Pretenţii – prescripţia dreptului material la acţiune, termenul de 2 ani în materie de asigurare

INSTANŢA

Prin cererea înregistrată sub nr. 46343/299/2015, reclamanta M.L.I. (ROMANIA) S.A. a solicitat obligarea pârâtei O.V.I.G. S.A la plata sumelor de 60.588,92 lei, contravaloare despăgubire şi 2.280,76 lei, dobândă legală aferentă, calculată începând cu data de 29.09.2014 până la data introducerii cererii, precum şi a cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că între aceasta, în calitate de finanţator şi A (D) C L, în calitate de utilizator, s-a încheiat contractul de leasing nr. 100703697C/01/16.10.2007, prin care s-a cedat dreptul de folosinţă asupra autovehiculului marca BMW 320, cu nr. înmatriculare B 70 PYF, pentru o durată de 60 luni.

A fost încheiată poliţa de asigurare facultativă nr. C 564551/22.10.2007, valabilă până la data de 21.10.2012, beneficiarul fiind M.L.I. (Romania) SA.

La data de 16.10.2012, autovehiculul a fost implicat într-un accident rutier, constituindu-se dosarul de daună nr. M1RA47CT/12/20461855.

La data de 02.11.2012 i s-a comunicat reclamantei adresa nr. D23925, prin care pârâta îi aducea la cunoştinţă că, în baza devizului estimativ, evenimentul urma să fie încadrat la categoria daunelor totale, însă dosarul a fost sistat de la plată pentru efectuarea unor cercetări suplimentare.

La data de 19.02.2013, reclamanta a transmis pârâtei adresa nr. 2413, prin care i-a solicitat să îi trimită calculaţiile aferente despăgubirii, respectiv suma asigurată, suma de despăgubit, valoarea epavei şi potenţialul cumpărător al acesteia. Totodată, reclamanta i-a atras pârâtei atenţia că perioada derulării investigaţiilor a fost nejustificat de lungă.

La data de 25.02.2013, prin e-mail, pârâta i-a comunicat reclamantei că dosarul se află în cercetări suplimentare „privind cauzele şi împrejurările evenimentului”, urmând ca reclamanta să fie înştiinţată „în cel mai scurt timp posibil” de luarea rezoluţiei finale.

În raport de această situaţie de fapt, utilizatorul ACL a formulat o cerere de chemare în judecată a pârâtei din prezenta cauză, ce face obiectul dos. nr. 31091/212/2012, prin care a solicitat plata despăgubirilor cuvenite din poliţa de asigurare.

Prin sent. civ. nr. 9794/29.09.2014, instanţa a admis cererea acesteia şi a obligat-o pe pârâtă la plata unei despăgubiri în cuantum de 46.217,75 lei, reţinându-se că autoturismul a fost încadrat în categoria daunelor totale de către pârâtă.

Reclamanta a atras atenţia că, în dosarul respectiv, pârâta a formulat întâmpinare, prin care a menţionat expres că „singura beneficiară a despăgubirii este M.L.I. (Romania) SA.

Cu toate acestea, la Notificarea nr. 8515/03.10.2014 transmisă de către reclamantă, prin care i se solicita deblocarea dosarului de daună şi transmiterea calculaţiei pentru cererea de despăgubire cel târziu până la data de 15.10.2014, pârâta a răspuns în sensul că, dată fiind hotărârea pronunţată de Judecătoria Constanţa, reclamanta nu are calitatea de a solicita de despăgubiri.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 136/1995, art. 1516 C. civ.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a solicitat suspendarea cauzei până la soluţionarea definitivă a celei ce face obiectul dos. nr. 31091/212/2012, a invocat excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamantei, iar, pe fond, a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte prescripţia, pârâta a învederat că legea aplicabilă este cea în vigoare la data la care aceasta a început să curgă, respectiv la expirarea termenului stabilit de părţile contractului de asigurare nr. C 564551 pentru plata despăgubirii, conform art. 2527 C. civ. – în cazul asigurării contractuale prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurator.

Potrivit art. 17.4 din Condiţiile de asigurare aferente poliţei, despăgubirea se plăteşte în termen de 15 zile lucrătoare de la data primirii ultimului document solicitat de asigurator, iar, în speţă, data încheierii instrumentării dosarului de daună este 05.11.2012, dată la care pârâta a primit ultimul document necesar instrumentării dosarului de daună, respectiv cererea de despăgubire nr. 3149/05.11.2012 depusă de utilizatorul autovehiculului, ACL.

