Pretentii

Sentinţă civilă 527 din 22.04.2015


DOSAR NR. 2347/283/2010*

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PUCIOASA

JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

SENTINŢA  CIVILĂ  NR. 527

ŞEDINŢA PUBLICĂ DIN 22 aprilie 2015

INSTANŢA CONSTITUITĂ DIN:

PREŞEDINTE – C.V.

GREFIER – C.C.

Pe rol se află pronunţarea cauzei civilă având ca obiect  cererea de “pretenţii- rejudecare”, acţiune formulată de reclamanta S.C. R.C. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul O.V., asiguratorul AR prin Sucursala Dâmboviţa,  lichidator judiciar C.I.I. C.I.

Prezenţa şi susţinerile părţilor au fost consemnate în încheierea de şedinţă din data de 6 aprilie 2015, când instanţa a amânat pronunţarea, având nevoie de timp pentru studiul actelor şi lucrărilor dosarului la data de 15 aprilie 2015, când a amânat pronunţarea pentru astăzi 22 aprilie 2015.

I N S T A N Ţ A

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.11.2010 sub nr. 2347/283/2010, având ca obiect pretenţii, reclamanta S.C. R.C. S.R.L a solicitat în contradictoriu cu pârâtul debitor O.V., obligarea acestuia la plata sumei de 8.071,15 lei reprezentând contravaloare servicii de reparaţii auto prestate debitorului.

În motivarea cererii, reclamanta arată că a efectuat debitorului O.V. servicii de reparaţii auto, inclusiv schimb piese, în suma totală de 8.071,15 lei fiind emisă în acest sens factura fiscală nr. 0002160/13.11.2007, ce nu a fost onorată de către debitor.

Reclamanta mai precizează că l-a convocat pe debitor în scris la conciliere directă, prin notificare scrisă, astfel cum prevede art. 720 ind. 1 C.P.C., însă acesta nu a dat curs acestei invitaţii.

În drept cererea este este întemeiata în temeiul art. 1073 C.civ. 1864 şi pe dispoziţiile Codului de procedură civilă 1865.

Cererea a fost taxată cu 595,27 lei taxă judiciară de timbru şi 3 lei timbru judiciar.

2. Pârâtul O.V. legal citat, nu a depus întâmpinare în termen legal, însă s-a prezentat la primul termen de judecată cerând termen pentru a-şi angaja avocat, cerere ce a fost admisă de instanţă care a amânat judecata pentru data de 14.02.2011.

La termenul de judecată din data de 14.02.2011, s-a prezentat pârâtul O.V. asistat de av. ales B.V., şi a precizat că a achitat o parte din debit solicitând totodată ca reclamanta să depună la dosar şi să îi comunice factura fiscală nr. 0002160/13.11.2007, sens în care a fost amânată judecata pentru data de 21.03.2011.

La termenul de judecată din data de 21.03.2011, instanţa a acordat cuvântul pe fondul cauzei, şi a amânat pronunţarea pentru data de 28.03.2011, şi apoi pentru data de 04.04.2011. Pârâtul O.V. prin avocat, depune la dosar în data de 28.03.2011 „note scrise” prin care invocă pentru prima dată excepţiile prematurităţii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prev. de art. 720 ind. 1 pct. 3 şi 5 C.P.C. 1865, inadmisibilităţii acţiunii deoarece a achitat o parte din debit şi, în subsidiar, repunerea cauzei pe rol pentru introducerea în cauză  a asiguratorului S.C. A. În raport de aceste aspecte, prin încheierea din data de 04.04.2011 instanţa dispus repunerea cauzei pe rol pentru a se face dovada concilierii directe.

În cauză a fost introdus asiguratorul S.C. AS S.A. Bucureşti, care a depus întâmpinare invocând excepţiile lipsei concilierii directe şi prescripţiei dreptului material la acţiune, excepţii ce au fost respinse prin încheierea din data de 16.01.2012.

3. Prin sentinţa civilă nr. 775/09.07.2012, instanţa a admis acţiunea reclamantei şi a anulat cererea de chemare în garanţie formulată de către pârât.

