Constatarea caracterului abuziv al prevederilor contractului de credit care stabilesc riscul valutar în sarcina exclusivă a împrumutatului. Înghetarea cursului de schimb valutar CHF-leu. Restituirea comisionului de administrare.

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 85348/299/2015 reclamanții GT și GG în contradictoriu cu SC BANCA XXX SA au solicitat să se constate caracterul abuziv al prevederilor  art.3.3 din Contractul de credit nr.0000/14.21.2007, să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 4435,54 CHF reprezentând contravaloarea comisionului de administrare încasat abuziv, să se dispună obligarea pârâtei să deruleze contractul de credit la cursul valutar la valoarea de la momentul semnării contractului, respectiv 1 CHF=2,13 LEI și denominarea plăților în moneda națională.

În motivarea cererii, în esență reclamanții  susțin caracterul abuziv al prevederilor contractului care permit băncii perceperea comisionului de administrare, precum și cele care stabilesc riscul valutar în sarcina exclusivă a împrumutatului.

În acest sens se arată că potrivit art.4 alin.1 şi 2 din Legea nr. 193/2000 o clauză care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract creează în detrimentul consumatorului  şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, o clauză contractuală fiind considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv. Dacă un comerciant pretinde că o clauză standard preformulată a fost negociată direct cu consumatorul, este de datoria lui să prezinte probe în acest sens.

Contractul de credit are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul art.4 alin.3 din Legea 193/2000, deoarece  întruneşte toate trăsăturile generale ale unui contract de adeziune. Între consumator şi bancă există o evidentă poziţie de inegalitate economică; clauzele contractuale reprezintă în fapt condiţiile contractuale generale, amănunţite, stabilite de bancă pentru perioada respectivă şi anterior încheierii convenţiei, pentru toţi potenţialii clienţi aflaţi în aceeaşi situaţie cu reclamanții. Clauzele contractuale sunt rezultatul manifestării de voinţă a  unei singure părţi contractante, respectiv a pârâtei.

În continuare, reclamanții susțin că la momentul semnării contractului nu le-au fost prezentat informațiile necesare în baza cărora să poată aprecierea impactului economic al convenției. Clauza valutară inclusă în contractul de credit a prejudiciat consumatorii români care au contractat împrumuturi, pentru că stabilirea sumei pe care o aveau de rambursat s-a făcut la rata de schimb leu-CHF, la un curs valutar care a crescut foarte mult. Evoluţia cursului CHF a adus prejudicii consistente debitorilor, iar decizia de a contracta un credit  în această monedă a fost determinată de către pârâtă printr-o promovare intensă. Pârâta a format consumatorului o impresie falsă cu privire la faptul că creditul în CHF era net favorabil altor produse de creditare, din pricina stabilităţii monedei de referinţă.

CHF a pornit de la un curs de 2,13lei = 1 CHF la momentul semnării contractului ajungând la 4,26 lei = 1 CHF, ceea ce a afectat grav veniturile împrumutaţilor, într-un mod imprevizibil şi în pofida informaţiilor privind aţa-zisă stabilitate a CHF. Pârâta nu a avertizat consumatorii cu privire la riscul valutar, cu toate că avea această obligaţie legală. Neexecutarea obligaţiilor ce reveneau pârâtei anterior momentului încheierii contractului  a făcut imposibilă înţelegerea la acel moment de către reclamanți a riscurilor pe care le prezenta un credit în CHF, element ce evidenţiază reaua-credinţă cu care a acţionat banca la momentul la care a impus acordarea creditului în CHF.

Consecinţa calificării ca abuzive a clauzelor contractuale atacate constă  în lipsirea acestora de efecte în raport cu reclamanții în calitate de consumator.

De asemenea, reclamanții susțin caracterul abuziv al prevederilor art.3.3 din contractul de credit arătând ca acesta nu a fost negociat, nu există o contraprestație din partea băncii și acesta nu a fost surprins în graficul de rambursare emis anterior semnării contractului.

În susținerea cererii a fost invocată jurisprudența CJUE, ICCJ și instanțelor naționale.

