Contestaţie privind refuzul casei teritoriale de pensii de a rezolva cererea de pensionare. Instanţa competentă. Consecinţele juridice ale refuzului nejustificat de soluţionare a cererii de pensionare

- Legea nr. 263/2010:  art. 106 alin. (1), art. 152 şi art. 153 alin. (1) lit. f)

Jurisdicţia asigurărilor sociale, indiferent de obiectul litigiului, se realizează de către completele specializate în asigurări sociale. Prin urmare, contestaţia împotriva refuzului nejustificat al casei teritoriale de pensii de a rezolva o cerere de pensionare este de competenţa instanţei specializate în soluţionarea conflictelor de muncă şi asigurări sociale.

Formularea de către casa teritorială de pensii a unui denunţ penal cu privire la adeverinţa care atestă prestarea activităţii într-o anumită de grupă de muncă, adeverinţă eliberată de fostul angajator al solicitantului pensiei şi depusă la dosarul de pensie, nu constituie un refuz justificat de soluţionare a cererii de pensionare.

Urmare a analizării înscrisurilor anexate cererii de pensionare, casa teritorială de pensii poate să admită sau să respingă cererea de pensionare, soluţia acesteia putând fi contestată potrivit procedurii reglementată de lege.

Pe cale de consecinţă, petitul având ca obiect obligarea casei teritoriale de pensii la acordarea pensiei, cu valorificarea tuturor înscrisurilor depuse la dosarul de pensionare, este prematur formulat atât timp cât această instituție nu s-a pronunţat asupra cererii de pensionare, dispunând admiterea sau respingerea cererii de pensionare.

Astfel, casa teritorială de pensii poate fi obligată, în cazul unui refuz nejustificat de rezolvare a unei cereri de pensionare, doar la soluţionarea cererii de pensionare, iar nu la acordarea pensiei solicitate.

(Secţia litigii de muncă şi asigurări sociale, Decizia civilă nr. 886 din 23 iunie 2016, judecător dr. C.P.)

Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Caraş-Severin sub nr. 3322/115/24.11.2015, reclamantul G.C. a chemat în judecată pârâta C.J.P. Caraş-Severin solicitând instanţei ca, prin hotărârea judecătorească pe care o va pronunţa, să oblige pârâta: să reia în lucru dosarul de pensionare suspendat, să finalizeze dosarul de pensionare depus la Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, conform cererii nr. 262445/3 noiembrie  2014, şi să-i acorde pensia la care are dreptul, cu valorificarea înscrisurilor anexate la cererea de pensionare.

Prin sentinţa civilă nr. 155/16 februarie 2016, tribunalul a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin să emită pe seama reclamantului G.C. o decizie de pensionare.

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut că reclamantul a formulat prezenta acţiune, ca urmare a refuzului acesteia de a dispune pensionarea sa.

În aceste condiţii, potrivit art. 153 din Legea nr. 263/2010, republicată, instanţa de fond a apreciat că această cauză este un conflict de drepturi de asigurări sociale, care a luat naştere ca urmare a neemiterii de către pârâtă a unei decizii de pensionare.

Reclamantul a formulat o cerere, înregistrată la data de 03.11.2014, prin care a solicitat instituţiei pârâte să-i acorde drepturile de pensie potrivit Legii nr. 263/2010.

În conformitate cu art.106 alin.(1) din Legea nr. 263/2010: „admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii”.

Potrivit alin.(2) al aceluiaşi articol, „Decizia prevăzută la alin. (1) trebuie să cuprindă temeiurile de fapt şi de drept în baza cărora se admite sau se respinge cererea de pensionare”.

Mai mult, conform art.106 alin.(4) „Decizia casei teritoriale de pensii se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii”.

