Anulare act

Hotărâre 14 din 03.09.2015


DOSAR NR. 9976/3/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

ÎNCHEIERE

Şedinţa publică din  data de 03.09.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: M.G.

GREFIER: R.M.

Pe rol se află soluţionarea cauzei civile având ca obiect ”anulare act”  formulată de reclamanţii I.C., M.I.O., I.R., toţi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ……….în contradictoriu cu pârâţii  C.L.A.F.F.P., cu sediul în………, C.J.S.D.P.P.T.D…………..

La apelul nominal făcut în şedinţă publică au lipsit reclamanții I.C., M.I.O., I.R., s-a prezentat și a răspuns pentru pârâta C.L.A.F.F.P. consilier juridic R.V. cu împuternicirea de reprezentare juridică nr.99763/2014 (fila 10 dosar), lipsă fiind reprezentantul  pârâtei C.J.S.D.P.P.T.D..

Procedura de citare legal îndeplinită.

Acțiunea scutită de plata taxei de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă care a învederat  instanţei modul de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul dosarului, măsurile dispuse de instanță, după care;

La interpelarea instanței reprezentantul pârâtei Comisia Locală F.F. P. consilier jr.R.V. arată că nu mai are alte înscrisuri de depus.

Instanța nemaifiind cereri de formulat sau probe de administrat, în temeiul art.244 cod proc. civ., declară terminată cercetarea judecătorească și reține cauza spre deliberare.

Consilier jr.R.V. reprezentantul pârâtei Comisia Locală F.F. P. solicită respingerea cererii ca neîntemeiată potrivit disp. art.7 alin.1 din Legea 165/2013 potrivit căreia operațiunea de trecere de pe Anexa 42 pe Anexa 43 era o procedură administrativă, procedură ce a fost suspendată; la aliniatul 2 al aceluiași articol această operațiune nu se aplică hotărârilor judecătorești definitive și irevocabile. Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei, rezultă fără putință de tăgadă, disponibilitatea Comisiei Locale P. de punere în posesie a reclamanților, pe terenurile puse la dispoziție de O.S.P. și O.S.M., iar reclamanții, de fiecare dată au refuzat amplasamentul oferit; depune la dosar note scrise.

Instanța reține cauza spre deliberare.

I N S T A N Ț A

In temeiul art.396 alin.1 cod proc. civ, urmează a amâna pronunțarea, motiv pentru care;

DISPUNE:

Amână pronunțarea la data de  07.09.2015.

Pronunțată în ședința publică din data de 03.09.2015.

 PRESEDINTE GREFIER

M.G. R.M.

DOSAR NR. 9976/3/2014

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA PUCIOASA – JUDEŢUL DÂMBOVIŢA

SENTINȚA CIVILĂ NR.1015

Şedinţa publică din  data de 07.09.2015

Instanţa constituită din:

PREŞEDINTE: M.G.

GREFIER: R.M.

Pe rol se află pronunțarea cauzei civile având ca obiect ”anulare act”  formulată de reclamanţii I.C., M.I.O., I.R., toţi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ……….în contradictoriu cu pârâţii  C.L.A.F.F.P., cu sediul în………, C.J.S.D.P.P.T.D…………..

Dezbaterile lucrărilor și prezența părților au fost consemnate în încheierea de ședință din 03.09.2015, încheiere ce face parte integrantă din prezenta sentință civilă, când instanța, în temeiul art.396 alin.1 cod proc. civ, a amâna pronunțarea, pentru azi 07.09.2015, când a rămas în deliberare.

I N S T A N Ţ A

Prin cererea înregistrată la data de  24.03.2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti reclamanţii I.C., M.I.O., I.R. au chemat în judecată pârâţii C.L.A.F.F.P. şi  C.J.S.D.P.P.T.D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa anularea actului administrativ unilateral al pârâtei  Comisia Locală, de vătămare a dreptului  privind înscrierea pe Anexa 43 la Regulamentul aprobat prin HG  nr.890/2005, pârâta Comisia locală să înainteze  în timpul util încadrării  în termenul de 30 zile către pârâta Comisia judeţeană documentaţia necesară înscrierii în Anexa 43 la Regulament, de asemenea să efectueze în termenul de 30 zile  înscrierea în Anexa 43 la Regulament.

