Rejudecare după casare. Încălcarea principiului neagravării situaţiei în propria cale de atac. Art. 418 alin. 2 Cod procedură penală.

Prin sentinţa penală nr. 452 din 24.11.2014 şi a încheierii din data de 06.04.2015 pronunţate de Judecătoria Suceava în dosar 5588/314/2013, s-au dispus următoarele:

S-a respins excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Suceava ca neîntemeiată.

S-au respins excepţiile de nelegalitate invocate în cauză.

În temeiul art.386 alin.1 N.C.p.p. s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AA din infracţiunea prevăzută de art.239 alin.2 C.pen. anterior în infracţiunea prevăzută de art.180 alin.2 C.pen. anterior ca neîntemeiată.

În temeiul art.386 alin.1 N.C.p.p. s-a respins cererea inculpatului de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul AA din infracţiunea prevăzută de infracţiunea de ultraj prev. de art. 257 alin. 1 N. C. pen. în infracţiunea de lovire şi alte violenţe prev. de art. 193 alin.2 N. C. pen. ca neîntemeiată.

S-au respins celelalte cereri şi excepţii formulate de către inculpatul AA, ca neîntemeiate.

Inculpatul AA a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prevăzută şi sancţionată de art.239 alin.2 C.pen. din 1968 cu aplicarea art.5 N. C. pen.

I s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.64 lit. a, teza a doua, şi lit. b C.pen. din 1969, pe durata şi în condiţiile  prevăzute de art.71 C.pen. din 1969.

În baza art.19 alin. 1, art.397 alin.1 N.C.p.p. şi art. 998 Vechiul Cod civil, s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BB.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin Rechizitoriul nr. 1624/P/2010 din data de 30.07.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului AA pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin.2 Cod penal.

Cauza a fost iniţial înregistrată pe rolul Judecătoriei Bacău la data de 02.08.2010, sub numărul 12.514/180/2010, după care a fost strămutată la Judecătoria Suceava.

În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut că la data de 01.03.2010, inculpatul a agresat-o fizic pe partea vătămată BB, funcţionar public cu atribuţii de control din cadrul Poliţiei Primăriei municipiului B. - Biroul Inspecţie Comercială, în timp ce aceasta se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzându-i leziuni care au necesitat pentru vindecare un număr de 1-2 zile de îngrijiri medicale.

În primul ciclu de judecată, prin sentinţa penală nr. 489/24.09.2012, prin sentinţa penală nr.489/24.09.2012 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 17458/180/2011, instanţa în temeiul art. 239 alin. 2 C. pen. din 1968, a fost condamnat inculpatul AA, la pedeapsa de 7 (şapte) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj.

În temeiul art. 71 C. pen. din 1968, i s-a interzis inculpatului exerciţiul drepturilor prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II a şi lit. b C. pen. din 1968, pe durata executării pedepsei principale.

În temeiul art. 81 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei principale pe o perioadă de 2 ani şi 7 luni reprezentând termen de încercare stabilit potrivit art. 82 C.pen. din 1968.

În temeiul art. 71 alin.5 C. pen. din 1968, s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 359 C.p.p. din 1968, i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 C.pen. din 1968 a căror nerespectare determină revocarea măsurii suspendării şi executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune.

În temeiul art. 14 rap. la art. 346 C.p.p. din 1968 şi art. 998 C.civ., s-a admis în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă BB şi inculpatul a fost obligat  la plata către partea civilă a sumei de 25.000 lei reprezentând daune morale.

În temeiul art. 4 alin.1 şi art. 10 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, s-a admis cererea inculpatului AA de sesizare a instanţei de contencios administrativ cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate privind Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 217/29.08.2005 şi Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 2510/28.05.2009.

Împotriva sentinţei penale nr. 489/24.09.2012 a a Judecătoriei Suceava s-a declarat recurs de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, inculpatul AA şi Baroul B.

Prin decizia  penală nr. 87/25.01.2013 a Curţii de Apel Suceava s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de către Baroul B. împotriva sentinţei penale nr. 489/24.09.2012 a Judecătoriei Suceava şi s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi de inculpatul AA împotriva sentinţei penale nr. 489 din 24 septembrie 2012 a  Judecătoriei Suceava, s-a casat în totalitate sentinţa penală menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Suceava

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Suceava a arătat că legalitatea actelor administrative, respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 217/29.08.2005 şi Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 2510/28.05.2009, produce efecte asupra soluţionării cauzei pe fond, întrucât existenţa laturii obiective a infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 C. pen. din 1968 presupune constatarea în prealabil a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului. Ori, prin Hotărârea nr. 217/29.08.2005 s-a dispus înfiinţarea Poliţiei primăriei mun. B., iar prin Dispoziţia nr. 2510 din 28.05.2009 partea vătămată a fost împuternicită să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile stabilite de actele normative în vigoare (f. 65 d.u.p.).

 În aceste condiţii, instanţa de fond trebuia să soluţioneze chestiunea prealabilă privind legalitatea celor două acte normative menţionate, cu respectarea regulilor şi a mijloacelor de probă prevăzute în legislaţia contenciosului administrativ.

