Contestaţie la executare - contestaţie la poprire. og nr. 22/2002. Cheltuieli de executare.

Hotărâre 11772 din 16.06.2015


Aceasta fiind situaţia de fapt, instanţa reţine că, potrivit art. 712 alin. 1 Cod procedură civilă, împotriva executării silite, a încheierilor date de executorul judecătoresc, precum şi împotriva oricărui act de executare se poate face contestaţie de către cei interesaţi sau vătămaţi prin executare. Contestaţia la executare este o cale specială de atac aplicabilă în faza executării silite prin care se poate obţine anularea actelor de executare efectuate cu încălcarea dispoziţiilor legale.

I. Primul motiv al contestaţiei la executare este neîntemeiat şi formulat de contestatoare cu rea-credinţă, întrucât aceasta nu a făcut dovada niciunui demers pentru executarea de bună-voie a titlului executoriu şi nici a unei lipse de fonduri care să determine un impediment la executarea benevolă, pentru a fi aplicabile dispoziţiile art. 1 din O.G. nr. 22/2002.

Totodată, instanţa reţine că debitoarea a cunoscut existenţa obligaţiei de plată încă de la data de emiterii titlurilor puse în executare (hotărâri judecătoreşti ce i-au fost comunicate conform Codului de procedură civilă), nerespectând termenul de plată a sumelor astfel stabilite.

Înţelegerea procedurii de realizare a unei creanţe împotriva statului sau a unei instituţii publice trebuie a porni de la anumite principii inerente statului de drept: interpretarea cu bună-credinţă a legii, respectarea legii, executarea cu celeritate a hotărârilor judecătoreşti, fără de care dreptul la un proces echitabil este golit de conţinut şi lipsit de finalitate; în cazul în care există dubiu, normele se interpretează în favoarea creditorului, iar nu a debitorului, instituţia publică (parte în litigiul soluţionat prin titlul executoriu ce o obligă) care trebuia să execute ori să depună toate diligenţele pentru executarea de bunăvoie a obligaţiei, comportându-se astfel exemplar pentru celelalte subiecte de drept; în acest context, doar în cazul în care instituţia publică nu are fonduri special alocate executării obligaţiei din titlul executoriu (conform art. 1 din O.G. nr. 22/2002), executarea silită va fi oprită 6 luni de zile, în care se înţelege că instituţia publică va depune din nou toate diligenţele pentru obţinerea de fonduri special destinate executării obligaţiilor prevăzute în titluri executorii. În cazul în care diligenţele nu au ca rezultat obţinerea unor astfel de fonduri speciale, creditorul este îndreptăţit să continue executarea silită potrivit Codului de procedură civilă, având astfel nu numai posibilitatea de a popri conturi ale instituţiei, ci şi de a executa silit bunuri mobile şi imobile ale instituţiei publice.

Acesta este singurul rezultat ce se impune în cadrul operaţiunii de interpretare juridică de bună-credinţă, realizate cu luarea în seamă a imperativului executării cu celeritate a creanţelor menţionate în titluri executorii-hotărâri judecătoreşti, imperativ derivat din art. 6 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi art. 11, art. 20 şi art. 21 din Constituţia României.

În cazul de faţă, Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor nu a executat de bunăvoie obligaţia devenită exigibilă încă din luna octombrie 2013, după ce creditorul a obţinut un titlu executoriu prin care i-a fost recunoscută creanţă şi s-a adresat unui organ competent de executare pentru executarea silită a sumei pe care contestatoarea a omis să o achite în urma pronunţării hotărârii judecătoreşti care a rămas irevocabilă la data de 18.09.2014.

Mai mult decât atât, contestatoarea-debitoare nici măcar nu l-a informat pe executorul judecătoresc despre lipsa fondurilor necesare realizării creanţei şi nu a făcut dovada niciunui demers pentru obţinerea fondurilor. În consecinţă, instanţa consideră că executorul judecătoresc a procedat în mod corect la înfiinţarea popririi, fără a mai aştepta împlinirea termenului de 6 luni, contestatoarea nefăcând dovada îndeplinirii condiţiilor pentru aplicarea art. 2 din O.G. nr. 22/2002.

