Partaj bunuri comune

Deliberând asupra apelului de faţă, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 1866/10.12.2015, pronunţată în dosarul nr. 3394/184/2013, Judecătoria Balş a admis în parte şi în fond cererea principală, formulată de reclamanta T. L. C. în contradictoriu cu pârâtul T. G., şi a admis în parte şi în fond cererea conexă, formulată de reclamantul - pârât T. G., în contradictoriu cu pârâta-reclamantă T. L. C.

S-a respinge cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta T. M. ca neîntemeiată.

A fost omologat raportul de expertiză întocmit de expert construcţii – St. C. şi s-a dispus ieşirea părţilor din indiviziune şi repartizate astfel loturile:

LOTUL NR. 1 - în valoare totală de 39.182 lei s-a atribuit pârâtului T. G. (CNP – 1760928280033), care a primit următoarele bunuri: nuda proprietate asupra unui apartament cu două camere, dependinţe şi balcon, în suprafaţă utilă de 49,30 mp, situat în Oraşul Balş, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt.

Total valoare bunuri care se atribuie pârâtului T. G. = 78.364 lei.

Plăteşte sultă lotului nr. 2 suma de 39.182 lei.

LOTUL NR. 2 - în valoare de 39.182 lei s-a atribuit reclamantei T. L. C.

Primeşte sultă de la lotul nr.1 – pârâtul T. G. suma de 39.182 lei.

S-a constatat un pasiv al comunităţii de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părţi la BCR – Sucursala B. şi că de la data despărţirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, aşa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporţie de 50 % şi de către pârât în proporţie de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părţilor.

Au fost compensate în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi în final obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.256 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 50 ind.2 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a fost obligat reclamantul-pârât T. G. la plata către stat a sumei de 1.912 lei, reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit acesta în dosarul conexat nr. 3931/184/2014.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Balş la data de 23.12.2013 sub nr. 3394/184/2013, reclamanta T. L.C. a chemat in judecată şi personal la interogatoriu pe pârâtul T. G., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună partajarea bunurilor comune dobândite în timpul căsătoriei dintre părţi, să se constate un pasiv al comunităţii de bunuri în cuantum de 9.846,29 lei, reprezentând rest de plată pentru un credit contractat la BCR –S. B..

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că a fost căsătorită cu pârâtul, căsătoria fiind desfăcută prin Sent.civ. nr. 1888/26.10.2010, pronunţată de Judecătoria Balş în dosarul nr. 1556/184/2010. A mai arătat că, în timpul căsătoriei, a dobândit în cote egale împreună cu pârâtul nuda proprietate asupra unui apartament compus din cameră de zi, dormitor, bucătărie, baie, două holuri şi balcon, în suprafaţă utilă de 49,30 mp, situat în Balş, str. N. Bălcescu, nr.183, bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt, conform contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 176 din 15.12.1999 de BNP I. V..

În drept au  fost invocate dispoziţiile art. 357 şi art. 358 C.civ. 

In dovedirea acţiunii, reclamanta a ataşat înscrisuri f.6-35.

Cererea a fost timbrată cu suma de 1912 lei taxă judiciară de timbru.

Pârâtul a formulat întâmpinare – cerere reconvenţională, însă prin încheierea de şedinţă din data de 02.06.2014 s-a admis excepţia tardivităţii introducerii acesteia.

Numita T. M. a formulat la data de 12.01.2015 o cerere de intervenţie accesorie, solicitând majorarea lotului reclamantului cu contravaloarea aportului său la îmbunătăţirile aduse la apartamentul ce face obiectul cauzei, în cuantum de 30.000 lei. În dovedire a depus mai multe facturi fiscale –f.92-102.

Prin încheierea de şedinţă din 02.02.2015, instanţa de fond a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie.

La dosar a fost comunicată fişa de credit – f.112-122.

Prin cererea conexă formulată în dosarul civil nr. 3931/184/2014 (ataşat la prezentul), pârâtul a solicitat să se reţină o contribuţie de 80 % în favoarea sa la dobândirea apartamentului supus partajului.