Astfel, în speţă, prima instanţă a apreciat că împrejurarea de a nu beneficia de o decizie de pensionare de admitere sau de respingere, în condiţiile în care reclamantul a solicitat acest lucru, iar termenul legal de emitere a unei decizii de pensionare a fost depăşit, nu poate fi imputat acestuia, mai ales că eliberarea acesteia revine pârâtei C.J.P. Caraş-Severin, care este competentă, potrivit legii, să emită un astfel de act.

În drept, s-au aplicat dispoziţiile  art. 106 alin. (1) – (4) din Legea nr. 263/2010.

În termen legal, împotriva sentinţei civile menţionate mai sus, a declarat apel C.J.P.Caraş-Severin, prin care a solicitat admiterea apelului şi anularea sau schimbarea hotărârii apelate în sensul respingerii acţiunii reclamantului.

În motivarea cererii de apel, se invocă nulitatea hotărârii apelate, deoarece a fost comunicată fără a fi semnată de membrii completului de judecată şi de către grefier, cerinţă obligatorie înaintea comunicării, conform art. 426 alin. (3) şi art. 427 alin. (1) fraza a doua din Codul de procedură civilă.

Apelanta apreciază că termenii de copie şi fotocopie au acelaşi înţeles şi că art. 427 alin. (1) teza a II-a din Codul de procedură civilă este clar: comunicarea copiei hotărârii se va face de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii, iar nu înainte, cum greşit a procedat instanţa de fond, ceea ce face aplicabilă sancţiunea prevăzută de art. 174 şi următoarele raportat la art. 405 din Codul de procedură civilă.

Totodată, consideră că instanţa de contencios administrativ este competentă să soluţioneze cauza, deoarece acţiunea este îndreptată împotriva refuzului de soluţionare a cererii, instanţa de fond reţinând greşit că obiectul cauzei îl reprezintă contestaţie împotriva deciziei  de pensionare.

Sub aspectul fondului, arată că în mod eronat a dispus prima instanţă obligarea ei la emiterea unei decizii de pensionare. SC F. SA Caransebeş nu este o unitate minieră şi nu se regăseşte în lista unităţilor prevăzute de art. 3 din Hotărârea Guvernului nr. 1025/2003. La parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş se află în curs de soluţionare un dosar penal privind cercetarea aspectelor semnalate de pârâtă, context în care procesul trebuie suspendat, nu soluţionat.

În drept, s-au invocat dispoziţiile art. 466-482 coroborate cu cele ale art. 453, art. 426 alin. (3), art. 427 alin. (1) şi ale art. 538 din Codul de procedură civilă, art. 41 alin. (2), art. 42 alin. (1) pct. 2 şi 13, art. 43, art. 54 şi art. 129-130 din Codul de procedură civilă.

La apel, s-au anexat: împuternicire de reprezentare nr. 13143/DE-CJ-12296/127 din 7 aprilie 2016, denunţul nr. 13004/CJ din 23 decembrie 2015 şi certificatul ORC  nr. 8077/5 iunie 2015 privind SC F. SA.

Reclamantul-intimat G.Co. a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat, arătând că, potrivit art. 426 alin. (3) din Codul de procedură civilă, hotărârile se vor redacta în numărul de exemplare necesar spre a se asigura comunicarea acestora tuturor persoanelor pentru care legea prevede că hotărârea se comunică integral. Două exemplare de pe fiecare hotărâre vor fi semnate de membrii completului de judecată şi de grefierul de şedinţă, cerinţe ce au fost respectate în speţă.

În mod corect, prin raportare la prevederile art. 106 din Legea nr. 263/2010, prima instanţă s-a declarat competentă să soluţioneze cauza, scopul urmărit de reclamant fiind emiterea unei decizii în baza căreia să încaseze pensia.

Pârâta nu se poate prevala de formularea unei plângeri penale pentru a tergiversa soluţionarea dosarului de pensionare, iar  situaţia SC F. SA trebuie analizată prin raportare la anul 2001.

Prin răspunsul la întâmpinare, pârâta-apelantă reia susţinerile din cererea de apel privind neîncadrarea activităţii reclamantului în condiţii speciale şi necesitatea suspendării cauzei până la soluţionarea plângerii penale.

