Schimbarea încadrării juridice a faptei. Infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. g din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, după schimbarea încadrării juridice, din infracțiunea de sustragere de sub

Prin sentinţa penală nr. 773 din 29.06.2016 pronunţate de Judecătoria Vaslui, în baza art. 396 alin. 1, 5 Cod procedură penală raportat la art. 16 lit. b Cod pr.pen. a fost achitat inculpatul cu privire la săvârşirea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, prev. de art. 261 alin. 1 Cod penal, constatând că fapta nu este prevăzută de legea penală.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea situaţie de fapt şi de drept:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui a fost trimis în judecată în stare de libertate inculpatul, pentru comiterea infracţiunii de sustragere de sub sechestru, faptă prevăzută de art. 261 alin. 1 Cod penal.

În esenţă, în cuprinsul actului de sesizare s-a reţinut în sarcina inculpatului că a vândut un autoturism, deşi asupra autoturismului mai sus menţionat fusese instituit sechestru asigurator prin procesul-verbal de sechestru al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vaslui pentru recuperarea unor debite către bugetul de stat.

Potrivit art. 244 alin. 1 C.pen. din 1968 (legea aplicabilă la data faptelor), dar şi potrivit art. 261 alin. 1 Cod penal, constituie infracţiunea de sustragere de sub sechestru, sustragerea unui bun care este legal sechestrat.

Instanţa a reţinut că pentru existenţa infracţiunii de sustragere de sub sechestru se cere ca bunul sustras să fi fost legal sechestrat. Or, se constată că în cuprinsul procesului verbal de instituire a sechestrului s-a consemnat în mod formal lăsarea bunului în custodia reprezentantului legal al societăţii comerciale.

Rezultă din actele dosarului că la instituirea măsurii asigurătorii nu a fost de faţă nicio persoană din partea debitoarei, aceasta efectuându-se doar scriptic, fără aplicare de sigilii; de asemenea măsura a fost instituită fără deposedare şi cu desemnare de custode – în persoana lui X., reprezentantul debitoarei în relaţia cu AJFP Vaslui - însă nici acesta din urmă nu a semnat procesul verbal de instituire a măsurii asigurătorii şi nici nu există dovada comunicării legale către custode sau către reprezentanţii societăţii a instituirii măsurii.

Trimiterea în judecată a inculpatului s-a întemeiat pe o succesiune de prezumţii (determinate de existenţa unor cercetări penale privitoare la acelaşi bun dar având un alt obiect - respectiv ascunderea bunului impozabil, cercetări în cadrul cărora inculpatul a fost audiat în calitate de martor), pe baza cărora s-a concluzionat de către organul de urmărire penală că în mod indubitabil inculpatul a cunoscut despre instituirea sechestrului, motiv pentru care vânzarea bunului ar atrage răspunderea penală pentru infracţiunea prev. de art. 261 alin. 1 Cod penal.

Simplele prezumţii decurgând din calitatea inculpatului de administrator de fapt sau de administrator special în cadrul procedurii de reorganizare sau din împrejurarea că acesta a fost audiat în calitate de martor şi a fost întrebat unde este autoturismul, în cadrul unei proceduri penale, cu privire la acelaşi bun dar în legătură cu o altă faptă (de evaziune fiscală prin ascunderea bunului), nu pot conduce la concluzia că în mod indubitabil inculpatul cunoştea faptul instituirii sechestrului fiscal cu privire la autoturismul în cauză.

Pentru argumentele expuse, constatând că procedura instituirii sechestrului fiscal a fost viciată, instanţa a apreciat că în cauză nu s-a făcut dovada caracterului ilicit al vânzării bunului mobil aparţinând societăţii de către administratorul acesteia, acţiunea inculpatului constituie elementul material al reprezentând o vânzare a unui bun aparţinând societăţii debitoare de către administratorul special, cu acordul administratorului judiciar.

În lipsa informării legale cu privire la instituirea sechestrului, vânzarea bunului de către inculpat nu constituie acţiunea de sustragere, ce formează elementul material al infracţiunii deduse judecăţii, motiv pentru care instanţa a constatat incidenţa cazului prevăzut de art. 16 lit. b Cod pr.pen., respectiv că fapta imputată inculpatului nu este prevăzută de legea penală, neîntrunind elementele constitutive ale infracţiunii de sustragere de sub sechestru sub aspectul laturii obiective.

Împotriva acestei hotărâri Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a promovat calea ordinară de atac a apelului.

