Cerere de acordare diferenţe drepturi salariale

Sentinţă civilă 10 din 12.01.2016


Prin cererea înregistrată la această instanţă sub nr…, reclamanta  LL,  în contradictoriu cu  pârâţii INSTITUTIA PRIMARULUI COMUNEI B , Judeţ TELEORMAN  şi  CONSILIUL LOCAL COMUNEI B, a solicitat obligarea acestora la plata diferenţei de salariu rezultată din includerea premiului anual în salariul lunar , începând cu 01.01.2011 şi în continuare reactualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii.

Reclamantul a mai cerut obligarea pârâţilor la plata daunelor interese moratorii sub forma dobânzii legale conform OG nr.9/2000 şi OG nr.13/2001 .

Totodată reclamantul a solicitat obligarea pârâţilor la plata unor despăgubiri echivalente cu contravaloarea voucherului de vacanţă pentru anul 2014 în sumă de 6 salarii de bază minime brute pe ţară, garantate în plată la data de 04.07.2014.

În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că premiul anual prevăzut la art.25 din Legea-cadru nr.330/2009 a fost menţinut şi după abrogarea acestui articol , sens în care este decizia nr.21/2013 a Înaltei Curţi de casaţie şi Justiţie.

Totodată Curtea Constituţională printr-o interpretare cu caracter obligatoriu , a statuat că dreptul la premiul anual subzistă , chiar dacă nu mai poate fi acordat în forma anterioară prevăzută la art.25 din Legea nr.330/2009.

De asemenea, prin art.8 din Legea nr.285/2010 s-a prevăzut în mod expres că sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011 , acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.

Dreptul de a beneficia de acest premiu este câştigat , atâta timp cât dispoziţiile legale care îl prevedeau erau în vigoare la data de 31.12.2010, orice prevedere contrară încălcând principiul neretroactivităţii consacrat prin art.15 alin.2) din Constituţie şi art.1 din Codul civil.

În cauză au fost încălcate şi prevederile art.17 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului potrivit cărora orice persoană are dreptul la proprietate şi nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa, prevederi care se aplică cu prioritate faţă de dreptul intern.

Sub acest aspect , trebuie avută în vedere şi soluţia dată de Comisia Europeană în cauza C-310 potrivit căreia , art.15 din Directiva Consiliului nr.2000/43/CE şi art.17 din Directiva Consiliului nr.2000/78/CE se opun unei decizii a Curţii Constituţionale prin care li se interzice instanţelor naţionale să înlăture aplicarea unor dispoziţii interne pe care le consideră contrare dreptului Uniunii.

În drept a invocat art.25 din Legea nr.330/2009, Legea nr.284/2010 , art.1 din Codul civil , art.15 alin.2), art.20, art.41, art.44, art.124 şi 125 din Constituţie, Directiva Consiliului nr.2000178/CE, Legea nr.47/1992 şi Decizia nr.2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie , iar spre probă a depus înscrisuri – filele 6-11 şi a cerut judecarea în lipsă.

Reclamantul a arătat că potrivit art.1 alin.2) şi alin.4) din OUG nr.8/2009, instituţiile publice acordă în condiţiile legii , vouchere de vacanţă la nivel maxim de 6 salarii de bază minime brute pe ţară , garantate în plată – 850 lei lunar conform art.1 alin.1) din HG nr.871/2013.

Potrivit OUG nr.103/2013 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2014  nu a fost interzisă acordarea tichetelor de vacanţă , iar potrivit art.1 alin.3) din OUG nr.8/2009, angajatorul are obligaţia să facă demersuri legale pentru asigurarea fondurilor cu această destinaţie.

Totodată, conform art.15 alin.2) din OUG nr.80/2010, art.9 din OUG nr.84/2012, art.5 alin.2) din OUG nr.29/2013 şi art.8 alin.5) din OUG nr.83/2014, în perioada 2010-2015, nu au fost prevăzute sume în bugetele instituţiilor publice centrale şi locale pentru acordarea tichetelor de vacanţă.

Pârâtul Consiliul local al comunei B a formulat întâmpinare – fila 16 prin care a arătat că potrivit art.8 din Legea nr.285/2010, sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011.

Aceeaşi apărare a formulat şi pârâtul Primarul comunei B prin întâmpinare, fila 12.

Analizând cererea în raport de probele administrate şi prevederile legale incidente în cauză instanţa reţine că aceasta este nefondată, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 330/2009, Legea cadru privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, au fost abrogate toate celelalte prevederi privind salarizarea personalului bugetar.

