Acordare daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata esalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale reprezentând sporul de risc si suprasolicitare neuropsihică pentru magistrati.

Prin Decizia nr. 21/2015 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în dosarul nr. 199/1/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 743 din 05/10/2015), s-a stabilit că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării acestor hotărâri.

Dobânda pretinsă în acest litigiu este diferită de cea pretinsă de reclamanţi în cauzele în care s-au pronunţat hotărârile ce constituie titlurile executorii invocate de aceştia, constatându-se astfel că nu există autoritate de lucru judecat în cauză.

Prin decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 199/1/2015 s-a stabilit că dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii.

Prin decizia nr.7 din  27 aprilie 2015 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.16/1/2014/HP/C s-a stabilit că „plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.

Art. 431 Cod procedură civilă

Decizia ÎCCJ nr.7 din  27 aprilie 2015

Decizia ÎCCJ nr.21 din 22 iunie 2015

Decizia ÎCCJ nr. 2 din 17 februarie 2014 (RIL)

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa sub nr. 9994/118/2013 reclamanţii (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...) şi (...) au chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa,  Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi  Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să oblige pârâţii, în solidar, să calculeze şi să plătească dobânda legală aferentă drepturilor salariale reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% calculat la salariul de bază brut lunar, actualizat cu indicele de inflaţie, recunoscut prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2752/36/2007, irevocabilă prin decizia nr. 369/17.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1061/36/2008.

În motivarea cererii, reclamanţii au arătat că prin sentinţa menţionată, definitivă şi irevocabilă, pârâţii au fost obligaţi, în solidar, la plata drepturilor băneşti reprezentând sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50%, calculat la salariul de bază brut lunar, începând cu data de 22.06.2004 şi în continuare până la abrogarea dispoziţiei legale care a instituit sporul sau până la pierderea calităţii de magistrat.

Au susţinut reclamanţii că în prezent sunt magistraţi pensionari, iar pârâţii nu au efectuat plata drepturilor salariale stabilite prin hotărâre judecătorească, motiv pentru care se consideră prejudiciaţi, atât în ce priveşte sumele achitate cu întârziere, cât şi cu privire la sumele rămase neachitate, până la data plăţii lor efective. Având în vedere că natura juridică a dobânzii este diferită de cea a actualizării creanţei cu indicele de inflaţie, au concluzionat reclamanţii că este posibil cumulul celor două categorii de daune, fără a se ajunge la o dublă reparaţie a prejudiciului. Totodată, în privinţa sumelor de bani cuvenite cu titlu de spor salarial, sunt aplicabile dispoziţiile art. 166 alin. 4 Codul muncii şi cele din art. 1535 Cod civil.

În dovedirea cererii, reclamanţii au depus la dosar decizia civilă nr. 369/17.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1061/36/2008.

În apărare, pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa au formulat întâmpinare prin care au invocat excepţia lipsei calităţii lor procesual pasive, pentru motivul că reclamanţii au fost angajaţi ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. În plus, a fost învederată calitatea de ordonator principal de credite ce revine Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, potrivit art. 70 alin. 4 din Legea nr. 304/2004.

Pe aceeaşi cale, a fost invocată excepţia autorităţii de lucru judecat, faţă de soluţionarea irevocabilă, prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2752/36/2007 şi a capătului de cerere având ca obiect actualizarea drepturilor băneşti cu dobânda legală.

În dovedirea celor susţinute, pârâţii au depus la dosar sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2752/36/2007.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia prescrierii dreptului la acţiune, apreciind depăşit termenul general de prescripţie de 3 ani calculat de la data naşterii dreptului la acţiune.

Pe fondul cauzei, pârâtul a precizat că prin O.U.G. nr. 71/2009 s-a reglementat plata eşalonată a drepturilor salariale obţinute prin titluri executorii, măsură de natură să întărească finalitatea procesului judiciar, reprezentând un prim pas al debitorului în executarea creanţei. Împrejurarea că debitorii nu au executat titlurile nu semnifică refuzul executării hotărârilor judecătoreşti, ci numai încadrarea acestei executări în prevederile legii.