Prin încheierea de şedinţă din data de 06.11.2014 din dosarul conexat nr.3931/184/2014 s-a admis cererea de ajutor public judiciar formulată de către pârâtul T. G. şi s-a dispus scutirea acestuia de la plata taxei judiciare de timbru de 1.912 lei aferente cererii conexe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 12.01.2015 s-a admis excepţia conexităţii şi s-a dispus conexarea dosarului nr.3931/184/2014 la prezenta cauză.

Instanţa de fond a administrat proba cu înscrisuri, proba cu interogatoriul părţilor, răspunsurile acestora fiind ataşate la f.222– pentru pârât, proba testimonială cu martorii B. I. – E. şi P. A. M.,  propuşi de reclamantă şi cu martorii I. M., N. E. şi D. G. – propuşi de pârât şi intervenientă, depoziţiile acestora luate sub prestare de jurământ religios fiind ataşate la f.162-166.

În urma probelor administrate,  la data de 02.07.2015, instanţa de fond a pronunţat o încheiere de admitere în principiu prin care a admis în parte şi în principiu cererea principală şi a admis în parte şi în principiu cererea conexă, a respins cererea de intervenţie accesorie, astfel :

A constatat că părţile au dobândit în timpul căsătoriei cu contribuţie egală de 50 % fiecare nuda proprietate asupra apartamentului menţionat în cererea principală.

S-a constatat un pasiv al comunităţii de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părţi la BCR – Sucursala B.şi că de la data despărţirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, aşa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporţie de 50 % şi de către pârât în proporţie de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părţilor.

Pentru identificarea, evaluarea si formularea propunerilor de lotizare a apartamentului menţionat în cererea principală, s-a dispus efectuarea unei expertize tehnico-judiciare specialitatea construcţii civile.

La data de 04.11.2015 a fost depus raportul de expertiză – construcţii civile, întocmit de expert S. C. – f. 237-246, iar părţile nu au formulat obiecţiuni la raportul de expertiză.

Analizând cererile, pe baza probelor administrate şi în temeiul disp.art. 988 C.pr.civ. şi urm. C.proc.civ. raportat la cele ale art. 1143 şi urm C.civ., instanţa de fond a constatat că acestea sunt întemeiate în parte, date fiind cele reţinute prin  încheierea de admitere în principiu din data de 02.07.2015.

La atribuirea bunurilor în loturile valorice, instanţa  de fond a avut în vedere cota parte ideală a fiecărei părţi, posesia bunurilor, locul unde acestea se află precum şi disp. art. 676 C.civ. în sensul atribuirii pe cât posibil în natură, iar pentru egalizarea loturilor obligarea la plata diferenţei respectiv o sumă de bani cu titlu de sultă, conform art. 984 alin.2 C.pr.civ..

Instanţa de fond a atribuit în lotul pârâtului, nuda proprietate asupra imobilului apartament cu două camere, dependinţe şi balcon, în suprafaţă utilă de 49,30 mp, situat în Oraşul Balş, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt., având în vedere cota parte ideală a acestuia – 50%, şi ţinând seama că, în prezent apartamentul se află în posesia acestuia.

În ceea ce priveşte pasivul comunităţii de bunuri, s-a constatat un pasiv al comunităţii de bunuri în sumă totală de 17.000 lei la creditul contractat de părţi la BCR – Sucursala B. şi că de la data despărţirii în fapt - 01.03.2009 - ratele la acesta au fost achitate astfel: reclamanta a achitat suma de 12.000 lei, iar pârâtul suma de 10.122 lei, aşa cum rezultă din înscrisurile emise de BCR, în prezent existând un debit restant de 7.684,27 lei, urmând să fie suportat de către reclamantă în proporţie de 50 % şi de către pârât în proporţie de 50 %, pasiv ce urmează a fi imputat asupra loturilor părţilor.

S-au compensat în parte cheltuielile de judecată efectuate de părţi şi în final obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1.256 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.