Pârâta a mai arătat că, prin adresa nr. 19733/18.10.2012, proprietarul autovehiculului, respectiv reclamanta, a împuternicit pe utilizator să reprezinte societatea de leasing în demersurile pentru soluţionarea dosarului de daună.

De asemenea, conform art. 22.1 din Condiţiile generale de asigurare, dreptul de a ridica pretenţii faţă de Omniasig privind achitarea despăgubirii, se stinge în termen de 2 ani de la data producerii evenimentului asigurat, accidentul petrecându-se la data de 16.10.2012.

În aceste condiţii, pârâta apreciază că termenul de prescripţie a început să curgă la data de 27.11.2012, dată la care a expirat termenul de 15 zile lucrătoare pentru plata despăgubirii, prevăzut de art. 17.4 din Condiţiile de asigurare, iar prezenta cerere a fost introdusă la data de 29.04.2015, cu depăşirea termenului de prescripţie de 2 ani.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, pârâta a arătat că, în cauză, este vorba de o asigurare facultativă, iar nu obligatorie, astfel încât stabilirea şi plata despăgubirilor se fac în condiţiile poliţei de asigurare încheiate, conform art. 2 din Legea nr. 136/1995.

Solicitarea reclamantei de achitare a despăgubirii este neîntemeiată, deoarece avariile autovehiculului nu se puteau produce în conformitate cu cele declarate de conducătorul auto implicat în eveniment, astfel încât devin incidente prevederile art. 8.2 lit. f din Condiţiile generale de asigurare, conform cărora Omniasig este îndreptăţită să nu acorde despăgubiri în cazul în care rezultatele obţinute în urma investigaţiilor efectuate de asigurator contrazic declaraţiile referitoare la cauzele şi împrejurările producerii evenimentului asigurat.

La data de 30.06.2015, pârâta a formulat completare la întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active, deoarece persoana îndreptăţită să solicite despăgubirile este utilizatorul autovehiculului, ACL.

Reclamanta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, având în vedere corespondenţa purtată între părţi, menţionată în cuprinsul cererii introductive, iar, prin adresa nr. 2082/2/29.04.2013, pârâta i-a comunicat faptul că „finalizarea dosarului de daună este determinată de concluziile expertizei pentru efectuarea căreia i s-a solicitat sprijinul deţinătorului autoturismului”.

Ca urmare, dosarul de daună nu a fost finalizat la data de 05.11.2012, astfel cum a susţinut pârâta, iar dreptul la despăgubire al reclamantei s-a născut abia la data pronunţării sent. civ. nr. 9794/29.09.2014 a Judecătoriei Constanţa, deoarece, în cadrul acelui dosar s-a efectuat şi expertiza de specialitate.

Prin încheierea de şedinţă din data de 10.09.2015, instanţa a respins cererea de suspendare a cauzei în baza art. 413 alin. 1 pct. 1 C. proc. civ., pentru motivele arătate în cuprinsul acesteia şi, în baza art. 248 alin. 1 C. proc. civ., la acelaşi termen, a rămas în pronunţare asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, invocate de către pârâtă.

Asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active:

Conform art. 36 C. proc. civ., calitatea procesuală rezultă din identitatea dintre părţi şi subiectele raportului juridic litigios. Existenţa sau inexistenţa drepturilor şi obligaţiilor afirmate constituie o chestiune de fond.

În speţă, se justifică de către reclamantă calitatea procesuală activă, potrivit art. 6.2 şi 6.4 din Condiţiile generale de asigurare (f. 25) referitoare la asigurarea bunului ce face obiectul contractului de leasing.

Împrejurarea dacă pârâta datorează efectiv plata despăgubirilor reprezintă o chestiune de fond în cauză, astfel încât instanţa va respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

Asupra excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune:

În primul rând, având în vedere data la care s-au produs avariile la autoturismul asigurat, deci data la care a avut loc evenimentul asigurat, instanţa constată că toate chestiunile care au legătură cu prescripţia extinctivă în cauză sunt supuse reglementării specifice din Codul civil, potrivit interpretării per a contrario ce decurge din art. 201 din Legea nr. 71/2011.

Conform art. 2519 alin. 1 C. civ., dreptul la acţiune întemeiat pe un raport de asigurare sau reasigurare se prescrie în termen de 2 ani, iar, conform art. 2527 C. civ., în cazul asigurării contractuale, prescripţia începe să curgă de la expirarea termenelor prevăzute de lege ori stabilite de părţi pentru plata primei de asigurare, respectiv pentru plata indemnizaţiei sau, după caz, a despăgubirilor datorate de asigurator.