A mai susţinut pârâtul că din analiza textelor legale ce reglementează acordarea dobânzii legale rezultă că aceasta este condiţionată de preexistenţa unei convenţii încheiate între părţi, condiţie ce nu este îndeplinită în speţă. Totodată, nu se poate pune în discuţie nici răspunderea civilă delictuală, nefiind întrunite elementele constitutive ale acesteia.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a formulat note scrise prin care a invocat excepţia lipsei calităţii sale procesual pasive, învederând că nu este subiect al raportului de muncă din care derivă pretenţiile afirmate în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 561 din 12 martie 2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa s-a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondată.  S-a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa. S-a respins acţiunea formulată de reclamanţii (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...), (...) şi (...), în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. S-a admis excepţia autorităţii de lucru judecat în acţiunea formulată în contradictoriu cu restul pârâţilor. S-a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanta şi Ministerul Finanţelor Publice, pentru autoritate de lucru judecat.

Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a avut în vedere următoarele:

În temeiul art. 248 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa a analizat cu prioritate excepţiile invocate de pârâţi.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesual pasive invocate de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice.

Potrivit art. 36 Cod procedură civilă, calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

În speţă, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la plata dobânzilor legale aferente debitului principal stabilit prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2752/36/2007, constând în sporul de risc şi suprasolicitare neuropsihică în procent de 50% din salariul de bază brut lunar.

Cum obiectul cererii este reprezentat de plata daunelor moratorii pentru executarea cu întârziere, respectiv neexecutarea unei obligaţii băneşti, este evident că raportul juridic dedus judecăţii a luat naştere între creditorul şi debitorul obligaţiei principale, în vederea realizării unui drept de creanţă accesoriu, care decurge din creanţa iniţială.

Din analiza hotărârii judecătoreşti ce constituie titlu executoriu, rezultă că obligaţia de plată a sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică a fost stabilită în sarcina debitorilor Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice. Prin urmare, aceloraşi instituţii le revine şi obligaţia reparării unui eventual prejudiciu rezultat din executarea necorespunzătoare a obligaţiei de plată, calitatea de debitor al creanţei principale justificând şi legitimarea procesual pasivă în cadrul unei acţiuni ce vizează realizarea unui drept accesoriu.

Faţă de considerentele expuse, excepţia lipsei calităţii procesual pasive invocată de pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Finanţelor Publice a fost respinsă ca nefondată. În schimb, a fost admisă aceeaşi excepţie invocată de pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa, pârât care nu figurează printre debitorii enumeraţi în titlul executoriu şi care nu a avut nici calitatea de angajator al reclamanţilor sau de ordonator de credite.

Pe cale de consecinţă, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a fost respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

Asupra excepţiei autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 431 Cod procedură civilă, nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

În manifestarea sa de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune deci tripla identitate de elemente – obiect, părţi, cauză – şi corespunde unui efect negativ, de natură să împiedice formularea unei noi cereri de chemare în judecată prin care să se deducă judecăţii aspecte deja soluţionate prin hotărâre judecătorească irevocabilă. Prin urmare, dacă se constată îndeplinirea acestei condiţii, dreptul la acţiune este considerat în mod definitiv stins, iar judecata în cadrul celei de a doua cereri nu mai poate continua.

În cauza de faţă, instanţa a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea în dosarul nr. 2752/36/2007  a fost soluţionată  acţiunea formulată de reclamanţi în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 22.06.2004, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective. Astfel, capătul de cerere privind plata dobânzii legale a fost respins ca nefondat, tribunalul apreciind că actualizarea drepturilor băneşti pretinse, atât cu indicele de inflaţie, cât şi cu dobânda legală, ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor.

Sentinţa menţionată a devenit irevocabilă prin decizia civilă nr. 369/17.06.2009 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. 1061/36/2008, însă dispoziţiile instanţei de fond referitoare la dobânda legală nu au constituit obiect al recursului declarat de reclamanţi, intrând ca atare în puterea lucrului judecat.