În temeiul art. 50 ind.2 din OUG nr.51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, a fost obligat reclamantul-pârât T. G. la plata către stat a sumei de 1.912 lei, reprezentând taxa de timbru de care a fost scutit acesta în dosarul conexat nr. 3931/184/2014.

S-a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta T. M., domiciliată în comuna Voineasa, jud.Olt, ca neîntemeiată, cu motivarea din IAP – 02.07.2015.

Împotriva sentinţei, a  încheierii din data de 02.06.2014 şi a încheierii de admitere în principiu din data de 02.07.2015,  în termen legal, a declarat apel  apelantul pârât T. G., solicitând admiterea apelului, casarea sentinţei apelate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

Arată că prin încheierea de admitere în principiu instanţa nu a ţinut cont de toate probele administrate, reţinând o contribuţie egală la dobândirea apartamentului supus partajării.

În ceea ce priveşte modul de dobândire a acestui apartament, susţine că a  demonstrat cu martorii audiaţi în cauză că părinţii săi au vândut un apartament în data de 17.11.1999, iar din banii rezultaţi din vânzare, la nicio luna de zile, în data de 15.12.1999, părţile au cumpărat apartamentul care face obiectul partajului. Acesta a fost şi motivul pentru  care  au fost trecuţi pe contractul de vânzare-cumpărare.

Susţine că declaraţiile martorilor, atat cei propuşi de reclamantă cât şi cei propuşi de el, sunt unanime în acest sens.

Mai arată că cererea privind stabilirea unei contribuţii de 80% în favoarea reclamantului a fost dovedita şi susţinuta cu acte (contractele succesive de vânzare) si cu martori.

În ceea ce priveşte cererea de intervenţie, susţine  că instanţa de fond nu a ţinut cont  de înscrisurile depuse, din care reiese fără putinţa de tăgadă că aceste îmbunătăţiri  le-a efectuat in anul 2013, cu sprijinul părinţilor care l-au ajutat financiar. Aceştia au vândut un teren agricol conform actelor depuse la dosar, deţineau utilaje agricole, iar el muncea pe aceste utilaje. Mai susţine că  a lucrat perioade mari de timp in Italia, de unde trimitea bani acasa.

Menţionează că declaraţiile martorilor propuşi de reclamanta T. L. se contrazic, în sensul ca părţile ar fi efectuat deja îmbunătăţiri la apartament in anul 2010 (martora B. ), iar martora P. A. (fila 163) a declarat că ar fi efectuate in anul 2008,  însă in anul 2010  era plecat la muncă in străinătate.

Precizează că martora B. I. este nesinceră, având în vedere că din documentele depuse la dosar reiese că părţile erau despărţite in fapt, iar la data de 20.05.2009 reclamanta a introdus cerere de divorţ, conform dosarului nr. 1556/184/2009, pronunţându-se divorţul in anul 2010, deci este exclus să mai efectueze îmbunătăţiri la apartament în situaţia aceasta.

Arată că în anul 2013 s-a căsătorit, iar mutarea în apartament a dus la efectuarea tuturor îmbunătăţirilor, pentru că apartamentul era lăsat intr-o stare deplorabilă, instalaţiile sanitare nu erau în stare de funcţionare. Astfel, a montat gresie si faianţă in baie, cadă cu baterie, chiuvetă cu baterie şi mobilier de baie, a montat parchet, a renovat pereţii şi tavanul cu rigips, a înlocuit instalaţia de încălzire şi a instalat 5 calorifere, a pus termopane la balcon şi a schimbat uşa de la balcon, toate acestea fiind confirmate de chitanţele pe care le-a depus la dosar. Aceste îmbunătăţiri erau necesare având in vedere că apartamentul nu mai era optim pentru a fi locuit. Nu au fost nişte cheltuieli voluptorii, ci îmbunătăţiri necesare pentru o locuire normală.

Precizează că locuieşte cu fiul lor, care i-a fost încredinţat în urma separării de reclamantă şi cu actuala soţie.

