstreze instanţei de judecată o eventuală netemeinice a neefectuării plăţii de către Fond, în care ambele părţi aveau posibilitatea să-şi susţină punctele de vedere, să aducă argumente pertinente şi utile cauzei.

În continuare, contestatorul a invocat prevederile art. 663 alin. 1, art. 666 alin. 5 pct. 4 şi art. 712 alin. 3 C.pr.civ., arătând că, atât timp cât creanţa pe care intimata pretinde că o deţine împotriva sa nu este exigibilă, încheierea de admitere a cererii de încuviinţare a executării silite a fost dată fără îndeplinirea condiţiilor legale.

În acest sens, contestatorul a susţinut că societatea sa a respins întemeiat cererea de plată a garanţiei formulată de către bancă, constatând neîndeplinirea condiţiilor de plată, prin nerespectarea de către bancă a prevederilor din convenţia-cadru plafon de garantare, respectiv: banca nu a transmis Fondului rezultatul interogării cip efectuată la momentul aprobării finanţării (17.08.2012), din care să rezulte  îndeplinirea condiţiei de eligibilitate de la art 3.1.1. lit d.

Atâta timp cât în cuprinsul convenţiei sunt enumerate în mod expres documentele ce trebuie depuse de către bancă, precum şi condiţiile în care este necesară depunerea anumitor documente, este evident că lipsa acestora va face ca notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea aferentă acesteia să nu poată produce efectele unui veritabil titlu executoriu, ci să reprezinte numai un document formal necesar în derularea convenţiei dintre părţi.

Contestatorul a învederat că decizia de respingere a acordării garanţiei este justificată atâta timp cât banca nu şi-a îndeplinit obligaţiile convenţionale punând Fondul în imposibilitatea de a analiza îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a IMM-ului beneficiar de finanţare.

În drept, au fost invocate prevederile art. 712 şi următoarele, art. 662, art. 718, art. 719, art. 722, art. 782, art. 193, art. 227, art. 662, art. 665 C.pr.civ., art. 15, art. 1170, art. 1270, art. 1350 C.civ., art. 969 C.civ. 1864, art. 7201 C.pr.civ. 1865.

În susţinerea cererii, contestatoarea a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

Cererea a fost legal timbrată, conform chitanţei depuse la dosar, potrivit dispoziţiilor art. 10 din OUG nr. 80/2013.

La data de 08.12.2016, prin serviciul registratură, intimata a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei la executare şi menţinerea ca legal şi temeinic întocmite a tuturor actelor de executare efectuate în cadrul dosarului nr. 2016 la BEJ.

În motivarea întâmpinării, cu privire la caracterul de titlu executoriu al notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG şi al confirmării de garantare nr. CG, intimata a invocat prevederile art. 632 alin. 2 şi art. 638 alin. 1 pct. 4 teza finală C.pr.civ., art. 1 şi art. 2 din H.G. nr. 1211/2001, art. 8 din Actul Constitutiv al FN, art. 52 din Legea nr. 93/2009 şi Ordinul nr. 8/2014 emis de către Ministerul Finanţelor Publice, arătând că, în realizarea obiectului său de activitate, contestatorul a încheiat cu societatea sa convenţia cadru plafon de garantare nr. 2011. Astfel, garanţia oferită de Fond este expresă, fiind reglementată de dispoziţiile Codului Civil în materie de fideiusiune, necondiţionată şi irevocabilă.

Intimata a arătat că, urmare a faptului că a acordat o facilitate de credit clientului EMS SRL, încheindu-se în acest sens contractul de credit – titlu executoriu conform prevederilor art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006 – pentru garantarea rambursării finanţării, intimata a emis notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG acceptată prin confirmarea de garantare nr. CG.

Notificarea de includere în plafonul de garantare acceptată de fideiusorul FN prin confirmarea de garantare, ambele reunind acordul părţilor privind garantarea creditului, reprezintă titlu executoriu având în vedere prevederile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, cât şi dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 93/2009. De asemenea, intimata a învederat că instanţele au recunoscut, în mod constant, calitatea de titlu executoriu a confirmărilor de garantare şi au încuviinţat executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlu prin oricare din modalităţile prevăzute de lege.

