Cerere în anulare act administrativ-fiscal. Necompetenţa materială a tribunalului.

Prin cererea înregistrată sub nr. …/87 din 05.02.2015 contestatoarea SC R.A. SRL-Roşiorii de Vede, judeţul Teleorman a formulat  in contradictoriu cu intimatele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscala şi Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploiesti-Biroul Soluţionare Contestaţii contestaţie împotriva actelor administrativ fiscale, respectiv împotriva: deciziei nr. 26 din 27 ianuarie 2015; deciziei de impunere nr. F-TR 337 din 26 iunie 2014 emisa de AJFP Teleorman, a raportului de inspecţie fiscala nr. F-TR 300 si anexelor acestuia, raport ce constituie anexa deciziei de impunere atacata, acte pe care le consideră nelegale si netemeinice solicitând: anularea actelor administrativ-fiscale atacate si a tuturor actelor administrative subsecvente acestora;exonerarea sa de sumele de plata stabilite prin actele administrative atacate; restituirea sumelor plătite ca urmare a executării silite pornite împotriva sa pentru punerea in executare a deciziei nr. 337 din 26 iunie 2014, având in vedere ca executarea deciziei de impunere nu a fost suspendata pana in prezent; obligarea intimatelor la acoperirea pagubelor suferite  ca urmare a indisponibilizarii sumelor reţinute prin decizia nr. 337 din 26 iunie 2014 si a creării incapacităţii de plata ca urmare a executării silite la care a fost supusa precum si obligarea la rambursarea de TVA solicitata.

În motivarea contestaţiei s-a arătat de către contestatoare că:

In fapt, prin decizia de impunere nr. 337 din 26 iunie 2014 emisa de AJFP Teleorman si raportul de inspecţie fiscala nr. 300 din aceeaşi data au fost stabilite următoarele obligaţii fiscale: TVA solicitat la rambursare (01.08.2012-31.03.2013)-105955 lei;TVA stabilit suplimentar (01.08.2012-31.03.2013)-1207125 lei;dobânzi majorări de intarziere (26.09.2012-04.06.2014)-238275 lei;penalităţi de intarziere (26.09.2012-04.06.2014) 165175 lei.La data de 17.07.2014, organul fiscal respectiv Administraţia Judeţeană a Finantelor Publice Teleorman - Activitatea de Inspecţie Fiscala i-a comunicat actul administrativ fiscal nr.F-TR 337/26.06.2014 prin care parata a dispus obligarea sa  la plata următoarelor taxe : TVA suplimentar-1207125 lei;dobânzi de intarziere-238275 lei;penalităţi de intarziere-165175 lei-total-1610575 lei.

Perioada supusa verificării a fost 01.08.2012-31.03.2013 si a vizat realitatea si legalitatea operaţiunilor si documentelor care au stat la baza intocmirii decontului de TVA cu suma negativa cu opţiune de rambursare cu control anticipat aferent lunii martie 2013 prin care a solicitat rambursarea sumei de 105955 lei.

Cu acest prilej inspectorii fiscali au verificat in totalitate documentele justificative si financiar contabile din evidenta firmei.

Societatea a înregistrat profit in anul 2010-1.233.039 Iei, in anul 2011-378.042 lei si anul 2012 -1.694.854 lei, iar cifra de afaceri a fost in creştere in fiecare an de la 11.683.727 lei la 17.725.619 Iei si a plătit către bugetul de stat cca 1.300.000 lei in perioada aferenta 2012-2014.

Din analiza documentelor prezentate de societate, inspectorii fiscali au concluzionat ca a prezentat documente de livrare a mărfii către firmele din Ungaria si Bulgaria intocmite conform ordinelor in vigoare dar in interpretarea inspectorilor fiscali ce a stat la baza emiterii raportului de inspecţie fiscala si a deciziei de impunere atacate, aceştia au hotărât ca scutirea de taxa pe valoarea adăugata pentru o livrare intracomunitara de bunuri nu devine aplicabila decât atunci cand dreptul de a dispune de bun ca un proprietar a fost transmis persoanei care il achiziţionează si cand furnizorul dovedeşte ca acesta a fost transportat, bunul a părăsit in mod fizic teritoriul statului membru de livrare.