4. Aspecte relevante în evoluţia procesului.

4.1 Împotriva  sentinţei civile nr. 775/09.07.2012 (dosar nr. 2347/283/2010) a Judecătoriei Pucioasa a formulat recurs pârâtul O.V., criticând hotărârea sub mai multe aspecte.

4.2. Prin decizia civilă nr. 572/29.05.2013 Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul pârâtului O.V. dosarul fiind trimis Judecătoriei Pucioasa pentru rejudecare.

În motivarea deciziei, Tribunalul arată, în esenţă, că: prima instanţă nu a analizat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocat de pârât prin raportare la cele două devize care însoţeau factura din data de 13.11.2007, nu a analizat de ce unul din devize avea două date diferite, nu a explicat de ce deşi factura fiscală seria DB RAIMF nr. 0002160/13.11.2007 apare ca fiind emisă la data de 13.11.2007, expedierea şi semnătura pârâtului de primire apare cu o zi înainte. Instanţa de control a reproşat primei instanţe şi faptul că deşi la termenul din data de 23.04.2012 i-a pus în vedere reclamantului să depună la dosar devizul corect indicat în factură, aceasta nu s-a conformat iar instanţa nu a suspendat judecata conform art. 155 ind. 1 C.P.C 1865, încălcând totodată şi principiul rolului activ. De asemenea, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra a ceea ce îl obligă pe pârât, astfel că în ansamblu hotărârea este netemeinică.

4.3. Cauza a fost reînregistrată pe rolul Judecătorie Pucioasa la data de 12.08.2013, la dosarul nr. 2347/283/2010*.

Apoi, la termenul de judecată din data de 25.06.2014, instanţa a unit excepţiile lipsei concilierii directe şi a prescripţie dreptului la material la acţiune cu fondul cauzei, efectuând demersuri în continuare pentru verificarea susţinerilor pârâtului O.V. în sensul să a plătit o parte din debitul solicitat de reclamantă; prin adresa nr. 420/20.10.2014, reclamanta a răspuns solicitărilor instanţei, precizând că nu a fost efectuată nicio plată parţială în contul facturii seria DB RAIMF nr. 0002160/13.11.2007, aspect confirmat şi de către asigurator (f. 72).

La termenul de judecată din data de 06.04.2015, constatând că cercetarea procesului este completă şi nu mai sunt alte cereri, instanţa a acordat cuvântul pe fondul cauzei, amânând succesiv pronunţarea pentru data de 15.04.2015, respectiv 22.04.2015.

5. Analizând actele şi lucrările dosarului şi legislaţia relevantă în materie, instanţa constată că acţiunea în pretenţii intentată de reclamanta S.C. R.C. S.R.L este întemeiată, excepţiile invocate de către pârâtşi asigurator sunt nefondate, pentru următoarele considerente de fapt şi de drept:

Potrivit art. 969 C.civ. 1864, convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante; ele se pot revoca prin consimţământul mutual al părţilor sau pentru cauze autorizate de lege. De asemenea, conform art. 1073 C.civ. 1864, creditorul are dreptul la îndeplinirea exactă a obligaţie şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare.

5.1. Cu privire la excepţia lipsei concilierii directe prev. de art. 720 ind. 1 pct. 3 şi 5 C.P.C. 1865, invocată la unison de către pârât şi asigurator, aceasta va fi analizată cu prioritate având în vedere efectele pe care le-ar putea produce în cazul admiterii acesteia conform art. 137 C.P.C. 1865.

Conform literaturii de specialitate şi jurisprudenţei în materie, anterioare Legii nr. 202/2010, excepţia lipsei procedurii prealabile (iar procedura concilierii reglementată de art. 720 ind. 1 C.P.C. 1865 se admitea în unanimitate că este o astfel de procedură prealabilă) era, până la data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, o excepţie de ordine publică, absolută, care putea fi invocată în orice stadiu al procesului. În aceste condiţii, invocarea acestei excepţii de către pârât prin note scrise (depuse după luarea concluziilor pe fondul cauzei, în termenul de amânare a pronunţării) şi ulterior şi de către asigurator, poate părea în aparenţă întemeiată.