Intimata a învederat că executarea silită ce formează obiectul dosarului de executare nr. 2016 înregistrat pe rolul BEJ a fost pornită în temeiul unor titluri executorii, în accepţiunea legii, motiv pentru care urmează a fi menţinută ca temeinică şi legală încheierea din data de 05.10.2016 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 299/2016.

În ceea ce priveşte caracterul cert, lichid şi exigibil al creanţei contestate, intimata a menţionat că prin confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. CG, contestatorul s-a obligat, în calitate de fideiusor, în mod expres, necondiţionat şi irevocabil ca, în termen de 90 de zile calendaristice de la data primirii cererii de plată, să achite suma reprezentând finanţarea garantată restantă.

Intimata a precizat că a formulat la data de 25.09.2014 cererea de plată nr. 35, la care a ataşat toată documentaţia prevăzută de convenţie. Prin adresa nr. 19155/25.03.2016, contestatorul a comunicat refuzul plăţii aferente notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG confirmată prin confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. CG, debitorul fiind de drept în întârziere prin prisma manifestării neîndoielnice a intenţiei de a nu executa obligaţia.

În drept, au fost invocate prevederile C.proc.civ., OUG nr. 99/2006, Legea nr. 93/2009.

În susţinerea întâmpinării, intimata a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.

La solicitarea instanţei, prin serviciul registratură, BEJ a depus, în copie certificată pentru conformitate cu originalul, dosarul de executare nr. 2016.

Instanţa a încuviinţat, pentru ambele părţi, proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:

Urmare a cererii de executare silită din 26.09.2016 (f. 3 vol 2) formulate de intimata UB, a fost deschis dosarul execuţional nr. 2016 al BEJ în vederea punerii în executare a titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. CG (încheiere din 27.09.2016 – fila 125 vol 2).

Astfel, prin încheierea din 05.10.2016 dată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti în dosarul nr. 299/2016 (fila 132 vol 2), instanţa a dispus încuviinţarea executării silite, la solicitarea creditorului UB, împotriva debitorului Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii S.A. IFN, în temeiul titlului executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea de includere în plafonul de garantare nr. CG, în oricare din modalităţile prevăzute de lege, pentru recuperarea debitului principal, actualizat, precum şi a cheltuielilor de executare.

De asemenea, prin încheierea din 19.10.2016 (fila 134 vol 2) au fost stabilite cheltuieli de executare în cuantum total de 2.786,56 lei reprezentând: onorariu executor judecătoresc de 1.427,95 lei; TVA aplicat onorariului executo0rului judecătoresc – 285,59 lei ;  taxă de timbru aferentă cererilor de încuviinţare de executare silită de 40 lei; taxă de expediere poştală pentru comunicarea adreselor de 4,9 lei, onorariu avocaţial - 1028,12 lei.

Analizând contestaţia la executare, prin prisma susţinerilor contestatorului, instanţa o apreciază ca fiind neîntemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 712 alin. 1 C.pr.civ., împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare, se poate face contestaţie la executare în termen de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare.

În vederea executării dispoziţiilor titlului executoriu anterior menţionat, BEJ a dispus înfiinţarea popririi asupra conturilor deschise de contestator la terţul poprit BC, până la concurenţa sumei totale de 1.625.943,95 lei reprezentând debit principal şi cheltuieli de executare silită (adresă de înfiinţare a popririi bancare – fila 88).

În ceea ce priveşte caracterul de titlu executoriu al notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG şi al confirmării notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 632 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită se poate efectua numai în temeiul unui titlu executoriu.

Astfel, conform art. 638 alin. 1 pct. 4 C.pr.civ., sunt titluri executorii şi pot fi puse în executare silită titlurile de credit sau alte înscrisuri cărora legea le recunoaşte puterea executorie.

