Contestaţie la executare

Primul motiv invocat de contestatori în susţinerea cererii lor este acela că nu se poate deschide un nou dosar execuţional pentru acelaşi titlu executoriu de vreme ce pe rolul aceluiaşi executor judecătoresc a mai fost un dosar execuţional.

După cum rezultă din copia dosarului execuţional nr…. al BEJ F.C.L., acest dosar a fost închis deoarece instanţa a anulat toate actele de executare din dosar (fila 200 vol.I). Prin Sentinţa Civilă nr.4031 pronunţată de către Judecătoria Craiova în data de  20.03.2014 în dosar nr.35965/215/2013 s-a dispus anularea tuturor actelor de executare din dosarul execuţional nr.69/E/2013 al BEJ F.C.L. , iar prin Decizia nr.1326 pronunţată de Tribunalul Dolj în data de 16.12.2014 hotărârea primei instanţe a fost schimbată în parte, în sensul că doar un act de executare a fost anulat în parte. Faptul că executorul a fost în eroare în momentul în care a dispus închiderea dosarului nu prezintă importanţă de vreme ce toate actele de executare întocmite în dosarul nr.69/E/2013 sunt în prezent lipsite de eficienţă juridică ca urmare a închiderii dosarului.

Deschiderea a două dosare execuţionale pentru acelaşi titlu executoriu nu este sancţionată nici nu nulitate absolută şi nici nu nulitate relativă de vreme ce legiuitorul a prevăzut şi această situaţie neobişnuită (art.654 alin.5 CPC). Contestatorii nu au invocat nicio vătămare prin deschiderea celui de-al doilea dosar motiv pentru care instanţa constată că argumentele prezentate la punctul „A” din contestaţie sunt nefondate.

În ceea ce priveşte argumentele prezentate la punctul „B” din cererea iniţială, instanţa constată că acestea sunt întemeiate. Prin încheierea din data de 19.02.2015 (fila 299 vol.I) executorul judecătoresc a stabilit că onorariul de executare silită este în cuantum de 2.200 de lei, 50 de lei reprezintă taxele poştale şi suma de 600 de lei reprezintă cheltuielile de judecată, astfel că totalul cheltuielilor de executare se ridică la 2.850 de lei.

Prin somaţia din data de 24.02.2015  (fila 298 verso vol.I) se menţionează suma de 600 de lei cheltuieli de judecată şi suma de  2.850 de lei cu titlu de cheltuieli de executare avansate de creditor. Dosarul execuţional depus în copie de executorul judecătoresc nu conţine şi dovada achitării cheltuielilor de executare de către creditor, însă instanţa consideră că în mod greşit s-a stipulat că suma de 2.850 de lei a fost avansată de creditor deoarece suma de 600 de lei reprezentând cheltuieli de executare reprezintă suma ce trebuie recuperată de la debitor în favoarea creditorului. Acesta din urmă poate doar să avanseze suma reprezentând onorariul de executor şi taxele poştale, respectiv suma de 2.250 de lei. Chiar şi în situaţia în care creditorul a avansat suma de 2.850 de lei, debitorul nu poate fi poate fi obligat să plătească cheltuielile de judecată de două ori.

În consecinţă, instanţa va anula în parte somaţia din data de 24.02.2015, în sensul reducerii sumei reprezentând cheltuieli de executare de la suma de 2.850 de lei la 2.250 de lei (menţiunea privind cheltuielile de judecată în cuantum de 600 de lei rămâne valabilă).