Prin motivele de apel depuse în formă scrisă la dosar Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui a criticat hotărârea apelată pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 421 al. 1 pct. 2 lit. b C. proc. pen., solicitând admiterea apelului, schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului prin actul de sesizare în infracţiunea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. g din Legea 241/2005, desfiinţarea sentinţei criticate şi rejudecarea cauzei de către instanţa competentă, respectiv Tribunalul Vaslui.

În susţinerea apelului promovat, în esenţă, s-a invocat că, deşi punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului s-a făcut pentru infracţiunea de sustragere de sub sechestru, prevăzută de art. 261 al. 1 C. pen., având în vedere că sechestrul fiscal reprezintă o reglementare specială faţă de cea a sechestrului civil, inclusiv încălcarea normelor legale care reglementează sechestrul prin sustragerea bunului de sub sechestrul legal aplicat conferă aplicabilitatea normei penale speciale, respectiv cea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. g din Legea 241/2005 sub denumirea de evaziune fiscală, având ca obiect sustragerea de sub sechestrul fiscal.

În acest sens, se impune ca instanţa de apel să dispună schimbarea încadrării juridice a faptei, în raport de noua încadrare juridică hotărârea instanţei de fond urmând a fi desfiinţată ca fiind emisă de o instanţă necompetentă material (competenţa materială aparţinând Tribunalului, potrivit dispoziţiilor art. 36 al. 1 lit. c C. proc. pen.).

Totodată, având în vedere că încadrarea juridică corectă a faptei este cea prevăzută de art. 9 al. 1 lit. g din Legea 241/2005, hotărârea instanţei de fond se impune a fi desfiinţată ca fiind emisă de o instanţă necompetentă material.

Instanța, analizând sentința penală apelată, prin raportare la actele dosarului și la motivele de nelegalitate și netemeinicie invocate, precum și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art. 417 alin. 2 Cod procedură penală, a reținut că apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui este fondat, că sentința atacată este nelegală, fiind lovită de nulitate absolută, astfel încât nu se impune analiza temeiniciei acesteia.

Analizând cu prioritate cauza de nulitate invocată de Parchetul de pe lângă judecătoria Vaslui, instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile art. 281 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, sentința penală atacată fiind pronunțată de o instanță necompetentă material, inferioară în grad instanței competente.

Din analiza actului de sesizare rezultă că Judecătoria Vaslui a fost învestită cu judecarea acțiunii penale formulate împotriva inculpatului, „reproșul” formulat de procuror constând în săvârșirea unei comisiuni – vânzarea unui bun asupra căruia se susține că exista un sechestru fiscal legal aplicat.

Potrivit dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală relativ la obiectul judecății: „Judecata se mărginește la faptele și la persoanele arătate în actul de sesizare a instanței.”

Analizând faptele care fac obiectul acuzației penale formulate împotriva inculpatului, instanța de apel, în acord cu apelantul procuror, a reținut că fapta imputată inculpatului nu poate fi analizată în afara textului legii speciale care incriminează infracțiunea de evaziune fiscală prin sustragerea de sub sechestru fiscal.

Potrivit art. 9 alin. 1 lit. g din Legea nr. 241/2005, în forma în vigoare la 28.02.2014 – data faptei ce face obiectul acuzației – și în prezent, „Constituie infracțiuni de evaziune fiscală și se pedepsesc cu închisoare de la 2 ani la 8 ani si interzicerea unor drepturi următoarele fapte săvârșite în scopul sustragerii de la îndeplinirea obligațiilor fiscale……. g) substituirea, degradarea sau înstrăinarea de către debitor ori de către terţe persoane a bunurilor sechestrate în conformitate cu prevederile Codului de procedură fiscală şi ale Codului de procedură penală.”

Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea și combaterea evaziunii fiscale are caracter de lege specială, astfel încât ea va fi aplicabilă cu prioritate față de Codul penal care constituie lege generală.

Art. 261 Cod penal va fi aplicabil ori de câte ori acuzația privește sustragerea unui bun legal sechestrat, dar sechestrul nu este instituit într-o procedură de drept fiscal sau penal, iar în cauză nu poate fi pusă problema unui scop special urmărit de făptuitor: sustragerea de la îndeplinirea obligațiilor fiscale. Prin urmare, art. 261 Cod penal este aplicabil ori de câte ori, sechestrul se aplică în baza Codului de procedură civilă, Codului Silvic și altor dispoziții legale, altele decât Codul de procedură penală și Codul de procedură fiscală, iar fapta nu are nicio legătură cu îndeplinirea obligațiilor fiscale.