În drept cererea a fost motivată prin raportare la prevederile Legii nr.193/2000, C. Civ.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (f.10-70)

Prin întâmpinarea formulată pârâta a invocat excepția netimbrării, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată.

În motivarea întâmpinării se susține că în cauză nu sunt incidente prevederile Legii nr.193/2000, întrucât clauzele contractului au fost negociate, s-a folosit un limbaj inteligibil, banca a acționat cu bună credință și nu s-a produs niciun dezechilibru semnificat între drepturile părților.

De asemenea, se susține că, clauzele referitoare la dobândă, comisioane precum şi moneda în care s-a stabilit restituirea preţului contractului, sunt elemente care formează costul total al creditului, astfel că instanţa trebuie să elimine din cadrul controlului un eventual caracter abuziv.

În drept au fost invocate prevederile Legii 193/2000, OUG 50/2000.

În susținerea întâmpinării a fost ataşată copie a contractului de credit.

Reclamanții au formulat răspuns la întâmpinare.

La termenul de judecată din data de 24.21.2015, după punerea în discuția părților, instanța a respins ca neîntemeiată excepția netimbrării și a încuviințat proba cu înscrisurile depuse la dosarul cauzei.

Analizând probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:

La data de 14.21.2007 s-a încheiat contractul de credit nr.0000 între BANCA XXX în calitate de creditor şi  GT și GG, în calitate de împrumutați, având ca obiect acordarea unui credit pentru nevoi personale în sumă de 25000 CHF.

Conform clauzei 4.2 din contractul credit rambursarea ratelor și a tuturor plăților se va face în valuta în care a fost acordat creditul.

Clauza 3.3 din contract, împrumutatului i se percepe, printre alte comisioane şi un  comision de administrare în procent de 0.30% lunar din valoarea facilității rămasă de rambursat.

Prin raportare la situația de fapt reținută rezultă că în speţă sunt aplicabile dispoziţiile Legii 193/2000, conform cărora o clauză contractuală este considerată abuzivă dacă întruneşte 3 condiţii: nu a fost negociată direct cu consumatorul, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, este contrară bunei credinţe (art.1 şi 4 din lege).

Instanța constată că, în cauză, contractul de credit încheiat de părţi nu este negociat, ci are caracterul unui contract standard preformulat, în sensul dispoziţiilor art.4 alin.3 din Legea 193/2000, reprezentând manifestarea de voinţă univocă a pârâtei, clauzele contractuale fiind impuse, în aceeaşi formă tuturor clienţilor, care nu au posibilitatea reală de a-şi impune propria voinţă cu privire la structura contractului şi la conţinutul clauzelor acestuia.

Cu privire la clauzele 4.2 instanța reţine că, raportat la momentul încheierii contractului şi la circumstanţele economice din acel moment creditul în CHF era un produs nou pe piaţă, iar informaţiile corespunzătoare cu privire la istoricul evoluţiei francului elveţian şi riscurile generate de variaţiile cursului de schimb valutar lipseau.

În acest context, reclamanții şi-a asumat obligaţia de a returna creditul la termenele şi condițiile din contract pornind de la premisa că valoarea cursului de schimb valutar CHF-leu este foarte convenabilă, iar potrivit susținerilor băncii CHF era cea mai sigură monedă.

Ulterior, francul elveţian a avut o evoluţie crescândă, valoarea acestuia dublându-se rapid, raportat la valoarea monedei naţionale, cu consecinţe directe asupra obligaţiilor reclamanților de restituire a ratelor, ceea ce a produs un dezechilibru major cu privire la prestaţiile reciproce ale părţilor, în detrimentul clientului, cu efectul obţinerii unor foloase se către bancă, fără o contraprestaţie din  partea acesteia. Reclamanții sunt deci, obligați la prestaţii vădit disproporţionate în raport cu cele avute în vedere la momentul încheierii contractului.

Instanța, în acord cu jurisprudența în materie constată că pârâta nu a respectat obligaţia de informare a clientului. Astfel, riscurile de indexare a cursului valutar nu au fost discutate cu clientului, acesta neavând posibilitatea de a reflecta înainte de încheierea contractului cu privire la riscurile încheierii acestuia în CHF, în condiţiile în care produsul contractual specific implică riscuri majore.

