Ordin de protecţie

Continut speta: Prin sentinţa civilă pronunţată de Judecătoria Oradea s-a dispus emiterea ordinului de protecţie pentru reclamantă, împotriva pârâtului, pe o durată de 6 luni începând cu data de 08.02.2016, şi s-au instituit în sarcina pârâtului, pe aceeaşi perioadă, următoarele obligaţii şi interdicţii: evacuarea temporară a pârâtului din imobil; păstrarea unei distanţe minime de 50 m faţă de reclamanta şi faţă de minora, faţă de locuinţa victimei şi faţă de şcoala la care învaţă minora; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondenţă sau în orice alt mod, cu reclamanta; s-a stabilit locuinţa minorei la mama sa.

Instanţa de fond reţinut că şi după emiterea primului ordin de protecţie la 07.10.2015, relaţiile dintre părţi dar şi dintre pârât şi fiica sa minoră continuă să fie tensionate, chiar dacă acestea au încercat să se împace.

Instanţa de fond a apreciat că deşi este vorba despre o procedură specială care nu are în vedere fondul drepturilor reclamate, măsurile ce pot fi dispuse în această procedură având un caracter provizoriu, este obligată să ţină seama de interesul superior al copilului, atunci când ia o măsură privitoare la copil, principiu consacrat legislativ de art. 263 C.civ. şi art. 2 din Legea  nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului. În determinarea interesului superior al copilului se ţine cont, potrivit Deciziei de îndrumare nr. 10/1969, care îşi păstrează actualitatea, de o serie de factori, printre care: posibilităţile materiale ale părinţilor, posibilităţile de dezvoltare fizică, intelectuală şi morală pe care copiii le pot găsi la unul dintre părinţi, vârsta copilului, comportarea părinţilor faţă de copil înainte de divorţ, legăturile de afecţiune stabilite între copil şi familie. Trebuie aşadar să se ţină seama, în general, de existenţa celor mai prielnice condiţii pentru creşterea şi educarea minorului.

Raportat la probatiunea administrata, instanţa de fond a considerat că atitudinea avută de pârât, concretizată în acte de violenţă verbală, fizică şi psihologică, a fost aptă să producă reclamantei şi minorei o stare de presiune, de frică şi de disconfort psihic, ce le împiedică în prezent să ducă o viaţă normală, existând temerea rezonabilă că actele de hărţuire la care pârâtul a recurs până în prezent vor continua, cu posibilitatea reală de a se agrava şi de a periclita siguranţa şi integritatea fizică a acestora.

Deşi actele de violenţă fizică exercitate de către pârât nu s-au îndreptat şi împotriva minorei, este mai mult decât evident că având actualmente comportamentul deviant descris mai sus, manifestat, aşa cum s-a arătat, inclusiv în prezenţa copilului, pârâtul nu se poate afla cel puţin temporar în preajma fiicei sale, interesul minorei impunând evitarea expunerii sale la orice formă de agresiune, directă sau indirectă. Cum pârâtul constituie în prezent un pericol nu numai pentru reclamantă, ci şi pentru dezvoltarea psihică şi emoţională normală a fiicei sale minore, măsurile de protecţie o vor privi şi pe aceasta din urmă. De altfel, pentru a înlătura efectele nocive avute de comportamentul tatălui asupra psihicului minorei, acesteia i s-a recomandat evitarea expunerii la stresori, examinare medicală şi psihoterapie, astfel cum rezultă din raportul de psihodiagnostic şi evaluare clinică nr. 4 din 28.01.2016 întocmit de Psiholog principal.

Prin urmare, constatând că integritatea psihică şi fizică a reclamantei şi a copilului său sunt puse în prezent în pericol de actele de violenţă verbală, fizică şi psihologică săvârşite de către pârât, fiind deci îndeplinite condiţiile impuse de art. 23 alin. 1 lit. a, d şi f din Legea nr. 217/2003, republicată, instanţa de fond a admis în parte cererea de emitere a ordinului de protecţie introdusă de reclamanta.

Apelul declarat împotriva sentintei civile a instantei de fond a fost respins de instanta de apel prin decizia pronuntata.

Din probaţiunea administrată în cauză, s-a reţinut că atât reclamanta intimată, soţia cu care apelantul se află în prezent în proces de divorţ, cât mai ales fiica părţilor, în vârstă de 13 ani au fost expuse în ultimii ani, unui climat neadecvat caracterizat prin violenţe fizice şi psihice al căror efecte drastice se resimt în prezent mai ales în privinţa fiicei părţilor într-un mod acut dar şi în privinţa intimatei.

Astfel din actele dosarului rezulta ca s-a emis un ordin de protecţie împotriva apelantului fiind dispusă evacuarea acestuia pe o perioadă de 4 luni, obligarea sa la a păstra o distanţă minimă de 500 m faţă de reclamantă şi interzicerea oricăror contacte telefonice sau prin corespondenţă cu reclamanta.