Instanţa constată că, între părţi, a fost încheiată Convenţia cadru – plafon de garantare nr. 2011, astfel cum a fost modificată prin actele adiţionale ulterioare, având ca obiect garantarea de către Fond, în calitate de fidejusor, în mod expres, irevocabil şi necondiţionat, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor individuale acordate de intimată beneficiarilor IMM, în limita unui plafon de garantare aprobat de Fond şi în termenii Notificărilor de includere în plafonul de garantare confirmate de Fond.

Potrivit art. 6.6 din convenţia-cadru, garanţia fondului este fideiusiune, în condiţiile art. 2280-2320 C.civ.

În baza Convenţiei nr. 2011 şi a notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG, prin confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG contestatorul s-a angajat în mod expres, irevocabil şi necondiţionat să plătească, în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, suma reprezentând finanţarea garantată restantă x 80% a beneficiarului SC  SRL, conform contractului de credit nr. XXX.

Potrivit art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006  privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie reală sau personală, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii.

Instanţa reţine că, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. 1 din H.G. nr. 1211/2001, privind înfiinţarea FN, Fondul are ca activitate principală emiterea de garanţii şi asumarea de angajamente pentru garantarea creditelor şi a altor instrumente de finanţare care pot fi obţinute de întreprinderile mici şi mijlocii, definite potrivit legii, de la bănci sau din alte surse, clasa CAEN 6492

De asemenea, conform art. 8 din Actul constitutiv al FN din 18.02.2009, Fondul poate acorda garanţii reale, garanţii personale, precum şi cogaranţii, în condiţiile prevăzute de normele şi procedurile interne de lucru.

Prin urmare, prin raportare la aceste dispoziţii legale, instanţa reţine că FN este o instituţie nebancara ce emite garanţii, acesta urmând a executa obligaţia de plată în calitate de garant în măsura în care beneficiarul nu-şi îndeplineşte propria obligaţie.

În consecinţă, având în vedere toate aceste dispoziţii legale, instanţa apreciază că în cauză a fost făcută dovada existenţei unui titlu executoriu reprezentat de notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi de confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG, ca garanţii ale contractului de credit nr. XXX, susţinerile în sens contrar ale contestatorului fiind vădit neîntemeiate.

În ceea ce priveşte nerespectarea prevederilor art. 12.3 din Convenţie, instanţa nu poate reţine susţinerea contestatoarei în sensul că cererea de executare silită a fost introdusă cu nerespectarea acestor prevederi contractuale care instituia în sarcina părţilor obligaţia de a se adresa instanţelor de judecată competente din Bucureşti pentru soluţionarea diferendului după încercarea de a soluţiona pe cale amiabilă litigiul prin conciliere, potrivit art. 7201 C.pr.civ. 1865.

Instanţa constată că art. 12.3 din Convenţia cadru – plafon de garantare nr. 2011 prevede că „orice neînţelegere apărută între părţile semnatare în legătură cu încheierea, interpretarea sau executarea prezentei Convenţii se soluţionează pe cale amiabilă, prin conciliere, în condiţiile art. 7201 C.pr.civ. În cazul în care concilierea rămâne fără rezultat, părţile vor supune litigiul spre soluţionare instanţelor judecătoreşti competente de la sediul social al Fondului.”

Cu toate acestea, aşa cum s-a reţinut anterior, notificarea de includere în plafonul de garantare nr. CG şi confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare nr. CG reprezintă titlu executoriu în conformitate cu dispoziţiile art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006, având în vedere natura acestora de garanţie personală la contractului de credit nr. XXX, încheiat între UB şi SC  SRL, în calitate de debitor.

