Contestație la executare

Decizie 102 din 04.02.2016


Art. 512 alin. 2 C. pr.. civ. din 1865  reglementează în mod distinct două situaţii juridice. În prima teza, este vorba  de un singur creditor care adjudecând bunul  poate depune creanţa sa în contul preţului putând fi obligat şi la plata unei diferenţe de preţ în cazul în care creanţa sa este inferioară preţului de adjudecare, iar în cea de-a două ipoteză vorbim de existenţa mai multor creditori dintre care unii cu drept de preferinţă, situaţie în care adjudecatarul, va fi ţinut să depună diferenţa dintre creanţa sa şi preţul de adjudecare, precum şi suma necesară pentru plata creanţelor celor cu rang preferenţial, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ. 

Aşadar, intenţia legiuitorului este una extrem de clar arătată, creditorul cu rang preferenţial trebuie să-şi poată valorifica în totalitate creanţa sa, pentru că altfel garanţiile sale ar fi pur fictive în faza execuţională.

Prin sentinţa civilă nr. 1160 din data de 17 septembrie 2015 Judecătoria RV a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul CVD, în contradictoriu cu intimaţii  IAV, IDC şi CB AGENŢIA RV.

A dispus  îndreptarea procesului-verbal de licitaţie din 30 iunie 2015  întocmit în dosarele de executare nr.199,200, 201/2012 (fost dosar CEB nr.32/2010), de către BEJ TVP,  în sensul de a se admite cererea contestatorului de a depune creanţa sa în valoare de 14.800 euro sau contravaloarea în lei la data  plăţii, plus dobânda legală şi a cauţiunii în sumă de 10.215 lei  în contul preţului, cu obligaţia de a depune diferenţa de preţ până la concurenţa preţului de adjudecare(102.500 lei) şi de a fi declarat adjudecatar al imobilului situat in RV, intabulat in CF nr.1261/N a mun. RV, cu nr. cadastral 480/7.

 A dispus suspendarea executării silite în dosarele de executare nr. 199,200, 201/2012 (fost dosar CEB nr.32/2010), de BEJ TVP, până la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.

  Pentru a pronunţa această sentinţă prima instanţă a reţinut că  prin sentinţa civilă nr.1128/31.05.2011 pronunţată de Judecătoria RV in dosar nr.1130/292/2011, irevocabilă, au fost obligaţi IAV şi IDC să-i restituie contestatorului suma de 14.800 euro sau contravaloarea în lei la data plăţii efective, precum şi dobânda legală calculată începând cu data de 18.03.2011 şi până la data achitării integrale.

Aşa cum reiese din procesul-verbal de licitaţie din data de 30.06.2015 întocmit de B.E.J. TVP în dosarele de executare nr. 199, 200, 201/ 2012 (fost dosar CEB nr.32/2010), contestatorul s-a înscris, alături de creditoarea CB AGENŢIA RV, la licitaţia organizată în data de 30.06.2015 pentru vânzarea imobilului proprietatea intimaţilor IAV şi IDC, situat in RV, înscris în CF nr.1261/N , cu nr. cadastral 480/7.

Contestatorul a prezentat executorului judecătoresc recipisa de consemnare a garanţiei de participare nr. 595937/1/30.06.2015 în sumă de 10.215 lei şi a solicitat preluarea imobilului scos la vânzare în contul creanţei sale, urmând să achite diferenţa dintre valoarea acesteia şi preţul de pornire a licitaţiei.

Având in vedere dispoziţiile art. 512 al. 2 din vechiul Cod procedură civilă, executorul a respins cererea contestatorului cu motivarea că acesta nu a fost de acord să achite în plus şi suma necesară pentru plata creanţelor creditoarei CB. 

În baza art.3 din Legea nr.76/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, care prevede că dispoziţiile acestuia se aplică numai  proceselor şi executărilor silite începute după intrarea sa în vigoare, instanţa constată că în cauza de faţă se aplică dispoziţiile Codul de procedură civilă din 1865.

A reiterat instanţa disp. art. 510 din Codul de procedură civilă din 1865 şi art. 512 al. 2 conform căruia când adjudecatar este un creditor, el poate depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat, dacă este cazul, să depună diferenţa de preţ. Dacă există alţi creditori care au un drept de preferinţă în condiţiile art. 563 şi 564, el va depune până la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesară pentru plata creanţelor lor, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ.”

