Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti sub nr. 27602/299/2016 la data de .., astfel cum a fost precizată la data de .. (f. 268) petentul SC SH SRL în contradictoriu cu intimatul SCPEJ, a formulat plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc.
În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 188/2000.
În dovedirea cererii petentul a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri.
La data de 02.08.2016 intimatul a formulat întâmpinare, invocând excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
În drept, intimatul a invocat dispoziţiile art. 205 C.proc.civ.
În şedinţa publică din data de 27.09.2016, la primul termen de judecată, instanţa a invocat din oficiu, excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei.
Având în vedere că excepţia necompetenţei teritoriale invocată de către intimat prin întâmpinare, conform art. 130 alin. (2) rap. la art. 129 alin. (2) pct. 3 C.proc.civ., constituie o excepţie de procedură, absolută şi dilatorie, de natură a face de prisos cercetarea fondului de către instanţa ce ar urma să se dezînvestească, instanţa, în temeiul art. 248 alin. (1) C.proc.civ., o va cerceta cu prioritate.
În acest sens, instanţa constată că prezenta cerere de chemare în judecată are ca obiect plângere împotriva refuzului executorului judecătoresc, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 56 din Legea nr. 188/2000.
Conform art. 56 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 „În cazul refuzului nejustificat de îndeplinire a atribuţiilor prevăzute la alin. (1), partea interesată poate introduce plângere, în termen de 5 zile de la data la care a luat cunoştinţă de acest refuz, la judecătoria în a cărei rază teritorială îşi are sediul biroul executorului judecătoresc”
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 56 alin. 2 din Legea nr. 188/2000 care stabilesc competenţa de soluţionare a prezentei cereri în favoarea instanţei în a cărei rază teritorială se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, precum şi faptul că sediul SCPEJ se află în municipiul Bucureşti, sector 3, instanţa constată că soluţionarea prezentei cauze este de competenţa Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
În consecinţă, în temeiul art. 132 alin. 3 C.proc.civ., instanţa va admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi va declina competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE:
Admite excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocata din oficiu.
Declină competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatoarea SC SH SRL cu sediul în …. şi pe intimata SCPEJ cu sediul în …, în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, ….
Tribunalul Mureș
infracţiunile de omor calificat, faptă prevăzută deart.188 alin.1 Cod Penal, art. 189 alin. 1 lit. h Cod Penal, tentativă la omor calificat, faptă prevăzută de art.32 alin. 1 Cod Penal , raportat la art.188 alin. 1 , art.189 alin. 1 lit. h Cod Penal – ind
Judecătoria Iași
Ordonanţă preşedinţială. Autoritate de lucru judecat
Judecătoria Sectorul 1 București
rectificare carte funciară - rectificarea unei menţiuni care nu există nici în cuprinsul cărţii funciare colective şi nici în cuprinsul cărţii funciare cu privire la proprietatea pârâtei
Judecătoria Sectorul 1 București
pretenții – răspundere civilă contractuală: blocare cont ca urmare a nerespectării obligației de a se prezenta la sediul băncii cu actul de identitate în original; modalitatea în care pârâta a procedat la blocarea contului (fără a comunica reclamantei în
Tribunalul Argeș
refuz soluţionare cerere declinare