În motivarea cererii au arătat că potrivit considerentelor Deciziei civile nr.1387 din 22 decembrie 2OO8 (Anexa nr. 1) pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa-Secţia Civilă în soluţionarea căii de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr.807/2008 a Judecătoriei Pucioasa, cererea introdusă de autor în anul 1991, privind reconstituirea dreptului de proprietate asupra unui teren forestier, al cărui amplasament s-a situat în raza teritorială de competenţă a pârâtei Comisia locală, a fost validată în cursul judecării procesului respectiv, prin Hotărârea nr. 86C/2006 şi Amendamentul nr. 7517/2007 (Anexele nr. 2.1. si 2.2.) emise de Comisia judeţeană, "pentru retrocedarea suprafeţei totale de 23,82 ha teren forestier.

Având în vedere faptul că titularii acestui drept nu au fost puşi în posesie şi nici nu au primit titlul de proprietate, instanţa de recurs a admis recursul şi a modificat în tot hotărârea recurată şi a dispus, prin dispozitiv, obligarea celor două Comisii pârâte la punerea în posesie a reclamantilor, în calitate de moştenitori legali ai titularului dreptului în cauză şi la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa validată.

Prin Hotărârea de validare nr. 86c/2006 a Comisiei judeţene (Anexa nr. 2.1.), vechiul amplasament fusese despădurit, nemaifiind posibilă punerea în posesie a titularilor pe locul respectiv. În acest context, pentru punerea în posesie, se impunea a fi identificată, de către Comisia locală, "ce suprafaţă este împădurită".

 Suprafeţele vizualizate pe raza teritorială a Comisiei locale P. au fost apreciate ca inaccesibile, motiv pentru care  în termen de 30 de zile urmau  să-şi exprime opţiunea referitoare la altă suprafaţă situată pe raza teritorială a comisiei judeţene Dâmboviţa.

La data de 01.06.2009, atât direct, prin fax, cât şi prin executor judecătoresc (Anexele nr. 4.1.-4.5.), reclamantii şi-au  exprimat opţiunea pentru punerea în posesie, în termen de 10 zile, pe raza comunelor Moroeni şi Nucet din Jud. Dâmboviţa, pentru o suprafaţă  de 22 ha, rămânând a mai fi vizualizată o suprafaţă de 1,82 ha pe raza com. Pucioasa.

Ulterior, prin procesul verbal din 14.07.2009 (Anexa nr. 3.4.), a solicitat alăturarea acestei suprafeţe de 1,82 ha, la restul suprafeţei de 22 ha, pentru înscrierea în anexa nr.42, pe raza localităţilor Moroeni si/sau Nucet.

Deşi la data de 05.07.2009, termenul de 10 zile în care trebuiau să fie puşi în posesie era împlinit pentru ambele comisii, acestea au refuzat punerea în posesie a titularilor, într-o primă etapă, prin tergiversare, comisiile invocând în scris pretinsa necesitate a îndeplinirii unor formalităţi birocratice.

Faţă de această situaţie, prin cererea ce a constituit obiectul dosarului nr. 2097/283/2009 la Judecătoria Pucioasa - instanţa de executare - au solicitat amendarea celor două comisii debitoare, cu amendă cuprinsă între 20 lei şi 50 lei pe zi de întârziere, în baza disp. art. 5803 alin. (1) din Codul procedură civilă.

Prin alin. 2 al dispozitivului încheierii din 04.03.2010 (Anexa nr. 6), irevocabilă şi executorie, pronunţată în dosarul sus-precizat nr. 2097/283/2009, Judecătoria Pucioasa a amendat Comisia locală cu "20 lei pe zi de întârziere, până la executarea titlului executor decizia civilă nr. 1387/2008 a Tribunalului Dâmboviţa".

Nici această măsură, a amendării, nu a determinat cele două comisii pârâte să ii pună în posesie.

După tergiversarea timp de peste un an a soluţionării cererii, la data de 25.06.2010, Comisia judeţeană le-a comunicat Amendamentul nr. 5171/17.06.2010 (Anexa nr. 7) de respingere a cererii "privind înscrierea în anexa 42 şi atribuirea suprafeţei de 23,82 ha pe raza localităţilor Moroeni sau Nucet, având in vedere dispoziţiile legale în materie, precizările Agenţiei Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Decizia nr. 605/2009 a Curţii Constituţionale, Comunele Moroeni şi Nucet nu sunt limitrofe cu localitatea Pucioasa",

În baza art. 53 din Legea nr. 18/1991, au formulat plângere împotriva acestui Amendament.

