Acţiunea în constatare clauze abuzive – acordul împrumutaţilor pentru modificările aduse ratei dobânzii

INSTANŢA,

Deliberând asupra prezentei cauze civile, în conformitate cu dispoziţiile art. 395 alin. 1 Cod procedură civilă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 27.06.2014, sub nr. 30898/299/2014, reclamanţii G.R. şi G.N. au chemat în judecată pe pârâtele O.B.R. S.A. şi O.F.S. B.V., solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună: 1. constatarea caracterului abuziv, cu consecinţa că nu produce efecte juridice asupra reclamanţilor, al clauzei contractuale cuprinse în Contractul de credit încheiat cu O.B.R. S.A., care consacră variabilitatea dobânzii „în conformitate cu politica băncii” precum şi dreptul (nu şi obligaţia băncii) de a modifica unilateral rata dobânzii în funcţie de valoarea dobânzii de referinţă LIBOR (art. 5.2 din contractul de credit); 2. constatarea nulităţii parţiale a clauzei menţionate; 3. constatarea nulităţii actelor unilaterale de modificare a ratei dobânzii emise de pârâţi în temeiul clauzei contractuale menţionate la primul capăt de cerere şi a graficelor de rambursare aferente acestor acte unilaterale; 4. ca efect al caracterului abuziv al clauzei relative la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, constatarea caracterului variabil al ratei dobânzii în funcţie de valoarea dobânzii de referinţă LIBOR, încă de la momentul încheierii contractului, cu consecinţa determinării unei marje a băncii ca diferenţă dintre rata dobânzii la momentul încheierii contractului şi valoarea indicelui LIBOR calculat la acelaşi moment; 5. obligarea pârâţilor la restituirea sumelor plătite nedatorat de reclamanţi cu titlu de dobândă, în temeiul clauzei contractuale abuzive, de la data încasării acestora şi până la data încetării perceperii lor; 6. obligarea pârâţilor la plata dobânzii legale pentru sumele achitate în plus în mod nedatorat de reclamanţi, cu începere de la data la care au fost făcute aceste plăţi şi până la restituirea lor efectivă; 7. obligarea pârâţilor la achitarea cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii de chemare în judecată, cu privire la clauza contractuală referitoare la dreptul băncii de a modifica unilateral rata dobânzii, reclamanţii au invocat incidenţa alin. 1 lit. a, b şi g din Anexa la Legea nr. 193/2000, cât şi a definiţiei generale a clauzelor abuzive menţionate în art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000. Aceştia au susţinut că în contractul de credit nu este menţionat un mecanism de modificare a ratei dobânzii, verificabil de către împrumutat sau de către instanţă, ci un simplu drept al băncii de a modifica rata dobânzii în conformitate cu politica sa, fiind evidentă absenţa oricărui criteriu obiectiv în raport cu care respectivul drept să fie exercitat. Au precizat că raportarea la indicatorul specific monedei în care a fost acordat creditul nu constituie un motiv întemeiat, câtă vreme nu antrenează o modificare a ratei dobânzii, nu este instituită obligaţia băncii de a modifica rata dobânzii şi nu este stabilit un mecanism de modificare, iar scăderea acestui indice cu 2,8075 puncte procentuale nu a condus la reducerea ratei dobânzii, aceasta fiind apropiată de 7 %. Au apreciat că această clauză, astfel cum este formulată, pune consumatorul în imposibilitatea de a cunoaşte, în mod real, la încheierea contractului, conţinutul clauzei privitoare la rata dobânzii, fiind incident alin. 1 lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000. Au arătat că este incident şi alin. 1 lit. g din Legea nr. 193/2000, întrucât contractul permite băncii să modifice rata dobânzii în cazul în care indicatorul LIBOR cunoaşte o evoluţie, nefiind stabilită o relaţie (formulă matematică) între această evoluţie şi variaţia ratei dobânzii. Cu privire la incidenţa art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, au susţinut că prevederea contractuală este inclusă într-un contract tip şi formulată astfel încât creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Referitor la al doilea capăt de cerere, reclamanţii au invocat nulitatea absolută parţială a clauzei contractuale, întrucât aceasta încalcă prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 şi ale pct. 1 lit. a, lit. b, lit. g şi lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000, interpretate în lumina Directivei nr. 93/13/CEE, aceste norme fiind imperative şi ocrotind un interes general. Cu privire la al treilea capăt de cerere, au susţinut că actele unilaterale de modificare a ratei dobânzii şi a graficelor de rambursare sunt lovite de nulitate absolută ca efect al aplicării principiului „resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis”. Cu privire la al patrulea capăt de cerere, au arătat că, în conformitate cu Legea nr. 193/2000, contractul de credit se va executa în continuare între părţi, după eliminarea clauzei abuzive, aplicându-se acele prevederi ale clauzei care nu au caracter abuziv, respectiv cea care leagă evoluţia ratei dobânzii de variaţia indicatorului LIBOR, marja băncii fiind de 4,0742 şi fiind fixă pe toată durata creditului. Referitor la ultimele două capete de cerere, reclamanţii au susţinut că menţinerea dobânzii, în condiţiile scăderii LIBOR, nu produce efecte asupra lor, indiferent de forma în care s-a produs această majorare, considerând că pârâtele trebuie să restituie sumele plătite nedatorat, precum şi dobânda legală aferentă, având în vedere că banca a fost de rea-credinţă la data încasării sumelor nedatorate.