În ceea ce priveşte pasivul rezultat din contractul de la BCR, arată că  a plecat la muncă în Italia şi a trimis banii acasă pentru reclamantă şi pentru minor, iar aceasta plătea ratele la bancă, fiinde total nesinceră menţiunea din cererea principală în sensul că a plătit singură ratele, in contextul în care erau împreună fără să existe disensiuni intre ei. Astfel, împărţirea ratelor trebuie să se facă de la data despărţirii, şi nu din anul 2009 când  a plecat la muncă.  Susţine că  a trimis foarte mulţi bani acasă, dar pentru că lucra la negru, îi trimitea prin diverse persoane sau îi ascundea in pachete, că a câştigat mulţi bani la acel moment, dar, nefiind maturi, i-au cheltuit nejustificativ, a fost de acord ca reclamanta să facă o intervenţie de chirurgie estetică şi a cheltuit in jur de 3000 de euro, fapt recunoscut şi de martora B. fără a se preciza suma. Din banii din credit a cumpărat şi foarte multe bunuri pe care le-a luat reclamanta la momentul separării in fapt.

Menţionează că maşina pe care o deţine, a cumparat-o in 2010, după ce s-a despărţit de reclamantă şi că din anul 2013 a plătit ratele la bancă .

Un alt motiv de nelegalitate a hotărârii este data de faptul că instanţa de fond i-a respins cererea de repunere în termenul de depunere a întâmpinării - cererii reconvenţionale, pe care a găsit-o tardivă în contextul în care nu era în tară şi astfel procedura de citare nu fusese realizată.

Astfel, a fost nevoit să formuleze un nou dosar de partaj care s-a conexat ulterior cu cel al intimatei insă a fost obligat la plata unei taxe de timbru de 1.912 lei,  fapt care nu s-ar fi întâmplat dacă instanţa nu i-ar fi respins cererea ca tardivă.

Prin întâmpinarea depusă de intimata reclamantă  T. L.-C. la data de 07.03.2016, se  solicită respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de apelantul-pârât, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată .

Precizează că toate motivele apelantului sunt nefondate, sunt simple afirmaţii fară niciun suport sub aspect probator, întrucât instanţa de fond a ţinut cont de întreg materialul probator administrat în cauză, acest aspect reieşind fară dubiu din motivarea sentinţei pronunţate în cauză.

În ceea ce priveşte primul motiv de apel,  susţine că instanţa de fond a reţinut în mod legal şi corect o contribuţie egală la dobândirea nudei proprietăţi asupra apartamentului atât timp cât în perioada respectivă  avea venituri permenente şi constante, în contradicţie cu apelantul care nu dobândea în acea perioadă nici un fel de venituri . Mai mult, ea era cea care se ocupa în mod nemijlocit de creşterea, îngrijirea şi educarea minorului.

În ceea ce priveşte susţinerile apelantului-pârât-reclamant în sensul că la dobândirea apartamentului au participat şi părinţii acestuia cu o sumă de bani ce provenea din vânzarea unui alt apartament proprietatea acestora,  susţine că acestea sunt simple afirmaţii şi speculaţii, nesusţinute de nicio probă din dosarul cauzei. Declaraţiile tuturor martorilor propuşi de către apelant nu sunt de natură să fie reţinute ca şi probe certe şi pertinente, aceştia nepercepând în mod direct şi personal acele aspecte şi declarând faptul că au auzit de la părinţii apelantului că din banii obţinuţi de pe apartament,  ar fi participat la dobândirea apartamentului părţilor în cauză.

Mai mult decât atât, există un echivoc cu privire la acest aspect atât timp cât nu s-a precizat cu ce sumă s-a contribuit de către părinţi la dobândirea apartamentului. De asemenea, solicită a se observa că la masa partajabilă s-a reţinut nuda proprietate asupra apartamentului.