Faţă de cele expuse, s-a constatat că pretenţiile reclamanţilor având ca obiect obligarea pârâţilor la dobânda legală aferentă debitului principal reprezentat de contravaloarea sporului de 50% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, au constituit anterior obiect al unei analize a instanţei de judecată, fiind soluţionate în mod irevocabil în sensul respingerii.

În consecinţă, a fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat, iar cererea formulată în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice a fost respinsă pentru autoritate de lucru judecat.

Împotriva acestei soluţii a formulat apel reclamantul (...). În motivarea apelului său, acesta a arătat următoarele: în mod greşit s-a considerat că există autoritate de lucru judecat; prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat obligarea pârâţilor, în solidar, să calculeze şi să facă plata cu privire la dobânda legală aferentă drepturilor salariale recunoscute prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea începând cu data introducerii acţiunii şi până la data executării efective a obligaţiei, motivat de faptul că aceste plăţi se fac cu întârziere; reclamanţii au avut în vedere că plăţile s-au făcut eşalonat potrivit O.U.G. nr. 71/2009 care reglementează plata drepturilor salariale obţinute prin titluri executorii; faţă de această situaţie au apreciat că obiectul prezentei cauze este diferit faţă de drepturile recunoscute prin sentinţa civilă nr. 676/21.03.2008 pronunţată de Tribunalul Tulcea; în acest context este vorba de întârzierea plăţilor de la rămânerea definitivă a sentinţei civile menţionate la zi în condiţiile în care s-au făcut plăţi eşalonate numai în anii 2008, 2010, 2012 şi 2013 rămânând în continuare sume importante de plătit chiar şi în virtutea unui act normativ (O.U.G. nr. 71/2009); prin aceste plăţi eşalonate, reprezentând drepturi salariale stabilite printr-o hotărâre judecătorească consideră că există un prejudiciu atât în ceea ce priveşte sumele achitate cu întârziere, cât şi cu privire la sumele rămase neachitate, până la data plăţilor efective; acest prejudiciu, poate fi recuperat în speţă prin admiterea acţiunii de la data introducerii acesteia şi obligarea pârâţilor în solidar la dobânda legală aferentă drepturilor băneşti neîncasate şi cele plătite cu întârziere; faţă de situaţia ivită, apreciază că obiectul celor două cauze este diferit şi drept urmare nu se putea decide că există autoritate de lucru judecat; în acest context, nu poate fi apreciată ca autoritate de lucru judecat pretinderea dobânzii legale aferente sumelor datorate ca fiind soluţionată printr-o hotărâre judecătorească anterioară, cu ceea ce se pretinde în prezenta cauza şi anume:  cauza de faţă vizează o altă perioadă şi anume 2008 - la zi iar temeiul juridic este altul decât cel iniţial şi anume art. 166 alin. 4 din Codul muncii, potrivit căruia, întârzierea nejustificată a plăţii salariului sau neplata acestuia, determină obligarea angajatorului la plata de daune interese pentru repararea prejudiciului produs angajatului, în timp ce dispoziţiile art. 1535 Cod civil prevăd că obligaţiile care au ca obiect o sumă de bani, cum este cazul de faţă, daunele interese reprezintă tocmai dobânda legală pe care o solicită reclamanţii.

Faţă de motivele invocate, solicită admiterea apelului şi schimbarea sentinţei apelate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată aşa cum a fost formulată.

La data de 29 aprilie 2014, reclamantul (...) a depus o cerere prin care a solicitat a se lua act că achiesează la apelul formulat de reclamantul (...) împotriva sentinţei civile nr. 561/12.03.2014 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în dosarul mai sus menţionat, însuşindu-şi în totalitate motivele de apel.

În cauză s-au mai depus cereri de însuşire a apelului şi a motivelor de apel de către reclamanţii: (...) la 08 mai 2014, (...) la 07 august 2014, (...) la 20 august 2014, (...) la 22 august 2014, (...) şi (...) la 25 august 2014 şi (...) la 25 august 2014.