În drept, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată pe prevederile art. 6 şi art. 14 din Legea nr. 193/2000.

În dovedirea cererii, reclamanţii au solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

Cererea de chemare în judecată este scutită de la plata taxei judiciare de timbru, conform art. 29 lit. f din O.U.G. nr. 80/2013.

Prin cererea precizatoare depusă la data de 24.07.2014, în conformitate cu art. 200 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanţii au precizat că au făcut referire la clauzele cuprinse în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656/16.06.2008 şi la graficul de rambursare aferent contractului de credit. Aceştia au arătat că primele 5 capete de cerere au o finalitate unică, respectiv aceea de a raporta rata dobânzii la indicatorul LIBOR începând cu momentul încheierii contractului de credit, valoarea obiectului capătului 5 de cerere fiind de 10.937,5 CHF, adică 39.509,53 lei, iar valoarea obiectului pentru primele 4 capete de cerere este de 84.017,62 lei, reprezentând sume de recuperat până în prezent, şi 44.508,09 lei, reprezentând sume a căror achitare se evită în viitor. Valoarea obiectului capătului 6 al acţiunii a fost precizată ca fiind de 2.571,75 CHF, respectiv 9.289,93 lei.

La data de 20.08.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 1 Cod procedură civilă, pârâta O.B.R. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia lipsei de interes şi excepţia lipsei de obiect pentru primele patru capete de cerere, afirmând că reclamanţii nu au semnat actul adiţional de conformare a contractului cu prevederile O.U.G. nr. 50/2010 şi nu au notificat banca în sensul că nu doresc să li se aplice prevederile actului adiţional, fiind aplicabile dispoziţiile art. II alin. 2 din Legea nr. 288/2010, iar clauza contractuală referitoare la dobândă are forma obţinută ca urmare a modificărilor aduse prin Ordonanţă.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, susţinând că formula de calcul a dobânzii este clară, transparentă şi expres indicată în contract. A menţionat că părţile au stabilit expres că rata anuală de dobândă este variabilă prin luarea în considerare a evoluţiei indicatorilor de referinţă, banca rezervându-şi dreptul de a revizui rata de dobândă, învederând că, în forma iniţială a contractului de credit, nu era definită o marjă a băncii, întrucât nu exista o prevedere legală care să stabilească această obligaţie. A invocat prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000 şi ale art. 3 lit. g şi lit. i din Directiva nr. 2008/48/CE, susţinând că atât dobânda, cât şi comisioanele ce fac obiectul litigiului reprezintă componente ale preţului creditului şi sunt exceptate de la controlul caracterului abuziv. A mai considerat că algoritmul solicitat de reclamanţi pentru formula de calcul a ratei dobânzii nu are nicio bază legală sau contractuală, obligaţia introducerii unei marje fixe fiind introdusă prin O.U.G. nr. 50/2010. A precizat că reclamanţii au fost notificaţi cu privire la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010 şi au fost invitaţi la agenţie în vederea negocierii şi semnării actului adiţional. Referitor la ultimele capete de cerere, a susţinut că sumele achitate de către reclamanţi au reprezentat plăţi în temeiul unui contract valabil încheiat şi a apreciat că sumele deja achitate nu pot fi restituite, având în vedere că contractele de credit sunt contracte cu executare succesivă.