Cu privire la îmbunătăţirile aduse apartamentului, instanţa de fond în mod corect nu le-a reţinut motivat de faptul că acestea au fost efectuate după despărţire, i-au profitat numai apelantului-pârât şi au fost efectuate (dacă au fost efectuate) pentru luxul apelantului, iar ceea ce este cel mai important cu privire la acest aspect este faptul că la expertizarea şi valorizarea apartamentului au fost excluse aceste îmbunătăţiri. Astfel, prin stabilirea cuantumului sultei ce îi revine, nu s-au inclus şi aceste îmbunătăţiri şi nu a fost prejudiciat apelantul-pârât sub nicio formă din acest punct de vedere, acesta rămânând cu apartamentul şi îmbunătăţirile din acesta.

Şi cel de-al treilea motiv de apel este unul neîntemeiat, motivat de faptul că nu se face nicio dovadă la dosarul cauzei în sensul că apelantul ar fi trimis sume considerabile de bani, situaţia din Italia fiind una "specială" şi care nu îi permitea să obţină niciun fel de venituri. Susţine că avea şi la momentele respective venituri constante şi permanente şi la dosar sunt probe certe care demonstrează faptul că plătea ratele la creditul contractat împreună.

De asemenea, arată că în perioada cât  a plătit ratele nu au existat restanţe, însă în perioada în care  nu a mai plătit şi această obligaţie i-a revenit apelantului, au existat perioade mari în care nu au fost achitate ratele, împărţirea ratelor s-a făcut în mod corect, de la momentul despărţirii în fapt.

Toate acestea în contextul în care nici nu a solicitat la masa partajabilă autoturismul dobândit în timpul căsătoriei şi acele utilaje agricole, pentru că mulţi bani au fost direcţionaţi şi către achiziţionarea acestor bunuri.

În ceea ce priveşte ultimul motiv de apel, solicită respingerea deoarece instanţa de fond în mod legal şi corect a considerat ca tardiv formulată întâmpinarea-cerere reconvenţională, procedura de citare fiind legal îndeplinită.

Mai mult decât atât, nu a fost prejudiciat sub nicio formă apelantul-pârât atât timp cât s-a conexat dosarul ce avea ca obiect aceeaşi cerere ca şi în cererea reconvenţională  iar obligarea la plata taxei judiciare de timbru s-ar fi impus şi dacă se reţinea cererea reconvenţională care avea statutul unei cereri de chemare în judecată . Astfel, ori pe cererea reconvenţională ori pe cererea separată de chemare în judecată, plata taxei judiciare de timbru se impunea.

 In drept, s-au invocat dispoziţiile art. 201-205 C.pr.civ.

Apelantul pârât T. G.  la data de 23.03.2016 a formulat răspuns la întâmpinare prin care solicită  admiterea apelului,  desfiinţarea sentinţei apelate si pe fond rejudecarea cauzei.

Arată că, susţinerile formulate de intimate sunt doar aprecieri personale întrucât  a făcut dovada cu acte si martorii ca apartamentul dobândit in timpul căsătoriei a avut la baza vânzarea apartamentului părinţilor.

În continuare, s-au reiterat susţinerile din apelul formulat.

Analizând sentinţa prin prisma motivelor de apel, în considerarea dispoziţiilor legale incidente în cauză, tribunalul constată că apelul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

Contrar celor susţinute de apelant, probele de la dosar converg spre concluzia argumentată că la dobândirea bunurilor comune părţile au avut o contribuţie egală, respectiv de 50% pârâtul şi de 50%  reclamanta.

Tribunalul reţine că legislaţia civilă nu stabileşte criteriile în funcţie de care se apreciază contribuţia soţilor la dobândirea bunurilor comune, motiv pentru care în practica judiciară şi literatura de specialitate s-a stabilit, pentru rezolvarea acestei chestiuni, că instanţele de judecată nu trebuie să pornească de la premiza contribuţiei egale a soţilor la dobândirea bunurilor comune, ci trebuie să administreze probe pentru lămurirea acestui aspect, o cotă egală urmând a se stabili doar atunci când nu există elemente din care să rezulte o contribuţie diferită.