Nici la data pronunţării prezentei hotărâri, contestatoarea nu a făcut dovada obţinerii fondurilor necesare şi plăţii creanţei datorate intimatului, astfel încât nu există nicio justificare pentru anularea actelor de executare silită şi suspendarea popririi înfiinţate, prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 22/2002.

În ceea ce priveşte cererea de reducere a cheltuielilor de executare reprezentând onorariu de avocat, stabilite prin Încheierea din 23.02.2015 întocmită de executorul judecătoresc în Dosarul nr. 21/A/2015, instanţa reţine prevederile art. 670 alin. 2 şi alin. 4 Cod procedură civilă, conform cărora cheltuielile ocazionate de efectuarea executării silite sunt în sarcina debitorului urmărit, iar sumele datorate ce urmează să fie plătite se stabilesc de către executorul judecătoresc, prin încheiere, pe baza dovezilor prezentate de partea interesată, în condiţiile legii. Dispoziţiile legale enunţate prevăd expres că aceste sume pot fi cenzurate de instanţa de executare, pe calea contestaţiei la executare formulate de partea interesată şi ţinând seama de probele administrate de aceasta, dispoziţiile art. 451 alin. 2 şi 3 aplicându-se în mod corespunzător.

Astfel, cuantumul cheltuielilor de executare poate fi cenzurat de instanţa de judecată, care trebuie să verifice dacă cheltuielile stabilite prin încheierea executorului judecătoresc au fost necesare pentru efectuarea executării, dacă sunt reale şi dacă nu sunt disproporţionate faţă de cuantumul creanţei şi volumul de muncă efectuată de cei implicaţi în executare. Chiar dacă debitorul este în culpă pentru faptul că nu a executat de bună-voie creanţa cuprinsă într-un titlu executoriu, aceasta nu înseamnă că creditorul său poate efectua cheltuieli de executare exagerate, ştiind că le va recupera în temeiul art. 670 alin. 2 Cod procedură civilă.

Prin aplicarea dispoziţiilor art. 670 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă, instanţa nu intervine în relaţia dintre avocat şi client şi nu cenzurează onorariul stabilit prin contractul de asistenţă juridică, însă are posibilitatea de a micşora cuantumul cheltuielilor pe care şi le recuperează creditorul cu acest titlu, în situaţia în care sunt nepotrivit de mici sau de mari faţă de valoarea creanţei sau de munca îndeplinită de avocat.

În speţă, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 670 alin. 4 raportat la art. 451 alin. 2 Cod procedură civilă pentru reducerea cheltuielilor de executare constând în onorariu de avocat în sumă de 1.000 lei, achitate de intimat, conform chitanţei nr. 101 din 26.11.2014 eliberată de Cabinet de Avocat „-”.

În acest sens, instanţa reţine că stabilirea cheltuielilor de executare pentru reprezentarea creditorului de către avocat s-a făcut cu luarea în considerare a activităţii prestate de avocat pentru creditori, cunoscându-se dificultăţile generate de poprirea conturilor debitoarei de către un număr mare de creditori, precum şi de opoziţia manifestată de instituţia statului cu privire la orice act de executare, chiar dacă acesta este legal întocmit şi este efectuat în vederea realizării creanţei datorate. Totodată, instanţa reţine că procedura de recuperare a sumelor de bani datorate de către contestatoare este una dificilă, cu durată prelungită în timp şi necesită consultanţă de specialitate din partea unui avocat.

În consecinţă, constatând că valoarea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat nu este vădit disproporţionată în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei şi cu activitatea prestată de către avocat, precum şi că nu s-au adus critici cu privire la stabilirea onorariului executorului judecătoresc, acesta fiind determinat cu respectarea art. 39 alin. 1 lit. d Cod procedură civilă, şi a celorlalte cheltuieli de executare, instanţa va respinge ca neîntemeiată şi contestaţia la executare formulată împotriva Încheierii din data de 23.02.2015 întocmită de executorul judecătoresc în dosarul nr. 21/A/2015.

Dând eficienţă juridică considerentelor anterioare, constatând că motivele de nelegalitate a executării silite şi actelor de executare invocate de contestatoare sunt vădit neîntemeiate, instanţa urmează să respingă ca atare contestaţia la executare.