În drept, întâmpinarea a fost întemeiată pe prevederile art. 1092 Cod civil, ale O.U.G. nr. 50/2010, modificată prin Legea nr. 288/2010, ale O.U.G. nr. 174/2008 şi ale art. 3 Cod comercial.

În dovedirea întâmpinării, pârâta a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.

La data de 12.09.2014, în conformitate cu art. 201 alin. 2 Cod procedură civilă, reclamanţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat respingerea excepţiilor şi apărărilor invocate de pârâtă. Aceştia au susţinut că justifică un interes în formularea acţiunii, întrucât aplicarea O.U.G. nr. 50/2010 a avut ca efect cimentarea ratei dobânzii la un nivel ridicat, aceasta fiind raportată la indicatorul LIBOR CHF abia din 2010. Au considerat că nu sunt incidente prevederile art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, întrucât nu au invocat caracterul abuziv al clauzei care instituie obligaţia de a plăti dobânda, ci caracterul abuziv al clauzei care permite băncii să modifice rata dobânzii, aceasta nefiind exprimată într-un limbaj uşor accesibil. Au invocat prezumţia de nenegociere a contractului, având în vedere că acesta este preformulat. Au susţinut că dezechilibrul semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor nu este dat de variaţia ratei dobânzii, ci de împrejurarea că variaţia poate fi controlată doar de către bancă, aceasta putând alege să se prevaleze de caracterul său variabil doar atunci când această variaţie i-ar fi favorabilă.

Prin Sentinţa civilă nr. 17947/2014 din 21 octombrie 2014, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cererii de chemare în judecată.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia a VI-a Civilă, la data de 15.12.2014, sub nr. 43733/3/2014. Prin Sentinţa civilă nr. 853/2015 din 19 februarie 2015, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi a dispus înaintarea dosarului către Curtea de Apel Bucureşti în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Prin Sentinţa civilă nr. 53 din 27 martie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, Secţia a V-a Civilă, în Dosarul nr. 1511/2/2015, competenţa de soluţionare a cererii a fost stabilită în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Cauza s-a reînregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti la data de 7.05.2015, sub nr. 30898/299/2014.

În şedinţa publică din 8 septembrie 2015, instanţa a respins ca neîntemeiate excepţiile lipsei de obiect şi de interes, pentru considerentele ce se regăsesc în partea introductivă a acestei hotărâri.

Instanţa a încuviinţat şi a fost administrată proba cu înscrisuri, la solicitarea ambelor părţi.

Analizând probele administrate, instanţa reţine următoarele:

Între pârâta O.B.R. S.A. şi reclamanţii G.R. şi G.N., s-a încheiat Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008 (filele 34-46), având ca obiect acordarea unui credit în sumă de 91.500 CHF, pentru o perioadă de 132 luni, în scopul refinanţării unui credit acordat de Bancpost S.A. şi în scopul satisfacerii nevoilor personale ale clientului.

