Contestaţie la executare, suspendare executare, întoarcere executare.

Instanţa reţine că potrivit art. 711 alin. (1) C.proc.civ. „Împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. […]”

Criticile contestatoare sunt, în opinia instanţei, nefondate.

În primul rând, instanţa constată că -potrivit art. 656 alin. (1) lit. d) şi alin. (2) C.proc.civ., încheierile executorului judecătoresc trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii. De asemenea, potrivit art. 782 alin. (3) C.proc.civ., adresa de înfiinţare a popririi trebuie să cuprindă şi sediul persoanei urmărite.

Pe de o parte, instanţa constată că art. 656 alin. (2) C.proc.civ. sancţionează cu nulitatea lipsa menţiunii cu privire la sediul debitorului, iar nu şi erorile cu privire la sediul acestuia. Or, în cauză, din încheierile şi actele de executare efectuate de executorul judecătoresc nu lipsesc menţiunile cu privire la sediul debitorului, ci sediul indicat este incomplet, sediul social fiind mai extins, respectiv cuprinzând şi numerele -.

Pe de altă parte, instanţa apreciază că, în ipoteza unei nulităţi expres prevăzute de lege (cum este cazul art. 656 alin. (2) C.proc.civ.), partea interesată poate face dovada contrară vătămării prezumate, potrivit art. 175 alin. (2) C.proc.civ.. În speţă, această dovadă contrară a fost adusă. Indicarea incompletă a sediului debitoarei nu a produs contestatoarei nicio vătămare, aceasta primind actele de executare întocmite (sub semnătură şi ştampilă la data de 24.12.2014- fila 169 vol. I) şi supunând, prin formularea prezentei contestaţii la executare, criticile sale analizei instanţei de executare. De asemenea, identificarea debitoarei urmărite este neechivocă, prin indicarea denumirii şi celorlalte date de identificare.

Mai mult, contestatoarea nu a făcut dovada existenţei unei vătămări cu privire la menţionarea incompletă a sediului său în adresele de înfiinţare a popririi, vătămare care să nu poată fi înlăturată, în sensul dispoziţiilor art. 175 alin. (1) C.proc.civ. În ipoteza art. 782 alin. (3) C.proc.civ., nulitatea nefiind expresă, pentru a interveni este obligatorie dovada existenţei unei vătămări care să nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

În al doilea rând, instanţa constată că executorul judecătoresc a menţionat în mod eronat în cuprinsul încheierii privind stabilirea cheltuielilor de executare un termen de 5 zile pentru formularea contestaţiei la executare, în loc de 15 zile, cum era corect. Această eroare nu poate atrage, însă, nulitatea actelor de executare.

Astfel cum rezultă din art. 656 alin. (1) lit. i) şi art. 656 alin. (2) C.proc.civ. coroborate cu art. 175 alin. (1) C.proc.civ., pentru a interveni nulitatea actelor de executare este necesară dovedirea unei vătămări care să nu poată fi înlăturată decât prin anulare, nefiind vorba despre o nulitate expresă pentru care vătămarea să fie prezumată.

Or, în speţă, contestatoarea nu a dovedit existenţa unei vătămări, contestaţia fiind formulată în interiorul termenului legal, termen de altfel mai lung decât cel indicat în încheierea de stabilire a cheltuielilor de executare. Mai mult, termenul de atac este stabilit de dispoziţiile legale (art. 36 din Legea nr. 138/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă), iar nu de executorul judecătoresc, iar contestatoarea nu poate invoca necunoaşterea legii.

În al treilea rând, instanţa reţine că nu există nicio dispoziţie legală potrivit căreia numai cheltuielile de executare plătite anterior de către creditor pot fi recuperate de la debitor.

Din contră, potrivit art. 669 alin. (2) C.proc.civ., debitorul este ţinut să suporte cheltuielile de executare stabilite sau, după caz, efectuate după înregistrarea cererii de executare, iar potrivit art. 669 alin. (5) C.proc.civ., sumele stabilite de executor vor fi plătite de creditor, dacă nu pot fi recuperate de la debitor (ceea ce implică faptul că nu au fost în prealabil achitate de creditor).

Mai mult, în temeiul art. 39 alin. (3) din Legea nr. 188/2000, executorii judecătoreşti nu pot condiţiona punerea în executare a hotărârilor judecătoreşti (situaţia din cauză) de plata anticipată a onorariului.