Analizând apelul declarat prin prisma motivelor de apel invocate, a dispoziţiilor art. 466 şi următoarele din Codul de procedură civilă, Curtea a apreciat apelul întemeiat, cu următoarea motivare:

Susţinerile pârâtei apelante privind nulitatea  hotărârii sunt neîntemeiate.

Conform prevederilor art. 426 alin. (6) din Codul de procedură civilă, hotărârea se va întocmi în două exemplare originale, dintre care unul se ataşează la dosarul cauzei, iar celălalt se va depune spre conservare la dosarul de hotărâri al instanţei.

Art. 427 alin. (1) din Codul de procedură civilă prevede comunicarea hotărârii, în copie, de îndată ce hotărârea a fost redactată şi semnată în condiţiile legii.

Verificând dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că hotărârea este semnată de membrii completului de judecată şi de grefier, iar copia hotărârii a fost semnată pentru conformitate de grefier.

Dispoziţiile legale nu prevăd comunicarea unei fotocopii după hotărâre, ci a unei copii, iar susţinerile pârâtei privind comunicarea hotărârii înainte de semnarea ei nu sunt susţinute de nicio probă.

În mod corect prima instanţă s-a declarat competentă să soluţioneze cauza.

Art. 152 din Legea nr. 263/2010 prevede că jurisdicţia asigurărilor sociale se realizează prin tribunale şi curţi de apel, iar art. 153 alin. (1) litera f) din Legea nr. 263/2010 dispune că tribunalele  soluţionează în primă instanţă litigiile privind refuzul nejustificat de rezolvare  a unei cereri privind drepturile de asigurări sociale, cum este cazul în speţă.

Jurisdicţia asigurărilor sociale, indiferent de obiectul litigiului, se realizează de către completele specializate în asigurări sociale.

Sub aspectul fondului, în mod corect a reţinut prima instanţă refuzul nejustificat  al pârâtei de soluţionare a cererii de pensionare a reclamantului, înregistrată la C.J.P. Caraş-Severin sub nr. 262445/3.11.2014.

Art. 106 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 impunea ca admiterea sau respingerea cererii de pensionare să se facă prin decizie emisă de Casa Teritorială de Pensii, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii.

Motivul invocat de pârâtă cu privire la formularea unui denunţ penal legat de adeverinţa de grupă de muncă eliberată de SC F. SA nu constituie un refuz justificat de soluţionare a dosarului de pensionare, mai ales că denunţul penal este formulat la mai mult de un an de la depunerea cererii de pensionare.

În mod greşit, însă, prima instanţă a obligat pârâta la emiterea unei decizii de pensionare.

Urmare a analizării înscrisurilor anexate cererii de pensionare, pârâta poate, potrivit art. 106 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, să admită sau să respingă cererea de pensionare, soluţia acesteia fiind supusă procedurii de contestare prevăzută de art. 149 şi următoarele din Legea nr. 263/2010.

Este adevărat că, prin acţiune, reclamantul a solicitat să fie obligată pârâta să-i acorde pensia la care are dreptul cu valorificarea tuturor înscrisurilor depuse la dosarul de pensionare, însă aceste capete de cerere sunt premature atâta timp cât pârâta nu s-a pronunţat în nici un fel în sensul admiterii/respingerii cererii de pensionare, iar dispoziţiile Legii nr. 263/2010 prevăd o procedură administrativă de soluţionare/contestare care trebuie parcursă.

Faţă de cele de mai sus, în baza art. 480 alin. (2) din Codul de procedură civilă, instanţa de apel a admis apelul şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâta C.J. P. Caraş-Severin să soluţioneze cererea de pensionare formulată de reclamant, în condiţiile art. 106 din Legea nr. 263/2010, respingând celelalte pretenţii ale reclamantului ca prematur formulate.

Domenii speta

Spete similare