Obligaţia de informare este în acord şi cu dispoziţiile art. 6 din Legea 289/2004 şi Regulamentul BNR 3/2007 privind limitarea riscului de credit la creditele destinate persoanelor fizice. O astfel de obligaţie este instituită şi de Directiva 2008/48/CE. Pârâta avea obligaţia de a atrage atenţia clientului asupra pericolelor şi riscurilor unei operaţiuni determinate. De asemenea, banca avea obligaţia de a explica riscurile implicate de un credit în moneda străină, să furnizeze informaţii legate de oportunitatea sau inoportunitatea încheierii unui astfel de contract.

În continuare, instanța reține că între drepturile şi obligaţiile părţilor cocontractante există un dezechilibru semnificativ în defavoarea clientului, reclamanții fiind singurii obligați să suporte riscul valutar, cu explicaţia concretă că deprecierea leului faţă de CHF a fost una extrem de ridicată. Pârâta, cu rea-credinţă a format consumatorului o impresie falsă cu privire la faptul că creditul în CHF era net favorabil altor produse de creditare, fără a prezenta rescurile acestui produs. Dezechilibrul major constă în imposibilitatea consumatorului de a cunoaşte şi anticipa mărimea obligaţiilor sale. Banca a stipulat în convenţia indicată cu reclamanții obligaţia acestora de a suporta exclusiv diferenţele de schimb valutar, fără vreo distincţie şi limitare a întinderii acestei obligaţii. Aşadar, în cazul dublării valorii CHF în raport cu moneda naţională, convenţiile de credit încheiate de părţi dobândesc un caracter aleatoriu, incompatibil cu natura contractului de împrumut.

Întrucât nu doar împrumutul, dar şi dobânda şi comisioanele percepute pentru credit sunt plătite cu CHF la cursul de schimb de la momentul plăţii, se creează un dezechilibru major între drepturile şi obligaţiile asumate de părţi, pe fondul dublării valorii de schimb a francului elveţian, beneficiile băncii crescând în mod nejustificat, în dauna consumatorului.

În cauza C-26/13, Kasler şi Kaslerne Rabai referitoare la Directiva 93/13/CEE, CJUE a statuat că art.4 alin.2 din Directiva 93/13/CEE a Consiliului privind clauzele abuzive în contractele încheiate cu consumatorii trebuie interpretate în sensul că termenii „obiectul principal al contractului nu acoperă o clauză cuprinsă într-un contract de împrumut încheiat în moneda străină între un vânzător sau un furnizor sau consumator şi care nu a făcut obiectul unei negocieri individuale, precum cea în discuţie în litigiul principal, în temeiul căreia, pentru calcularea ratelor împrumutului se aplică cursul de schimb la vânzare al acestei valute, decât în cazul în care se constată că ceea ce revine în sarcina  instanţei de trimitere să verifice, având în vedere natura, economia generală şi prevederile contractului, precum şi contextul său juridic şi factual, că respectiva clauză stabileşte o prestaţie esenţială a acestui contract care îl caracterizează. O astfel de clauză, în măsura în care cuprinde o obligaţie pecuniară a consumatorului de  a plăti, în cadrul ratelor împrumutului, sumele care rezultă din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine, nu poate fi considerată ca incluzând o remuneraţie  al cărei caracter adecvat în calitate de contrapartidă a unei prestaţii efectuate de împrumutător să nu poată face obiectul unei aprecieri pentru stabili dacă este abuzivă în temeiul art.4 alin.2 din Directiva 93/13. Art.4 alin.1 din Directiva 93/13 presupune ca şi contractul să expună în mod transparent funcţionarea concretă a mecanismului de schimb al monedei străine la care se referă clauza respectivă, precum şi relaţia dintre acest mecanism şi cel prevăzut prin alte clauze referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât acest consumator să poată evalua, pe baza unor criterii clare şi inteligibile consecinţele economice care rezultă în ceea ce-l priveşte.