Instanţa a apreciat  că executorul judecătoresc a interpretat greşit aceste dispoziţii legale şi a procedat nejustificat la respingerea cererii contestatorului creditor de a prelua imobilul în contul creanţei sale.

Ţinând cont de metodele de interpretarea a  prevederilor legale, consideră instanţa că dispoziţiile art. 512 din Codul de procedură civilă din 1865 trebuie aplicate în sensul de a nu se crea unui creditor adjudecatar o situaţie mai grea în situaţia existenţei a altor creditori cu un drept de referinţă potrivit art. 563, art. 564 Codul de procedură civilă.

Astfel, când un creditor este declarat adjudecatar, acesta va depune creanţa sa în contul preţului, fiind obligat dacă este cazul, să depună diferenţa de preţ, interpretare cu care a fost de acord şi contestatorul care a afirmat că este de acord să preia imobilul in contul creanţei sale, cu depunerea garanţiei de participare şi cu achitarea diferenţei de preţ până la nivelul preţului de adjudecare.

Împotriva acestei sentinţe a  declarat apel în termen legal, CB SA apelantul –intimat-creditor CB SA solicitând admiterea apelului şi respingerea contestaţiei la executare.

În motivare a arătat că instanţa de fond a interpretat şi aplicat greşit dispoziţiile art. 512 alin. 2 C.pr.civ.,  întrucât nu a ţinut seama de faptul că legiuitorul a reglementat două situaţii, respectiv pe cea  în care adjudecatarul este singurul creditor şi situaţia în care pe lângă creditorul adjudecatar, mai exista unul sau mai mulţi creditori cu drept de preferinţă, în acest caz creditorul adjudecatar depune pe lângă creanţa sa, până la concurenţa preţului de adjudecare şi suma necesară pentru plata creanţelor acestor creditori, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ. 

În drept, cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 476-480 C.pr.civ.

Apelantul SC AC SRL a declarat apel la data de 15 octombrie 2015 solicitând admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate.

În motivare a arătat că instanţa de fond în mod eronat a apreciat că trebuie aplicate dispoziţiile art. 510 şi art. 512 alin. 2 C.pr.civ, astfel contestatorul a fost prejudiciat prin încălcarea dreptului de a fi adjudecatarul acelui imobil.

În drept cererea de apel a fost întemeiată pe dispoziţiile Codul de Procedură Civilă.

La data de 09 octombrie 2015 a declarat apel şi apelanta-intimată IDC solicitând admiterea apelului şi anularea hotărârii apelate.

În motivare a arătat că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare a dispoziţiilor legale incidente, întrucât dispoziţiile art. 510 şi art. 512 alin. 2 C.pr.civ, reglementeaza două situaţii distincte, în speţă fiind în cea de-a doua ipoteza în care există un creditor cu drept de preferinţă a cărui creanţă trebuie realizată în totalitate prin însărcinarea adjudecatarului la a acoperi peste preţul de adjudecare creanţa creditorului cu rang.

Intimatul-contestator CVD a formulat întâmpinare la data de 05 noiembrie 2015 prin care a solicitat respingerea apelurilor formulate în cauză.

În motivare a arăta că, apelul formulat de apelanta SC AC este inadmisibil întrucât societatea nu a figurat ca parte în proces.

Totodată a mai motivat că apelanta creditoare CB văzând oferta intimatului contestator avea posibilitatea să solicite preluarea imobilului în contul creanţei, la preţul de pornire al licitaţiei. Faptul că nu a uzat de această posibilitate, denotă atât lipsa de implicare cât şi lipsa de interes în recuperarea creanţei pentru care a solicitat începerea executării silite încă din anul 2010, perioadă în care imobilul a fost scos la vânzare de peste 40 de ori.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 115 C.pr.civ.

La data de 12 noiembrie 2015 apelanta SC AC SRL a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelanta-intimată IDC solicitând admiterea acestuia, cu  motivarea că susţinerile cereri de apel sunt întemeiate.

Apelanta –intimată a formulat întâmpinare la cererea de apel formulată de apelanta SC AC SRL la data de 11 noiembrie 2015 prin care a solicitat admiterea apelului, respingerea contestaţiei la executare formulată de CVD ca nefondată şi menţinerea procesului verbal de licitaţie ca legal şi temeinic.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe dispoziţiile Codului de Procedură Civilă.

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor invocate, Tribunalul  constată că apelurile declarate, în termen, sunt întemeiate în baza aceleiaşi argumentaţii juridice ce va fi expusă în continuare.