Pentru livrările intracomunitare pe care societatea le-a efectuat in perioada vizata de control inspectorii fiscali au constatat ca exista date ca bunurile livrate nu au părăsit in mod fizic România astfel incat societatea nu poate beneficia de scutirea de TVA, calculând TVA si accesorii pentru aceste livrări. De asemenea au refuzat sub acelaşi temei restituirea de TVA solicitat la rambursare anticipat in cuantum de 105.955 lei.

Conform dispoziţiilor art.128 alin.l si 2 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, este considerata livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca un proprietar, iar livrarea intracomunitara reprezintă o livrare de bunuri care sunt expediate sau transportate dintr-un stat membru in alt stat membru de către furnizor sau de persoana către care se efectuează livrarea ori de alta persoana in contul acestora.

Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugata, conform art.143 alin.2 lit.a din Legea 571/2003, livrările intracomuniatre de bunuri către o persoana care ii comunica furnizorului un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru.

Din interpretarea acestui text de lege reiese că, a respectat intocmai aceste prevederi, in sensul ca pe fiecare "invoice" sunt mentioante codul valabil de inregistrare in scopuri de TVA atribuit de autorităţile fiscale din alt stat membru, au fost obţinute aceste date prin intermediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Teleorman, conform adreselor anexate la dosarele in cauza.

Conform art.10 din Ordinul nr.24121 din 18.12.2006 pentru modificarea instrucţiunilor de aplicare a scutirii de taxa pe valoarea adăugata pentru operaţiunile prevăzute la art.143 alin.1 lit.a-i, art.143 alin.2 si art.144'1 din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare scutirea de taxa pentru livrările intracomuniatre de bunuri se justifica pe baza următoarelor documente:

-factura care trebuie sa conţină informaţiile prevăzute la art.155 alin.5 din Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare si in care sa fie menţionat codul de inregistrare in scopuri de TVA atribuit cumpărătorului in alt stat membru;

-documentul care atesta ca bunurile au fost transportate din România in alt stat membru si dupa caz orice alte documente cum ar fi contractul si comanda de vânzare cumpărare

Documentul de transport reprezintă documentul obligatoriu in vederea justificării scutirilor de TVA, iar prevederile legale nu cuprind menţiuni privitoare la obligativitatea stampilarii documentului de transport, ci condiţionează justificarea scutirii cu drept de deducere de existenta a documentului (CMR) care atesta ca bunurile au fost transportate din România in alt stat membru care trebuie sa fie semnat si/sau stampilat de expeditor si de transportator (art.5 din Convenţia CMR).

Documentele justificative pe care le-a prezentat sunt cele menţionate de art. 10 din Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 2222 din 22.12.2006, iar din acestea rezulta faptul ca au fost efectuate livrări de bunuri către T.K.E. Bulgaria( cod TVA BG …), B.N. K. Ungaria (cod TVA HU …) N.I.K. Ungaria ( cod TVA HU …) si D. L. Bulgaria (cod TVA BG …), care i-au comunicat un cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA (adresa către AJFP Teleorman care a confirmat valabilitatea codului), atribuit de autorităţile fiscale din Ungaria si Bulgaria, facturi fiscale(invoice), intocmite conform art. 155, alin. 5 Cod fiscal, inclusiv cod valabil de inregistrare in scopuri de TVA atribuit de statul membru, bunurile fiind predate de către subscrisa, in calitate de furnizor transportatorului, in vederea transportării din România intr-un stat membru al Uniunii Europene(Ungaria, Bulgaria), acesta atestând prin documentele de transport faptul ca, a efectuat transportul in statul membru (scrisori de transport internaţional cu loc de livrare Bulgaria, Ungaria, semnate si stampilate de furnizor, transportator, cumpărător).

De asemenea, societatea, lunar a intocmit si depus la termen declaraţiile 300, 390 si cea de la Intrastat, la AJFP Teleorman, fara ca organele de control să intreprinda masuri de verificare a celor declarate, in caz de neraportare a acestor declaraţii contribuabilul era sancţionat contravenţional.

Scrisoarea de trăsura reprezintă conform art.4 din Decretul nr.451/1972 privind aderarea României la Convenţia CMR, proba contractului de transport insa, in conformitate cu precizările din acelaşi articol absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsura nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, contract care poate fi dovedit si prin proba comenzii si a executării acesteia, ori prin alte probe ce dovedesc executarea contractului respectiv.