Analizând acuzațiile formulate, în limitele art. 371 Cod procedură penală, instanța de apel a reținut că, după parcurgerea procedurii de cameră preliminară, Judecătoria Vaslui trebuia să pună în discuție schimbarea încadrării juridice dată faptei pentru care inculpatul a fost trimis în judecată prin actul de sesizare și schimbând încadrarea juridică din infracțiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art. 261 Cod penal în infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. g din Legea nr. 241/2005, să constate, în temeiul dispozițiilor art. 36 alin. 1 lit. c ind. 1 Cod procedură penală, că în cauză competența materială de soluționare a cauzei revenea instanței superioare în grad – Tribunalul Vaslui.

Conform dispozițiilor procedurale, judecătorul de cameră preliminară exercită exclusiv atribuțiile prevăzute de art. 54 Cod procedură penală coroborate cu disp. art. 342 Cod procedură penală. Judecătorul de cameră preliminară este obligat să își verifice competența în raport de încadrarea juridică dată de procuror faptelor prin rechizitoriu, neavând posibilitatea de a schimba încadrarea juridică. Dispozițiile art. 386 Cod procedură penală nu lasă loc niciunei interpretări, referindu-se expres la singura posibilitate a judecătorului de a schimba încadrarea juridică a faptelor, în cursul judecății.

De aceea, după parcurgerea legală a procedurii de cameră preliminară și numai în cursul judecății, prima instanță putea și trebuia să pună în discuție încadrarea juridică prev. de art. 9 aliniatul 1 litera g din legea nr. 241/2005, să schimbe încadrarea juridică și să își decline competența trimițând dosarul Tribunalului Vaslui.

Potrivit dispozițiilor art. 281 Cod procedură penală, nulitatea absolută decurgând din încălcarea competenței materiale a instanței de judecată, când judecata a fost efectuată de o instanță inferioară în grad celei legal competente este o nulitate necondiționată, putând fi cerută sau invocată din oficiu în orice stare a procesului, deci inclusiv în apel. Fiind o nulitate necondiționată, incidența sa nu depinde de buna sau reaua-credința a procurorului ori a părților și nici de posibilitatea de a fi invocată mai devreme sau mai târziu în cursul procesului.

Constatarea nulității absolute a sentinței penale criticate pentru încălcarea dispozițiilor imperative privitoare la competența după materie atrage desființarea integrală a sentinței penale atacate și trimiterea cauzei la instanța competentă. Față de nelegalitatea constatată, instanța de apel, respectând principiile instituite prin titlul I al părții generale a Codului de procedură penală, nu va analiza criticile de netemeinicie ale sentinței penale atacate, urmând ca ele să fie avute în vedere de instanța competentă care va rejudeca prezenta cauză.

Constatând că sentința penală atacată este lovită de nulitate absolută în conformitate cu dispozițiile art. 281 aliniatul 1 lit. b Cod procedură penală raportat la încadrarea juridică legală a faptei pentru care inculpatul este trimis în judecată, aceea de evaziune fiscală prev. de art. 9 aliniatul 1 lit. g din legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, s-a constatat că apelul procurorului este fondat.

În consecință, în temeiul disp. art. 421 aliniatul 1 punctul 2 litera b Cod procedură penală s-a admis apelul declarat de parchet , sentința primei instanțe a fost desființată integral în conformitate cu dispozițiile art. 281 aliniatul 1 litera b Cod procedură penală.

Întrucât instanța de apel, admițând apelul conform disp. art. 421 aliniatul 1 punctul 2 litera b Cod procedură penală nu rejudecă, ci trimite spre rejudecare, nu are posibilitatea de a schimba încadrarea juridică, astfel cum s-a solicitat de către apelant. S-a dispus rejudecarea cauzei de către Tribunalul Vaslui, instanță competentă să judece conform art. 36 alin. 1 lit. c ind. 1 Cod procedură penală, cauza privind pe inculpat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. g din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea și combaterea evaziunii fiscale, după schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de sustragere de sub sechestru prev. de art. 261 alin. 1 Cod penal.

Întrucât încheierea de cameră preliminară este definitivă și, oricum, nu este afectată de cauza de nulitate absolută, astfel cum s-a reținut mai sus, s-a constatat că ultimul act procedural rămas valabil este încheierea judecătorului de cameră preliminară din 19.01.2016, judecata urmând a fi integral desfășurată în fața instanței competente – Tribunalul Vaslui.

Domenii speta

Spete similare