Contestaţie la executare

Analizând legalitatea şi temeinicia actului de executare contestat, prin prisma motivelor formulate de către contestatoare, a dispoziţiilor legale incidente, dar şi sub toate aspectele de fapt şi de drept puse în discuţia părtilor, instanţa constată că aceste motive sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Decizia contestată reprezintă un act susceptibil de a fi analizat pe calea contestaţiei la executare, întrucat, pe de o parte, prin acest s-a parcurs o etapă în valorificarea bunurilor confiscate, respectiv desemnarea persoanei responsabile de efectuarea tuturor demersurilor necesare înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra acestor bunuri, libere de orice sarcini, iar, pe de altă parte, legalitatea delegării acestei atribuţii nu poate fi lasată la libera apreciere a organului de valorificare, cum ar fi, cu titlu de exemplu, în ipoteza în care delegarea s-ar fi realizat în favoarea unei persoane străine de procedura valorificării bunurilor confiscate prevăzută de art.223 din C.pr.fiscală raportat la O.G. nr.14/2007 şi H.G. nr.731/2007 (în vigoare pana la data de 23 septembrie 2014).

Prin urmare, în măsura în care Decizia nr.- emisă de intimata D.G.R.F.P. Bucureşti ar fi nesocotit condiţiile de fond şi de formă prevăzute de legislaţia în materie, orice persoana interesată avea posibilitatea să solicite anularea acestui act în condiţiile art. 172 – 173 din O.G. nr.92/2003.

Instanţa nu va ţine seama de apărărilor intimatelor întemeiate pe dispoziţiile art.712 alin.1 C.pr.civilă (în forma în vigoare la momentul începerii executarii silite) şi ale art.172 alin.3 din O.G. nr.92/2003, întrucat banca, nefiind parte în procesul penal, în baza art.712 alin.5 C.pr.civilă, poate invoca inopozabilitatea hotărârii judecătoreşti sau nelegalitatea actelor de executare efectuate în temeiul titlului executoriu reprezentat de o hotărâre judecatoreasca, în măsura în care justifică un interes.

Fiind evident că, pe calea contestaţiei la executare, instanţa de executare nu poate analiza legalitatea şi temeinicia deciziei penale prin care s-a dispus luarea măsurii confiscării.

Pentru aceste considerente, instanţa apreciază că excepţia inadmisibilităţii a fost invocată în mod nejustificat.

În altă ordine de idei, având în vedere dispoziţiile Deciziei penale nr. - în baza art.232 din C.pr.fiscală raportat la art.1 şi alin.2 lit.a) din O.G. nr.14/2007, reiese că aducerea la îndeplinire a măsurii confiscării trebuia îndeplinită de autorităţile publice abilitate de lege, respectiv de Ministerul Finanţelor Publice, prin organul de valorificare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti.

Ţinând seama de dispoziţiile art.2 lit.a) din O.G. nr.14/2007, care prevăd că valorificarea bunurilor confiscate se putea efectua şi de Administraţia Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti, se înţelege a fortiori că organul de valorificare Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti avea posibilitatea de a delega Administraţiei Finanţelor Publice a Sectorului 1 Bucureşti atribuţia de a formula cererea de înscriere în cartea funciara a dreptului de proprietate privată al statului asupra bunului confiscat.

Faptul că - S.A. a beneficiat de un drept de ipotecă asupra bunurilor confiscate justifică calitatea acesteia de a formula prezenta contestaţie la executare.

Totuşi, în ceea ce priveşte operaţiune de delegare a tuturor demersurilor necesare înscrierii dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate, instanţa constată că, pe de o parte, banca nu justifică un interes de a promova prezenta contestaţie la executare, întrucât delegarea sus-menţionată nu a produs vreun efect în patrimoniul acesteia, iar, pe de altă parte, chiar legiuitorul a stabilit în sarcina organului de valorificare obligaţia de a pune în executare hotărârea instanţei judecătoreşti.

Sub acest aspect, se observă că, în această etapă, organul de valorificare nu are vreun drept de apreciere asupra continuării sau sistării procedurii de valorificare a bunurilor confiscate, acesta fiind doar executantul hotărârii judecătoreşti prin care s-a luat masura confiscării.

În acest context, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti avea obligatia să solicite, în nume propriu sau prin delegare prin intermediul A.F.P.S.1., înscrierea dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate.

Ca atare, având în vedere faptul că, în speţa, confiscarea a fost dispusă de instanţa judecatoreasca, că beneficiarul masurii confiscarii poate fi doar Statul Roman, instanţa constată că înscrierea dreptului de proprietate al statului nu s-a facut în baza art.2 din Decizia contestată, ci în baza Deciziei penale nr.-.

Cat priveşte nesocotirea dreptului de ipotecă înscris în favoarea bancii, instanţa apreciază că aceste aspecte se impun a fi analizate în etapele ulterioare înregistrării cererii de înscriere a dreptului de proprietate al statului asupra bunurilor confiscate, în special în momentul în care registratorul de carte funciara dispune admiterea cererii de înscriere a acestui drept, liber de orice sarcini, moment în care banca justifică un interes de a promova plângere împotriva încheierii de carte funciara, respectiv de a contesta masurile de executare silită ulterioare. De asemenea, banca ar putea justifica interesul de a formula contestaţie la executare în etapa distribuirii sumelor rezultate în urma valorificării bunului ipotecat.

Pentru aceste considerente, instanţa va respinge excepţia inadmisibilitatii şi contestaţia la executare, ca neîntemeiate.

Domenii speta

Spete similare