În prezent, chiar dacă părţile au încercat o împăcare, chiar dacă minora s-a întâlnit de câteva ori cu tatăl ei, mergând la cumpărături , situaţia nu s-a schimbat în bine din contră atât intimata reclamantă cât şi fiica părţilor suferă de un sindrom post traumatic urmând tratament psihiatric, nevoia acestora de linişte şi echilibru fiind esenţială pentru îmbunătăţirii echilibrului emoţional.

Starea îngrijorătoare a minorei rezultă cu claritate şi din procesul verbal de audiere minor din 05 februarie 2016 administrat în faţa instanţei de fond din care rezultă că aceasta îşi percepe tatăl ca un factor stresor, nu are încredere în tată, îl percepe ca fiind nesincer şi dornic de a-şi îmbunătăţii propria imagine prin faptul că se întâlneşte cu ea pentru ai cumpăra lucruri.

Copila extrem de sensibilă şi inteligentă a fost marcată profund de violenţele fizice şi psihice la care a asistat şi la care a fost expusă mama sa, dar şi de violenţele psihice la care a expus-o propriul tată printr-un comportament şi un dialog neadecvat cu un copil, din dorinţa eşuată de a-şi găsi în fiica sa un aliat în încercările sale de a se împăca cu mama.

Rezultă astfel că nu doar violenţele fizice din trecut exercitate de apelant împotriva soţiei au adus copilul într-o stare emoţională precară şi îngrijorătoare cât şi suferinţa psihologică la care minora a fost expusă prin comportamentul tatălui pe care îl percepea ca fiind umilitor faţă de mamă, prin stresul creat de tonul hotărât şi ridicat prin care îi vorbea, prin expunerea într-un mod total inadecvat a unor aspecte sexuale şi inducerea în mintea copilului a faptului că acesta va fi expus unor violenţe sexuale în cazul în care mama îşi va reface viaţa ceea ce au adus copilul în starea de a sta cu cuţitele în cameră şi de a-şi închipui că este mereu înregistrată şi ascultată de tatăl care ştie tot, sentimentul de insecuritate manifestându-se în prezent la cote îngrijorătoare.

Din biletul de externare/scrisoare medicală rezultă că în urma examenului psihiatric s-a constatat că minora suferă de autostimă redusă, nesiguranţă, neîncredere de sine, teama de respingere şi de conflictele cu tatăl, anxietate, dificultăţii de concentrare toate survenite afirmativ în context familial tensionat în ultimii ani, adolescenta fiind martora unui comportament agresiv verbal şi fizic din partea tatălui descriindu-şi tatăl ca fiind un om foarte rigid şi agresiv.

Recomandările medicale au fost de psihoigienă, evitarea factorilor cu impact emoţional negativ asupra adolescentei şi consilieră psihologică individuală şi parentală.

S-a mai reţinut că nu s-a dovedit în cauză că acest comportament al minorei şi respingerea clară a prezenţei tatălui în viaţa sa s-ar datora unei alienări parentale din partea mamei, actele medicale şi declaraţiile minorei dovedind că această respingere este efectul unui stres emoţional acut, ce s-a perpetuat în timp şi pe care copilul nu l-a putut gestiona şi care a apărut pe fondul violenţele fizice şi psihice dintre părinţi, pe fondul temerii că mama va fi expusă unor violenţe fizice şi unor umilinţe psihice dar şi efectul unor violenţe psihice la care copilul a fost expus constant de tată prin dialog sever, autoritar şi cu conotaţii sexuale total neadecvate, ce a insuflat copilului o temere faţă de propriul tată, pe care deşi a încercat să îl accepte totuşi nu a reuşit, percepându-şi tatăl ca fiind malefic, diabolic şi nesincer.

Instanţa de apel a mai reţinut că niciunul dintre părinţi nu au ştiut să gestioneze situaţia de conflict intrafamilial în sensul protejării copilului, minora fiind prinsă la mijloc pe de o parte între temerea mamei care o trezea noaptea când se temea de noi agresiuni ale tatălui, dar şi între presiunile tatălui care încerca să-şi caute în fiica sa, un aliat cu orice preţ, chiar cu riscul ruperii echilibrului emoţional al minorului.Ambii părinţi trebuie să înţeleagă că situaţia de fragilitate emoţională a minorei din prezent impune în primul rând protejarea acesteia pe viitor şi excluderea pe cât este posibili din conflictele dintre părinţi, conflicte pe care acest copil extrem de sensibil le percepe mult mai acut decât însăşi părinţii participanţi direcţi la ele.

Instanţa de apel a apreciat că trebuie să aibă în vedere la pronunţarea soluţiei interesul superior al minorului, cel mai important deziderat ce trebuie apărat în orice conflict intrafamilial care impune o soluţie impusă de o autoritate a statului investită cu putere decizionala.

(Tribunalul Bihor – Secţia I civilă, decizia civilă nr.366/A/2016).

Domenii speta

Spete similare