Conflict de muncă. Compunerea completului de judecată. Sarcina dovedirii calităţii procesuale pasive

-Legea nr. 53/2003 privind Codul muncii, republicată: art. 16 alin. (1), art. 267 lit. a) şi b)

-Legea nr. 304/2004: art. 55 alin. (1)

-Legea nr. 134 privind Codul de procedură civilă: art. 36

Potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, litigiile de muncă se soluţionează în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari.

Forma scrisă a contractului individual de muncă reprezintă o condiţie de validitate a acestui act juridic, astfel încât dovada raportului de muncă poate fi făcută doar prin depunerea înscrisului constatator al acestuia.

Sarcina de a proba existenţa raporturilor de muncă revine reclamantului, care are obligaţia de a alătura cererii de chemare în judecată o copie certificată pentru conformitate cu originalul a contractului individual de muncă încheiat cu pârâtul.

Dacă reclamantul nu probează încheierea unui contract individual de muncă cu pârâtul, nu se poate reţine calitatea procesuală pasivă a acestuia într-un conflict de muncă, dat fiind că părţi într-un astfel de litigiu sunt doar salariatul şi angajatorul.

(Secţia Litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 755/A din 26 mai 2016, judecător dr. C.P.)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Arad sub nr. 3698/108/2015, reclamantul K.I. a chemat în judecată pe pârâta SC A.S. SRL solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să dispună anularea concedierii lui, efectuată telefonic, să oblige pârâta la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat ca salariat; să dispună repunerea lui în situaţia anterioară concedierii şi să oblige pârâta la plata orelor suplimentare: 600 de ore şi a sporului de 15% din salariul de bază pentru munca prestată în timpul nopţii.

Prin sentinţa civilă nr. 98/11 februarie 2016, tribunalul a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei SC A.S. SRL şi a respins acţiunea reclamantului.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, potrivit art. 36 din Codul de procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum este dedus judecăţii, respectiv calitatea procesuală pasivă presupune existenţa identităţii între persoana pârâtului şi cel care este subiect pasiv în raportul juridic dedus judecăţii.

Prin acţiune, reclamantul a solicitat anularea deciziei de concediere, plata drepturilor salariale şi a sporurilor şi repunerea în situaţia anterioară concedierii, în calitate de salariat cu contract individual de muncă în cadrul societăţii pârâte.

Pârâta a susţinut că reclamantul nu a fost salariatul ei şi că a prestat diverse munci ocazionale pentru directorul societăţii pârâte.

Reclamantul a recunoscut că nu i s-a dat să semneze nici un contract de muncă, cu toate că a solicitat acest lucru.

Potrivit art. 16 alin. (1) teza finală din Codul Muncii, republicat, forma scrisă este obligatorie pentru încheierea valabilă a contractului individual de muncă.

Conform art. 267 lit. a) şi b) din Codul Muncii, republicat, părţile în conflictele de muncă sunt salariaţii sau orice altă persoană titulară a unui drept în temeiul Codului Muncii sau a altor legi ori al contractelor colective de muncă şi angajatorii.

Cum pârâta nu a avut încheiat contract individual de muncă cu reclamantul, nu poate sta în judecată în raportul juridic dedus judecăţii.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat apel reclamantul, arătând că prima instanţă nu a manifestat rol activ în punerea în discuţie a excepţiilor invocate şi a capetelor de cerere formulate, încălcând principiul contradictorialităţii, componentă a dreptului la un proces echitabil.

Reclamantului i-a fost îngrădit dreptul de a pune concluzii scrise şi combate afirmaţiile angajatorului, fiindu-i nesocotit dreptul la apărare, încălcări de natură a atrage nulitatea hotărârii.

Totodată, a arătat că nu a putut fi prezent la termenul de judecată din motive de boală, fiind internat în spital, iar starea în care s-a aflat l-a împiedicat să formuleze o cerere de amânare.

Deşi sarcina probei în litigiile de muncă revine angajatorului şi a solicitat primei instanţe să oblige angajatorul să depună la dosar adeverinţa din care rezultă perioada lucrată, fişa de pontaj, fişa de plată, contract de muncă, instanţa nu a amânat cauza şi nu a pus în vedere angajatorului să depună aceste înscrisuri.

Apelantul a invocat şi nelegala compunere a completului de judecată, susţinând că, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004, acesta trebuia compus din doi judecători şi asistenţi judiciari.

În mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive de către instanţa de fond, deoarece obligaţia de încheiere a contractului individual de muncă în formă scrisă revine angajatorului, iar dacă, contractul individual de muncă nu e încheiat în formă scrisă se prezumă că e încheiat pe perioadă nedeterminată.

In consecinţă, solicită admiterea apelului, discutarea excepţiilor în prezenţa tuturor părţilor, schimbarea sentinţei apelate şi pronunţarea unei hotărâri care să evoce fondul.

La cererea de apel a anexat biletul de ieşire din spital.

Pârâta-intimată a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că reclamantul nu a avut calitatea de angajat al acesteia şi că nu i s-a limitat dreptul la apărare, acesta având posibilitatea să aducă la cunoştinţa instanţei situaţia lui înainte de primul termen. Neavând calitatea de angajat, reclamantului nu i s-a completat fişă de pontaj şi nu i s-a putut elibera adeverinţa de vechime.

Mai arată că alcătuirea completului de judecată a fost legală.

Sub aspectul fondului, învederează că reclamantul nu a fost angajatul societăţii, neîndeplinind condiţiile pentru a fi paznic sau fochist.

Reclamantul-apelant a depus răspuns la întâmpinare, prin care solicită respingerea excepţiilor şi apărărilor pârâtei, reluând susţinerile privind temeinicia pretenţiilor sale.

Pârâta-intimată a depus concluzii scrise, în care reiterează susţinerile din întâmpinare.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, a dispoziţiilor art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat apelul neîntemeiat, cu următoarea motivare:

În faţa primei instanţe, completul de judecată a fost legal constituit dintr-un judecător şi doi asistenţi  judiciari.

Art. 55 din Legea nr. 304/2004, în forma invocată de reclamant, a fost modificat prin Legea nr. 202/2010, astfel că susţinerea acestuia privind nelegala compunere a completului de  judecată este neîntemeiată.

Potrivit reglementării în vigoare la data promovării şi soluţionării acţiunii reclamantului, art. 55 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 prevede că litigiile de muncă se soluţionează în complet format dintr-un judecător şi doi asistenţi judiciari.

Prima instanţă nu a încălcat principiul contradictorialităţii, deoarece, în procedura prealabilă, părţile şi-au exprimat punctul de vedere faţă de apărările formulate de partea adversă, iar la termenul de judecată din 11 februarie 2016, instanţa a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a  pârâtei, în condiţiile în care părţile au fost legal citate.

Soluţionarea cauzei pe excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei face de prisos analizarea capetelor de cerere formulate de reclamant.

Tribunalul nu a încălcat dreptul reclamantului la apărare, deoarece acesta a primit citaţia pentru termenul de judecată din 11 februarie 2016, la 26 ianuarie 2016, şi nu a adus la cunoştinţa instanţei că nu se poate prezenta la termenul de judecată fixat, motivat de starea sănătăţii şi nici nu a formulat vreo cerere de amânare.

Sarcina de a dovedi existenţa raporturilor de muncă revine reclamantului, care avea obligaţia de a depune o copie a contractului de muncă. Odată dovedit raportul de muncă, sarcina de a proba îndeplinirea obligaţiilor contractuale revine angajatorului potrivit art. 272 din Codul Muncii.

Chiar prin acţiune, reclamantul recunoaşte că nu i s-a încheiat contract de muncă.

Conform art. 16 alin. (1) din Codul Muncii, forma scrisă a contractului este o condiţie obligatorie pentru încheierea valabilă a acestuia.

Dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Codul Muncii la care face referire reclamantul au fost abrogate prin Legea nr. 40/2011, alin. (2) actual prevăzând că, anterior începerii activităţii, contractul individual de muncă se înregistrează în registrul de evidenţă a salariaţilor.

La alin. (3) se prevede obligaţia angajatorului de a înmâna, înainte de începerea activităţii, un exemplar din contract salariatului.

Forma scrisă a contractului de muncă fiind o condiţie ad validitatem a contractului, dovada raportului de muncă poate fi făcută doar cu contractul în formă scrisă.

Conform prevederilor art. 267 literele a) şi b) din Codul Muncii, republicat, părţile în conflictele de muncă sunt salariatul şi angajatorul.

Cum, în cauză, nu a fost încheiat contract individual de muncă, în  mod corect a reţinut prima instanţă lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei şi a soluţionat cauza pe această excepţie.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 480 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a respins apelul declarat de reclamant, ca neîntemeiat.

Domenii speta

Spete similare