Prin sentinţa civilă nr. 1323 din 22.11.2010 (Anexa nr. 8). Judecătoria Pucioasa a admis plângerea, a anulat amendamentul şi a obligat pârâta Comisia locală la înscrierea suprafeţei de 23,82 ha pădure în anexa nr. 42 la Hotărârea Guvernului nr. 890/20051 cu atribuirea suprafeţei  de pădure pe raza comunei Moroeni.

Pârâta Comisia judeţeană a atacat cu recurs această sentinţă la Tribunalului Dâmboviţa.

Urmare acestei decizii, pârâta Comisia locală început să emită noi scrisori către reclamanti pentru punere în posesie pe raza localităţii Pucioasa, pe amplasamentele anterior refuzate pentru motivul obiectiv" sus-precizat al inaccesibilităţii (Anexele nr. 10.1.-10.4.).

 Având în vedere adresa/scrisoarea nr. 21656/10.10.2011 a pârâtei Comisia Locală prin care aceasta le-a solicitat "acceptarea validării pe anexa nr. 42 sau anexa nr. 43 din actul normativ enunţat” , la data de 02.04.2013, aceştia au depus prin fax, la această pârâtă, cererea privind înscrierea pe anexa nr. 43.

Prin adresa de răspuns fără număr de înregistrare, comunicată la data de 07.06.2013 (Anexa nr. 13-cu data poştei pe verso), pârâta Comisia locală le-a comunicat că, potrivit art.7 din Legea nr.165/2013, modificată prin Legea nr.165/2013, Comisia judeţeană şi-a suspendat activitatea în domeniul restituirii fondului funciar, până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local.

Textul legal invocat, referitor la suspendarea procedurii administrative în domeniul restituirii fondului funciar nu este aplicabil cererilor privitoare la înscrierea pe Anexa nr. 43 pentru stabilirea şi plata despăgubirilor pentru persoanele care nu au putut fi puse în posesie pe vechiul amplasament, în speţă nefiind vorba de restituirea fondului funciar.

Din interpretarea logică şi prin coroborare a textului art.7 alin.1 din Legea nr.165/2013, rezultă că suspendarea, invocată de pârâtă, priveşte numai procedurile administrative în domeniul restituirii fondului funciar, nu şi în cel al stabilirii şi plăţii despăgubirilor pentru persoanele care nu au putut fi puse în posesie pe vechiul amplasament.

Mai mult, astfel cum am subliniat în plângerea prealabilă, potrivit alin. 2 al art. 7 din actul normativ' de referinţă: "Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile", reclamantii beneficiind de Dec.civ. nr.1387/2008 a Tribunalului Dâmboviţa, definitivă si irevocabilă.

In concluzie, pârâta Comisia locală, prin răspunsul dat la plângerea prealabilă, le-a vătămat dreptul reglementat de art.69 alin.3 din regulamentul  aprobat prin HG nr769"0/20057

Având în vedere considerentele prezentate mai sus, a solicitat admiterea  acţiunii astfel cum a fost formulată, anularea actului administrativ unilateral al pârâtei Comisia locală, de vătămare a dreptului subsemnaţilor privind înscrierea pe Anexa nr. 43 la Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 şi obligarea celor două pârâte ca, în termen de 30 de zile de la comunicarea hotărârii de soluţionare a prezentei cauze, sub sancţiunea plăţii unor daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, să ne înscrie pe Anexa nr. 43 la Regulamentul de referinţă.

In drept, prev.art. 1, art. 7-8, art. 10-12 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportate la art. 69 alin. 3 din Regulamentul aprobat prin HG nr.690/2005 privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor.

La data de 16.10.2014, pârâta Comisia Locală de aplicare a legilor fondului funciar Pucioasa a formulat întâmpinare la dosarul cauzei, solicitând respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată.

A apreciat că cererea reclamanţilor trebuie respinsă având în vedere prevederile art.13 din Legea nr.165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist, potrivit cărora „ In situaţia în care restituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ-teritoriale. chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului român înainte de anul 1948. au intrat ulterior în proprietatea statului sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată.

In situaţia în care pe raza unităţii administrativ-teritoriale nu există teren forestier disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe terenuri forestiere situate pe raza altor unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, cu aprobarea comisiei judeţene de fond funciar sau, după caz, a Comisiei de Fond Funciar a Municipiului Bucureşti.

Noţiunea de teren forestier în sensul prezentei legi este definită în normele de aplicare a acesteia. "

Având în vedere această modificare legislativa, a arătat că nu este posibil ca reclamanţii să fie trecuţi pe Anexa 43 de către Comisia Judeţeană, ci pot primi teren numai în natura .