La data de 6 august 2014, reclamantul (...) a depus o cerere prin care a precizat că a formulat apel în nume propriu şi nu în numele altor reclamanţi.

Intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, în nume propriu şi pentru Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanţa a formulat întâmpinare solicitând respingerea ca neîntemeiată a cererii de apel formulată de reclamantul (...).

În acest sens s-au arătat următoarele: instanţa de fond a aplicat corect norma legală şi întemeiat a constatat intervenită excepţia autorităţii de lucru judecat, în considerarea dispoziţiilor art. 431 Cod procedură civilă, respingând acţiunea reclamanţilor; este îndeplinită cerinţei triplei identităţi de elemente: obiect, părţi, cauză, ce atrag efectul negativ al autorităţii de lucru judecat, de natură să împiedice formularea unei noi acţiuni care să deducă judecăţii aspecte deja soluţionate prin hotărâre judecătorească irevocabilă;

Intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat de reclamanţi ca nefondat.

În acest sens a arătat că instanţa de fond în mod corect a respins acţiunea reclamanţilor, constatând că în speţă există autoritate de lucru judecat, în considerarea dispoziţiilor art. 431 Cod procedură civilă;  de altfel, în raport de data introducerii cererii de chemare în judecată (28.11.2013) şi de natura pretenţiilor deduse judecăţii, dreptul material la acţiune al reclamanţilor este prescris; având în vedere dispoziţiile art. 2512 alin. (1) din Noul Cod civil, în vigoare începând cu 1 octombrie 2011, coroborat cu art. 2517 din acelaşi act normativ, potrivit cu care termenul prescripţiei este de 3 ani dacă legea nu prevede altfel, dreptul material la acţiune în ceea ce priveşte plata dobânzilor legale, este prescris; s-a invocat şi art. 2503 alin. (1) din Noul Cod civil; în principiu, textul nou redă vechea reglementare a art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă; consideră că dreptul material la acţiune este prescris întrucât titlul executoriu este pronunţat anterior datei de 28.11.2010; în ceea ce priveşte fondul cauzei, urmează a se reţine că cele stabilite prin Decizia nr. 2, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii; consideră că sintagma „pot fi acordate” exclude din start imperativul categoric, nu exprimă obligaţia, ci lasă la aprecierea instanţelor latitudinea, posibilitatea de a aprecia dacă sunt întrunite toate condiţiile legale privind acordarea dobânzilor, prin Decizia nr. 838/2009 publicată în Monitorul Oficial nr. 631/03.07.2009 Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra cererii de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească, reprezentată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe de o parte, şi Parlamentul şi Guvernul României, pe de altă parte, cerere formulată de Preşedintele României în temeiul art. 146 lit. e din Constituţie; astfel, Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic între autoritatea judecătorească, pe de o parte, şi Guvernul şi Parlamentul României, pe de altă parte, în sensul că „în exercitarea atribuţiilor prevăzute de art. 126 alin. 3 din Constituţie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are competenţa de a asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii de către toate instanţele judecătoreşti, cu respectarea principiului fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor, consacrat de art. 1 alin. 4 din Constituţia României. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate să instituie, să modifice sau să abroge norme juridice cu putere de lege ori să efectueze controlul de constituţionalitate al acestora”; decizia Curţii Constituţionale fundamentează dreptul judecătorilor de a analiza cauzele prin prisma elementelor de legalitate fără a atribui dispoziţiilor legale o interpretare extinsă; prin Decizia Curţii Constituţionale s-a statuat definitiv şi obligatoriu că înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a încălcat atribuţiile constituţionale, modificând norme juridice cu putere de lege. Aşa fiind, instanţa are obligaţia să dispună soluţionarea prezentei cauze în considerarea respectării dispoziţiilor legale în materie.