Contribuţia se stabileşte nu numai in functie de aportul de ordin material al soţilor, ci şi in functie de munca prestată în gospodărie şi pentru creşterea copiilor, se ţine seama de orice alte imprejurări de natură să contribuie la determinarea corectă şi echitabilă a participării soţilor la patrimoniul comun, cum ar fi: ajutorul primit din partea părinţilor la asigurarea locuinţei şi a intreţinerii gospodăriei soţilor, de imprejurarea dacă unul dintre soţi s-a sustras de la prestarea unei munci folositoare, ori că a irosit o parte din bunurile comune, de inegalitatea veniturilor soţilor, contribuţia fiecărui soţ la lichidarea sau reducerea pasivului comunitar, sumele de bani pe care unul din soţi le-a cheltuit cu întretinerea copiilor săi, sau dacă soţul a contribuit la întreţinerea copilului celuilalt soţ şi orice alte asemenea imprejurari.

Apelantul a susţinut că, întrucât părinţii săi au contribuit cu suma obţinută din vânzarea apartamentului propriu la achiziţionarea imobilului bun comun al soţilor, se impune a i se reţine o cotă majoritară la comunitatea de bunuri.

Această susţinere nu poate fi primită de tribunal.

Este drept că prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3.098/17.11.1999 T. I. Ş. şi intervenienta accesorie T. I. M. au vândut un apartament situat în mun. Balş, preţul fiind de 20.000.000 lei vechi. Nu poate fi contestat nici că la data de 16.12.1999, cu autenticul 176, s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare prin care foştii soţi au dobândit nuda proprietate asupra unui apartament cu două camere, dependinţe şi balcon, în suprafaţă utilă de 49,30 mp, situat în Oraşul Balş, str. N. Bălcescu, nr.183, Bl. L3, sc.2, ap.13, jud. Olt, iar T.Ş. a cumpărat uzufructul apartamentului descris anterior.

Însă, prin ea însăşi această stare de fapt nu constituie, în nici un caz, astfel cum consideră apelantul, dovada susţinerii referitoare la contribuţia părinţilor săi, ci trebuie coroborată şi cu alte probe de la dosar.

Ori, este de menţionat că intervenienta accesorie, intervenind în apărarea apelantului, nu a invocat un pretins ajutor acordat fiului la achiziţionarea apartamentului, ci a adus în discuţie doar pretinse îmbunătăţiri realizate cu sprijinul său.

Nu se poate da eficienţa probatorie dorită de pârât sub acest aspect, al contribuţiei părinţilor la achitarea preţului pentru imobilul în discuţie depoziţiilor martorilor audiaţi la propunerea sa, întrucât aspectele relatate nu au fost percepute personal de martori, ci aceştia au luat cunoştinţă de cele declarate de la părţi.

Din analiza carnetelor de muncă prezentate de părţi tribunalul reţine că reclamanta a avut venituri constate pe toată durata căsătoriei, începând cu anul 1996, chiar dacă au existat şi scurte perioade de timp de întrerupere în activitate. În schimb, pârâtul a făcut dovada certă că a realizat venituri doar pentru perioada 2006-2010. Nu există niciun document care să ateste susţinerile sale referitoare la veniturile însemnate pe care le-ar fi obţinut în străinătate.

De aceea, nu poate susţine argumentat că la dobândirea comunităţii de bunuri apelantul a avut o contribuţie net superioară intimatei, motiv pentru care prima critică din apel se vădeşte nefondată.

Şi cel de-al doilea motiv de apel este nefondat, principiul echităţii partajului impunând ca bunurile supuse împărţelii să fie preţuite luându-se în considerare starea în care se află la momentul desfacerii căsătoriei şi valoarea de circulaţie a acestora de la data judecăţii, iar nu valoarea rezultată în raport de eventuale modificări aduse ulterior divorţului.

În condiţiile în care în chiar cuprinsul cererii de intervenţie accesorie intervenienta în interesul pârâtului a susţinut că în anul 2013, deci după desfacerea căsătoriei şi după ce apelantul a intrat în posesia exclusivă a apartamentului bun comun, a realizat o serie de îmbunătăţiri, evaluate la suma de 30.000 lei.