Astfel, având în vedere că titlul executoriu reprezintă acel înscris întocmit cu respectarea prevederilor legii, în virtutea căruia devine posibilă punerea în executare pe cale silită a creanţei pe care o constată, instanţa apreciază că cererea de executare silită din 27.09.2016 nu a fost formulată cu nerespectarea dispoziţiilor contractuale, intimatei fiindu-i recunoscut dreptul de a solicita punerea în executare a confirmării notificării de includere în plafonul de garantare, fără a mai apela la instanţele judecătoreşti de drept comun. Mai mult, instanţa apreciază că orice demers al intimatei la instanţele de drept comun pentru recuperarea creanţei menţionate în acest înscris ar fi fost lipsit de interes, în condiţiile în care avea deschisă calea executării silite, astfel încât nu se poate reţine că aceasta a acţionat în mod abuziv şi cu rea-credinţă.

Deşi art. 193 alin. 1 C.pr.civ. prevede că sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabil, dacă legea prevede în mod expres aceasta, instanţa reţine că textul legal anterior menţionat nu este aplicabil în faza de executare silită, susţinerile în sens contrar ale contestatorului nefiind întemeiate.

Instanţa mai reţine că, potrivit art. 14.3 din Convenţie, „ori de cât ori actele normative la care se face referire în prezenta Convenţie vor fi modificate, completate sau abrogate, trimiterile respective se vor înţelege ca fiind făcute la forma modificată ori completată a actului normativ respectiv sau la actul normativ care a înlocuit actul abrogat.”

Astfel, instanţa constată că, deşi art. 12.3 din Convenţie face trimitere la dispoziţiile art. 7201 C.pr.civ. 1865 (în vigoare la data încheierii convenţiei), Codul de procedură actual nu mai reglementează procedura prealabilă a concilierii directe, în prezent neexistând obligaţia soluţionării prealabile a disputelor dintre profesionişti pe cale amiabilă, prin procedura medierii şi/sau prin vreo altă metodă similară, care să determine prematuritatea cererii de executare silită.

Prin urmare, instanţa apreciază că susţinerea contestatoarei în sensul că părţile aveau obligaţia parcurgerii procedurii concilierii directe anterior pornirii executării silite este neîntemeiată. De altfel, chiar si dacă s-ar fi considerat că părţile aveau obligaţia de a respecta procedura formală a concilierii directe, în prezenta cauză scopul procedurii, respectiv soluţionarea cu celeritate a litigiului şi degrevarea rolului instanţei, nu ar fi fost atins faţă de conduita contestatoarei şi de refuzul de a îşi îndeplini obligaţiile contractuale asumate. Astfel, se poate lesne observa că între momentul formulării cererii de plată (25.09.2014) şi momentul sesizării organului de executare (din 27.09.2016) a trecut aproximativ doi ani, perioadă în care părţile au purtat corespondenţă privind diferendul dedus judecăţii, însă acest lucru nu a condus la soluţionarea amiabilă a diferendului.

În ceea ce priveşte caracterul exigibil al creanţei pentru care s-a solicitat executarea silită, instanţa reţine următoarele:

Potrivit art. 663 alin. 1 C.pr.civ., executarea silită nu se poate face decât dacă creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, respectiv dacă obligaţia debitorului este ajunsă la scadenţă sau acesta este decăzut din beneficiul termenului de plată (alin. 4).

Instanţa reţine că prin confirmarea notificării de includere în plafonul de garantare, contestatorul s-a obligat să garanteze un procent de 80% din valoarea finanţării garantate restante, iar prin cererea de plată nr. 16106/25.09.2014, intimata a solicitat contestatorului plata a 80% din soldul finanţării garantate restante.

Potrivit art. 9.4 din Convenţie, plata garanţiei se efectuează în termen de 90 de zile calendaristice de la primirea cererii de plată, însoţită de documentele prevăzute la art. 9.2.

Prin notificarea 14/2016, contestatorul a înştiinţat intimata că nu a aprobat cererea de plată anterior menţionată, având în vedere nerespectarea prevederilor art. 3.1.1 din Convenţia cadru plafon de garantare nr. 2011, modificate şi completată cu actele adiţionale ulterioare, respectiv: banca nu a transmis Fondului rezultatul interogării cip efectuată la momentul aprobării finanţării (17.08.2012), din care să rezulte  îndeplinirea condiţiei de eligibilitate de la art 3.1.1. lit d.