Intimatul pârât Ministerul Finanţelor Publice prin D.G.R.F.P. Galaţi - A.J.F.P. Constanţa a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului formulat de reclamanţi ca nefondat.

În acest sens a arătat că potrivit art. 431 Cod procedură civilă: „Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.”; prin sentinţa civilă nr. 676/21.03,2008 pronunţată în dosarul nr. 2752/36/2007 a soluţionat acţiunea formulată de reclamanţi (inclusiv (...)) în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanţa şi Ministerul Economiei şi Finanţelor Publice, având ca obiect obligarea pârâţilor la plata sporului de risc şi suprasolicitare neuropsihică, începând cu data de 22.06.2004, actualizat cu indicele de inflaţie şi dobânda legală la data plăţii efective; capătul de cerere privind plata dobânzii legale a fost respins ca nefondat, tribunalul apreciind că actualizarea drepturilor băneşti pretinse, atât cu indicele de inflaţie cât şi cu dobânda legală ar reprezenta o îmbogăţire fără just temei a reclamanţilor.

La termenul de judecată din data de 22 septembrie 2015, din oficiu, instanţa a invocat excepţia tardivităţii în ceea ce priveşte apelurile formulate de reclamanţii (...), (...), (...), (...), (...), (...) şi (...).

Analizând sentinţa apelată prin prisma criticilor formulate, a susţinerilor părţilor, a prevederilor legale aplicabile şi a probatoriului administrat în cauză, în conformitate cu art. 476 – 480  Cod procedură civilă, Curtea constată următoarele:

I. Cu privire la apelurile formulate de (...), (...), (...), (...), (...), (...) şi (...):

Apelantul (...) a arătat că a formulat apelul „în consens cu ceilalţi reclamanţi”.

Faţă de această formulare neclară, în procedura de verificare şi regularizare a cererii de apel, Curtea a solicitat apelantului să precizeze dacă a formulat apel şi în numele celorlalţi reclamanţi.

De asemenea, s-a solicitat celorlalţi reclamanţi să comunice dacă declară apel sau consideră că s-a declarat apel şi în numele acestora de către apelantul (...).

La data de 6 august 2014, reclamantul (...) a depus un răspuns scris prin care a precizat că a formulat apel în nume propriu şi nu în numele altor reclamanţi.

În cauză s-au depus cereri de însuşire a apelului şi a motivelor de apel de către reclamanţii: (...) la 8 mai 2014, (...) la 7 august 2014, (...) la 20 august 2014, (...) la 22 august 2014, (...) şi (...) la 25 august 2014 şi (...) la 25 august 2014.

În diferite formulări, aceştia au arătat că reclamantul (...) a formulat apel şi în numele acestora.

Dar, în condiţiile în care apelantul (...) a arătat în mod expres şi neechivoc faptul că a formulat apel în nume propriu şi nu în numele altor reclamanţi nu se poate considera că apelul a fost formulat şi în numele celorlalţi reclamanţii de către o persoană care se pretinde reprezentant dar nu justifică calitatea de reprezentant pentru a se face aplicarea art. 82 Cod. pr. civ. sau că ar fi fost formulată de aceşti reclamanţii dar nu a fost semnată de aceştia pentru a se aplica prevederile art. 470 al. 3 Cod.pr.civ..

Ca urmare, aceste cereri nu pot fi considerate decât cereri de apel de sine stătătoare, urmând a se verifica, cu prioritate, respectarea termenului de apel în cazul acestora în conformitate cu art. 248 Cod. pr. civ.

Potrivit art. 155 din Legea nr. 62/2011, conflictele de muncă se soluţionează potrivit prevederilor acestei legi.

În conformitate cu art. 215 din Legea nr. 62/2011, în materia conflictelor individuale de muncă, termenul de apel este de 10 zile şi curge de la comunicarea hotărârii.

Raportând data depunerii cererilor la data comunicării hotărârii primei instanţe către aceşti reclamanţi, respectiv 22 aprilie 2014 (pentru (...), (...), (...), (...) şi (...)) şi 18 aprilie 2014 ((...) şi (...)), Curtea constată că a fost depăşit termenul de apel.