Prin clauza cuprinsă la art. 5 din Contractul de credit s-a prevăzut că, la data încheierii contractului, dobânda curentă este de 6,99 %, aceasta fiind variabilă în conformitate cu politica băncii şi putând fi modificată în mod unilateral de către bancă, luând în considerare valoarea dobânzii de referinţă pentru fiecare valută (LIBOR pentru CHF), fără a exista consimţământul împrumutatului. S-a stabilit că noul procent de dobândă va fi comunicat împrumutatului, prin intermediul unei scrisori simple sau extras de cont trimis la adresa specificată de acesta sau prin afişare la sediul unităţilor bancare.

Prin Notificarea nr. 72812/08.09.2010 (fila 47), ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010, pârâta le-a comunicat reclamanţilor punerea la dispoziţie a proiectului de act adiţionat la contractul de credit, aducându-le la cunoştinţă şi dreptul de a rambursa creditul anticipat, fără perceperea comisionului de rambursare anticipată, precum şi faptul că va actualiza nivelul ratei de dobândă începând cu data de 1.10.2010 cu valoarea indicatorului de referinţă aferent valutei de acordare a creditului LIBOR CHF la 3 luni.

Prin notificarea nr. 274 din 23.12.2010 (filele 48-49), reclamanţii au fost notificaţi cu privire la cesionarea de către pârâta O.B.R. S.A. a dreptului de creanţă care derivă din contractul de credit către pârâta O.F.S. BV.

Ulterior, pârâta a transmis reclamanţilor notificări trimestriale cu privire la modificarea dobânzii curente, prin notificarea nr. C7640/1.09.2011 (fila 50) comunicând că începând cu data de 26.10.2011 dobânda curentă este de 6,82%, calculată ca sumă între noua valoare a indicatorului de referinţă de 0,05% şi marja de dobândă de 6,77%.

La solicitarea reclamanţilor au fost încheiate Actele adiţionale nr. 1/12.01.2011, nr. 2/28.09.2011, nr. 3/23.04.2012, nr. 4/19.10.2012 şi nr. 5/19.11.2013 (filele 65-87), prin care a fost suspendată parţial obligaţia de plată a ratelor de credit. Reclamanţii şi-au însuşit prin semnătură obligaţia de plată a ratelor de credit astfel cum au fost stabilite prin scadenţarele anexate actelor adiţionale, nivelul dobânzii fiind calculat conform formulei de calcul care include marja de dobândă de 6,77% şi indicele de referinţă LIBOR CHF la 3 luni. Astfel, nivelul de dobândă aplicat conform scadenţarului aferent Actului adiţional nr. 5/19.11.2013 a fost de 6,79%.

La data încheierii Contractului de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008, valoarea indicelui de referinţă LIBOR la 3 luni a fost de 2,75 %, conform informaţiilor comunicate de pârâtă (fila 221).

Anterior comunicării către reclamanţi a notificării nr. 72812/08.09.2010, pârâta nu a procedat la modificarea ratei dobânzii anuale de 6,99 %, până la această dată fiind achitate ratele în cuantumul prevăzut în scadenţarul întocmit cu prilejul încheierii contractului de credit (fila 179), astfel cum reiese din situaţia plăţilor comunicată de pârâtă (filele 215-220).

Începând cu luna octombrie 2010, ca urmare a aplicării formulei de calcul menţionate în notificare, pârâta a procedat la variaţia trimestrială a ratei de dobândă, în conformitate cu variaţia indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, rata dobânzii anuale datorate de reclamanţi scăzând la 6,79 %, conform scadenţarului aferent Actului adiţional nr. 5/19.11.2013.

În drept, potrivit art. 1 din Legea nr. 193/2000, orice contract încheiat între profesionişti şi consumatori pentru vânzarea de bunuri sau prestarea de servicii va cuprinde clauze contractuale clare, fără echivoc, pentru înţelegerea cărora nu sunt necesare cunoştinţe de specialitate, fiind interzis comercianţilor stipularea de clauze abuzive în contractele încheiate cu consumatorii.