Conform art. 3.1.1 din Convenţia cadru plafon de garantare nr. 2011, are acces la garanţia Fondului orice beneficiar, inclusiv start-up, care se încadrează în categoria IMM în conformitate cu prevederile Legii nr. 346/2004, conform declaraţiei pe propria răspundere (Anexa nr. 6 şi Anexa nr. 7), care îndeplineşte, la data aprobării finanţării, criteriile de eligibilitatea prevăzute la lit. a-f.

Printre criteriile de eligibilitate, art. 3.1.1 lit. a3) impune ca IMM-ul sa nu fie subiect al unei proceduri de insolventa (analiza se face de banca prin verificarea site-ului Buletinului insolventei la momentul aprobarii creditului respectiv), iar art. 3.1.1. lit. d) impune ca IMM-ul sa nu fie in interdictie bancara de a emite cecuri. Conform art. 9.2 lit. h la cererea de plata se va atasa si copia certificata dupa rezultatul verificarii CIP.

Analizând înscrisurile depuse la dosar, instanţa reţine că beneficiarul  este un IMM în sensul prevederilor legale anterior menţionate, iar cererea de plata a fost complet intocmita, fiind atasate toate documentele necesare.

Astfel, instanta retine ca debitorul principal nu a fost subiect al unei proceduri de insolventa nici la data aprobarii finantarii si nici la data formularii cererii de plata, conform extrasului ataşat la dosar în urma verificărilor efectuate în registrele publice la data de 27.07.2012.

De asemenea, instanta retine ca beneficiarul nu se afla nici in interdictie de plata la data aprobarii finantarii, astfel cum rezulta din consultarile CIP transmise de intimata contestatorului, in baza verificarilor din data de 27.07.2012.

Sub aspectul consultarii CIP, instanta retine ca in conventia cadru nu a fost stipulat ca aceasta verificare trebuie efectuata la data aprobarii finantarii, astfel cum se prevede in cazul BPI. Cu toate acestea, instanta retine ca o asemenea conditie este indeplinita in cauza daca banca si-a indeplinit obligatiile asumate prin conventia incheiata cu contestatorul, verificarile fiind efectuate in ziua ulterioară semnarii documentelor finale de credit.

Astfel, aprobarea finantarii nu trebuie a fi inteleasa in sens atat de strict pe cat solicita contestatorul, procedura de creditare fiind una complexa, care se finalizeaza cu semnarea contractului de credit. Insa, anterior semnarii contractului de credit banca efectueaza o serie de verificari si supune organelor competente aprobarea creditului, abia ulterior fiind semnat contractul de credit cu debitorul principal. Ca atare, un decalaj cuprins intre 24-48 de ore este firesc, data verificarii conditiilor putand coincide sub acest aspect cu data aprobarii finantarii, chiar daca efectiv verificările au fost efectuate in ziua urmatoare.

De altfel, o interpretare atat de stricta ar conduce la concluzia ca, pentru fiecare contract de credit se impune ca intreaga procedura de creditare sa fie finalizată in decursul unei singure zile lucratoare, pentru ca altfel respectivul contract de credit nu ar mai putea face obiectul unei garantii valabile a contestatorului. Or, a pretinde ca atat verificarile in sistemul BPI si CIP (precum si toate celelalte), aprobarea finantarii (de catre organele competente sin cadrul bancii creditoare) si semnarea contractului sa aiba loc in cursul unei singure lucratoare ar lipsi de continut intreaga conventie de garantare.

Prin urmare, instanta retine ca banca si-a indeplinit aceste obligatii, cata vreme respectivele extrase au fost datate 16.08.2012, iar contractul de credit a fost semnat de parti la data de 17.10.2012.