II. Cu privire la apelurile formulate de reclamanţii (...) şi  (...)

În ceea ce priveşte apelul formulat de reclamantul (...), având în vedere că în cuprinsul procesului-verbal de înmânare a hotărârii civile pronunţate de instanţa de fond, emisă către (fila 154 dosar Tribunal), data completată de factorul poştal este ilizibilă, neputându-se determina dacă este 16 sau 18 aprilie 2014, în temeiul dispoziţiilor art. 254 alin. 5 raportat la art. 255 alin. 4 Cod procedură civilă, instanţa a apreciat că se impune emiterea unei adrese către Oficiul Judeţean de Poştă Constanţa, pentru a preciza data când s-a efectuat respectiva comunicare către reclamantul (...).

Prin adresa nr. 126 din 06 octombrie 2015, Compania Naţională Poşta Română S.A. – Oficiul Judeţean de Poştă Constanţa a comunicat instanţei că actul de procedură nr. 67.489 expediat de Curtea de Apel Constanţa către destinatar (...) în str. (...) a fost prezentat la data de 17.04.2014 şi distribuit prin factorul poştal la data de 18.04.2014.

Ca urmare, cererea acestui reclamant de însuşire a apelului formulat de apelantul (...), depusă la data de 08.08.2014, poate fi considerată a fi o cerere de apel declarativ, nemotivată, formulată în termen legal.

Referitor la autoritatea de lucru judecat:

Prin Decizia nr. 21/2015 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept (în dosarul nr. 199/1/2015, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 743 din 05/10/2015), s-au reţinut următoarele:

„42. Plecând de la considerentele obligatorii ale deciziei în interesul legii menţionate anterior, se constată că, în cazul titlurilor executorii având ca obiect drepturi salariale neachitate salariaţilor bugetari, pot fi pretinse dobânzi penalizatoare menite a acoperi prejudiciul rezultat din fapta ilicită a statului, care, în calitate de debitor, achită cu întârziere sumele acordate prin hotărâri judecătoreşti, deşi acestea sunt executorii de drept de la momentul pronunţării acestor hotărâri.

43. Prin urmare, răspunzând primei ipoteze din întrebarea nr. 1, aceste dobânzi nu au un caracter accesoriu debitului principal şi nu reprezintă daune-interese datorate în temeiul art. 166 alin. (4) din Legea nr. 53/2003, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru salariul neachitat, pentru care angajatorul este de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată a salariului.

[…]

Cum aceste dobânzi sunt distincte de cele aferente dreptului salarial a cărui neplată a fost sancţionată prin hotărârea ce constituie titlu executoriu (cele în raport cu care s-a reţinut autoritatea de lucru judecat), hotărârea preliminară confirmă astfel lipsa identităţii de obiect şi cauză între litigiul referitor la plata drepturilor salariale şi cel pendinte.”

Faţă de considerentele reţinute de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în decizia indicată, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă, reţinând că dobânda pretinsă în acest litigiu este diferită de cea pretinsă de reclamanţi în cauzele în care s-au pronunţat hotărârile ce constituie titlurile executorii invocate de aceştia, Curtea constată că nu există autoritate de lucru judecat în cauză.

Faţă de aceste considerente, întrucât Tribunalul în mod greşit nu a intrat în cercetarea fondului cauzei, în temeiul art. 480 al.3 Cod.pr.civ. se va anula sentinţa apelată şi se va reţine cauza spre rejudecare.

Rejudecând,

Referitor la prescripţia dreptului la acţiune:

Prin decizia nr.7 din  27 aprilie 2015 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr.16/1/2014/HP/C s-a stabilit că „plăţile voluntare eşalonate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr.230/2011, efectuate în baza unui titlu executoriu nu întrerup termenul de prescripţie a dreptului material la acţiune pentru daunele interese-moratorii sub forma dobânzii penalizatoare”.