CJUE precizează că excluderea aprecierii caracterului abuziv al preţului sau remuneraţiei faţă de serviciile sau bunurile furnizate în schimbul acestora şi nu se aplică în cazul invocării unei asimetrii între cursul de schimb la vânzare al monedei străine utilizat pentru calcularea ratelor şi cursul de schimb la cumpărarea valutei respective utilizat pentru calcularea sumei deblocate.

Curtea stabileşte că plata, în cadrul ratelor împrumutului, a sumelor rezultate din diferenţa dintre cursul de schimb la vânzare (utilizat pentru calcularea ratelor) şi cursul de schimb la cumpărare al monedei străine (utilizat pentru deblocarea împrumutului) nu poate fi considerată ca fiind o „remuneraţie” pentru serviciile băncii împrumutătoare.

Decizia CJUE precizează că este necesar ca şi consumatorul să poată aprecia consecinţele economice negative pe care le riscă prin încheierea contractului. Contractul trebuie să expună în mod transparent funcţionalitatea concretă a mecanismului de schimb al monedei referitoare la deblocarea împrumutului, astfel încât consumatorul să poată evalua pe baza unor criterii clare şi inteligibile, consecinţele negative economice care rezultă din faptul încheierii contractului.

Instanța reţine că în speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 2 din Legea 193/2000, care prevede că o clauză contractuală va fi considerată ca nefiind negociată direct cu consumatorul, dacă aceasta a fost stabilită fără a da posibilitatea consumatorului să influenţeze natura ei, cum ar fi contractele standard preformulate sau condiţiile generale de vânzare practicate de comercianţi pe piaţa produsului sau serviciului respectiv.

Este abuzivă o clauză care nu a fost negociată individual: este contrară bunei credinţe, creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului.

Clauzele de efectuare a plăţilor în moneda creditului, cu suportarea exclusivă a riscului valutar de către împrumutat nu a fost negociată direct cu reclamanții, având în vedere caracterul  prestabilit şi impus consumatorului contractului de credit, acesta exprimându-şi adeziunea la aceste contracte tipizate, fără să aibă posibilitatea de a influenţa natura lor. Singura posibilitate a consumatorului era aceea de a alege între creditele existente pe piaţă, singura opţiune fiind aceea de a semna sau nu contractul.

Ca şi consecinţă a constatării caracterului abuziv al acestor clauze, sancţiunea nerespectării obligaţiilor impuse de legiuitor constă în nulitatea lor.

Având în vedere caracterul abuziv al clauzelor de suportare a riscului valutar exclusiv de către consumator se impune îngheţarea cursului de schimb valutar CHF-leu, pentru efectuarea plăţilor în temeiul convenţiilor încheiate, la valoarea de la data încheierii şi semnării convenţiilor, calcularea ratelor şi plata ratelor de rambursare a creditului la această valoare pe întreaga perioadă de valabilitate a contractului.

Se impune restabilirea prestaţiilor inerente contractului asumat prin îngheţarea cursului de schimb CHF-leu la valoarea de la momentul semnării contractului, astfel încât să se asigure o proporţionalitate a prestaţiilor asumate de părţi, care să corespundă manifestării de voinţă în sensul angajării în acest raport juridic.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 966-970 Cod civil adoptat în anul 1864 reiese că părţile trebuie să acţioneze cu bună credinţă atât la negocierea şi încheierea contractului cât şi pe tot timpul executării sale, neputând înlătura sau limita această obligaţie, distribuţia între părţi a pierderilor şi beneficiilor rezultate ca urmare a creşterii valorii CHF faţă de moneda naţională, apare ca o soluţie justă şi echitabilă.

Deoarece condiţiile de contractare avute în vedere de părţi la momentul încheierii contractului s-au schimbat, iar efectele actului juridic au ajuns  să fie altele decât cele cu privire la care părţile au convenit, este necesară revizuirea efectelor contractului în temeiul teoriei impreviziunii.