În ceea ce priveşte argumentele menţionate la punctul „C” din cererea iniţială, instanţa reţine că acestea sunt nefondate. Contestatorii au invocat faptul că nu exista dovada comunicării titlului executoriu în copie certificată şi a încheierii de încuviinţare a dosarului execuţional. Conform procesului-verbal de înmânare din data de 03.03.2015 (fila 296 vol.I) debitorilor le-au fost comunicate „Înştiinţare + Somaţie”, iar conform înştiinţării (fila 298 vol.I) „Anexăm la prezenta adresă o copie certificată de pe încheierea prin care s-a încuviinţat executarea silită, copie certificată a titlului executoriu şi somaţia”. Astfel, instanţa reţine că  din actele dosarului de executare silită rezultă că le-a fost comunicată contestatorilor copia certificată a titlului executoriu, însă nu le-a fost comunicată încheierea de încuviinţare a executării silite. Art.667 alin.2 CPC sancţionează cu nulitate absolută doar necomunicarea titlului executoriu şi a somaţiei, nu şi necomunicarea încheierii prin care a fost încuviinţată executarea silită.

În ceea ce priveşte argumentele prezentate la punctul „D” din cererea iniţială, instanţa constată că acestea sunt nefondate. Datele de identificare ale debitorilor, inclusiv domiciliul acestora, se regăsesc în procesul-verbal de înmânare (fila 296 vol.I). Dovada de comunicare a actelor procedurale se face pe un formular tipizat care prevede toate situaţiile prevăzute de lege (înştiinţare pentru afişare, proces-verbal de înmânare, confirmare de predare, etc.). Faptul că datele sunt trecute doar pe prima pagină a actului şi nu şi pe verso nu reprezintă un motiv de nulitate absolută. Nu se impune menţionarea la fiecare rubrică a domiciliului debitorilor de vreme ce aceste date au fost deja inscripţionate la începutul actului, iar actul de comunicare a fost semnat de o persoană identificată cu seria cărţii de identitate, în calitate de soră, practică uzuală şi în cazul comunicării actelor de procedură ale instanţei de judecată.

În ceea ce priveşte argumentele menţionate la punctul „E” din cererea introductivă, instanţă constată că acestea sunt neîntemeiate.

Contestatorii sunt în eroare în ceea ce priveşte limitarea dreptului executorului judecătoresc de a apela la concursul forţei publice.

Conform art. 898 CPC „în vederea executării silite a obligaţiei prevăzute de art.897, executorul judecătoresc se va deplasa la faţa locului, va soma debitorul să părăsească de îndată imobilul, iar în caz de împotrivire, îl va evacua din imobilul respectiv pe debitor împreună cu toate persoanele care ocupă imobilul în fapt ori fără niciun titlu opozabil creditorului, cu sau fără ajutorului forţei publice, după caz, punând pe creditor în drepturile sale”.

Acest temei de drept se aplică tuturor punerilor în posesie asupra imobilelor. Dacă debitorii erau de bună-credinţă, atunci aceştia ar fi executat de bună-voie obligaţiile din titlul executoriu, ar fi pus la dispoziţia creditorului suma reprezentând cheltuielile de judecată şi l-ar fi înştiinţat să vină să intre în posesia imobilului, prin orice mijloc prevăzut de lege. Din nou, debitorii nu precizează care este vătămarea provocată prin folosirea forţei publice (faptul că le-a fost luată nevoluntar posesia nu reprezintă o vătămare nejustificată).

În ceea ce priveşte argumentele prezentate la punctele „F”, „G”, „H”, „I” şi „J”, precum şi capătul de cerere din contestaţia la executare din dosarul nr.723/261/2016 conexat la dosarul de faţă prin încheierea din data de 08.12.2015, instanţa constată că cei doi contestatori nu justifică un interes pentru a ataca actele de executare privitoare la punerea în posesie.

După cum rezultă din raportul de expertiză întocmit în cauză şi după cum recunoaşte şi apărătorul contestatorilor, aceştia din urmă au înlăturat gardul de sârmă amplasat de executorul judecătoresc pentru a delimita suprafaţa de teren pentru care creditorul a fost pus în posesie. Independent de hotărârile instanţei penale, instanţa de faţă nu poate tolera ca o persoană să îşi facă singur dreptate. Dacă modul de punere în executare a titlului vatămă într-un fel debitorii, atunci aceştia trebuie să se adreseze instanţei. Altfel, instituţii de drept precum întoarcerea executării ar fi inutile.