Totodată, a precizat că aceasta a invitat reclamanţii în nenumărate rânduri să-i pună în posesie cu suprafaţa de pădure validată ca urmare a deciziei civile pe amplasamentele puse la dispoziţie de Ocolul Silvic, dar aceştia nu s-au prezentat.

Prevederile alin. (2) ale art. 7 din Legea nr. 165/2013 „ Dispoziţiile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile ", trebuie interpretate în sensul punerii în aplicare a hotărârilor judecătoreşti, adică în situaţia dată punerea în posesie a reclamanţilor, (care nu s-au prezentat la punerea în posesie), nu la validarea - trecerea lor de pe Anexa 42 pe Anexa 43.

Comisia Locală a încercat să pună în executare decizia civilă, în sensul punerii în posesie a reclamanţilor, dovadă fiind dovezile scrise pe anexate.

A solicitat admiterea probei cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr.161/13.01.2015 Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Pucioasa.

 În ceea ce priveşte exceptia inadmisibilitatii petitului vizand anularea adresei nr.7392/05.06.2013, Tribunalul Bucureşti a  admis şi această excepţie reţinând că reclamanţii au solicitat instantei anularea actului administrativ unilateral al pârâtei Comisia locală, de vătămare a dreptului privind înscrierea pe Anexa nr. 43 la Regulamentul aprobat prin HG nr. 890/2005 - anexă conţinând tabelul nominal cuprinzând persoanele fizice şi juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri forestiere pe care nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament şi care urmează să primească despăgubiri, insa acest act nu este unul administrativ.

Instanta a apreciat ca cererea este inadmisibilă, de vreme ce actul atacat nu are natura unui act administrativ, în înţelesul art.2 alin.1 lit.c din Legea 554/1992.

Actul a cărei anulare se solicită în prezenta cauză nu da naştere, nu modifică şi nu stinge raporturi juridice, motiv pentru care a constatat ca nu îndeplineste condiţia impusa de lege, respectiv aceea de a produce efecte juridice prin el însusi, astfel că, excepţia inadmisibilităţii a fost admisă, cu consecinţa respingerii cererii ca inadmisibila.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 20.05.2015.

Analizând actele şi lucrările dosarului instanţa constată următoarele :

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a II a Contencios Administrativ şi Fiscal, reclamanţii I.C., M.I.O., I.R. au chemat în judecată pârâţii C.L.A.F.F.P. şi  C.J.S.D.P.P.T.D., solicitând instanţei ca prin sentinţa ce se va pronunţa să se dispună anularea actului administrativ unilateral al pârâtei  Comisia Locală, de vătămare a dreptului  privind înscrierea pe Anexa 43 la Regulamentul aprobat prin HG  nr.890/2005, pârâta Comisia locală să înainteze  în timpul util încadrării  în termenul de 30 zile către pârâta Comisia judeţeană documentaţia necesară înscrierii în Anexa 43 la Regulament, de asemenea să efectueze în termenul de 30 zile  înscrierea în Anexa 43 la Regulament.

Prin sentinţa civilă nr.161/13.01.2015 Tribunalul Bucureşti a reţinut că actul atacat nu are natura unui act administrativ în înţelesul art.2 alin.1 lit.c Legea 554/1992, deoarece nu dă naştere, nu modifică şi nu strige raporturi juridice, motiv pentru care a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins  cererea ca inadmisibilă.

În ceea ce priveşte  capătul de cerere  referitor la  obligarea  de către instanţa de judecată a celor două pârâte la îndeplinirea în termenul de 30 zile  de la comunicarea hotărârii sub sancţiunea daunelor cominatorii de 100 lei pe zi, a obligaţiilor aferente  pârâtei Comisia locală pe de o parte, de a înainta  în termen de 30 de zile către pârâta Comisia judeţeană documentaţia necesară înscrierii reclamanţilor pe anexa 43 la Regulament, precum şi obligaţia pârâtei Comisia judeţeană pe de altă parte de a înscrie în termen de 30 de zile reclamanţii pe anexa 43 la Regulament, Tribunalul Bucureşti a apreciat că aceste capete de cerere exced  competenţei sale, motiv pentru care, în conformitate cu dispoziţiile art.131 şi 132 C.pr.civ. competenţa aparţine judecătoriei, care are de altfel conform art.94 C.pr.civ. plenitudine de competenţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa la data de 20.05.2015.