Cu toate acestea, excepţia analizată a fost ridicată tardiv de către cei menţionaţi, motiv pentru care va fi respinsă prin dispozitiv. Astfel, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, a fost modificat art. 193 C.P.C. 1865  care prevede, în forma modificată prin Legea nr.  202/2010, că: „Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă legea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată. Neîndeplinirea procedurii prealabile nu poate fi invocată decât de către pârât prin întâmpinare, sub sancţiunea decăderii”, prevedere ce a fost preluată de art. 193 C.P.C. (Legea nr. 134/2010) în vigoare la momentul pronunţării prezentei hotărâri. Textul modificat

nu distinge aşadar cu privire la tipul procedurii prealabile, astfel că deducem o primă concluzie în sensul că după apariţia Legii nr. 202/2010, excepţia lipsei procedurii prealabile ca excepţie procedurală a devenit dintr-o excepţie de ordine publică, absolută, una de ordine privată, relativă. Practic, dacă anterior modificării C.P.C. 1865 instanţa putea să invoce din oficiu excepţia lipsei procedurii prealabile, după această modificare, doar pârâtul, poate invoca această excepţie.

Mai mult, Legea nr. 202/2010 prevede un moment procesual clar până la care pârâtul poate invoca lipsa uneia dintre condiţiile de admisibilitate ale acţiunii, respectiv lipsa procedurii prealabile, şi o sancţiune procedurală expresă pentru nerespectarea acestei obligaţii procedurale, respectiv decăderea din dreptul de a invoca această excepţie de procedură. În doctrină s-a susţinut inclusiv faptul că, dacă în procesele aflate pe rol la data de 25 noiembrie 2010, data intrării în vigoare a Legii nr. 202/2010, nu se invocase excepţia lipsei procedurii prealabile până la această dată, excepţia nu va mai putea fi invocată ulterior ca efect al principiului aplicării imediate a legii de procedură noi (Tăbârcă, 2011, p. 50), opinie pe care o apreciem întemeiată.

Ca atare, ulterior apariţiei Legii nr. 202/2010, deşi efectuarea procedurii prealabile a rămas obligatorie, fiind în continuare o condiţie de exercitare a acţiunii, excepţia prin care se invocă lipsa acesteia a devenit o excepţie de ordine privată care poate fi invocată numai de către pârâţi şi numai prin întâmpinare.

În prezenta cauză, cererea introductivă a fost înregistrată la instanţă la data de 16.11.2010 însă plicul conţinând acţiunea a fost expediat la data de 12.11.2010, astfel că această din urmă dată se va considera data sesizării instanţei.

În raport de data de 12.11.2010, se poate uşor observa că era deja în vigoare modificarea adusă art. 109 prin legea nr. 202/2010, iar invocarea după ce instanţa a rămas în pronunţare de către pârâtul O.V. a excepţiei lipsei concilierii directe, apare ca fiind tardivă, operând deja sancţiunea decăderii din dreptul de a o invoca. Concluzia este valabilă chiar dacă, formal vorbind, examinând invitaţia de conciliere de la dosarul cauzei, aceasta nu respectă întocmai cerinţele art. 720 ind. 1 C.P.C. 1865.

 Cu privire la asiguratorul S.C. A, trebuie observat să procedura concilierii directe nu trebuia efectuată faţă de aceasta deoarece acesta nu are calitatea de „parte”, „parte adversă” în raportul juridic obligaţional, în asensul art. 720 ind. 1 C.P.C. 1865, având doar calitatea de asigurator. Prin urmare, invocarea excepţiei menţionate de către asigurator apara ca fiind nefondată.

5.2. Cu privire la excepţia prescripţiei extinctive, instanţa constată mai întâi că este incident art. 3 din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă, aplicabil în speţă prin raportare la art. 25 C.P.C. în vigoare şi art. 6 alin. 4 C.civ., şi care prevede că termenul general de prescripţie este de 3 ani, care potrivit art. 7 din acelaşi decret curge de la data naşterii dreptului la acţiune, în speţă de la data emiterii facturii - 13.11.2007.

Contrar susţinerilor pârâtului şi asiguratorului, instanţa apreciază că abia începând cu data emiterii facturii debitorul O.V. devenea scadentă şi putea şi pretinsă de către reclamanta creditoare, deci şi termenul de prescripţie de 3 ani curge de la acest moment şi nu de la un moment anterior - data comenzii către reclamantă sau data emiterii bonului de comandă, context în care devine fără obiect analiza datelor, chiar diferite, de pe devize.