Ulterior, prin decizia nr.21 din 22 iunie 2015 pronunţată  de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. 199/1/2015 s-a stabilit că „în interpretarea şi aplicarea prevederilor art. 1079 alin. 2 pct. 3 din Codul civil de la 1864 şi art. 1523 alin. 2 lit. d din Codul civil raportat la art. 166 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii, republicat, cu modificările şi completările ulterioare (art. 161 alin. 1 şi 4 din Codul Muncii în forma anterioară republicării) şi art. 1088 Cod civil de la 1864, art. 2 din O.G. nr. 9/2000, aprobată prin Legea nr. 356/2002, cu modificările şi completările ulterioare, art. 2 din O.G. nr. 13/2011, aprobată prin Legea nr. 43/2012, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 1535 din Codul civil, dobânzile penalizatoare datorate de stat pentru executarea cu întârziere a obligaţiilor de plată pot fi solicitate pentru termenul de 3 ani anterior datei introducerii acţiunii”.

Aceste decizii sunt obligatorii potrivit dispoziţiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.

Cererea a fost înregistrată la prima instanţă la data de 28.11.2013  astfel încât, pentru pretenţiile anterioare datei de 28.11.2010 dreptul material la acţiune este prescris.

Referitor la fondul cauzei:

Prin Decizia nr. 2 din 17 februarie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în recurs în interesul legii (publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 411 din 3 iunie 2014) s-a stabilit că „în aplicarea dispoziţiilor art. 1082 şi 1088 din Codul civil din 1864, respectiv art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza I şi art. 1.535 alin. (1) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, pot fi acordate daune-interese moratorii sub forma dobânzii legale pentru plata eşalonată a sumelor prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea unor drepturi salariale personalului din sectorul bugetar în condiţiile art. 1 şi 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2009 privind plata unor sume prevăzute în titluri executorii având ca obiect acordarea de drepturi salariale personalului din sectorul bugetar, aprobată cu modificări prin Legea nr. 230/2011”.

Această decizie este obligatorie, potrivit art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă.

Ca urmare, motivele invocate de intimaţi în întâmpinare nu pot fi primite întrucât contravin celor stabilite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, argumentele privind neîntrunirea condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea daunelor-interese moratorii şi condiţiilor prevăzute de lege pentru angajarea răspunderii civile a debitorilor, în special inexistenţa unui fapt ilicit şi a culpei respectiv lipsa caracterului exigibil al creanţei au fost invocate şi în opinia Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia soluţionării recursului în interesul legii, aceste argumente fiind înlăturate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în considerentele deciziei nr. 2/2014.

Astfel, s-au reţinut următoarele:

„Este evident faptul că prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu a cărui existen?ă este confirmată chiar de Ordonanţa de urgen?ă a Guvernului nr. 71/2009 care, in cuprinsul art. 1 alin. (3), prevede ca sumele plătite eşalonat se actualizează cu indicele preturilor de consum comunicat de Institutul Naţional de Statistica. Or, prin instituirea obligaţiei de actualizare a sumei cu indicele preturilor de consum, legiuitorul recunoaşte implicit existenta prejudiciului cauzat prin executarea eşalonata si, in consecinţa, instituie o reparaţie parţiala, prin acordarea de daune-interese compensatorii (damnum emergens). In aceste condiţii sunt incidente dispoziţiile invocate ale art. 1082 si 1088 din Codul civil din 1864, respectiv ale art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza intai si art. 1.535 alin. (1) din Codul civil din 2009, care consacra principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor ca urmare a neexecutării de către debitor a obligaţiei, conform căruia prejudiciul cuprinde atât pierderea efectiv suferita de creditor (damnum emergens), cat si beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans).