Instanţa a încuviinţat  pentru ambele părţi proba cu înscrisurile deja ataşate dosarului, reţinând prin coroborarea acestora următoarele :

Prin Hotărârea  nr.5573/07.04.2006 Comisia judeţeană  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmboviţa a hotărât admiterea contestaţiei formulate de moştenitorul defunctului V.B. I.C., pentru suprafaţa de 11,32 ha vegetaţie forestieră, iar prin Amendamentul  nr.7517/21.09.2007 la Hotărârea  86/2006 şi 86c/2006 cu privire la validarea anexelor  şi soluţionarea contestaţilor prezentate de Comisia locală P., s-a validat  defunctul V.B. cu moştenitor I.C. cu 12,5 ha vegetaţie forestieră.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr.1899/2005 reclamantul I.C. a solicitat obligarea Comisiei locale de aplicare a legii fondului funciar  şi a Comisiei judeţeană  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmboviţa la reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha pădure, la punerea în posesie şi la emiterea titlului de proprietate.

Prin sentinţa civilă nr.807/30.06.2008, acţiune introdusă de petentul Cristian Iordănescu împotriva  pârâtelor C.L.A.F.F.P. şi  C.J.S.D.P.P.T.D., având ca obiect obligarea la reconstituirea, punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 10 ha pădure, Judecătoria Pucioasa a respins acţiunea ca rămasă fără obiect, motivat de faptul că prin Amendamentul nr.7517/21.09.2007 la Hotărârea  86/2006 şi 86c/2006 cu privire la validarea anexelor  şi soluţionarea contestaţilor prezentate de Comisia locală Pucioasa, s-a validat  defunctul V.B. cu moştenitor I.C.cu 12,5 ha vegetaţie forestieră.

Prin decizia civilă nr.1387/22.12.2008 pronunţată în cadrul dosarului nr.4958/120/2008 Tribunalul Dâmboviţa a admis recursul şi a dispus obligarea intimatelor la punerea în posesie şi la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa validată  potrivit Legii 247/2005, prin Amendamentul nr.7517/21.09.2007 la Hotărârea 86c/2006.

Prin procesele verbale încheiate în data de 07.04.2009 şi 07.05.2009  s-a consemnat că  reclamanţii au vizualizat mai multe amplasamente libere propuse de O.S. Pucioasa, amplasamentele oferite fiind refuzate pe motiv că sunt inaccesibile.

Prin  Amendamentul nr.5171/17.06.2010  la Hotărârea 86/2006 Comisia judeţeană  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmboviţa a respins cererea formulată de  moştenitorii autorului V.B.privind înscrierea în anexa 42 şi atribuirea suprafeţei de 23,82 ha pe raza localităţilor Moroeni sau Nucet, deoarece aceste două comune nu sunt limitrofe cu localitatea Pucioasa.

Soluţia Comisiei judeţene  a fost atacată de către reclamanţi în instanţă fiind menţinută prin decizia  civilă nr.345/22.03.2011 a Tribunalului Dâmboviţa în dosarul nr.1454/283/2010.

Conform dispoziţiilor art.69 din HG 890/2005 UAT oraş Pucioasa  a solicitat  precizări în ceea ce priveşte opţiunea reclamanţilor de a fi validaţi pe anexa 42, sau anexa 43 din actul normativ enunţat.

Reclamanţii şi-au exprimat opţiunea de a fi înscrişi în anexa 43 (filele 76-77).

Ulterior însă, prin adresa 7392/05.06.2013 UAT oraş Pucioasa  a comunicat reclamanţilor că cererea acestora  de a fi înscrişi în anexa 43  a fost aprobată însă, ca urmare a publicării de Monitorul Oficial a Legii 165/16.05.2013  Comisia judeţeană  pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Dâmboviţa şi-a suspendat  activitatea  potrivit art.7 din acest act normativ (fila 83).

Conform dispoziţiilor  69 din  HG 890/2005, persoanele fizice şi juridice înscrise în anexele 37, 40, 41 şi 38 cărora li s-a validat reconstituirea dreptului de proprietate şi care nu pot fi puse în posesie pe amplasamente situate  în competenţa teritorială a comisiei locale, se vor înscrie de către comisia judeţeană în anexa nr.42. Persoanele fizice şi juridice cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru terenuri forestiere pe care nu se poate face punerea în posesie pe vechiul amplasament se înscriu împreună cu datele corespunzătoare în anexa nr.43.