Oricum, intervenienta este în drept a-şi recupera contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate la imobilele bun comun ale foştilor soţi numai de la soţul căruia îi cad în lot bunurile la care acesta a efectuat îmbunătăţirile, deoarece doar dreptul acestuia se consolidează exclusiv şi retroactiv asupra bunurilor dobândite în lot, urmând ca pe viitor tot exclusiv să beneficieze şi de îmbunătăţirile făcute de intervenient.

În aceste condiţii nici nu există vreo justificare ca soţul căruia nu i s-a atribuit în lot bunuri la care s-au efectuat îmbunătăţiri să fie obligat a le suporta, cu atât mai mult cu cât acestea nici nu fac parte din masa bunurilor comune şi nu pot influenţa valoric drepturile foştilor soţi.

Mai mult se constată, analizându-se raportul de expertiză întocmite în cauză, că la stabilirea valorii de circulaţie nu au fost avute în vedere aceste îmbunătăţiri, care oricum privesc bunul atribuit în lotul pârâtului.

Cu privire la pasivul comunităţii de bunuri, instanţa de fond în mod corect a stabilit momentul de la care impune a se reţine achitarea exclusiv de către reclamantă a ratelor aferente datoriei comune, momentul despărţirii în fapt – martie 2009 fiind recunoscut de pârât la interogatoriul administrat din oficiu, în lipsa dovezilor care să ateste o minimă contribuţie din partea apelantului şi în raport de ordinele de încasare numerar emise de BCR.

Cel de-al patrulea motiv de apel, chiar dacă strict formal este justificat, nu este de natură să ducă la reformarea sentinţei, în lipsa unui prejudiciu procesual cauzat părţii care îl invocă.

Astfel, din dovada de comunicare a cererii de chemare în judecată, în procedura de fixare a primului termen de judecată prevăzută de art. 201 alin. C.proc.civ., rezultă că la data de 27.02.2014 a fost afişată înştiinţarea pentru pârât. Însă, potrivit hotărârii Curţii de Apel din Ancona nr. 002436/2012, coroborată cu extrasul din aplicaţia Ecris pentru dosar nr. 1970/54/2013, la acel moment pârâtul se afla în stare de deţinere, astfel că erau incidente dispoziţiile art. 155 alin. 1 pct. 11 C.proc.civ., motiv pentru care sancţiunea prevăzută de art. 185 C.proc.civ. nu era operabilă în cauză.

Cu toate acestea, cuprinsul înscrisului denumit „întâmpinare-cerere reconvenţională”, care reprezenta în realitate o cerere reconvenţională, este reluat în integralitatea sa în cererea formulată separat de acelaşi titular al dreptului litigios, înregistrată sub nr. 3931/184/2014, dosar ce a fost conexat la prezenta cauză. În aceste condiţii, pretenţiile apelantului au fost analizate de instanţa de fond cu respectarea garanţiilor procesuale prevăzute de Codul de procedură civilă.

Nu este real că, formulând pretenţiile sale pe cale separată, apelantul a fost nevoit să achite o taxă de timbru pe care nu ar fi achitat-o pentru cererea reconvenţională, date fiind dispoziţiile art. 34 alin. 3 din OUG nr. 80/2013.

Raportat la cele ce preced, în temeiul art. 480 alin. 1 C.proc.civ., tribunalul urmează să respingă ca nefondat apelul declarat de apelantul pârât T. G. împotriva încheierii din  data de 02.06.2014, a încheierii de admitere în principiu din 02.07.2015 şi  sentinţei civile nr. 1866 din 10.12.2015 pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul civil nr. 3394/184/2013

În temeiul art. 453 raportat la art. 451 C.proc.civ., tribunalul va obliga pe apelant  să plătească intimatei T. L. suma de 1.000 lei,cu titlu de cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.

Data publicarii pe portal:23.06.2016

Domenii speta

Spete similare