În speţă sunt aplicabile dispoziţiile sus-menţionate, întrucât asigurarea încheiată prin poliţa seria C nr. 564551/22.10.2007 (f. 28) este o asigurare facultativă, iar nu una obligatorie.

Prin urmare, instanţa va avea în vedere, în ceea ce priveşte începutul curgerii termenului de prescripţie de 2 ani, dispoziţiile speciale prevăzute de părţi în cuprinsul Condiţiilor de asigurare.

Astfel, conform art. 17.3 din Condiţiile de asigurare (f. 32), stabilirea şi plata despăgubirilor se fac de către Omniasig pe baza documentaţiei complete referitoare la cauzele, împrejurările şi consecinţele producerii evenimentului asigurat şi, după caz, a actelor din care rezultă valoarea reparaţiei, în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea ultimului document solicitat de asigurator în vederea instrumentării daunei.

Or, în speţă, instanţa va avea în vedere, ca dată la care pârâta, în calitate de asigurator, a înştiinţat-o pe reclamantă că, implicit, dosarul de daună a fost completat de către aceasta, fiind necesare investigaţii suplimentare, însă de către asigurator, pe cea de 02.11.2012, menţionată pe ştampila aplicată de reclamantă pe adresa pârâtei nr. 123925/02.11.2012 (f. 60).

Astfel, termenul de 15 zile prevăzut în art. 17.3 din Condiţiile generale de asigurare, termen în care pârâta trebuia să analizeze documentaţia transmisă de către reclamantă şi, eventual să facă cercetări suplimentare, a început să curgă la data de 02.12.2012 şi s-a împlinit la data de 20.12.2012, fără ca pârâta să facă plata sau propunerea de plată ori să refuze plata, după caz.

Rezultă, astfel, că data de la care reclamanta avea posibilitatea, conform art. 17.3 din Condiţiile generale de asigurare, să solicite obligarea pârâtei la plata despăgubirilor a fost, în speţă, cea de 20.12.2012, ca dată maximă până la care pârâta trebuia să efectueze plata despăgubirilor.

Prin urmare, termenul de prescripţie de 2 ani a dreptului material la acţiune, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, pentru plata despăgubirilor de către pârâtă a început să curgă la data de 20.12.2012, împlinindu-se la data de 20.12.2014.

Instanţa mai reţine că, în speţă, reclamanta nu a făcut dovada incidenţei vreuneia din cauzele de suspendare sau întrerupere a termenului de prescripţie, reglementate expres şi limitativ prin art. 2532 C. civ., respectiv art. 2537 C. civ.

Astfel, corespondenţa ulterioară datei de 20.12.2012 purtată între părţi nu reprezintă o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie, iar formularea cererii de intervenţie în interes propriu de către reclamantă în cadrul dosarului nr. 31091/212/2012 al Judecătoriei Constanţa nu a întrerupt cursul prescripţiei, deoarece cererea de intervenţie a fost anulată, ca netimbrată, prin hotărâre definitivă, fiind incidente dispoziţiile art. 2539 alin. 2 teza I C. civ.

Cum prezenta cerere a fost formulată la data de 24.04.2015, conform menţiunilor de pe plicul de la fila 89, verso, rezultă că aceasta a fost formulată după împlinirea termenului de prescripţie de 2 ani, precum şi cu depăşirea termenului de 6 luni prevăzut de art. 2539 alin. 2 teza a II-a C. civ., întrucât reclamanta nu a formulat cale de atac împotriva sent. civ. nr. 9794/29.09.2014 a Judecătoriei Constanţa prin care cererea sa de intervenţie în interes propriu a fost anulată, ca netimbrată, astfel că, în această privinţă, hotărârea fondului a rămas definitivă încă de la data de 29.09.2014, iar termenul de 6 luni s-a împlinit la data de 29.03.2015.

Pentru aceste considerente, instanţa va admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune invocată de către pârâtă şi va respinge cererea reclamantei, ca fiind prescrisă, luând act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂŞTE:

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active, invocată de către pârâtă, ca neîntemeiată.

Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de către pârâtă.

Respinge cererea de chemare în judecată privind pe reclamanta M.L.I. (ROMANIA) S.A., cu sediul în … şi pe pârâta O.V.I.G.S.A, cu …, ca fiind prescrisă.

Ia act că pârâta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţa publică azi, 08.10.2015.

PRESEDINTE, GREFIER,

Domenii speta

Spete similare