Plângere contravențională admisă. Prin proba testimonială solicitată de către petent, în baza art. 249 cpc s-a înlăturat prezumția de temeinicie a procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

Hotărâre 20633 din 05.11.2015


Prin plângerea contravenţională înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 20600/299/2015 la 03.03.2015, petenta M.A.M. a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu organul constatator  I.G.P.R. – Brigada de Poliţie Rutieră, să dispună anularea procesului-verbal de contravenţie seria CP nr.8578226/10.02.2015.

În motivarea plângerii petenta a arătat, în esență, că la data de 10.02.2015, se deplasa spre locul de muncă din direcția Piața Romană spre BD. Dacia, iar în timpul traversării trecerii de pietoni a observat schimbarea culorii semaforului în culoarea roșie, astfel încât aflându-se deja pe trecerea de pietoni a grăbit pasul.

Petenta a mai arătat că, deși a încercat să explice agentului constatator faptul ca a început traversarea pe culoarea verde, acesta a procedat la întocmirea procesului verbal.

Având în vedere situaţia de fapt descrisă, petenta solicită anularea procesului-verbal, întrucât conţine situația de fapt reținută nu corespunde realității.

În drept cererea nu a fost motivată.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri (3-5).

Plângerea a fost legal timbrată.

Deși legal citat, intimatul nu a depus întâmpinare, însă la data de 22.05.2015 s-a precizat că procesul-verbal a fost întocmit în baza constatărilor personale ale agentului constatator, evenimentul nefiind înregistrat video.

La termenul din data de 04.06.2015 instanta a încuviințat proba cu înscrisuri și proba testimonială cu un martor, considerându-le pertinente, concludente și utile pentru soluționarea cauzei.

La termenul din data de 29.10.2015 instanța a procedat la audierea martorului, declarația acestuia fiind atașată la dosarul cauzei

Analizând actele dosarului, instanţa reţine următoarea situaţie de fapt:

 Petentul a fost sancţionat reţinându-se în sarcina sa că, în data de 10.02.2015 a traversat intersecția pe culoarea roșie a semaforului electric care funcționa normal.

Prin  procesul verbal de constatare si sancţionare a contravenţiei seria CP nr.8578226/10.02.2015, petentul a fost sancţionat contravenţional  cu  amenda în cuantum de 195 lei, reținându-se încălcarea disp. art. 60 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002, constând în aceea că a traversat pe culoarea roșie a semaforului electric.

În conformitate cu dispoziţiile art. 34 din O.G. nr.2/2001, instanţa verifică legalitatea şi temeinicia procesului-verbal contestat şi constată că acesta a fost întocmit cu respectarea prevederilor care reglementează condiţiile pentru încheierea sa valabilă, şi anume dispoziţiile art. 17 din acelaşi act normativ. Cu privire la condiţiile prevăzute de art. 16 şi art. 19 din O.G. nr. 2/2001, nulitatea procesului-verbal pentru nerespectarea uneia dintre aceste condiţii trebuia să fie invocată de petent şi totodată acesta trebuia să dovedească vătămarea suferită ca urmare a eventualei neindicări a unei menţiuni în procesul-verbal şi că această vătămare nu se poate înlătura altfel decât prin anularea procesului-verbal, astfel cum s-a statuat şi prin decizia nr. 22/2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie într-un recurs în interesul legii).

În cauză, instanţa apreciază că procesul-verbal a fost legal întocmit acesta nefiind afectat de nici o cauză de nulitate.

În privinţa temeiniciei actului atacat, instanţa constată că situaţia de fapt reţinută în procesul-verbal nu este conformă realităţii pentru următoarele considerente.