Potrivit art. 25 alin. (1) din actul normativ sus indicat, „pentru activitatea desfăşurată, personalul beneficiază de un premiu anual egal cu media salariilor de bază a indemnizaţiilor de încadrare, după caz, realizate în anul pentru care se face premiere plata făcându-se potrivit alin. 4 al aceluiaşi articol începând cu luna ianuarie a anului următor.

Modul de calcul al drepturilor salariale pentru anul 2010 a fost stabilit de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrări în funcţii a unor categorii de personal din sectorul bugetar şi stabilire a salariilor acest precum şi alte măsuri în domeniul bugetar.

Ulterior, potrivit art. 39 alin.1 lit. w din Legea nr. 284/2010, privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice „La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă... Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fon publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009 modificările ulterioare".

Din aceste dispoziţii reiese că s-a abrogat Legea nr. 330/2009 în integralitatea sa inclusiv art. 25 care prevedea acordarea premiului anual.

Modul de stabilire a drepturilor salariale în anul 2011 a fost stabilit prin Legea 285/2010.

Potrivit art. 8 din Legea nr. 285/2010 sumele corespunzătoare premiului anual pe anul 2010 nu se mai acordă începând cu luna ianuarie 2011, acestea fiind avute în vedere la stabilirea majorărilor salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar.

Drepturile salariale, începând cu data de 1 ianuarie 2011 au fost stabilite potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, iar în majorarea de 15% a acestora a fost inclusă suma corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010.

Problema de drept privind interpretarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a fost tranşată în mod definitiv de către înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională .

Potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. 4 Cod de procedură civilă adoptat prin Legea nr. 134/2010, dezlegarea problemelor de drept dată de Completul înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie de recursuri în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării în Monitorul Oficial.

Prin Decizia nr. 21/18 noiembrie 2013 a înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie stabilindu-se că, în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art.8 din Legea nr.285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, premiul pentru anul 2010, prevăzut de art. 25 din Legea cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011, potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 285/2010, nemaiputând fi acordat în forma supusă vechii reglementări.

Aşa cum rezultă din considerentele Deciziei nr. 21/18.11.2013, cu privire la art. 8 din Legea nr. 285/2010, Curtea Constituţională s-a pronunţat prin deciziile, nr. 115/2012 şi 257/2012, stabilind că acesta dispune cu privire la sumele corespunzătoare premiului anual pentru anul 2010 în sensul că, pe de o parte, reglementează încetarea acordării lor începând ianuarie 2011, iar, pe de altă parte, prevede că aceste sume vor fi cuprinse în creşterile salariale ce se acordă în anul 2011 personalului din sectorul bugetar, prin includerea acestora în salariul/solda/indemnizaţia de bază a angajatului, potrivit reglementărilor din aceeaşi lege.

Referitor la natura premiilor în bani acordate angajaţilor s-a constatat că sporurile, premiile şi alte stimulente acordate demnitarilor şi altor salariaţi prin acte normative reprezintă drepturi salariale suplimentare, iar nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie, legiuitorul fiind în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula.

Prin deciziile pronunţate, Curtea a mai statuat că dispoziţiile de lege criticate se aplică în egală măsură întregului personal din sectorul bugetar şi că nu se poate vorbi de drepturi fundamentale atunci când se reclamă încetarea acordării unui astfel de stimulent sau drept salarial suplimentar cum este premiul anual, aşa încât incident art. 41 din Constituţie, care garantează salariaţilor dreptul la salariu.

Totodată, având în vedere faptul că Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice a prevăzut un atare drept legal pentru anul 2010, iar legiuitorul nu l-a eliminat în cursul anului 2010, premiul anual 2010 reprezentând o creanţă certă, lichidă şi exigibilă, pe care angajatul o are asupra angajatorului public şi constituie un „bun" în sensul art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile de lege criticate prevăd, în acelaşi timp, doar modalitatea prin care urmează să îşi execute întru totul această obligaţie financiară şi anume, eşalonat şi succesiv, respectiv prin creşterea, în mod corespunzător, a cuantumului salariului/soldei/indemnizaţiei de bază, fără a fi afectate în niciun fel cuantumul întinderea acestei creanţe.

Nu a fost reţinută nici încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile, consacrat prin art. 15 alin. (2) din Constituţie. Dispoziţiile art. 8 din Legea nr. 285/2010, prin conţinutul lor normativ, nu vizează efectele juridice stinse ale unui raport juridic născut sub imperiul legii vechi, pentru a fi posibilă constatarea încălcării principiului neretroactivităţii legi.