Pentru înlocuirea clauzelor abuzive se impune revizuirea efectelor contractului încheiat prin îngheţarea cursului de schimb valutar la valoarea de la momentul încheierii contractului, respectiv calcularea şi plata ratelor de rambursare a creditului la valoarea în lei a  francului elveţian de la data încheierii contractului, având în vedere că obligaţiile contractuale au fost asumate în condiţiile economice existente la data încheierii contractelor, când valoarea CHF era la un  minim istoric şi, ca urmare a schimbării acestor condiţii este nevoie ca şi contractele să fie adaptate la noile împrejurări economice.

Conform art.3 alin.1 din Regulamentul nr.4/2005 privind regimul valutar, plăţile, încasările, transferurile şi orice alte asemenea operaţiuni între rezidenţi, care fac obiectul comerţului cu bunuri şi servicii se realizează numai în moneda naţională, cu excepţia operaţiunilor prevăzute în anexa nr.2.

Abuzivă este şi clauza de la art.3.3 din Condiţiile speciale ale contractului. Instanța constată că Legea 190/1999 interzice perceperea unui astfel de comision de administrare. Acestuia nu îi corespunde nicio contraprestaţie din partea pârâtei.

Clauza nu are caracter clar şi neechivoc, simpla menţionare a valorii acestuia neconferindu-i un astfel de caracter, în contextul în care reclamanții nu cunosc echivalentul prestațiilor și în acest fel nici instanța nu poate verifica dacă acestea sunt sau nu proporționale.

Comisionul nu a fost negociat, iar perceperea lui creează un vădit dezechilibru între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, care este obligat să plătească o sumă importantă de bani pentru motive necunoscute.

Ca sancţiune a caracterului abuziv al acestor clauze, instanța va constata nulitatea acestora, iar pentru clauza de la art.3.3, ca efect al restabilirii situației anterioare va dispune obligarea pârâtei la plata către reclamanți echivalentul în lei, la cursul BNR din data plăţii, a sumei de 4435,54 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare plătit în perioada 15.12.2007-15.19.06.2015.

Având în vedere situația de fapt reținută și dispozițiile legale incidente, instanța va înlătura apărările pârâtei ca neîntemeiate. În acest sens, se reține că simpla aducere la cunoştinţă a contractului şi a graficelor de rambursare nu echivalează cu o negociere a clauzelor contractuale şi nici cu îndeplinirea obligaţiei de informare care trebuie să fie una reală, efectivă, detaliată şi adecvată tipologiei contractului.

În lumina dispozițiilor legale incidente și a jurisprudenței CJUE în materie negocierea unui contract de credit nu se rezumă doar la înfățișarea contractului și a graficului de rambursare în condiţiile în care reclamanții nu au avut posibilitatea reală de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la fiecare clauză contractuală şi nu au cunoscut consecinţele concrete ale achiziţionării unui astfel de produs bancar.

Instanța nu reţine nici argumentele pârâtei legate de comisionul de administrare, deoarece în cuprinsul art.3.3 nu sunt indicate operaţiunile/prestaţiile efectuate de bancă în virtutea cărora se percepe acest comision, astfel că nu se poate susţine că există o contraprestaţie din partea băncii pentru perceperea acestuia.

Pe cale de condecință, față de ansamblul considerentelor de fapt și de drept reținute, instanța va admite cererea de chemare în judecată urmând a constata nulitatea absoluta a prevederilor art. 3.3 și 4.2 din contractul de credit nr.0000/16.11.2007, avand in vedere caracterul abuziv al acestora, va obliga pârâta la plata către reclamanți echivalentul în lei, la cursul BNR din data plăţii, a sumei de 4435,54 CHF, reprezentând contravaloarea comisionului de administrare plătit în perioada 15.12.2007-15.19.06.2015 și va dispune înghetarea cursului de schimb valutar CHF-leu pentru efectuarea plătilor in temeiul contractului mentionat la valoarea de la momentul semnării contractului (curs valutar de 2,13 lei/CHF), respectiv calcularea si plata ratelor si a tuturor rambursărilor la valoarea in lei a francului elvetian de la data semnarii contractului, pe întreaga perioadă de valabilitate a acestuia.

Domenii speta

Spete similare