Având în vedere cele expuse mai sus, trebuie avut în vedere faptul că, plecând de la prevederile art.47 din O.G. nr.2/2001 care trimit la prevederile Codului de procedură civilă, se reţine de regulă că procesul-verbal legal întocmit face dovada până la proba contrarie, iar în temeiul art.249 CPC sarcina probei revine celui care contestă realitatea consemnărilor din procesul-verbal. Această modalitate ar părea că încalcă din start cerinţa referitoare la sarcina probei, care în mod normal ar trebui să aparţină celui ce acuză, adică agentului constatator. În realitate, fapta respectivă este probată cu ajutorul prezumţiei de legalitate a actului administrativ (actul a fost emis cu respectarea tuturor condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege), asociată cu prezumţia de autenticitate (actul emană în mod real de la cine se spune că emană) şi cu prezumţia de veridicitate (actul reflectă în mod real ceea ce a stabilit autoritatea emitentă).

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a precizat că toate sistemele legale cunosc şi operează cu ajutorul prezumţiilor şi că, în principiu, Convenţia nu interzice aceasta, dar în materie penală obligă statele să nu depăşească o anumită limită. În funcţie de gravitatea sancţiunii la care este expus acuzatul, se stabileşte şi limita rezonabilă până la care poate opera prezumţia, asigurându-se totodată respectarea drepturilor apărării sub toate aspectele (cauza Salabiaku v. Franţa, cauza Vastberga Aktiebolag şi Vulic v. Suedia).

Prezumţia de nevinovăţie nu are caracter absolut, după cum nici prezumţia de veridicitate a faptelor constatate de agent şi consemnate în procesul-verbal nu are caracter absolut, dar aceasta din urmă nu poate opera decât până la limita la care prin aplicarea ei s-ar ajunge în situaţia ca persoană învinuită de săvârşirea faptei să fie pusă în imposibilitatea de a face dovada contrarie celor consemnate în procesul-verbal, deşi din probele administrate în acuzare instanţa nu poate fi convinsă de vinovăţia acuzatului, dincolo de orice îndoială rezonabilă.

Aşadar, forţa probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanţa fiecărui mijloc de probă, însă instanţa are obligaţia de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu, atunci când administrează şi apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franţa).În baza aceluiaşi act normativ, persoana sancţionată are dreptul la un proces echitabil, în cadrul căruia poate să utilizeze orice mijloc de probă şi să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situaţia de fapt din procesul-verbal nu corespunde modului de desfăşurare al evenimentelor, iar sarcina instanţei de judecată este de a respecta limita proporţionalităţii între scopul urmărit de autorităţile statului de a nu rămâne nesancţionate acţiunile antisociale prin impunerea unor condiţii imposibil de îndeplinit şi respectarea dreptului la apărare al persoanei sancţionate contravenţional (cauza Anghel v. România).

În cauză, petentul a solicitat proba testimonială cu un martor care să relateze modul în care s-au petrecut evenimentele.

Din declaraţia martorului, care la momentul descris în actul sancționator se afla pe partea opusă a intersecției, rezultă că petenta a început traversarea intersecției pe culoarea verde a semaforului, martorul precizând că nu a observat ca acesta ar fi funcționat intermitent.

Susţinerile  martorului se coroborează cu menţiunile petentului înscrise în cadrul rubricii ”obiecțiuni” a procesului-verbal.

Având în vedere aceste considerente de fapt, instanţa constată că petentul a ieşit din pasivitate şi prin probele administrate a înlăturat prezumţia de veridicitate a procesului-verbal făcând dovada unei alte situaţii de fapt faţă de cea reţinută în procesul-verbal.

Fata de aceste aspecte, instanţa apreciază că în mod neîntemeiat s-a reţinut în sarcina petentului săvârşirea contravenţiei prevăzute de art. art. 60 din Regulamentul de aplicare a OUG 195/2002 şi sancţionate de art.99 din O.G. nr. 195/2002, iar în conformitate cu art.34 din OG nr.2/2001 va admite plangerea contraventionala formulată împotriva procesului verbal de contraventie seria CP nr.8578226/10.02.2015, va anula procesul verbal de contraventie, va exonera petentul de la plata amenzii de 195 lei, urmând a fi înlăturate și măsurile complementare dispuse.