„Dovezile prezentate” de care fac vorbire dispoziţiile art. 669 alin. (4) C.proc.civ., invocate de contestatoare, se referă la dovada cheltuielilor ocazionate de executarea silită (facturi privind onorariul de avocat, onorariul de expert, onorariul traducătorului , onorariul interpretului, etc.), iar nu neapărat şi la plata efectivă a acestora.

Interpretarea contrară a contestatoarei face inaplicabile dispoziţiile art. 669 alin. (5) (privind recuperarea cheltuielilor de executare de la creditor) şi art. 864 alin. (1) lit. a) C.proc.civ. (privind ordinea de preferinţă în care se distribuie sumele realizată prin urmărirea silită).

În al patrulea rând, instanţa constată că onorariul executorului judecătoresc a fost stabilit în mod legal, prin raportare la cuantumul creanţei urmărite şi la art. 39 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 188/2000.

Având în vedere cuantumul creanţei urmărite- 28.785.999,52 lei (necontestată şi compusă din 22.473.832,45 lei, indemnizaţia datorată în temeiul art. 22 din Legea nr. 509/2002, dobânda legală în cuantum de 5.670.332,64 lei, calculată de la data de 12.03.2014 şi până la data de 22.12.2014, aferentă indemnizaţiei, 68.661,4 euro echivalent în lei a sumei de 307.259,77 lei calculată la cursul BNR 1 euro = 4,4750 reprezentând sume reţinute în mod greşit de - faţă de dispoziţiile clauzei claw back, dobânda legală aferentă sumei de 68.661,4 euro în sumă de 19.729,34 euro, care este echivalentul în lei a sumei de 88.288,78 lei calculată de la data de 12.03.2010 şi până la data de 22.12.2014 la cursul BNR 1 euro = 4,4750 lei şi 246.285,88 lei cheltuieli de judecată), executorul judecătoresc a calculat suma de 293.160 lei, respectiv 6.300 lei + 1% din 28.685.999,52 lei (28.785.999,52-100.000).

Societatea Civilă Profesională de Executori Judecătoreşti este plătitoare de TVA, deci în mod legal sumele cuprinse în procesul-verbal de cheltuieli conţin TVA. Din moment ce executorul judecătoresc are obligaţia legală de a vira către bugetul statului cota reprezentând TVA, aceasta trebuie suportată de beneficiarul final al serviciului prestate de executor, respectiv de debitor. Voinţa legiuitorului a fost, sub acest aspect, aceea de a limita suma cuvenită executorului judecătoresc cu titlu de onorariu, în sensul că a stabilit un plafon maxim în ceea ce priveşte suma efectiv încasată de executorul judecătoresc.

În continuare, instanţa reţine că, potrivit art. 669 alin. (4) C.proc.civ., poate cenzura cuantumul cheltuielilor de executare, trebuind să verifice dacă aceste cheltuieli stabilite prin încheierea executorului au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă sunt disproporţionate faţă de valoarea şi complexitatea cauzei ori de circumstanţele cauzei.

Cu toate acestea, instanţa apreciază că nu poate interveni pentru a micşora sau mări cuantumul onorariului de executor, având în vedere că în prezent Legea nr. 188/2000 reglementează plafoane minime şi maxime între care trebuie să fie stabilit, oferind astfel protecţie debitorului. Onorariul executorului judecătoresc, calculat în limita impusă de art. 39 alin. (1) din Legea nr. 188/2000, nu poate fi disproporţionat de mare faţă de munca depusă de executor, întrucât textul de lege înlătură orice disproporţie vădită.

În subsidiar, instanţa apreciază că suma stabilită de executor cu titlu de onorariu este rezonabilă faţă de valoarea pricinii şi de răspunderea executorului pentru actele de executare îndeplinite.

În al cincilea rând, instanţa constată că nicio dispoziţie legală nu impune executorului judecătoresc menţionarea contului în care se va distribui suma obţinută prin executare, că nemenţionarea acestui cont nu a produs contestatoarei nicio vătămare şi că nu s-a făcut dovada că suma cuvenită creditoarei s-a distribuit într-un alt cont decât contul unic indicat prin cererea formulată de creditoare la data de 24.12.2014 (fila 160 vol. I).

În al şaselea rând, deşi instanţa a reţinut că noul motiv de contestaţie la executare a fost formulat tardiv, instanţa va reţine, în subsidiar, că acesta este şi întemeiat, având în vedere procesul-verbal din data de 14.01.2015, potrivit căruia debitorului i s-a predat titlul executoriu în original la finalizarea executării silite.

Domenii speta

Spete similare