Art. 4 alin. 1 din această Lege stabileşte că o clauză contractuală care nu a fost negociată direct cu consumatorul va fi considerată abuzivă dacă, prin ea însăşi sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Potrivit art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, evaluarea naturii abuzive a clauzelor nu se asociază nici cu definirea obiectului principal al contractului, nici cu calitatea de a satisface cerinţele de preţ şi de plată, pe de o parte, nici cu produsele şi serviciile oferite în schimb, pe de altă parte, în măsura în care aceste clauze sunt exprimate într-un limbaj uşor inteligibil.

De asemenea, în ce priveşte noţiunea de clauză abuzivă, art. 3 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE atribuie acest caracter clauzelor contractuale care nu s-au negociat individual şi, în contradicţie cu exigenţa de bună-credinţă, provoacă un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract, în detrimentul consumatorului.

Din ambele reglementări rezultă aceleaşi condiţii care imprimă unei clauze contractuale caracter abuziv şi anume: clauza să nu fie negociată individual şi să se creeze un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorilor.

În speţă, instanţa reţine că reclamanţii se circumscriu noţiunii de consumator în accepţiunea art. 2 alin. 1 din Legea nr. 193/2000, întrucât sunt persoane fizice şi au încheiat contractul de credit pentru satisfacerea unor nevoi personale.

Referitor la caracterul nenegociat, instanţa stabileşte că acesta se regăseşte cu privire la clauza ce se solicită a fi constatată ca fiind abuzivă, întrucât contractul de credit se încadrează în categoria contractelor preformulate, iar menţiunile privind faptul că banca poate modifica în mod unilateral rata dobânzii curente în funcţie de politica sa au fost stabilite unilateral şi anterior de către banca pârâtă, neputând fi modificate la solicitarea clienţilor.

Conform art. 3 alin. 2 din Directiva nr. 93/13/CEE, se consideră întotdeauna că o clauză nu s-a negociat individual atunci când a fost redactată în prealabil, iar consumatorul nu a avut posibilitatea de a influenţa conţinutul clauzei, în special în cazul unui contract de adeziune, faptul că anumite aspecte ale unei clauze sau o anumită clauză au fost negociate individual neexcluzând aplicarea prezentului articol pentru restul contractului, în cazul în care o evaluare globală a acestuia indică faptul că este, cu toate acestea, un contract de adeziune. 

Instanţa reţine că serviciile de creditare contractate de reclamanţi vizează un domeniu strict reglementat şi controlat, cel bancar, iar pe piaţa aferentă acestor servicii, pârâtă nu deţine o poziţie de monopol, consumatorii având posibilitatea de a studia ofertele mai multor instituţii bancare şi de a decide în raport de propriile interese.

Însă, pentru a se constata caracterul abuziv al clauzei cuprinse la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008 era necesar ca reclamanţii să justifice şi să probeze faptul că aceste clauze prin ele însele sau împreună cu alte prevederi din contract, creează, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor.

Analizând clauza menţionată, instanţa constată că aceasta nu a creat un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului, având în vedere că nu exista posibilitatea aplicării ei efective, nefiind stabilită periodicitatea şi formula de calcul a modificării dobânzii în mod unilateral de către bancă.

În concret, această clauză nu a produs niciun efect în relaţiile contractuale dintre părţi, întrucât nu a fost aplicată de către pârâtă, rata anuală a dobânzii de 6,99 %, specificată în contract, fiind menţinută până la modificarea acestuia ca urmare a intrării în vigoare a O.U.G. nr. 50/2010.