Referitor la apelul declarat de SC AC SRL instanţa reţine că acesta a fost respins ca inadmisibil soluţia fiind consemnată în parcticaua prezentei decizii, în conformitate  cu disp. art. 137 rap. la art. 298 C. pr. civ. vechi potrivit cărora instanţa se pronunţă mai întâi asupra excepţiilor de procedură sau de fond care fac inutilă în tot sau în parte cercetarea fondului. În cauză, soluţionarea cu prioritate a excepţia inadmisibilităţii acestei căi de atac a  fost justificată tocmai de necesitatea evitării antamării fondului, în condiţiile în care apelantul nu a fost parte la judecata fondului.

Raportând criticile apelanţilor la soluţia instanţei de fond, instanţa de control apreciază că indiferent de perspectiva de interpretare abordată într-o cauză dedusă judecăţii, nici instanţa şi nici părţile nu pot da unui text de lege o altă interpretare decât a vrut legiuitorul. În cauză, întregul demers al instanţei de a se raporta la metodele de interpretare este salutar, dar redundant şi ineficient în contextul în care norma incidentă nu era susceptibilă de interpretări, textul bucurându-se de o redactare care nu lasă loc echivocului în privinţa intenţiei legiuitorului; având a valorifica drepturile de preferinţă ale unora dintre creditori este lesne de justificat optica legiuitorului.

Aşa cum corect, din punct de vedere juridic, au învederat cei doi apelanţi, art. 512 alin. 2 C. pr. civ. reglementează în mod distinct două situaţii juridice. În prima teza, avem a vorbi de un singur creditor care adjudecând bunul  poate depune creanţa sa în contul preţului putând fi obligat şi la plata unei diferenţe de preţ în cazul în care creanţa sa este inferioară preţului de adjudecare, iar în cea de-a două ipoteză vorbim de existenţa mai multor creditori dintre care unii cu drept de preferinţă, situaţie în care adjudecatarul, va fi ţinut să depună diferenţa dintre creanţa sa şi preţul de adjudecare, precum şi suma necesară pentru plata creanţelor celor cu rang preferenţial, în măsura în care acestea nu sunt acoperite prin diferenţa de preţ.  Aşadar, intenţia legiuitorului este una extrem de clar arătată, creditorul cu rang preferenţial trebuie să-şi poată valorifica în totalitate creanţa sa, pentru că altfel garanţiile sale ar fi pur fictive în faza execuţională.

Adoptând această soluţie legislativă, legiuitorul român nu a adus atingere nici unui drept legitim al adjudecatarului, ci a urmărit valorificarea garanţiilor creditorilor care dau acestora drepturi de preferinţă oricare ar fi ele. Interpretarea dată de instanţa de fond vine să nege, în faza executării silite, tocmai rangul de preferinţă al creditorilor neadjudecatari care ar fi astfel puşi în situaţia de nu-şi putea satisface creanţa în totalitate, deşi au fost diligenţi şi şi-au constituit garanţii – ipotecă în cazul dedus judecăţii - publicaţia de vâzare – fila 45 dosar fond, precizează ca titluri executorii contract de credit, contracte de ipotecă şi contracte de fidejusiune.

 Instanţa de fond vine să răstoarne logica juridică instituită de art. 563 C. pr. civ. rap. la art. 1719 C. Civ. vechi cu privire la ordinea de preferinţă a creditorilor în executarea unor creanţe şi la dreptul acestora de a recupera în tot sau în parte creanţa sa tocmai în considerarea rangului. Interpretarea daţă de instanţa fondului,  permite unui creditor chirografar realizarea în totalitate a creanţei sale prin preluarea bunului şi lasă fără nici un fel de protecţie juridică creditorul cu rang preferenţial. S-a omis astfel a se avea în vedere că bunul imobil supus vânzării silite este obiect al unei ipoteci pentru garantarea unui credit acordat de apelanta CB.

Aşadar, în condiţiile în care creditorul adjudecatar refuză să remită şi diferenţa dintre preţul de adjdecare şi valoarea creanţei creditorului CB, măsura dispusă de executorul judecătoresc este fundamentată juridic nefiind respectate rigorile art. 512 alin. 2 teza a II a C. pr. civ..

Faţă de toate aceste considerente de fapt şi de drept, în temeiul art. 289 C. pr. civ. a admis apelurile declarate şi schimbând în tot sentinţa atacată a respins ca neîntemeiată contestaţia la executare.