Potrivit aceloraşi dispoziţii, in cazul in care o sumă de bani nu este plătită la scaden?ă, creditorul are dreptul la daune moratorii fără a trebui să dovedească vreun prejudiciu. In cazul dat, pierderea efectiv suferită de creditor, ca prim element de reparare integrala a prejudiciului, este remediată prin măsura prevăzută de art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgen?ă a Guvernului nr. 71/2009, constând in actualizarea sumelor stabilite prin titlul executoriu cu indicele preturilor de consum. Insa principiul reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, ca efect al executării eşalonate a titlurilor executorii, impune si remedierea celui de-al doilea element constitutiv al prejudiciului, prin acordarea beneficiului de care a fost lipsit (lucrum cessans), respectiv daune-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Debitorul poate fi exonerat de obligaţia de a repara integral prejudiciul cauzat prin executarea cu întârziere a creanţei stabilite prin titlu executoriu daca face dovada intervenţiei unui caz fortuit sau a unui caz de forţă majoră, împrejurări care se circumscriu sintagmei „cauză străină, care nu-i poate fi imputată”.

 În înţelesul art. 1082 din Codul civil din 1864. In ipoteza dată, însă, deşi nu se contesta împrejurările care au justificat măsurile promovate prin Ordonanţa de urgen?ă a Guvernului nr. 71/2009, in scopul menţinerii echilibrului bugetar, măsuri care nu au afectat substanţa dreptului creditorilor, acestea nu înlătură de plano aplicarea principiului reparării integrale a prejudiciului, sub aspectul acordării daunelor-interese moratorii, sub forma dobânzii legale. Atât timp cat repararea integrala a prejudiciului presupune, cu valoare de principiu, atât acoperirea pierderii efective suferite de creditor (damnum emergens), cât ?i beneficiul de care acesta este lipsit (lucrum cessans), a accepta faptul că, in ipoteza dată, poate fi acoperită doar pierderea efectiva [in temeiul art. 1 alin. (3) din Ordonanţa de urgen?ă a Guvernului nr. 71/2009], iar nu ?i beneficiul nerealizat, echivalează cu nesocotirea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Cat priveşte existen?a unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovă?ie, in sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă in executarea cu întârziere de către debitori a sumelor de bani stabilite prin titluri executorii in favoarea persoanelor din sectorul bugetar. Fapta îmbrăca forma ilicitului civil deoarece, in analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale in circumstanţele date, in sensul opiniei exprimate de specialişti recunoscuţi, depusa la dosarul cauzei, nu se poate re?ine că Ordonanţa de urgen?ă a Guvernului nr. 71/2009 reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului in executarea obligaţiei, întrucât acestui element ii lipsesc două caracteristici esenţiale, si anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului [care nu poate fi acceptată prin raportare la conduita aşteptată a debitorului care trebuia sa se comporte ca un bun proprietar, cu atât mai mult cu cat debitor este chiar statul, prin instituţiile sale, iar, conform art. 44 alin. (1) din Constituţie, „creanţele asupra statului sunt garantate”] ?i faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare provine chiar de la debitor, iar nu de la un terţ”.

Nu pot fi primite nici susţinerile referitoare la depăşirea limitelor puterii judecătoreşti, decizia pronunţată de Curtea Constituţională referitoare la conflictul juridic de natură constituţională invocată de unul dintre intimaţi neavând legătură cu cauza.

Ministerul Finanţelor Publice are calitate procesual pasivă în cauză şi datorează la rândul său dobânda legală întrucât prin titlul executoriu prezentat de reclamanţii a fost direct obligat în calitate de pârât la plata sumelor pretinse de aceştia aşa încât răspunde în aceeaşi măsură pentru prejudiciul determinat de neexecutarea hotărârii judecătoreşti ca şi ceilalţi pârâţi.

Aşadar, acţiunea este fondată, dar numai în privinţa pretenţiilor pentru care dreptul material la acţiune nu s-a prescris.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 480 Cod.pr.civ. se va admite apelul, dar se va schimba sentinţa apelată numai în parte, în sensul admiterii acţiunii formulate de cei doi apelanţi şi acordarea dobânzii începând cu 28.11.2010 şi respingerii restului pretenţiilor pentru perioada anterioară ca efect al prescrierii dreptului la acţiune; se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.

Domenii speta

Spete similare