Anulare proces verbal de contravenţie. oug nr. 34/2006.

Cu privire la legalitatea procesului-verbal, se constată că susţinerea petentului referitoare la lipsa îndeplinirii de către agenţii constatatori a obligaţiei de aducere la cunoştinţa contravenientului a dreptului de a face obiecţiuni, instanţa reţine că nerespectarea acestei cerinţe prevăzute de art. 16 alin. (7) din OG nr. 2/2001 poate atrage nulitatea relativă numai în condiţiile indicate în Deciziei ICCJ SU nr. XXII/2007, or în cauză nu s-a făcut dovada existenţei vreunei vătămări, a cărei sarcină îi incumba petentului în temeiul art. 249 C.proc.civ. Mai mult decât atât, contravenţia a fost constatată prin procesul-verbal ce a fost încheiat în urma raportului de control întocmit în urma efectuării unui control adus la cunoştinţa autorităţii contractante prin comunicarea privind începerea procedurii de supraveghere nr. 15890/3/12.11.2014, procedură în cadrul căreia autoritatea contractantă a pus la dispoziţie documente şi a putut face obiecţiunile şi menţiunile pe care le considera necesare. De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că petentul a dispus de o cale legală adecvată şi efectivă pentru realizarea obiecţiunilor sale, anume prin formularea cererii ce face obiectul prezentei cauze, în cuprinsul căreia a prezentat detaliat obiecţiunile şi susţinerile sale, care au fost supuse analizei instanţei.

In ceea ce priveşte lipsa semnăturii şi a ştampilei contravenientului, conform art. 19 alin. (1) din OG nr. 2001, instanţa reţine că în procesul-verbal se menţionează că acesta a fost încheiat la sediul intimatei, în absenţa petentului, or în acest caz sunt incidente dispoziţiile menţionate referitoare la ipoteza în care contravenientul nu este de faţă la momentul încheierii procesului-verbal, privind instituţia martorului asistent, procesul verbal fiind valabil încheiat. Or lipsa semnăturii unui martor asistent este justificată potrivit art. 19 alin. 1 teza a II-a din OG nr. 2/2001, în procesul-verbal menţionându-se că neindicarea menţiunilor privitoare la martor este determinată de faptul că procedura de supraveghere s-a finalizat la sediul intimatei, în conformitate cu art. 5 alin. (2) din Ordinul Preşedintelui ANRMAP nr. 107/2009 şi a comunicărilor  nr. 15890/3/12.11.2014 şi nr. 803/15890/2014/4/14.01.2015. De asemenea, trebuie avut în vedere şi faptul că lipsa semnăturii contravenientului de pe fiecare pagină a procesului-verbal poate atrage, conform Deciziei ICCJ SU nr. XXII/2007, nulitatea relativă, care intervine numai dacă s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea acelui act. Or în prezenta cauză, petentul nu a făcut dovada existenţei vreunei vătămări, a cărei sarcină îi incumbă în temeiul art. 249 C.proc.civ.

În ceea ce priveşte incidenţa prescripţiei aplicării sancţiunii contravenţionale, instanţa reţine că nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 13 alin. 1 din OG nr. 2/2001. Acestea au caracterul unei norme generale, faţă de care dispoziţiile art. 295 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii au caracter special şi se aplică cu prioritate potrivit principiului de drept specialia generalibus derogant..

Astfel, art. 295 alin. 2 din OUG nr. 34/2006 prevede că „aplicarea sancţiunii amenzii contravenţionale se prescrie în termen de 36 de luni de la data săvârşirii faptei”. Aceste dispoziţii legale au fost modificate prin Legea nr. 279/2011, termenul fiind majorat de la 24 luni la 36 luni.

Faptele reţinute în sarcina petentului au fost săvârşite după data de 15.04.2012, fiindu-le aplicabile prevederile OUG nr. 34/2006 în forma în vigoare şi astăzi cu privire la termenul de prescripţie, respectiv 36 luni, termen care nu se împlinise la data la care a fost întocmit procesul verbal contestat.

Nu pot fi primite nici susţinerile petentului legate de aplicabilitatea acestor dispoziţii legale exclusiv pentru sancţiunea amenzii, fără a include şi sancţiunea avertismentului. Astfel, este evident că intenţia legiuitorului a fost ca acest termen să se aplice în tot ceea ce vizează materia sancţiunilor (indiferent de natura lor pecuniară sau nu), o interpretare contrară (ad absurdum) conducând la concluzia că aplicarea sancţiunii avertismentului ar fi imprescriptibilă.