 SC R.A. SRL a intocmit toata documentaţia privind livrările intracomunitare către firmele T.K.E. -Bulgaria, B.N.K.-Ungaria, N.K.-Ungaria si D.E. -Bulgaria si anume:factura intocmita conform prevederilor legale, CMR, invoice, certificat conformitate pentru bunul livrat, extras de cont bancar, raportări lunare prin declaraţia 390, inregistrarea in registrul operatorilor intracomunitari.

Referitor la schimbul de informaţii dintre autorităţile din Bulgaria, Ungaria si România consideră contestatoarea ca acestea nu concorda cu realitatea deoarece in cazul D.E. exista documente care poarta viza organelor de garda financiara de la Sofia privind livrările de ulei brut de floarea soarelui;la firmele B.N.K. si T.K. - persoanele împuternicite sa efectueze livrări intracomunitare cat si administratorul M.C. sunt cercetaţi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscala, dosar aflat pe rol la Tribunalul Olt.

Conform răspunsului transmis de Parchetul de pa langa Înalta Curte de Casaţie si Justitie-DIICOT-Birou Teritorial Olt, livrarea efectuata a fost legala.

Prin adresa nr.102/D/II/l din 2014 Parchetul de pa langa Înalta Curte de Casaţie si Justitie-Directia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism-Biroul Teritorial Olt a comunicat AJFP Teleorman ca activitatea desfăşurata de societate către SC B.N.K. Ungaria s-a desfăşurat in mod legal,iar M.C. este inculpat si figurează ca administrator la SC T.C.E. Bulgaria.

Pentru firma SC D.L. Bulgaria, organele fiscale nu au apreciat in mod corect faptul ca marfa (ulei) a ajuns in Bulgaria si de asemenea in mod nelegal au stabilit TVA , dobânzi si penaliati de intarziere, fara sa aiba in vedere schimbul complet de informaţii dintre cele doua state, iar pana la obţinerea completa a informaţiilor necesare soluţionării deducerii de TVA nu aveau dreptul sa se pronunţe in acest sens.

Pentru firma N.I.K.F.T. Ungaria, consideră contestatoarea ca , inspectorii fiscali nu au avut in vedere adresa organelor fiscale din Ungaria nr.640 prin care operatorul intracomunitar a recunoscut si a declarat achiziţii intracomunitare, iar uleiul achiziţionat de la societatea-contestatoare a fost comercializat ulterior de firma din Ungaria către o alta firma din Ploieşti SC S.I. SRL.

S-a invocat de către contestatoare decizia nr.2666/18.03.2013 a Secţiei a Il-a Civila, de Contencios Administrativ si Fiscal- Curtea de Apel Ploieşti, precum si  dispoziţiile Directivei nr.2006/112/CE a Consiliului Uniunii Europene din 28.11.2006-art 20 alin.1, art.138 alin.1, jurisprudenta Curţii de Justiţie a Uniunii Europene,în care s-a arătat ca, in exercitarea competentelor lor, statele membre trebuie sa respecte principiile generale de drept care fac parte din ordinea juridica a Uniunii, intre care figurează in special principiile securităţii juridice si proporţionalitatii, precum si principiul protecţiei increderii legitime (hotărârea din 18 decembrie 1997, Molenheide si alţii, C-286/94, C-340/95, C-401/95 si C-47/96, hotărârea din 11 mai 2006, Federation of Technological Industries si alţii, C-384/04, hotărârea din 21 februarie 2008, Netto Supermarkt, C-271/06).

Curtea de Justiţie a Uniunii Europene s-a pronunţat, in temeiul dispoziţiilor art. 267 din Tratatul de funcţionare a Uniunii Europene, prin hotărârea preliminară Teleos si alţii, (pe care intimatele nu au reprodus-o in mod complet) la data de 27.09.2007, cu privire la interpretarea Directivei Consiliului 77/388/CEE, in cauza C-409/04, si a arătat că articolul 28a alin. (3) primul paragraf, privind achiziţia intracomunitara de bunuri, si articolul 28c secţiunea A litera (a) primul paragraf, privind livrările de bunuri scutite, având in vedere termenul „expediat(e)" care figurează în aceste doua dispoziţii, trebuie să fie interpretate in sensul ca achiziţia intracomunitara a unui bun este efectuata, iar scutirea livrării intracomunitare nu devine aplicabila decât atunci cand dreptul de a dispune de bun in calitate de proprietar a fost transmis persoanei care il achiziţionează si cand furnizorul dovedeşte ca acest bun a fost expediat sau transportat in alt stat membru si ca, in urma acestei expediţii sau a acestui transport, bunul a părăsit in mod fizic teritoriul statului membru de livrare.

