Plângere contravențională admisă în urma înlăturării prezumției de veridicitate a procesului-verbal în baza probatoriului administrat. Obligarea intimatului la plata cheltuielilor de judecată nefiind incidente prevederile art. 454 Codul de Procedură Civil

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 17.07.2015 sub nr. 85655/299/2015, petenta SC AP SRL a chemat în judecată pe intimata XXX, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria R 15 nr. 0086634/15.06.2015 întocmit de intimată.

În motivare, petentul invocă prescripția executării sancțiunii contravenționale, procesul verbal fiind comunicat cu depășirea termenului de două luni de la data constatării contravenției prevăzut de art.9 alin.8 din OG 15/2002.

Cu privire la temeinicia procesului verbal, petenta arată că, autoturismul cu nr. de înmatriculare B 000 ..L nu a circulat în data de 18.12.2014 pe DN 1 km 370+200m, Sebeș, Jud. Alba, intimata fiind în eroare de fapt.

 În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile OG nr.15/2002, OG nr. 2/2001.

În susţinerea cererii au fost depuse, în copie înscrisuri (f.4-5).

 Plângerea a fost legal timbrată.

La data de 31.08.2015 intimata a depus note de ședință prin care s-a achiesat la susținerile petentei.

În susținerea notelor de ședință au fost depuse înscrisuri (f.23).

La termenul de judecată din data de 12.11.2015 sub aspect probatoriu, instanţa a încuviinţat şi administrat pentru părţi proba cu înscrisuri.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa constată următoarele:

Cu titlu preliminar, instanţa reţine că, potrivit art. 249 CPC, cel ce face o propunere înaintea judecăţii trebuie să o dovedească. În acest sens, instanţa apreciază că procesul-verbal atacat se bucură de o prezumţie de legalitate şi temeinicie, fiind un act autentic întocmit de către un funcţionar public aflat în exercitarea atribuţiunilor de serviciu.

În aplicarea concordantă a prezumţiei de legalitate, de veridicitate şi de autenticitate a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu prezumţia de nevinovăţie de care se bucură acuzatul în materie penală, conform art.6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, se impune precizarea că instanţa de contencios european a stabilit în jurisprudenţa sa că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).

Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni vs. Franţa).

Această interpretare nu este contrară drepturilor şi garanţiilor prevăzute de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. În primul rând, drepturile şi garanţiile stabilite în Convenţie nu sunt absolute, cu excepţia dreptului de a nu fi supus torturii. În al doilea rând, statele se bucură de o marjă de apreciere în cea ce priveşte restrângerea, in concreto, a drepturilor şi garanţiilor, atunci când se urmăreşte realizarea unui scop legitim, iar restrângerea este prevăzută de lege, proporţională şi necesară într-o societate democratică. Din această perspectivă, nevoia combaterii fenomenului contravenţional se subsumează conceptului de scop legitim, iar restrângerea este proporţională – petenta având dreptul să conteste procesul-verbal de sancţionare contravenţională, după cum s-a întâmplat în cauza de faţă.

Aşadar, în cauza de faţă, instanţa apreciază că petentul este cel care trebuia să facă dovada celor susţinute în plângere, având sarcina de a administra probe care să răstoarne prezumţia de legalitate şi temeinicie a procesului-verbal.

Din analiza înscrisurilor depuse la dosar, instanța reține că, prin procesul-verbal seria R 15 nr. 0086634/15.06.2015, petentului i-a fost aplicată sancţiunea amenzii contravenţionale în cuantum de 250 lei pentru nerespectarea articolului 8 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului numărul 15/2002, reţinându-se că autoturismul având numărul de înmatriculare B 000 ..L, nu deţinea rovinietă valabilă, în data de 18.12.2014, fiind identificat la pe DN 1 km 370+200m, Sebeș, Jud. Alba.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile obligatorii pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ.

Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).

Analizând temeinicia procesului verbal, instanţa reţine că potrivit articolului 8 alineatul (1) din Ordonanţa Guvernului 15/2002: ”Fapta de a circula fără a deţine rovinietă valabilă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă”, însă în prezenta cauză, din conținutul planşei foto rezultă că în data de 18.12.2014,  pe DN 1 km 370+200m, Sebeș, Jud. Alba, a circulat fără rovinietă autoturismul cu numărul de înmatriculare B 000 ..I și nu autoturismul petentei care are numărul de înmatriculare 000 ..L.

Având în vedere considerentele de fapt şi de drept anterior expuse din care rezultă eroarea de fapt privind fapta contravențională reținută în cadrul procesului-verbal seria R 15 nr. 0086634/15.06.2015, instanţa în temeiul articolului 34 din Ordonanţa Guvernului 2/2001, va admite plângerea contravenţională și va dispune anularea procesului-verbal menționat.

În temeiul dispoziţiilor art. 453 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală în declanşarea prezentului litigiu și având în vedere că potrivit art. 452 s-a făcut dovada cheltuielilor de judecată efectuate,  instanţa va obliga intimata la plata către petentă a sumei de 20  lei reprezentând taxă judiciară de timbru și a sumei de 2500 lei reprezentând onorariu avocat (f.38).

În ceea ce privește dispozițiile art.454 CPC, instanța reține că în cauză acestea nu sunt aplicabile. În acest sens, din înscrisurile depuse la dosarul cauzei rezultă că, anterior formulării plângerii contravenționale petenta a încercat lămurirea erorii de fapt prin solicitarea adresată intimatei, însă aceasta din urmă prin adresa nr.48408/EX/17.07.2015 a precizat că administrarea probelor se va realiza în fața instanței de judecată (f.31). Față de aceste considerente de fapt, instanța reține că prin cererea de lămurire a erorii de fapt (f.30), comunicată intimatei la data de 21.09.2015, aceasta din urmă a fost pusă în întârziere.

Domenii speta

Spete similare