Contestatorii prin apărători au invocat la concluziile pe fond faptul că, deşi starea de fapt a fost schimbată direct de debitori, au fost nevoiţi să se adrese instanţei pentru a schimba şi starea de drept. Instanţa reţine, în primul rând, faptul că starea de drept este dată de titlul executoriu şi nu de procesul-verbal de punere în posesie, cum în mod eronat s-a invocat la ultimul termen de judecată. În al doilea rând, instanţa reţine că starea de drept nu poate fi modificată de instanţa de executare, de vreme ce căile de atac împotriva titlului executoriu au fost epuizate, iar titlurile executorii reprezentate de hotărâri judecătoreşti nu pot fi cenzurate pe calea contestaţiei la executare.

Procesul-verbal de punere în posesie din data de 15.04.2015 este în prezent lipsit de eficienţă ca urmare a împotrivirii contestatorilor care au reintrat în posesia întregului teren; faptul că au înlăturat gardul amplasat de executorul judecătoresc reprezintă o formă de reintrare în posesia imobilului ce face obiectul executării, chiar dacă contestatorii susţin contrariul.

În momentul de faţă executorul trebuie să stabilească o nouă dată pentru a pune în posesie creditorul, să citeze părţile, să se deplaseze la faţa loculului şi să întocmească un nou proces-verbal de punere în posesie. Această ultimă argumentaţie relevă cel mai bine lipsa de interes a debitorilor în a contesta actele de executare privitoare la punerea în posesie, de vreme ce acestea nu mai pot produce pe viitor niciun efect.

De asemenea, raportat la desfăşurarea executării silite până în prezent, instanţa se vede nevoită să atragă atenţia contestatorilor că aceştia au doar dreptul de a contesta în instanţa actele de executare şi nu de a le înlătura personal. Titlul executoriu este suficient de clar pentru a putea fi pus în executare, iar în cazul în care ar exista nedumeriri pentru executorul judecătoresc, acesta poate dispune efectuarea unei expertize judiciare în specialitatea topografie. Faptul că debitorii formulează şi contestaţie la executare nu le dă dreptul să îşi facă singuri dreptate. Pentru motive bine întemeiate aceştia pot formula cerere de suspendare a executării silite, situaţie în care nici ei şi nici familia lor nu ar fi puşi în pericol de actele de executare (pericolul iminent invocat de contestatori pentru înlăturarea gardului de sârmă amplasat de executorul judecătoresc este unul vădit nefondat, de vreme ce este foarte improbabil ca vântul să poată să ridice un gard de sârmă).

Prin concluziile scrise depuse în data de 16.09.2016 contestatorii au invocat că au interes în a contesta actele de executare prin care s-a făcut punerea în posesie de vreme ce contractul de închiriere pe teren le-a fost reziliat de către Regia Autonomă de Administrare a Domeniului Public şi Fondului Locativ ca urmare a punerii în posesie. În primul rând, aceste motive nu au fost cuprinse în conţinutul cererii introductive  din dosarul 457/261/2015 şi nici în dosarul 723/261/2015, şi nici nu au fost depuse separat înăuntrul termenului de 15 zile de la comunicare procesului-verbal de punere în posesie. Acest termen este unul de decădere şi orice precizare de fapt sau de drept ulterioară nu mai poate fi primită. În al doilea rând, contractul de închirie şi adresa prin care le-a fost adus la cunoştinţă debitorului că acest contract a fost reziliat nu au fost depuse cu respectarea prevederilor art.394 alin.3 CPC, motiv pentru care nu le va lua în considerare. Toate probele trebuie administrate cu respectarea principiului contradictorialităţii, iar actele depuse după închiderea dezbaterilor nu pot fi analizate şi combătute de partea adversă. Ca un argument în plus, instanţa reţine că dreptul de proprietate al creditorului izvorăşte dintr-un titlu executoriu reprezentat de o hotărâre judecătorească, în timp ce dreptul de folosinţă al debitorilor izvorăşte dintr-un act sub semnătură privată cu o terţă persoană.

Domenii speta

Spete similare