 În raport cu dispoziţiile legale care reglementează legalitatea actelor administrative, în cauză trebuia să opereze prorogarea de competenţă privind chestiunile prealabile prevăzute în art. 44 C.p p. din 1968 şi în mod greşit instanţa de fond a sesizat Tribunalul Suceava – Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate privind cele două hotărâri.

Cu privire la individualizarea pedepsei, sub aspectul modalităţii de executare, în al doilea ciclu procesual, instanţa de fond a motivat că, din moment ce prin decizia nr. 87/2013 a Curţii de Apel Suceava, s-a admis şi recursul Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, prin care acesta critica prima  soluţie a instanţei pentru nelegalitate, solicitându-se casarea cu trimitere spre rejudecare, în prezenta fază procesuală schimbarea formei de individualizare a executării pedepsei închisorii aplicate, nu prezintă o înrăutăţire a situaţiei în propria cale de atac, cu referire la recursul declarat de inculpat.

Împotriva sentinţei penale nr. 452/24.11.2014 a Judecătoriei Suceava, a declarat apel inculpatul criticând-o, printre altele, şi pentru aceea că în propria cale de atac i s-a agravat situaţia deoarece după casarea cu trimitere spre rejudecare i s-a aplicat pedeapsa închisorii cu executare în regim privativ de libertate, spre deosebire de pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării la care a fost condamnat în primul ciclu de judecată.

Prin decizia penală nr. 219/02.03.2016 a Curţii de Apel Suceava, apelul inculpatului a fost admis, s-a desfiinţat în parte sentinţa atacată iar, în rejudecare, inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 74 alin. 1 lit. a, art. 76 alin. 1 lit. e teza I Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 4 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat potrivit art. 81-83 Cod penal din 1969.

Cu privire la critica anterior menţionată făcută de inculpat, Curtea a reţinut următoarele:

Într-adevăr a fost încălcat principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

În acest sens, este de observat că în primul ciclu de judecată, prin sentinţa penală nr. 489/24.09.2012 a Judecătoriei Suceava în dosarul nr. 17458/480/2011, inculpatul AA a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 alin. 2 Cod penal din 1969, la pedeapsa de 7 luni închisoare a cărei executare a fost suspendată condiţionat conform art. 81 – 83 Cod penal din 1969.

Împotriva acestei sentinţe, au declarat recurs Baroul B., inculpatul, cât şi Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava, dar acesta din urmă tot în favoarea inculpatului, solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare întrucât prima instanţă, în mod greşit, a sesizat Tribunalul Suceava – Secţia de contencios administrativ şi fiscal cu soluţionarea excepţiei de nelegalitate a actelor normative respective, deşi potrivit art. 44 din Codul de procedură penală anterior, chestiunea prealabilă trebuia judecată tot de instanţa penală.

Prin decizia penală nr.87/25.01.2013 a Curţii de Apel Suceava, s-a respins ca inadmisibil recursul declarat de către Baroul B. împotriva sentinţei penale nr. 489/24.09.2012 a Judecătoriei Suceava şi s-au admis recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava şi de inculpatul AA  împotriva sentinţei penale nr. 489 din 24 septembrie 2012 a Judecătoriei Suceava, s-a casat în totalitate sentinţa penală menţionată şi s-a trimis cauza spre rejudecare Judecătoriei Suceava

Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Suceava a arătat că legalitatea actelor administrative,respectiv Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 217/29.08.2005 şi Hotărârea Consiliului Local al Municipiului B. nr. 2510/28.05.2009, produce efecte asupra soluţionării cauzei pe fond, întrucât existenţa laturii obiective a infracţiunii de ultraj prev. de art. 239 C.pen. din 1969 presupune constatarea în prealabil a atribuţiilor de serviciu ale funcţionarului. Ori, prin Hotărârea nr. 217/29.08.2005 s-a dispus înfiinţarea Poliţiei primăriei mun. B., iar prin Dispoziţia nr. 2510 din 28.05.2009 partea vătămată a fost împuternicită să constate contravenţiile şi să aplice sancţiunile stabilite de actele normative în vigoare (f.65 d.u.p.).

 În aceste condiţii, instanţa de fond trebuia să soluţioneze chestiunea prealabilă privind legalitatea celor două acte normative menţionate, cu respectarea regulilor şi a mijloacelor de probă prevăzute în legislaţia contenciosului administrativ.

După cum se observă şi recursul procurorului a fost făcut în  favoarea inculpatului, aspect evidenţiat şi în conţinutul deciziei instanţei de recurs. În aceste condiţii, motivarea primei instanţe că recursul procurorului a fost făcut pentru nelegalitate – ceea ce ar permite aplicarea unei pedepse mai severe decât cea iniţială, nu poate fi primită.

O astfel de interpretare este contrară dispoziţiilor exprese ale art. 418 alin. 2 Cod procedură penală, care prevăd că în calea de atac a procurorului făcută în favoarea  unei părţi, instanţa de apel nu poate agrava situaţia acesteia, ceea ce presupune că nici după casare cu trimitere spre rejudecare nu i se poate agrava situaţia.

Cum în rejudecare, prin condamnarea la pedeapsa închisorii cu executare, inculpatului AA i s-a agravat situaţia (iniţial fiind condamnat la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiţionată a executării acesteia), instanţa de apel a procedat în consecinţă.

Domenii speta

Spete similare