Prin apariţia Legii 165/2013 dispoziţiile referitoare la posibilitatea  de reconstituire a terenurilor forestiere numai pe vechile amplasamente au  fost implicit modificate de disp.art.13 care prevăd că în situaţia în care reconstituirea terenurilor forestiere pe vechile amplasamente nu este posibilă, reconstituirea dreptului de proprietate se face pe alte amplasamente de pe raza unităţii administrativ teritoriale, chiar dacă acestea s-au aflat în proprietatea statului înainte de anul 1948,  au intrat ulterior în proprietatea statului, sau au fost incluse în amenajamente silvice după această dată (alin.1). În situaţia în care pe raza unităţii administrativ teritoriale nu există teren disponibil, reconstituirea dreptului de proprietate se face  pe terenuri forestiere situate pe raza altor unităţi  teritoriale din judeţ cu aprobarea comisiei judeţene de fond funciar (alin.2).

Aceste dispoziţii au avut la bază  principiul prevalenţei restituirii în natură menţionat în cuprinsul  art.2 alin. a din  lege.

Prin urmare, conform modificărilor intervenite prin apariţia Legii 165/2013 reconstituirea terenurilor forestiere se va face şi pe alte amplasamente nu numai  pe vechile amplasamente astfel cum prevedeau disp.art.69 din HG 890/2005. Acesta este şi motivul pentru care  UAT Pucioasa  a invitat reclamanţii să fie puşi în posesie  cu suprafaţa de pădure validată în baza legii fondului funciar.

Instanţa reţine de asemenea că în conformitate cu  prevederile art. 7 din Legea 165/2013 până la întocmirea situaţiei centralizatoare la nivel local se suspendă emiterea hotărârilor de validare sau invalidare de către comisiile judeţene de fond funciar, eliberarea titlurilor de proprietate , punerea în posesie, precum şi orice alte proceduri administrative în domeniul restituirii fondului funciar (alin.1). Dispoziţiile alin. 1 nu sunt aplicabile în cazul hotărârilor judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Prin art. 9 şi 10 din Legea 165/2013 au fost prevăzute termene  vizând desfăşurarea procedurii privitoare la inventarierea suprafeţelor de teren disponibile, iar în cuprinsul art.11 s-a prevăzut ca ultim termen  de soluţionare a tuturor cererilor de restituire, de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate, data de 01.01.2016 (alin.1).

În situaţia neîndeplinirii obligaţiilor  în termenul prevăzut la alin.1 persoana îndreptăţită poate formula plângere la judecătoria în raza căreia este situat terenul în termen de 30 de zile (alin.2).

În speţă, raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, instanţa constată că reclamanţii  nu deţin o hotărâre judecătorească prin care  să fi obligat pârâtele  la înscrierea în anexa 43 ci deţin o hotărâre judecătorească, respectiv decizia civilă nr.1387/22.12.2008 pronunţată în dosarul nr.4958/120/2008 prin care pârâtele din cadrul prezentului dosar au fost obligate  la punerea în posesie  şi la emiterea titlului de proprietate  pentru suprafaţa validată potrivit Legii 247/2005, prin amendamentul nr.7517/21.09.2007 la Hotărârea 86c/2006.

În mod corect constată instanţa  că pârâtele au procedat la transmiterea de convocări reclamanţilor pentru punerea în posesie a acestora cu suprafeţele de teren forestier pentru care au fost validaţi, având în vedere dispoziţiile deciziei civile mai sus menţionate, precum şi prevederile art.13 din Legea 165/2013, care  au abrogat implicit dispoziţiile art.69 din HG 690/2005, dispoziţii care prevăd expres că în situaţia terenurilor forestiere pentru care  nu se mai poate face reconstituirea pe vechiul amplasament se va face reconstituire pe alte amplasamente, inclusiv pe raza altor unităţi administrativ teritoriale.

Separat de aceste considerente, instanţa reţine în ceea ce priveşte dispoziţiile art.11 din Legea 165/2013 şi faptul că reclamanţii  nu au respectat termenul prevăzut în cuprinsul alin.1, termen la expirarea căruia aceştia pot formula plângere în faţa instanţei.

Pentru aceste considerente urmează a respinge  acţiunea formulată în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge cererea formulată de reclamanţii I.C., M.I.O., I.R., toţi cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la ….în contradictoriu cu pârâţii  C.L.A.F.F.P., cu sediul în ….C.J.S.D.P.P.T.D., cu sediul în ……

Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel depunându-se la Judecătoria Pucioasa.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 07.09.2015.

PREŞEDINTE GREFIER

M.G. R.M.

Red.M.G.

Tehn.C.C.

7 ex/07.10.2015