Solicitarea reclamanţilor de înlăturare a acestei clauze, cu consecinţă inserării în contractul de credit a formulei de calcul în care rata dobânzii anuale să fie compusă din indicele de referinţă LIBOR CHF la 3 luni şi din marja băncii de 4,0742 % este neîntemeiată, întrucât, în conformitate cu art. 6 din Legea nr. 193/2000, constatarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale conduce la lipsirea de efecte a acestora, iar nu la modificarea lor, urmând să se aprecieze dacă contractul poate continua în condiţiile în care nu vor mai fi aplicate clauzele abuzive.

 În cauză, având în vedere că nu s-a solicitat desfiinţarea întregului contract de credit, constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prin care este stabilit caracterul variabil al dobânzii ar avea ca şi consecinţă continuarea raporturilor contractuale cu aplicarea ratei dobânzii anuale de 6,99 %, menţionată în contractul iniţial, acest aspect nefiind în favoarea consumatorului care, în prezent, plăteşte o dobândă lunară calculată prin aplicarea unei rate anuale de 6,79 %.

Instanţa mai reţine că prevederile contractului iniţial nu cuprind obligaţia băncii de a modifica trimestrial rata dobânzii anuale, în funcţie de evoluţia indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, o asemenea obligaţie neputând fi stabilită retroactiv, în procedura reglementată de Legea nr. 193/2000, atâta vreme cât pârâta nu a înţeles să efectueze nicio creştere a dobânzii contractuale.

În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene care, în cauza C-618/10 (Banco Español de Crédito SA împotriva lui Joaquín Calderón Camino), a hotărât că articolul 6 alin. 1 din Directiva nr. 93/13 trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări a unui stat membru care permite instanței naționale, atunci când constată nulitatea unei clauze abuzive cuprinse într‑un contract încheiat între un vânzător sau un furnizor și un consumator, să completeze respectivul contract modificând conținutul acestei clauze.

În acelaşi sens, instanţa reţine că, începând cu luna octombrie 2010, reclamanţii au fost notificaţi trimestrial despre reducerea ratei dobânzii anuale, prin aplicarea indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni la marja fixă a băncii de 6,77 %, aceştia achitând ratele de credit astfel stabilite timp de patru ani, fără a formula nicio opoziţie cu privire la modalitatea de calcul a ratei dobânzii anuale. Totodată, reclamanţii şi-au însuşit în mod expres scadenţarele aferente actelor adiţionale încheiate cu pârâta, în care este inclusă rata dobânzii anuale stabilită prin adunarea marjei fixe a băncii de 6,77 % cu indicele de referinţă LIBOR CHF la 3 luni.

În aceste condiţii, având în vedere că împrumutaţii şi-au dat acordul pentru modificările aduse ratei dobânzii de către pârâtă, instanţa constată că nu se poate reţine modificarea unilaterală a ratei dobânzii de către bancă, astfel încât nu sunt incidente prevederile cuprinse la pct. 1 lit. a din Anexa la Legea nr. 193/2000.

De asemenea, nu este incident cazul prevăzut de lit. b din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât clauza contractuală analizată nu obligă consumatorul să se supună unor condiţii contractuale despre care nu a avut posibilitatea reală să ia cunoştinţă la data semnării contractului, neintervenind nicio modificare a dobânzii în funcţie de politica băncii până la intrarea în vigoare a prevederilor O.U.G. nr. 50/2010.

Nu este incident nici cazul prevăzut de lit. g din Anexa la Legea nr. 193/2000, întrucât clauza cuprinsă la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008 nu reglementează un drept al băncii de interpretare a contractului, ci de modificare a preţului creditului acordat.

Susţinerile reclamanţilor privind faptul că valoarea iniţială a marjei fixe a băncii a fost de 4,0742 % sunt neîntemeiate, având în vedere că în Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008  nu există nicio clauză referitoare la o asemenea valoare, stabilirea marjei fixe a băncii fiind impusă ulterior încheierii contractului, prin dispoziţiile art. 37 din O.U.G. nr. 50/2010.