A stabilit insă ca art. 28c secţiunea A litera (a) primul paragraf nu permite ca autorităţile competente din statul membru de livrare sa oblige un furnizor, care a acţionat cu buna-credinta si a prezentat dovezi care justificau, la prima vedere, dreptul sau la scutirea unei livrări intracomunitare de bunuri, sa achite ulterior taxa pe valoarea adăugata pentru aceste bunuri, atunci cand astfel de dovezi se dovedesc a fi false, fara sa fie insa stabilita participarea furnizorului menţionat la frauda fiscala, atat timp cat acesta din urma a luat toate masurile rezonabile aflate in puterea sa pentru a se asigura ca livrarea intracomunitara pe care o efectuează nu il determina sa participe la o astfel de frauda.

In sensul aceleiaşi interpretări, cu privire la Directiva 2006/112/CE, prin hotărârea din 6.09.2012, pronunţata cu titlu preliminar in cauza C-273/11, in temeiul dispoziţiilor art. 267 TFUE, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit ca art. 138 alin. (1) din Directiva 2006/112/CE trebuie interpretat in sensul ca nu se opune ca vânzătorului sa i se refuze dreptul de a beneficia de scutirea unei livrări intracomunitare, cu condiţia sa se dovedească, in lumina unor elemente obiective, ca acesta din urmă nu si-a indeplinit obligaţiile care ii reveneau in materie de proba sau ca stia ori ar fi trebuit sa stie ca operaţiunea pe care a efectuat-o făcea parte dintr-o frauda comisa de persoana care a achiziţionat bunurile si ca nu a luat toate masurile rezonabile care ii stăteau in putere pentru a evita propria participare la aceasta frauda, iar scutirea unei livrări intracomunitare, in sensul articolului 138 alin. (1) din Directiva 2006/112, nu poate fi refuzata vânzătorului pentru simplul motiv că administraţia fiscala a unui alt stat membru a efectuat o radiere cu efect retroactiv a numărului de identificare in scopuri de TVA al persoanei care a achiziţionat bunul, de la o data anterioara acestei livrări, desi a intervenit după livrarea bunului.

Având in vedere interpretarea normelor de drept comunitar stabilita de Curtea Europeana de Justiţie rezulta ca, desi din informaţiile obţinute de Administraţia Finanţelor Publice Teleorman, ar rezulta ca, din culpa transportatorilor marfa nu a părăsit tara, contribuabilul SC R.A.SRL are dreptul de a beneficia de scutirea de TVA pentru livrări intracomunitare de bunuri, intrucat a prezentat intocmai dovezile justificative prevăzute de dispoziţiile legale pentru dreptul la scutire, din aceste documente rezultând ca a luat in mod rezonabil toate masurile posibile pentru a se asigura ca efectua o livrare comunitara, cu emiterea de facturi fiscale care cuprind toate informaţiile prevăzute de lege, inclusiv cod valabil de înregistrare in scopuri de TVA atribuit cumpărătorului in statul membru, cu predarea bunurilor către societatea de transport, si emiterea de scrisori de transport internaţional, cu loc de livrare in statul membru, având semnătura si stampila furnizorului, transportatorului si cumpărătorului, si a acţionat cu buna-credinta, nefiind făcuta in sens contrar niciun fel de dovadă si, de asemenea, nefiind stabilita in niciun fel participarea sa la o eventuală fraudă fiscală.

Contestatoarea a făcut trimitere şi la soluţia dispusa de organele de urmărire penala in dosarul nr. …/P/2014 respectiv Ordonanţa din 5 ianuarie 2014 emisa in dosarul mai sus menţionat de către Parchetul de pe langa Tribunalul Teleorman, ordonanţa prin care s-a dispus clasarea cauzei având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscala, prev. si ped. de art. 8 alin. 1 si art. 9 alin. 1 lit. a^ si c) din legea 241 /2005 privind pe R.A., administrator al S.C R.A. S.R.L., stabilindu-se ca in sarcina acestuia nu se poate retine comiterea unei fapte de natura penala având in vedere ca S.C. R.A. S.R.L. si-a indeplinit obligaţiile legale care ii reveneau, nu a ştiut si nu putea sa cunoască împrejurarea ca tranzacţiile efectuate făceau parte dintr-o frauda.

