Cerere de valoare redusă

9.Cerere de valoare redusă. Prescripţia dreptului material la acţiune aparţinând furnizorului de servicii medicale pentru recuperarea prejudiciului produs de persoanele care aduc daune sănătății unei alte persoane și care au necesitat îngrijiri medicale. Dreptul de regres al furnizorului de servicii medicale se naște din săvârșirea faptei ilicite de către persoana care aduce daune sănătății unei alte persoane, astfel încât este incident termenul general de prescripție de 3 ani corespondent materiei răspunderii civile delictuale, ce curge de la data naşterii dreptului material la acţiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958), respectiv de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea (art. 18 din Decretul nr. 167/1958).

Sentinţa civilă nr. 952/14.07.2016 a Judecătoriei Galați 

Prin sentinţa civilă nr. 952 pronunţată la data de 14.07.2016 în dosarul Judecătoriei Galaţi instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu, şi a respins cererea formulată de reclamant.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Galaţi, sub nr. .... reclamantul, unitate spitalicească, prin reprezentant legal, a chemat în judecată pârâtul T.V. solicitând instanţei să pronunţe, în procedura specială a cererii cu valoare redusă, o hotărâre prin care să oblige debitorul la plata sumei de 2.032,43 lei reprezentând contravaloare servicii de asistenţă medicală, valoare raportat la care urmează a se calcula dobânda legală, începând cu data de 06.08.2010, până la data plăţii efective.

În motivare a fost precizat faptul că pârâtul, prin faptele sale, fiind întrunite cumulativ condiţiile răspunderii civile delictuale, a cauzat numitei T.G. vătămări corporale ce au necesitat îngrijiri medicale acordate de unitatea spitalicească, valoarea totală a acestora fiind de 2.032,43 lei, potrivit decontului întocmit. S-a susţinut că potrivit dispoziţiilor art. 313 din Legea nr. 95/2006, cheltuielile de spitalizare ce nu sunt suportate din fondul de asigurare al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate cad în sarcina persoanei culpabile de săvârşirea faptei ilicite.

Totodată, a fost învederat aspectul potrivit căruia, fapta debitorului este dovedită prin ordonanţa întocmită în dosarul nr. 5200/P/2010.

La termenul din data de 26.05.2015 instanţa, în temeiul dispoziţiilor art. 248 alin. 1 C.proc.civ., potrivit cărora aceasta se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, a invocat, din oficiu, excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune şi a dispus, pentru asigurarea dreptului la apărare, încunoştinţarea părţilor în scopul formulării unor apărări.

Prin concluziile înaintate pentru termenul din data de 14.07.2015, reclamantul a susţinut faptul că data de la care începe să curgă termenul de prescripţie este cea a comunicării ordonanţei întocmită în dosarul nr. 5200/P/2010, respectiv 26.11.2015.

Analizând elementele probatorii rezultate ca urmare a cercetării procesului, cu referire la excepţia invocată, instanţa a reţinut faptul că potrivit dispoziţiilor art. 201 din Legea nr. 71/2011, prescripțiile începute și neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil rămân supuse dispozițiilor legale care le-au instituit.

Prin Decizia nr. 1/2014, Înalta Curte de Casaţie a stabilit că prescripţiile extinctive începute anterior datei de 1 octombrie 2011, împlinite ori neîmplinite la aceeaşi dată, nu sunt suspuse dispoziţiilor Legii nr. 287/2009, ci rămân supuse dispoziţiilor art. 18 din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă.

Astfel, conform prevederilor art. 1, s-a apreciat că dreptul la acţiune având un obiect patrimonial se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul legal de 3 ani, conform art. 3 din acelaşi act normativ, potrivit art. 16 alin. 1 lit. b, prescripția fiind întreruptă prin introducerea unei cereri de chemare în judecată.

Instanţa a reţinut, în fapt, că, la data de 26.07.2010, în urma unei altercaţii produsă în curtea casei, numita T.G. a suferit vătămări corporale, ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale.

Prin ordonanţa întocmită la data de 01.11.2011 în dosarul nr. 5200/P/2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuiţilor T.V şi T.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 192 alin. 2 C.pen. şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ şi neînceperea urmării penale faţă de făptuitorii T.V.R., T.V. şi T.A.G. pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 180 alin. 2 şi art. 181 alin. 1 C.pen., în acest ultim caz întrucât a fost retrasă plângerea prealabilă.

În cursul cercetărilor nu a existat constituire de parte civilă instanţa apreciind că adresa de răspuns nr. 35738/18.11.2010 la adresa nr. 35738/23.10.2010 nu poate fi considerată a avea acest caracter, o dovadă în acest sens fiind faptul că nu a existat o soluţie dată în ceea ce priveşte acţiunea civilă, nici nu s-a reţinut în cuprinsul ordonanţei întocmită la data de 01.11.2011 că o astfel de manifestare de voinţă ar fi existat.

În ceea ce priveşte excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune instanţa a constatat faptul că dispoziţiile art. 313 din Legea nr. 95/2006 conferă calitate procesuală furnizorului de servicii medicale pentru recuperarea prejudiciului produs de persoanele care aduc daune sănătății unei alte persoane și care au necesitat îngrijiri medicale.

În acest context, s-a apreciat că dreptul de regres al furnizorului de servicii medicale se naște din săvârșirea faptei ilicite de către persoana care aduce daune sănătății unei alte persoane, astfel încât este incident termenul general de prescripție de 3 ani corespondent materiei răspunderii civile delictuale, ce curge de la data naşterii dreptului material la acţiune (art. 7 din Decretul nr. 167/1958), respectivde la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea (art. 18 din Decretul nr. 167/1958). Astfel, în lipsa constituirii de parte civilă demers ce ar fi determinat exercitarea acţiunii civile în procesul penal, naşterea dreptului material la acţiune a avut loc la data de 06.08.2010, când furnizorul de servicii medicale a cunoscut atât persoana vinovată cât şi întinderea prejudiciului, ambele evidenţiate în adresa de răspuns nr. 35738/18.11.2010.

Apărarea reclamantului potrivit căreia termenul curge de la data comunicării ordonanţei, 26.11.2015, a fost considerată neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât, nu a fost formulată plângere împotriva soluţiei procurorului în ceea ce priveşte latura civilă.

Pentru aceste motive, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată din oficiu şi a respins cererea.

Domenii speta

Spete similare