Pentru aceste considerente, observând că reclamanţii urmăresc completarea contractului de credit încheiat între părţi, prin inserarea unei obligaţii noi a băncii de a stabili trimestrial rata anuală a dobânzii în funcţie de variaţia indicelui de referinţă LIBOR CHF la 3 luni, începând cu data încheierii contractului, precum şi că nu s-a produs şi nu se poate produce un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul consumatorului şi contrar cerinţelor bunei-credinţe, întrucât rata anuală a dobânzii nu a fost modificată unilateral în sens crescător de către pârâte, în conformitate cu art. 4 alin. 1 şi alin. 6 din Legea nr. 193/2000, instanţa va respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzei cuprinse la art. 5.2 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008.

Având în vedere că nu au fost încălcate prevederile art. 4 din Legea nr. 193/2000 raportate la pct. 1 lit. a, lit. b, lit. g şi lit. i din Anexa la Legea nr. 193/2000, motivul de nulitate absolută invocat de reclamanţi nu există, fiind neîntemeiat nici cel de-al doilea capăt de cerere.

Având în vedere că pârâtele nu au majorat rata dobânzii anuale stabilite prin clauza cuprinsă la art. 5.1 din Contractul de credit pentru nevoi personale garantat cu ipotecă pentru persoane fizice nr. C2204/1000/10656 din 16.06.2008, aceasta fiind redusă de la 6,99% la 6,79%, precum şi că actele adiţionale şi scadenţarele aferente acestora au fost însuşite de către reclamanţi prin semnătură, instanţa urmează a respinge ca neîntemeiat al treilea capăt de cerere.

Al patrulea capăt de cerere este neîntemeiat atât din perspectiva caracterului subsidiar al acestuia, cât şi pentru că solicitarea reclamanţilor contravine libertăţii de voinţă a părţilor la încheierea contractului reglementată de art. 942 Cod civil din 1864 şi prevederilor art. 6 din Legea nr. 193/2000 şi ale 6 alin. 1 din Directiva nr. 93/13/CEE, efectul constatării caracterului abuziv al unei clauze contractuale fiind înlăturarea acesteia, instanţa neavând posibilitatea de a suplini acordul de voinţă al agentului economic pentru stabilirea unor clauze contractuale noi, care ar corespunde normelor legale în materia protecţiei consumatorului.

Întrucât sunt neîntemeiate capetele de cerere având ca obiect constatarea caracterului abuziv şi a nulităţii absolute a clauzei privind modalitatea de calcul a ratei dobânzii anuale, instanţa constată că nu este aplicabil principiul repunerii părţilor în situaţia anterioară, sumele achitate de reclamanţi fiind datorate, iar graficele de rambursare fiind întocmite cu respectarea clauzelor contractuale valabile, motiv pentru care va respinge ca neîntemeiate şi capetele de cerere accesorii având ca obiect obligarea băncii la restituirea sumelor plătite în temeiul clauzelor pretins abuzive şi a dobânzii legale aferente.

Având în vedere că cererea de chemare în judecată este neîntemeiată, culpa procesuală le aparţine reclamanţilor, conform art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, fiind neîntemeiată şi solicitarea acestora de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În conformitate cu art. 453 alin. 1 Cod procedură civilă, instanţa va constata că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii G.R., având CNP …., şi G.N., având CNP …., ambii cu domiciliul în …, şi cu domiciliul ales la ….., în contradictoriu cu pârâtele pârâtele O.B.R. S.A. având C.U.I. …., înmatriculată la O.N.R.C. sub nr. …, cu sediul în …., şi O.F.S. B.V., cu sediul în …., prin mandatar O.B.R. S.A., cu sediul în ...

Constată că pârâtele nu au solicitat cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Apelul şi motivele de apel se depun la Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 8.09.2015.

PREŞEDINTE,GREFIER,

Domenii speta

Spete similare