Mai mult decat atat, instanta retine că atare conditii au fost impuse nu pentru plata garantiei, ci, initial, pentru includerea in plafonul de garantare – art. 3.1. Criterii de eligibilitate. Astfel, la momentul la care contestatorul a emis notificarea de includere in plafonul de garantare, acesta a stabilit ca solicitarea de includere in plafon respecta toate conditiile impuse contractual.

Or, la acest moment, contestatorul se prevaleaza de propria turpitudine (lipsa de diligenta la momentul emiterii dispozitiei de includere in plafonul de garantare prin neverificarea indeplinirii acestor conditii, deci acceptarea unei solicitari informe), pentru a obtine exonerarea sa de la indeplinirea obligatiilor asumate contractual.

Mai mult decat atat, instanta retine ca, desi ii incumba sarcina probei, contestatorul nu a facut nicio dovada in sensul ca, la data aprobarii finantarii, pe parcursul derularii contractului sau macar acum, la momentul solutionarii prezentei cauze respectivele conditii nu ar fi fost indeplinite. Nu exista la doar nicio dovada in sensul ca impotriva debitorului principal, la data aprobării finanţării, ar fi fost declansata procedura insolventei sau ca debitorul s-ar fi aflat in interdictie de a emite cecuri.

În ceea ce priveşte plata dobânzii legale, instanţa reţine că în Convenţia cadru plafon de garantare nr. 2011 părţile nu au stabilit nivelul penalităţilor în caz de nerespectare a termenului prevăzut de art. 9.4, fapt recunoscut de către intimată prin întâmpinare.

Cu toate acestea, instanţa reţine că în prezenta cauză, executorul judecătoresc nu a efectuat nici un act de executare cu privire la plata unei presupuse sume cu titlul de dobândă sau penalităţi, singurele obligaţii ce au făcut obiectul executării silite fiind cele privind debitul principal, 28.559,01 lei, şi cheltuielile de executare silită, 2.786,56 lei .

În consecinţă, reţinând că toate criticile formulate de către contestator sunt neîntemeiate, instanţa urmează a respinge prezenta contestaţie la executare ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte întoarcerea executării, conform art. 723 alin. 1 C.pr.civ., în toate cazurile în care se desfiinţează titlul executoriu sau însăşi executarea silită, cel interesat are dreptul la întoarcerea executării, prin restabilirea situaţiei anterioare acesteia.

Având în vedere soluţia pronunţată cu privire la contestaţia la executare şi reţinând că nu a fost desfiinţată executarea silită şi nici titlul executoriu, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiat capătul de cerere având ca obiect întoarcerea executării silite.

În ceea ce priveşte plata cheltuielilor de judecată, instanţa reţine că, potrivit art. 453 C.pr.civ., partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată. Aşa cum rezultă din art. 451 C.pr.civ., cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbru judiciar, onorarii avocaţi sau experţi, sume cuvenite martorilor pentru deplasare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului.

Prin raportare la soluţia pronunţată cu privire la fondul cauzei, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiată şi cererea contestatorului privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

Faţă de soluţia pronunţată, instanţa va respinge şi cererea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

În aplicarea principiului disponibilităţii acţiunii civile, instanţa va lua act de faptul că intimata, parte îndreptăţită, va  solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

În temeiul art. 720 alin. 4 C.pr.civ., prezenta hotărâre se va comunica, din oficiu, BEJ, după rămânerea definitivă.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge contestaţia la executare formulată de contestatoarea  F.N.  cu sediul în ....  în contradictoriu cu intimata UB cu sediul în ... , ca neîntemeiată.

Respinge cererea având ca obiect întoarcerea executării silite ca neîntemeiată.

Respinge cererea contestatoarei privind obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.

Respinge cererea contestatoarei privind restituirea taxei judiciare de timbru, ca neîntemeiată.

Ia act de faptul că intimata va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

 Cu drept de apel, în termen de 10 zile de la comunicare, cerere care se depune la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 30.01.2017.

Domenii speta

Spete similare