Comentariu: Soluţionarea cauzei în procedura simplificată, prin admiterea greşită a cererii în lipsa îndeplinirii condiţiilor legale de admisibilitate, impunându-se trimiterea cauzei la instanța de fond pentru a oferi inculpatului posibilitatea de a beneficia de o procedură de judecată completă şi echitabilă, potrivit regulilor prevăzute de Titlul III – Capitolul I şi II Cod procedură penală, referitoare la judecata în fond şi pentru respectarea efectivă a dreptului la dublu grad de jurisdicţie conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Decizia penală nr. 12/12.01.2016
Prin sentința pronunțată, Judecătoria Bârlad a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura. penală si a infracţiunii prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedura penală, hotărâre ce a fost apelată de procuror şi criticată sub aspectul greşitei reţineri a prevederilor art. 396 alin. 10 Cod procedură penală.
Curtea de apel, examinând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa criticată prin prisma motivelor de apel invocate, dar şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept ale cauzei, a constatat că apelul procurorului este fondat pentru următoarele considerente:
Potrivit prevederile art. 374 alin. 1 şi 4 Cod procedură penală, la primul termen la care procedura de citare este legal îndeplinită şi cauza se află în stare de judecată, în cazurile în care acţiunea penală nu vizează o infracţiune care se pedepseşte cu detenţiunea pe viaţă, preşedintele pune în vedere inculpatului că poate solicita ca judecata să aibă numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi a înscrisurilor prezentate de parte, dacă recunoaşte în totalitate faptele reţinute în sarcina sa, aducându-i la cunoştinţă dispoziţiile art. 369 alin. 10 Cod procedură penală.
Deşi preşedintele completului de judecată a adus la cunoştinţa inculpatului aceste prevederi, la primul termen la care procedura era legal îndeplinită şi cauza se afla în stare de judecată, acesta nu a solicitat ca judecata să aibă loc numai pe baza probelor administrate în cauză, instanţa de judecată dispunând la termenul următor, la care inculpatul nu s-a prezentat, administrarea probei cu martori.
Abia la al treilea termen de judecată inculpatul a solicitat judecarea cauzei în procedura recunoaşterii, instanţa de fond admiţând greşit această cerere peste termenul prevăzut de lege.
Faţă de situaţia expusă, curtea de apel a constatat că prima instanţă a soluţionat cauza în procedura simplificată, în lipsa îndeplinirii condiţiilor legale de admisibilitate.
Pentru a oferi inculpatului posibilitatea de a beneficia de o procedură de judecată completă şi echitabilă, potrivit regulilor prevăzute de Titlul III – Capitolul I şi II Cod procedură penală, referitoare la judecata în fond şi pentru respectarea efectivă a dreptului la dublu grad de jurisdicţie conform art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cauza a fost trimisă la instanţa de fond.
Tribunalul Maramureș
Îndreptarea erorii materiale în temeiul art. 281 Cod procedură civilă.
Judecătoria Slobozia
Procedura somatiei de plata nu tine loc de conciliere directa prealabila.
Curtea de Apel Craiova
OBLIGAŢII Daune materiale şi morale pentru erori judiciare. Răspunderea directă a Statului. Inaplicabilitatea art.998 – 999 Cod civil
Tribunalul Iași
Recurs fondat al procurorului împotriva încheierii pronunţate în cadrul procesual prevăzut de art. 3001 C.p.p. prin care s-a înlocuit măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Curtea de Apel Oradea
DREPT CIVIL. Acte juridice valabil întocmite, fondate pe o cauza licita si reala. Prohibitia instituita de art. 810 alin. 1 si 3 din Codul civil, întemeiata pe prezumtia absoluta de captatie si sugestie.