Împrejurarea că factura fiscală seria DB RAIMF nr. 0002160/13.11.2007 emisă la data de 13.11.2007, apare ca expediată şi semnată de către pârât de primire cu o zi înainte, pe de o parte nu poate fi considerată decât ca o eroare materială, în condiţiile în care nici pârâtul nu a oferit o explicaţie de altă natură; pe de altă parte, chiar dacă s-ar considera că factura a fost emisă în data de 12.11.2010, acţiunea în pretenţii fiind adresată instanţei chiar în această zi (conform plicului de expediere), apare ca fiind introdusă în ultima zi a termenului de prescripţie de 3 ani.

5.3. Referitor la susţinerea pârâtului că ar fi plătit o parte din debitul solicita de către reclamantă, instanţa reţine că nu a fost făcută nicio dovadă în acest sens, dimpotrivă prin adresa de la fila 72 din dosar, asiguratorul A precizează că nu a fost înregistrată nicio plată în contul facturii seria DB RAIMF nr. 0002160/13.11.2007,

Pentru considerentele arătate, instanţa va respinge ca neîntemeiate  excepţiile prematurităţii (lipsa concilierii directe) şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtul O.V. şi asiguratorul AS. – Sucursala Dâmboviţa. Pe cale de consecinţă, va admite acţiunea având ca obiect „pretenţii (rejudecare)”, formulată de către reclamanta S.C. R.C. S.R.L. şi, urmare a admiterii cererii de chemare în garanţie, va obliga pe pârâtul O.V. împreună cu asiguratorul AS la plata către reclamantă a sumelor de 8.071,15 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor auto prestate de reclamantă, conform facturii fiscale din data de 13.11.2007, şi 595,27 lei reprezentând cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru).

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

H O T Ă R Ă Ş T E

Respinge excepţiile prematurităţii (lipsa concilierii directe) şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtul O.V. şi asiguratorul AS – Sucursala Dâmboviţa ca neîntemeiate.

Admite acţiunea având ca obiect „pretenţii (rejudecare)”, formulată de către reclamanta S.C. R.C. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtul O.V. şi asiguratorul AS. şi, urmare a admiterii cererii de chemare în garanţie, obligă pe pârâtul O.V. împreună cu asiguratorul AS., la plata către reclamantă a sumelor de

-8.071,15 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor auto prestate de reclamantă, conform facturii fiscale din data de 13.11.2007.

-595,27 lei reprezentând cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru).

Cu drept de recurs în termen de la 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2015.

PREŞEDINTE,   GREFIER,

JUDECĂTORIA PUCIOASA

Dosar nr. 2347/283/2010*

MINUTA

22.04.2015

Respinge excepţiile prematurităţii (lipsa concilierii directe) şi a prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtul OPROPIU VASILE (domiciliat în comuna Brăneşti, str. Aleea Sinaia, judeţ D-ţa) şi asiguratorul S.C. A – VIENNA INSURANCE GROUP S.A. – Sucursala Dâmboviţa (cu sediu în municipiul Târgovişte, bvd. Libertăţii, bl. B1, judeţ D-ţa), ca neîntemeiate.

Admite acţiunea având ca obiect „pretenţii (rejudecare)”, formulată de către reclamanta S.C. Raiman Capucino S.R.L. (cu sediul în Târgovişte, str. Aleea Sinaia, nr. 6-8, judeţ D-ţa), în contradictoriu cu pârâtul OPROIU VASILE şi asiguratorul S.C. A – VIENNA INSURANCE GROUP S.A. şi, urmare a admiterii cererii de chemare în garanţie, obligă pe pârâtul OPROPIU VASILE împreună cu asiguratorul S.C. A – VIENNA INSURANCE GROUP S.A., la plata către reclamantă a sumelor de

-8.071,15 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor auto prestate de reclamantă, conform facturii fiscale din data de 13.11.2007.

-595,27 lei reprezentând cheltuielilor de judecată (taxă judiciară de timbru).

Cu drept de recurs în termen de la 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Pronunţată în şedinţă publică, azi, 22.04.2015.

PREŞEDINTE,

Coman Vasile