Prin sentinţa penală nr. 94/12.02.2016 pronunţată de Tribunalul Galaţi, s-a respins ca neîntemeiată, contestaţia la executare formulată de petentul P.V.
Instanţa reţine că petentul a formulat prezenta contestaţie la executare întrucât este nemulţumit de cuantumul sporului de 5 ani închisoare care i-a fost aplicat, petentul solicitând reducerea sporului de pedeapsă aplicat de la 5 ani la 3 ani şi 4 luni.
Tribunalul constată că motivul invocat de petent în cadrul contestaţiei la executare nu se regăseşte printre cazurile prevăzute de art. 598 alin.1, lit. a-d C.p.p., reţinându-se de instanţă faptul că petentul, în situaţia în care era nemulţumit de cuantumul sporului aplicat prin s.p. nr. 528/15.05.2014 a Tribunalului Galaţi, avea posibilitatea de a contesta hotărârea instanţei de fond, lucru pe care de altfel petentul l-a şi făcut aşa cum rezultă din actele dosarului însă prin d.p. nr. 408/C/18.08.2014 a Curţii de Apel Galaţi a fost respinsă, ca nefondată, contestaţia formulată de petentul P.V. În atare situaţie, faţă de cele mai sus expuse, contestaţia la executare formulată de petent urmează a fi respinsă ca neîntemeiată.
Judecătoria Sectorul 1 București
CONTESTATIE LA EXECUTARE; TITLU EXECUTORIU IMPOTRIVA STATULUI. INLATURAREA PREVEDERILOR INTERNE CONTRARE TRATATELOR LA CARE ROMANIA ESTE PARTE; REDUCEREREA ONORARIULUI EXECUTORULUI JUDECATORESC CONFOMR ONORARIILOR MAXIMALE STABILITE PRIN LEGEA NR. 1...
Judecătoria Moinești
Contestaţie la executare
Judecătoria Pașcani
Contestație la executare. Desființare titlu executoriu.
Judecătoria Târgu Jiu
contestaţie la executare
Tribunalul Caraș Severin
Contestaţie la executare. Întinderea titlului executoriu. Coroborarea dispozitivului cu considerentele hotărârii.