În ceea ce priveşte temeinicia procesului verbal de contravenţie, instanţa reţine că petentul nu a formulat critici referitoare la acest aspect, iar din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că faptele au fost în mod corect reţinute şi încadrate potrivit dispoziţiilor legale aplicabile fiecăreia dintre acestea, iar susţinerile privind caracterul minimal al daunelor produse sunt neîntemeiate.

In ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor OUG nr. 34/2006, se constată că OUG nr. 34/2006 transpune mai multe directive europene, fiind în sarcina instanţei naţionale să interpreteze dispoziţiile naţionale în concordanţă cu dreptul european şi cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care a stabilit că este de competenţa instanţei naţionale să dea legii interne pe care trebuie să o aplice, în cea mai mare măsură posibilă, o interpretare conformă cerinţelor dreptului Uniunii şi care să permită, în special, să se asigure respectarea obligaţiei de transparenţă în procesul achiziţiilor publice (Hotărârea din 13 aprilie 2010, cauza C-91/2008, pct. 70).

In jurisprudenţa CJUE s-a afirmat că obligaţia de transparenţă ce revine autorităţii contractante constă în garantarea, în favoarea oricărui potenţial ofertant, a unui nivel de publicitate adecvat care să permită asigurarea unui mediu concurenţial pentru contractele de achiziţii publice de servicii, precum şi controlul imparţialităţii procedurilor de atribuire (Hotărârea ANAV, C-410/04, pct. 21). Obligaţia de transparenţă derivă din asigurarea respectării principiilor egalităţii de tratament şi transparenţei, care constituie temeiul directelor directivelor privind procedurile de atribuire a contractelor de achiziţii publice, iar obligaţia autorităţilor contractante de a asigura respectarea acestora corespunde chiar esenţei acestor directive (Hotărârea Curţii din 16 decembrie 2008, cauza C-213/07).

Prin urmare, instanţa reţine că această obligaţie de transparenţă revenea şi petentului în calitate de autoritate contractantă, obligaţie ce nu a fost respectată, prin conduita sa petentul provocând prejudicierea mediului concurenţial fundamental pentru respectarea principiului transparenţei caracteristic materiei achiziţiilor publice.

Referitor la cererea subsidiară privind înlocuirea sancţiunii amenzii cu măsura avertismentului, trebuie avut în vedere faptul că prin procesul-verbal contestat s-a stabilit amenda în cuantumul minim prevăzut de lege. De asemenea, această măsură ar trebui raportată la criteriile de individualizare a sancţiunii prevăzute de art. 21 alin. (3) din OG nr. 2/2001, or petentul nu a făcut dovada îndeplinirii niciunuia dintre acestea. Cu toate acestea, în baza rolului activ al instanţei, se are în vedere şi gradul de pericol social al faptei, urmările produse şi conduita petentului.

In acest sens, s-a reţinut deja importanţa respectării reglementării incidente în materia contractelor de achiziţie publică, evidenţiată în mod constant în jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. De asemenea, se constată faptul că nerespectarea procedurii prevăzute de OUG nr. 34/2006 constituie o faptă a cărei urmare constă într-o stare de pericol social concret creată în mediul concurenţial, gradul de pericol social fiind apreciat în mod abstract de către legiuitor la momentul reglementării faptei şi stabilirii unor limite ridicare ale sancţiunii, de unde derivă şi importanţa deosebită şi impactul pe care îl pot avea astfel de fapte asupra relaţiilor sociale ocrotite prin norma contravenţională. In ceea ce priveşte conduita petentului, acesta nu a făcut dovada că a înţeles importanţa reglementării din domeniul achiziţiilor publice, cu atât mai mult cu cât fapta a fost săvârşită în formă continuată, rezoluţia contravenţională fiind prezentă pe parcursul efectuării celor 39 fapte.

In consecinţă, prin raportare la criteriile menţionate, instanţa reţine că nu se impune înlocuirea sancţiunii amenzii cu măsura avertismentului.

In concluzie, având în vedere respingerea ca nefondate a tuturor capetelor de cerere formulate de către petent în cadrul plângerii contravenţionale ce face obiectul prezentei cauze, instanţa, în baza art. 34 alin. (1) din OG nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, va dispune respingerea cererii ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată, acestea se acordă, conform art. 453 alin. (1) C.proc.civ., numai la cererea părţii, or în lipsa unei astfel de cereri din partea părţilor, instanţa va lua act de acest aspect.

Domenii speta

Spete similare