Curtea a mai constatat că majorarea salarială din anul 2011, rezultată ca urmare a includerii premiului anual din 2010 în salariul/solda/indemnizaţia de bază, este acordată şi în continuare, dovadă că de la 1 ianuarie 2012 a rămas în plată acelaşi nivel al retribuţiei, în condiţiile în care legiuitorul a ales să nu acorde niciun premiu anual pe 2011.

Prin urmare, în condiţiile în care atât înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cât şi Curtea Constituţională au stabilit faptul că premiul anual aferent anului 2010, prevăzut de art. 25 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalul din fonduri publice, a fost inclus în majorările salariale stabilite pentru anul 2011 pretenţiile reclamantului sunt nefondate.

Cu privire la capătul de cerere având ca obiect despăgubirile echivalente voucherului de vacanţă pe anul 2014, instanţa reţine că :

Posibilitatea, nu obligaţia, acordării voucherelor /tichetelor de vacanţă a fost reglementată prin art.1 din OUG nr.8/2009-aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.94/2014, potrivit căruia angajatorul care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condiţiile legii, bonuri de valoare, denumite vouchere de vacanţă – alin.1)-alin.2), nivelul maxim al sumelor care pot fi acordate sub această formă fiind de 6 salarii de bază minime brute pe ţară garantate în plată – alin.4=, în limitele sumelor prevăzute  cu această destinaţie în bugetul  de venituri şi cheltuieli – alin.3).

Prin prevederile sale, OUG nr.8/2009 a instituit în mod clar categoriile de personal care pot beneficia  de aceste vouchere (tichete de vacanţă) instituind totodată şi condiţia imperativă a respectării prevederilor cuprinse în legile bugetului de stat, ori a bugetelor locale, după caz.

Faţă de aceste dispoziţii legale este evident că acordarea acestora nu este o obligaţie, ci o vocaţie, dreptul de a beneficia de vouchere/tichete de vacanţă putând fi realizat doar în condiţiile  prevederii în bugetul de stat a unor sume cu această destinaţie.

Pe de altă parte se reţine de instanţă că, anual prin dispoziţii legale succesive, s-a prevăzut în mod expres şi imperativ faptul că în bugetele instituţiilor publice nu se prevăd sume pentru acordarea acestora personalului salariat.

Astfel prin legea nr.183/14.12.2011 privind aprobarea OUG nr.80/2010 pentru completarea art.11 din OUG nr.37/2008 s-a prevăzut la art.15 alin.2 că în bugetele pe anul 2012, nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou şi tichete de vacanţă personalului bugetar. Aceleaşi prevederi au fost menţinute şi pentru anul 2013 – prin dispoziţiile OUG nr.84/12.12.2012 iar prin OUG nr.103/14.11.2013 s-a dispus prin art.9(2) că în anul 2014, autorităţile şi instituţiile  publice, indiferente de modul de finanţare , nu vor acorda premii şi prime de vacanţă.

De asemenea, prin OUG nr.83/2014 – s-a dispus la art.8  alin.5 că în bugetele pe anul 2015 ale instituţiilor şi autorităţilor publice  nu se prevăd sume pentru acordarea de tichete cadou, tichete de vacanţă şi vouchere de vacanţă personalului din cadrul acestora.

Prin urmare, este evident că în lipsa unor prevederi legale, pârâţii nu pot fi obligaţi la acordarea c/val voucherului de vacanţă pentru anul fiscal 2014, nefiind alocate sume cu această destinaţie în bugetul acestora, orice altă interpretare fiind un adaos la lege şi excedând prin aceasta competenţei instanţelor judecătoreşti.

Statul are deplină legitimitate constituţională de a acorda sporuri, stimulente, premii, adaosuri la salariul de bază personalului plătit din fonduri publice, în funcţie de veniturile bugetare pe care le realizează.

 Acestea nu sunt drepturi fundamentale, ci , drepturi salariale suplimentare. Legiuitorul este în drept, totodată, să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula” ( Decizia Curţii Constituţionale nr.108 din 14 februarie 2006, publicată în  Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.212 din 8 martie 2006.)

În fine, tocmai în raţiunea protejării în egală măsură a interesului general şi particular, imediat şi de perspectivă, legiuitorul a reglementat acordarea voucherelor de vacanţă sub condiţia existenţei fondurilor cu această destinaţie şi nu în sumă fixă pentru ca angajatorul să poată stabili în concret nivelul sumelor pe care le poate acorda sub această formă, în funcţie de performanţa sa economică.

Din această perspectivă este inadmisibil ca instanţa de judecată să se substituie angajatorului prin nesocotirea unor prevederi legale imperative.

În considerarea acestor motive şi în baza art.18 din legea nr.554/2004, instanţa va respinge cererea reclamantei ca nefondată.