Arborarea steag adoptat numai prin hotărâre a consiliului local după intrarea în vigoare a Legii nr. 141/2015 privind arborarea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii.

Decizie 193/R din 08.03.2016


Prima instanţă a statuat, legal şi temeinic, în sensul că acest drapel nu face parte din categoria celor permise a fi arborate de aceste acte normative – drapelul României sau al Consiliului Europei, cât şi prin prisma prevederilor Legii nr. 141/1015 privind arborarea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii.

În mod corect, prima instanţă a constatat că, în conformitate cu art. 1 şi 3 din acest act normativ, proiectul de steag se aprobă prin HCL, însă actul autorităţii publice locale se comunică Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care, după obţinerea unor avize consultative, are abilitatea de a elabora un proiect de hotărâre de guvern de aprobare, care se supune spre aprobare Guvernului, în conformitate cu art. 2 din aceeaşi lege.

Deliberând asupra recursului de faţă, constată:

Prin sentinţa civilă nr. 888/13.11.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă a fost respinsă excepţia lipsei de interes invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta A.C.D.E.  prin reprezentant D.T. împotriva pârâtului Primarul Municipiului T.S., acesta fiind obligat să îndepărteze steagul Municipiului T.S. din incinta Primăriei Municipiului T.S., precum şi de pe faţada Primăriei Municipiului T.S. şi din orice alt loc public, clădire sau faţadă aflate în proprietatea publică a Municipiului T.S..

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Primarul Municipiul T.S. a declarat recurs, în termenul legal, prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivare, a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Astfel, recurentul a arătat că, în temeiul art. 1 alin. 2 din Legea nr. 141/2015 privind arborarea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii, precum şi a art. 6 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică şi a art. 36 alin. 9, art. 45 alin. 1 şi art. 115 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, Consiliul Local T.S. a adoptat H.C.L. nr. 59/2015 privind aprobarea modelului steagului municipiului T.S..

Prin urmare, în opinia recurentului, în mod greşit susţine intimata reclamantă că nu există un temei legal pentru arborarea steagului, în municipiul T.S., cât timp art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 141/2015 permit arborarea şi folosirea steagurilor proprii de către unităţile administrativ teritoriale. Recurentul a mai arătat că simbolurile comunităţilor locale nu sunt fundamentate numai prin legi, ci reprezintă chintesenţa idealurilor şi aspiraţiilor unei naţiuni sau comunităţi etnice, gândirea comună a persoanelor care o alcătuiesc, simboluri care pot fi identificate în cadrul dicţionarelor şi studiilor de heraldică, vexilologie şi sigilografie. În plus, a mai susţinut că aprobarea prin hotărâre de guvern a steagului municipiului T.S. este în curs de desfăşurare.

Referitor la steagul arborat în sala de şedinţe a Primăriei Municipiului T.S., prezent în planşa foto depusă la dosarul cauzei de către intimata reclamantă, recurentul a arătat că acesta este un steag vechi, care este arborat de mai mult timp, steagul nou, reglementat de H.C.L. nefiind confecţionat încă.

În drept a fost invocată aplicarea art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă.

Cererea de recurs a fost legal timbrată cu taxă judiciară de timbru de 100 lei conform art. 24 din O.U.G. nr. 80/2013 (fila 23).

Intimata reclamantă A.C.D.E., prin întâmpinare formulată în condiţiile art. XV alin. 3 coroborat cu art. XVII alin. 3 din Legea nr. 2/2013 (fila 28), a invocat excepţia netimbrării cererii de recurs iar, pe fond, a solicitat respingerea recursului  ca vădit lipsit de argumente juridice.

În justificarea acestei poziţii procesuale, intimata a arătat că prin chiar cererea de recurs, recurentul pârât confirmă că steagul care face obiectul acţiunii de faţă nu a fost aprobat legal, raportat la prevederile art. 3 din Legea nr. 141/2015 şi, prin urmare, nu poate fi utilizat chiar dacă reprezintă un simbol al comunităţii etnice locale. În opinia intimatei, steagul este nelegal deoarece are caracter discriminatoriu în raport cu cetăţenii români din municipiul T.S. care nu fac parte din comunitatea etnică ce îşi impune simboluri locale pe criterii etnice.

Părţile nu au mai solicitat administrarea altor probe noi în recurs.

În şedinţa publică de astăzi, instanţa de recurs a respins excepţia netimbrării cererii de recurs, pentru considerentele arătate în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Analizând recursul declarat de pârâtul Primarul Municipiului T.S., prin prisma dispoziţiilor art. 488 Cod procedură civilă, curtea reţine următoarele:

Recurenta pârâtă invocă drept motiv principal de reformare a sentinţei primei instanţe greşita aplicare a legii, motiv care se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, dar care nu este fondat.

Astfel, recurentul susţine că acţiunea de arborare a steagului vizat de cererea de chemare în judecată este o acţiune legală, în conformitate cu prevederile Legii nr. 141/2015 şi H.C.L.  T.S. nr. 59/2015, dar această susţinere este vădit nefondată.

Prin chiar cererea de recurs, recurentul susţine că steagul arborat, vizat de cererea de chemare în judecată, este un steag vechi, care este arborat de mai mult timp şi care reprezintă un simbol al comunităţii locale pe criterii etnice.

În aceste condiţii, arborarea sa nu poate fi justificată prin raportare la dispoziţiile H.C.L. T.S. nr. 59/2015, care reglementează un alt model, încă neconfecţionat.

În plus, curtea constată că prima instanţă a interpretat corect atât dispoziţiile Legii nr. 75/1994 şi ale H.G. nr. 1157/2001, statuând legal şi temeinic în sensul că acest drapel nu face parte din categoria celor permise a fi arborate de aceste acte normative – drapelul României sau al Consiliului Europei, cât şi prin prisma prevederilor Legii nr. 141/1015 privind arborarea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii.

În mod corect, prima instanţă a constatat că, în conformitate cu art. 1 şi 3 din acest act normativ, proiectul de steag se aprobă prin H.C.L., însă actul autorităţii publice locale se comunică Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice care, după obţinerea unor avize consultative, are abilitatea de a elabora un proiect de hotărâre de guvern de aprobare, care se supune spre aprobare Guvernului, în conformitate cu art. 2 din aceeaşi lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii rezultă că numai după aprobarea steagurilor prin hotărâre de Guvern, acestea pot fi arborate în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 141/1015 privind arborarea de către unităţile administrativ teritoriale a steagurilor proprii.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut prima instanţă, aspect recunoscut şi prin cererea de recurs, că steagul aprobat prin H.C.L. T.S. nr. 59/2015 nu este adoptat prin hotărâre de Guvern.

Este incontestabil faptul că, în condiţiile art. 6 din Constituţie, statul român „recunoaşte şi garantează persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la păstrarea, la dezvoltarea şi la exprimarea identităţii lor etnice, culturale, lingvistice şi religioase”, însă „măsurile de protecţie luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea şi exprimarea identităţii persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate şi de nediscriminare în raport cu ceilalţi cetăţeni români”.

Prin urmare, exprimarea acestei identităţi naţionale nu poate avea loc în afara cadrului legal creat de autoritatea legislativă a statului, în aplicarea normelor de rang constituţional arătate anterior.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa art. 496 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de recurentul¬¬ pârât Primarul Municipiul T.S. împotriva sentinţei civile nr. 888/13.11.2015 pronunţată de Tribunalul Covasna – Secţia civilă.