A arătat contestatoarea că,din analiza documentelor întocmite de inspectorii fiscali si cele prezentate de societate se poate concluziona ca SC R.A. SRL a înregistrat in evidentele contabile toate livrările intracomunitare efectuate demonstrând astfel buna credinţa a acesteia, datele si informaţiile înregistrate in propria contabilitate servind la descoperirea si sancţionarea persoanelor ce se fac vinovate de fraude fiscale.

A menţionat de asemenea că, atat inainte de emiterea deciziei de impunere cat si ulterior acesteia au fost luate impotriva societăţii si masuri asigurătorii, fiind emise decizii in acest sens, decizii ce au fost ulterior anulate de instanţele de judecata, la momentul formulării prezentei contestaţii litigiile nefiind soluţionate in mod definitiv, astfel incat solicită si anularea acestor acte administrative subsecvente ca urmare a anularii deciziei de impunere, daca ele vor fi menţinute de instanţele judecătoreşti (decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 16 din 20 iunie 2014 ce a fost anulata prin sentinţa civila nr. 4098 din 11 decembrie 2014 a Judecătoriei Alexandria si la decizia de instituire a masurilor asigurătorii nr. 1085690 din 3 aprilie 3014 si procesul verbal de sechestru asiguratoriu pentru bunuri mobile nr. 28669 din 23 aprilie 2014 anulate prin sentinţa civila nr. 3147 din 15 octombrie 2014 a Judecătoriei Alexandria).

 S-a învederat de către contestatoare că, a intenţionat sa achite datoriile bugetare curente născute in urma declaraţiilor periodice depuse de societatea la organele fiscale, însă toate sumele achitate de societate  au fost directionate strict pentru acoperirea debitelor bugetare stabilite prin deciza de impunere atacata, cu consecinţe deosebite pentru societate, intrucat in prezent aceasta figurează cu restante la plata datoriilor bugetare curente, ceea ce creează calcularea de penalităţi si dobânzi de întârziere, aceasta datorandu-se insa in mod exclusiv intimatelor prin emiterea si menţinerea unor acte administrative nelegale.

In drept,contestaţia a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 205 si urm. Cod Procedura Fiscala si celelalte texte de lege amintite.

 Au fost indicate ca probe:inscrisuri, expertiza tehnica realizata de un consultant fiscal agreat de instanţa si orice alt mijloc de proba ce se va dovedi util in urma dezbaterilor.

Contestatoarea a anexat contestaţiei formulate înscrisuri-filele 11-67 dosar.

La data de 24.02.2015,pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a  tribunalului, faţă de împrejurarea ca, in cadrul procedurii prealabile parcurse, reclamanta a înţeles sa conteste suma de 1.610.575 lei, suma reprezentând TVA stabilită suplimentar, precum si dobânzile si penalităţile aferente,invocând dispoziţiile art. 10 din Lege 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 76/2012.

In consecinţa, a solicitat admiterea excepţiei invocate si trimiterea cauzei spre competenta soluţionare, Curţii de Apel Bucureşti.

A solicitat judecarea cauzei si in lipsa reprezentantului instituţiei, potrivit art.223 alin.3 Cod proc.civ.

La data de 03.03.2015, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acţiunii ca nefondată.

Analizând cu prioritate, potrivit art.248 Cod proc.civ., excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman în soluţionarea cauzei invocată de pârâta Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Ploieşti se constată a fi întemeiată pentru cele ce succed:

Potrivit art.10 alin.1 din Legea nr.554/2004:”Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

În cauză, este supusă controlului de legalitate decizia de impunere nr.F-TR 337/26.06.2014 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, prin care s-au stabilit în sarcina reclamantei debite constând în TVA suplimentar-1207125 lei, dobânzi de întârziere-238275 lei, penalităţi de întârziere-165175 lei, suma contestată fiind de 1610575 lei, situaţie în care competenţa judecării în primă instanţă revine, potrivit textului legal precitat, Curţii de Apel Bucureşti.

În consecinţă, se va admite excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Teleorman în soluţionarea cauzei, declinând competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti - Secţia Contencios - Administrativ Fiscal.

Domenii speta

Spete similare